Statul sau învirea morţilor în guvernarea viilor!

Plecând de la postarea absolut genială a prietenului şi fratelui meu întru toate cele şi insistând pe filonul lui ideatic, m-am văzut oarecum 'forţat' să duc postarea mea un pas mai departe, înscriindu-mă în... cheia de gândire declarată prin articolul anterior!

Fenomenul sinistru şi oribil al vieţii omeneşti care se numeşte astăzi statul aşa-zis democratic, pentru că democraţia este numai o iluzie, iar din conceptul de guvernare politică plăsmuit de vechii greci, noi am păstrat numai numele, ca şi cum acesta singur ne autentifică sau reprezintă vreun garant al respectării voinţei şi 'puterii poporului', nu e cu siguranţă un fenomen temporar sau accidental al epocii în care trăim. E în fapt dezvăluirea adevăratei naturi a statului. Ceea ce era considerat imoral pentru o persoană, a fost considerat întru totul moral pentru stat, stat care s-a folosit întotdeauna de mijloace subversive şi perverse - spionaj, falsitate, violenţă, crimă, iar în această privinţă au exista întotdeauna diferenţe numai în... grad; indiscutabil extrem de perverse, aceste metode au fost întotdeauna justificate în final de o viziune înălţătoare a... binelui! Şi când mă gândesc la acest bine înălţător pe care îl vrea statul român pentru noi, mă apucă un râs isteric, vecin chiar cu smintela! De dragul măreţiei statului şi al prestigiului autorităţii, s-au torturat bărbaţi şi femei, chiar naţiuni întregi. Statul a respectat drepturile oamenilor mai puţin ca orice altcineva de fapt... citiţi afirmaţiile ministrului de externe Teodor Baconski referitoare la romii care trăiesc în România, afirmaţii pentru care dacă ar fi trăit într-un stat autentic democrat acum ar fi fost închis. Politicile statului sunt întotdeauna o expresie a sclaviei omului! Şi asta nu pentru că bărbaţii răi fac politica, ci pentru că seducţia puterii, foamea de girofar şi de stroboscop, foamea de escortă şi de slugi cu costume negre, foamea de a fi un dumnezeu terestru care să decidă soarta de rai sau de iad a sclavilor, corupe într-un final până şi sufletele celor mai buni, care devin la rândul lor sclavii logicii de fier a puterii.

Puterea săvârşeşte magia nefastă a transformării visătorilor în indivizi care se lasă administraţi, astfel încât să triumfe raţiunile de stat, care sunt de fapt raţiunile puterii. Statul e o profeţie răsturnată şi multe sunt 'limbile' pe care el le vorbeşte: ordine, progres, securitate, prosperitate, fraternitate şi chiar şi... libertate! Libertate! Câtă falsitate! Câtă minciună! Câtă mistificare! Toate înseamnă acelaşi lucru! Toate acestea ne vor fi date dacă vom cădea în genunchi şi ne vom... închina înaintea lui! A statutului, a profeţiei răsturnate! A idolului care ne dă iluzia că poate aduce înapoi fericirea, pe care profeţii îl condamnau!

Statul transformă învierea morţilor în guvernarea viilor, şi pe măsură ce acest lucru se întâmplă, vii devin o vale a oaselor uscate... devin sfîrşitul visării! Iar atunci politica va înceta să mai fie arta de a face viitorul prezent şi se va limita la a fi numai ştiinţa administrării ordine existente! Atunci vom deveni toţi oameni... falşi!