Pe parcursul săptămânii din care a mai rămas foarte puţin, am încercat ca prezenţa mea în faţa computerului şi implicit pe blog să aibă şi o altă conotaţie decât aceea de a fi un numai un banal intermediar al gândurilor mele în lumea digitală. Am încercat (şi aş vrea ca acest lucru să devină o constantă pe blog) să expun - deşi e mult spus, şi probabil cel mai potrivit ar fi să 'semnalez' - şi alte lucruri, cu caracter pedagogic sau care se limitează chiar numai la nivel de informaţie, şi anume evenimentele - evident o infimă parte a lor - cu caracter cultural care se petrec în diferite locuri ale lumii, în principiu în Europa, pentru că ea ne este mai la îndemână!
Şi 'frunzărind' paginile digitale ale acestei uriaşe 'enciclopedii' numită internet, mă gândeam cât de mult suntem tentaţi să ne ghidăm după stereotipii, după clişee, după tot ceea ce lumea acceptă, după tot ceea ce e comun, după tot ceea ce luăm fără cenzură pentru că alţii au făcut-o înaintea noastră; probabil nu este nimic rău în asta, dar ajungem în situaţia să nu ne mai bucurăm de anumite lucruri atunci când noi înşine avem acces la ele fie pentru că sunt atât de comune, fie pentru că deja le ştim de pe rost din experienţele... altora! Şi mă gândeam la acest stereotip care se numeşte...Veneţia! Am văzut oraşul cu ochii mei şi, sincer vă spun, nu am fost atât de impresionat pe cât mă aşteptam să fiu... Nu ştiu de ce... probabil pentru că eram oarecum intoxicat dinainte cu arhicunoscutele clişee: Piaţa San Marco, Palatul Veneţia, canalele, gondolele, laguna - apropo, o plimbare cu gondola de aproximativ 30 de minute costă exact 100 de euro, iar mirosul canalelor este... neplăcut, să fiu indulgent - porumbeii - care fac atât de multă mizerie, încât localnicii chiar îi urăsc - celebra biserică Santa Maria Maggiore şi mă opresc aici din această înşirare care, cu siguranţă, mai poate adăuga multe alte... elemente, îngheţata, Palatul Dogilor... înţelegi voi!
Dar ceea ce niciodată nimeni nu scoate la iveală este chiar faţa... nevăzută, culturală, artistică a oraşului; nu vreau să fac o apologie a nimic şi a nimănui... vreau numai să... semnalez cât de mult înseamnă banalul pentru noi; foarte rar am auzit despre aceste aspecte, iar în timpul vizitei mele la Veneţia niciun ghid nu mi-a vorbit şi despre această latura a oraşului, despre teatre, festivale sau lucruri asemenea!
O fac eu acum: teatrul de operă 'La Fenice' - Phoenix, care îşi merită cu prisosinţă numele, pentru că a ars la numai patru decenii după inaugurarea sa din 1792, fiind reclădit şi recăpătându-şi strălucirea pe care a avut-o; în 1996 a fost din nou... incendiat de un piroman, dar s-a ridicat din nou la viaţă, pentru a da din nou... viaţă zecilor de personaje - îşi deschide stagiunea cu 'Manon Lescaut', celebra piesă în patru acte acte a lui Giacomo Puccini. Nu mai vorbesc despre Carnavalul de la Veneţia care începe chiar azi, 6 februarie şi durează până pe 16 februarie!
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu