Iubirea, ultima frontieră!

Scriitorul american Mark Twain afirma, referindu-se la surprizele pe care ni le rezervă viaţa, că ' Peste douăzeci de ani vei mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut'. 

Deşi e dureros să laşi trecutul să te acapareze, să te controleze, să îţi joace feste, unii dintre noi, mulţi, poate şi eu, poate chiar şi voi, ne scufundăm... în el! Dureros! Ca nişte fakiri ai spiritului! Facem asta în fiecare zi, în timp ce ar trebui să ne spunem înşine 'Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile, pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat'. 

De ce nu mai suntem apţi? Pentru că nu mai există mistere! Folosim raţionamente sofisticate, premise false, silogisme, filosofii...  luxuriante ca o pădure tropicală, ne izolăm noi de... noi, iar în tot acest demers ne rătăcim noi de... noi! Dorinţele noastre sunt în mâinile noastre! Visele cresc din mâini neputincioase! Când mâinile sunt lipsite de putere, ele... visează! Astfel taina întunecată a inimii e elucidată în... cunoaşterea clară, a ceea ce pot face... mâinile noastre! Visele nu mai au nevoie să fie interpretate, pentru că ele sunt locul unde enigma este dezvăluită! Visele nu mai sunt nimic altceva decât imagini ale neputinţei noastre, răsturnate în... oglindă! Acţionăm pornind de la putere şi nu de la... vise! De la control şi nu de la iubire, această ultimă... frontieră a vârstei... spirituale! Iubirea nu mai este izvorul sau scopul a ceea ce facem; ea a devenit un mijloc de a dobândi! Putere, control, dominaţie, frică! Puterea ia locul ei întrucât promite să-i îndeplinească visele! Nu mai e nevoie să vorbim de iubire, deoarece avem credinţa că puterea va crea lucrul după care tânjeşte aceasta! Limitele mâinilor exprimă limitele... inimii! Inima e redusă la mâini! Dorim doar ceea ce ne pot da mâinile, ceea ce putem palpa, ceea ce putem atinge! Enigma dragostei este rezolvată! Locul visului uitat este luat de iluzia puterii, că mâinile noastre pot produce lucruri pe care inima le cere! Nu este aceasta, oare, o formă de idolatrie? Acel obiect care ne dă iluzia că poate aduce înapoi fericirea? Pe care profeţii îl condamnau?

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până şi faţă de moarte, această forţă este iubirea. Puterea ei produce frumuseţe şi fericire. Dar dragostea de putere produce doar durere şi moarte... a duhului, a sufletului, a ceea ce ne defineşte şi ne face stăpâni ai lumii!