Romanţa celei ce nu... vede!

miercuri, 10 februarie 2010

Motto:
"Nu există viaţă mai pustie decât una în care n-ai iubit nimic, ştiind că într-o zi vei pierde... totul"

"Şi de când te-am VĂZUT prin ochi de... împrumut, te zăresc mereu! Îţi aud prezenţa în toate sunetele lumii... te văd în orice chip! Şi astăzi te-am zărit...  încrezătoare, superioară, glacială, ca o zi iarnă...; un arici ţepos cu inima de gheaţă; distantă... cuvintele erau seci, goale, întorcându-se către mine cu rezonanţe metalice, erau zgomot şi nu muzică, erau amare, fără savoare.
Si atunci am văzut în zările albastre ale... ochilor tăi un univers fără culoare; şi am păşit în spate... pierdut în alte zări! Mă-ntreb, stii tu, cât doare nepăsarea, indiferenţa?? Aş vrea s-o simţi, s-o pipăi şi să urli: "Este!"; să te întrebi şi tu unde-ai greşit, ce ai greşit, dacă ai greşit sau ce nu faci bine! Poate se va întâmpla, şi se va-ntâmpla, căci va veni şi seara aceea, şi atunci voi stinge flăcările albastre din candelabrele de-argint.
Aş vrea să ne vedem în luni sau ani, să-mi spui cum e să nu priveşti un suflet care plânge, să nu săruţi o lacrimă fierbinte, să nu te întorci să spui: "Uite-mă!“

2 comentarii:

matei radu spunea...

Nu pot să spun decât că această postare este "uluitoare" (nu am cuvintele cu care să o descriu). Sunt emoţionat complet şi nu mai pot tasta nimic...

miercuri, 10 februarie 2010, 19:29:00 EET
Amalia spunea...

si eu ma intreb neincetat daca stie cat doare nepasarea, idiferenta...
sunt trista si parca, dupa ce am citit postul asta, toate ma dor si mai tare...:(
prea trist...

miercuri, 10 februarie 2010, 20:24:00 EET