Blestemul... tărăboanţei verzi!

Toată lumea este de acord cu faptul că trăitorul de la... bloc este o specie aparte, dintr-o încrengătură ce nu a fost catalogată corespunzător, din păcate, sau care nu a primit un... nume ştiinţific! Încă! Motiv pentru care mă voi referi la el folosind termenul 'homo blocarius' :)! Adică cel ce se înscrie în arborele evolutiv al pseudocivilizaţiei urbane între 'perforatorius maximus' de la miezul nopţii, dar şi al zilei, al cărui scop - în afară de a-ţi speria pe vecie visele - este de a transforma... edificiul cu pricina într-un şvaiţer, în acelaşi timp cu creierul tău, până la 'mizerabilus extremis' care îţi ocupă cu o nonşalanţă vecină cu... normalitatea locul de parcare, pe care îl îngrijeşti, îl deparazitezi, îl des... buruienezi, îl des... zăpezeşti, îl des... păzeşti :)) ca pe ochii din cap, să nu vină 'homo blocarius', şi aş putea adăuga şi 'nesimţitus',  să ţi-l ocupe! Şi atunci îţi vin în cap şi îţi ies pe gură... cuvinte multe!

Cuvântul, această energie materializată sonor, este încărcat cu puterea de a vindeca traumele sufletului în forma lui cea mai înaltă, rugăciunea, dar şi de a ucide, în forma lui cea mai... periferică palavra, jignirea, hula, blestemul!

Cuvintele au o putere magică... literele sunt viclene, ca nişte demoni fără ruşine, şi primejdioase, mai ales primejdioase! Deschizi călimara... gurii, le eliberezi, iar ele fug, zboară, precum florile de... cireş! Cum să le mai prinzi din nou vreodată? Prind viaţă, se unesc, ne unesc, se despart, ne despart! Îţi ignoră comenzile, se ordonează pe hârtie cum vor, negre, verzi, albastre! Ca nişte demoni fără ruşine, cu cozi si cu coarne! Ţipi la ei! Îi implori... zadarnic, fac cum le place! 

Si asta mi s-a întâmplat si mie, lasându-i slobozi... iar atunci când s-au vazut desprinsi din cătuşele cenzurii...  au făcut ce au ştiut mai bine... s-au materializat în cea mai periferică... întrupare a lor, dorindu-i proprietarei la fel de verde, de 'văcseua' şi gletul ce ţineau loc de machiaj, ca tărăboanţa cu pricina, să... şi atunci multe cuvinte, ca nişte demoni neruşinaţi, mi-au venit în cap...

Şi uite aşa am descoperit filosofia blestemului urban, a cărui victima colaterală am fost eu însumi, căci locul de parcare tot ocupat era...

Tărăboanţa verde era complet paralizată de ger, încât nu s-a mai urnit de pe locul meu... Va trebui, probabil, să aştept încălzirea globală, care să-i dezgheţe încuietorile uşilor!

Şi pentru că blestemul face parte din codul genetic al românului vă ofer o 'mostră' demnă de luat aminte şi chiar notiţe:

"Răstoarne-se cerul, să-ţi cadă-mprejur

Tăria sfărmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La cap să-ţi necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guşe
Ninsori de funingini şi ploi de cenuşe.
Să latre la tine, căzut în noroi,
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă şi munţii, sculaţi în picioare,
Cu labele-n şolduri pornind fiecare,
Pe creştet să-ţi calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină fără valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Şi când vei cerca să scoţi vreo... sudalma,
Să-ţi fete un şoarice-n palmă.

Un dinte să-ţi crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă şi moale, atins,
Să-l simţi că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile şi vag pederaste,
Să-ţi strâmbe-n neştire ţinuta şi graiul,
Şi-n uliţi să crească alaiul
Vârtej petrecându-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.
Iar tu, piază-rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeaţă,
În păr mătreaţă,
În nas roşeaţă,
În inimă un ceas rău.
În piept o scoabă
Şi-n pat o babă.
Fă din el păpuşe,
Să-l strivească-n uşe
Fata jucăuşe:
Să-i smulgă urechea şi ţâtele,

Să-i curgă prin coate tărâţele,
Stuchi-l-ar mâţele!"