Haine, feromoni şi... avatare!

Schimbarea ne prinde bine de multe ori! Avem nevoie de ea! Schimbarea vine să ne reamintescă ce eram, cum eram, ce gândeam, ce simţeam cândva! Schimbarea vine să ne sensibilizeze! Să aducă la suprafaţă omul mai bun care eram odată şi pe care l-am îngropat adânc, pe care viaţa l-a îngropat adânc! Schimbarea la... faţă, la suflet, la trup, schimbarea de... veştminte!

Schimbarea veştmintelor cântăreşte mult, poate greu în toate acestea. Măcar că ele par nişte nimicuri, nişte apanaje moderne ale diversiunii şi disimulării, pline de deşertăciune, hainele au rosturi mai însemnate decât banala protecţie împotriva... elementelor, de frig, de soare, de ploaie, de priviri! Ele schimbă înţelegerea noastră despre lume şi a lumii despre noi! Închipuiţi-vă o prezenţă misterioasă înveştmântată suav, diafan, precum briza mării la o petrecere, ce efect ar avea! Sau ce ravagii ar face parfumul ei în rândul faunei... masculine! Gazda, bărbat fireşte, nici nu se putea altfel, :)) ar sări imediat, poruncind să i se aducă un Blue Hawaiian sau poate un Frozen Lime Margarita :), poate poftind-o la un tur al... stabilimentului, sau poate să îi arate priveliştea de pe terasă! Cu siguranţă nu ar fi avut parte de aceste... omagii dacă veştmintele ei diafane în loc să fluture, ar fi fost croite strâns pe picior, în chip de... pantaloni! Iar apoi când ni se aduc... omagii este cel puţin politicos să răspundem... Misterioasa... creatură face o reverenţă discretă... înclină capul cu eleganţa unei lebede... încuviinţează, măguleşte pornirile... gazdei! Samsara... începe să-şi îşi facă efectul, faunei cu pricina i se declanşează brusc... rutul, iar discuţiile devin simple zgomote, pretexte de a disimula... preocupările mentale! Aşa încât cei care afirmă că hainele ne poartă pe noi, şi nu noi pe ele, nu greşesc; noi le facem să ne modeleze braţul, corpul, pieptul, formele, iar ele ne modelează inimile, creierul, limba după bunul lor plac.

Bărbatul are mâna liberă pentru a schimba... vitezele, femeia pentru a împiedica mătăsurile să îi alunece de pe umeri; bărbatul o priveşte drept în faţă de parcă ar fi fost făurită spre... folosul lui şi plăsmuită după placul său! Femeia se uită pieziş, cu o privire enigmatică, poate chiar insinuantă, bănuitoare! Dacă ambii ar fi purtat aceleaşi veştminte, ar fi mirosit la fel... se prea poate ca şi înfăţişarea lor să fi fost aceeaşi, iar tot acest mister şi toată această căutare nu ar mai fi avut niciun sens, pentru că de fapt straiele sunt doar simbolul unei realităţi, unei sensibilităţi ascunse la mare adâncime!

You can't help the way that you are!

Cel mai periculos 'sindrom' al secolului al XXI - lea nu cred că este unul care afectează funcţionarea eficientă a organismului uman, în plenitudinea sistemelor şi subansamblelor lui, ci este cu siguranţă unul care afectează funcţionarea noastră ca fiinţe... sociale, iubitoare! 

Şi pentru că toate 'bolile' au nevoie de un nume - din dorinţa omului de a le face pe toate familiare, crezând că în felul acesta le poate cunoaşte sau stăpâni mai uşor - acest sindrom se numeşte disimulare; ca orice 'boală' modernă cu pretenţii superioare evolutive şi disimularea îmbracă forme multiple, hibride, specializate ca manifestare, acoperind toate segmentele, sectoarele, aspectele, timpurile, împrejurările, contextele vieţii noastre sociale, culturale, dar mai ales emoţionale! Un sindrom ce îşi trage originile din toate trăirile noastre, emoţiile, iubirile pe care nu de puţine ori le îngropăm, le ignorăm, le uităm (oare o facem în mod autentic vreodată?) sau vrem să le uităm! Disimulare care ne forţează să devenim actori în propria noastră piesă de teatru, scenarişti ai propriului film, gândit iniţial (de către... Regizorul pe care cu atât de mult tupeu îndrăznim să îl înlocuim), cu multe sunete şi multă culoare, plin de forţă, cu o distribuţie fabuloasă, demn de un... Oscar al sufletului, care sfârşeşte nu de puţine ori ca unul mut, în mult prea multe nuanţe de alb şi negru, mult prea scurt, cu un buget redus, în care îi cedăm rolul principal unui scamator, unui imitator stângaci... nesigur, incapabil să performeze.

Afişăm câte o mască, câte o personalitate, câte un nesfârşit 'eu', perpetuu supus transformării în fiecare zi, pentru fiecare persoană cu care intrăm în contact; cu care schimbăm cuvinte, numere de telefon, identiţăţi virtuale, avatare... sociale; trăim într-o dihotomie spirituală, scindându-ne sufletul între extreme, hrănindu-ne neputincioşi cu iluzia unei fericiri, în care nici noi nu mai credem; dar trebuie să funcţionăm după un model, după un şablon fals, iar sufletul, care ar trebuie să ne lumineze drumul acolo unde toate luminile s-au stins sau au eşuat, ne încăpăţânăm să îl îngropăm adâc, şi mai adânc, în speranţa că poate şi noi vom uita de el!

Numai că el, din când în când, la cicluri magice, tainice, dincolo de înţelegerea noastră, se încăpăţânează mai tare ca noi să ne reamintească de existenţa lui, de lumile de care noi l-am legat cu legături veşnice, de oamenii pe care i-am legat cu legături veşnice.

Uneori, avem nevoie numai să ni se amintească cine suntem, ce suntem, cum suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim! Uneori, de cele mai multe ori, nu putem schimba ceea ce suntem, cine suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim... Uneori avem nevoie să ni se amintească faptul că nu putem schimba cine suntem, cum suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim!

Despre iubire, toamnă şi alte... metehne!

- "Dacă aş putea, aş da timpul înapoi!" replică el grav, preocupat.

- "Ce ai schimba?" îl întrebă curioasă, întrebarea venind mai mult din ochii ei decât din voce.

- "Aş face posibilă din imposibilă iubirea dintre noi!" - îi zise, filosofând, ferindu-şi privirea, simulând că ştie, că poseda, că are în buzunar tainele lumii laolaltă cu răspunsurile la toate întrebările ei.

- "Când o să mă ceri de nevastă?" - îl întrebă cuprinzându-i faţa în mâini şi întorcându-i capul spre ea, zâmbind, schimbând tonul serios, într-o încercare de a anula tensiunea acumulată.

- "Te măriţi cu mine?", o întreabă privind-o în ochi ca pentru prima oară... 

- "Dacă mă ceri!", şi îi zâmbi, tachinându-l... 

- "Păi cred că tocmai am făcut asta", replică el serios, oarecum încurcat, oarecum surprins de răspunsul pe care ea i-l dădu.

- "Mai fă-o încă o dată", îi ceru surâzând, ochii sclipindu-i nelumesc în aşteptarea răspunsului, ca o surpriză totală, ca şi cum acesta ar fi putut să aducă cu el întreaga lume!

- "Te măriţi cu mine?", şi o privi adânc în ochi, cerând-o toată, înrobind-o cu sunetul celor patru cuvinte.

Niciun răspuns, decât un zâmbet, un oftat adânc, priviri încărcate, gene... ce se pregăteau să primească un sărut... umed, sărat, al lacrimilor, iar nu cel al buzelor!

- "Când?", întrebă el, cu un ton mult prea grav.

- "Acum"...

Si tăcerea se aşeza, grea, ruginie, parcă prevestind toamna care se pregătea să vină; mult prea repede, mult prea grăbită, mult prea plină de... schimbări! Iar foşnetul frunzelor care cădeau... le reaminti că era ultima... zi! Era ultima zi de vară! Era ultima zi de... iubire!"

Grafit, fum şi valuri!

            Celebră mai mult prin vinuri şi prin limba spectaculară, pe care multă lume o compară ca sunet cu limba română, Portugalia are de oferit şi altceva! Astfel, în Lisabona, s-a dechis o expoziţie de artă dedicată artistului american Robert Longo, expoziţie care cuprinde aproximativ 50 de lucrări, grafică şi desen, care acoperă aproape tot parcursul carierei sale, ce pot fi admirate la  Muzeul Colecţiilor Berardo.

           Ceea ce îl face unic pe artistul american, dincolo de viziunea si talentul său, este abundenţa cu care acesta utilizează creioanele de grafit! Decenii întregi el le-a folosit pentru a arunca o... reflecţie puternică şi oarecum dramatică asupra lumii contemporane. 

"Cred în puterea artei! Tehnica mea este opusă picturii! Spre deosebire de pictură, care pleacă de la lumina spre întuneric, eu refac acelaşi acelasi traseu, însă în sens invers; eu lucrez dinspre întuneric spre lumina! Tot albul pe care îl vedeţi în desenele mele provine, de fapt, de la hârtie!"

            Deşi a studiat sculptura, desenul a rămas tehnica preferată prin care Robert Longo se autoexprimă; atacul din 2001 asupra turnurilor de la World Trade Center din New York a schimbat odată cu viziunea sa şi modul de folosire a materialelor! "După 2001 am început să folosesc fumul în desenele mele, inspirat fiind de fotografiile făcute la WTC, dar sub forma valurilor! cineva mi-a trimis o fotografie a coloanelor de fum care se ridicau de la unul dintre turnurile care se prăbuşeau, iar în momentul în care am terminat desenul, imaginea era răsturnată, iar totul arăta precum efectele unei bombe atomice".

           Expoziţia de desene a artistului de peste ocean poate fi apreciată, criticată, comentată, fotografiată, admirată :) până pe 25 aprilie!

http://www.robertlongo.com/work/
http://mirror.berardocollection.com/?toplevelid=1&lang=en

Primăvară!

A cunoaşte. A iubi.

Încă-odată, iar şi iară,

a cunoaşte-nseamnă iarnă,

a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul, ce te-ndeamnă?

A cunoaşte – ce-nseamnă?

A iubi – de ce ţi-e teamă

printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,

Patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit

cu rumoare şi ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară

a iubi e primăvară.

Între pace şi.... război!

Trăim aproape tot timpul sub semnul... conflictului, al războiului, al neînţelegerilor! Purtăm, provocăm, susţinem războaie într-un timp pe care aproape toţi îl definesc ca fiind unul al păcii! Un război social, emoţional, digital, al cuvintelor, un război cu noi, cu alţii, cu trecutul sau chiar cu prezentul! Un război pe care de puţine ori îl purtăm pe un tărâm real! Îl purtăm pe teritorii neutre, de împrumut, imaginare, digitale, închiriate [contra unui preţ ridicol cu care poţi să-ţi iei un kilogram de... vin :) ]! Purtăm războaie ale slovelor pe terenuri digitale, care prin comparaţie, transformă vechile bătălii medievale, cavalereşti, autentice, în simple jocuri de copii! Purtăm bătălii digitale, înverşunate, verbale, cu cei din jur, cu alţii, poate chiar cu noi din dorinţa, nebună, de a dobândi... nemurirea! 

Pentru oricine cunoaşte legile compoziţiei, este plictisitor să insist! Cine nu înţelege, să iasă la plimbare, că şi aşa soarele a început si arunce cu suliţe de foc! Zăpada de pe bănci este numai o amintire, aşa că... spor la amor!

După cum scriu, mi se pare că este bine; dar pe măsură ce citesc mi se pare îngrozitor! Corectez, rup, backspace, Ctrl+A+Del...! Tai, adaug, Undo, Redo...! Reformulez, mă joc, transpun, mă transpun, interpretez! Mă las pradă disperării! Dualismului! Extremelor şi dezechilibrelor! Prezenţelor şi, mai ales, absenţelor... care te îm-part! Care te des-part! Ce nopţi frumoase pline de idei...; ce dimineţi îngrozitoare în care uit totul! Mă agăţ de idei ca orbul de uluci! Iar ele mă acuză de hărţuire, de... canibalism verbal! Că le agresez în timp ce, ca un păgân, le... mănânc! Cum le declam, cum râd acum, iar în clipa următoare plâng! Cum şovăi! Dual! Între un stil sau altul! Între trecut şi prezent! Între a fi şi a avea! Între a vrea şi a nu putea! Între a te lăsa pradă demonilor trecutului şi a cere taina... exorcizării! Între a cunoaşte ce pierzi şi a nu şti ce poţi câştiga! Cum pendulez între teatralism, liane... luxuriante, nisipuri mişcătoare ale limbii, exotism orbitor pentru... retină şi o simplitate banală ca o... bicicletă defectă! Cu lanţul... căzut! Cum alternez între delta Mekongului şi Taj Mahal... între un război cu trecutul şi o pace serenă, înţeleaptă cu prezentul! Între încăpăţânare şi înţelegere! Între realitate şi imaginaţie!

Între a nu putea hotărî dacă sunt un... înţelept sau cel mai mare neghiob de pe pământ!

Dincolo de chimia... cernelii!

Lumea omului e făcută din cuvinte! Cuvintele sunt trup... transformat, ca o frânghie deasupra unui abis, iar primul Cuvânt a fost un salt un gol, un salt din gol! Cuvintele sunt imobilizate pe hârtie de către... chimia cernelii! Dar când şi-au făcut apariţia întâia oară, cuvintele nu erau aşa; erau ca nişte păsări sălbatice, fluturându-şi aripile... ca nişte fluturi, albi, albaştri! Mătăsoase, catifelate! Ca o carte cu un singur cuvânt! Dar odată imobilizate chimic, şi-au pierdut libertatea! Acum sunt îngheţate în timp şi spaţiu! Dar ele vor fi eliberate prin puterea magică a... textului, căci chimia care le ţine înlănţuite pe hârtie este anulată de fizica luminii, care le face să zboare, de pe hârtie către ochi, albaştri, întrebători... cu reflecţii metalice, iar din ochi ele ne vin în gură! Şi trebuie citite cu voce tare! Dacă suntem inspitiţi să zburăm odată cu ele către vremea, când aveam, poate, 20 de ani, textul... implacabil al timpului ne împinge înapoi, ne ordonă ceea ce este... scris!

Un text este un timp... mort, ca o fotografie a cuvintelor! Căci orice fotografie, e o fotografie a... morţii; vedem în ea un timp care nu mai există! Litera ucide, dar Duhul ne dă viaţă! Acesta este preţul plătit pentru siguranţă! Păsările cuvintelor sunt imprevizibile, asemenea vântului, nimeni nu ştie de unde vin ori încotro se duc! Iar ori de câte ori ele se întorc, fac ravagii! În ordinea cu grijă scrisă în text! Ele năvălesc, sparg ferestrele sufletului şi submineaza ordinea... carteziană a gândurilor! Poate odată cu venirea lor aduc nevoia de... uitare! Ignoranţa poate! Dorinţa de a redeveni... analfabet, dorinţa ca toate să devină nefamiliare pentru a învăţa să citeşti din nou...!

Cititul ţine de ochi, iar ochii ţin de lumină, iar pentru a le citi altora... luminile trebuie să fie aprinse! Să lumineze, albastre, întrebătoare, cu reflecţii metalice!

Cuvintele pot fi prilejuri de bucurie, de desfătare, iar atunci ne agăţăm de ele ca de un asfinţit, de o sonată, de un fruct; cuvinte care nu sunt pentru a fi înţelese, ci cuvinte care sunt pentru a fi... mâncate! Ca la un... dineu!

Gramatica e pentru cuvânt ceea ce e eticheta pentru mâncare! E inutil să cunosc cuvinte, dacă ignor Cuvântul! E inutil să le cunosc dacă nu ştiu cum să le... împerechez! E inutil să am mâncare, dacă participanţii la dineu nu ştiu cum să... mănânce! E ca în dans! Melodia nu e importantă, atât timp cât... perechea ştie să se mişte! Să... vorbească aceleaşi cuvinte! Dacă trupurile urmăresc ritmul limbii, nu fac greşeli de... ortografie, sau poate de pronunţie, perechea e fosforescenta, atunci e armonie! Dacă nu, e... stinghereală!

Tocmai de aceea profesorii dansului... cuvintelor vorbesc aceeşi limba, sunt guvernaţi de aceeaşi fizică a luminii... ochilor... albaştri, întrebători... cu reflecţii metalice!

Pergamentul trupului, un text de mult uitat!

Şi ne mai rămâne plânsul! Care ar trebui să ne cureţe pe lângă ochi şi urechea! Să ne redea... sensibilitatea feminină a urechii, căci auzirea este feminină! Se aude un cuvânt, auzi un cuvânt, auzim un cuvânt; vedem un ochi, văd un ochi şi trupul vibrează! Dar această vibraţie e cu putinţă dacă trupul şi cuvântul sunt unul şi acelaşi lucru, dacă omul e întreg, e complet!  Dacă omul vede! Dacă aude! Trupurile noastre sunt sălăşluite în... uitare! Nu mai ştim cum să vorbim limba, nu mai ştim cum să cântăm muzica scrisă în trupurile noastre! Cunoaştem reflectările lacului... trupului, zeci, mii! Dar adîncurile... lacului sunt dincolo de raţiunea noastră! Am învăţat şi ştim că suntem acolo unde gândim - Gândesc, deci exist! - dar prin opoziţie care e... tema? Acolo unde gândesc... nu exist!

Asta ne avertizează şi ne spun tot timpul... artiştii! Motiv pentru care nu e de mirare că au ajuns în periferia societăţii! Nici la... dineuri nu ar mai trebui invitaţi deoarece vorbesc de parcă ar fi... beţi!

Care mai e rostul pictogramelor de acum mii de ani, dacă noi nu ştim sau nu  MAI ştim să descifrăm scrierile din interiorul nostru? Sălăşluim în uitare! Nu mai ştim să ne ascultăm, nu mai ştim să ne rugăm, nu mai ştim să ascultăm; auzirea, care este feminină, şi-a pierdut raţiunea... urechea a devenit un gol, aşteptând cuvântul care va aduce plăcerea şi viaţă!

În vremurile vechi, când se scria pe... piele era firesc să ştergi un text pentru a scrie unul nou! Cuvintele erau răzuite, iar cu ajutorul fildeşului suprafaţa aspră devenea din nou fină! Când ochiul era sigur că nimic din vechiul text nu se mai vedea, se putea scrie din nou! Un text nou! Iar textul vechi dispărea pentru vecie! Dar anticii nu ştiau că adânc înlăuntrul pielii, vechiul text rămânea vizibil! Azi, el poate fi descifrat - de specialişti! -  alcătuind aşa-numitele palimpseste, pergamentele peste se scriau succesiv mai multe... texte!

Trupurile noastre sunt nişte palimpseste, cu un text superficial pentru toată lumea, dar a cărui adâncime spune o altă poveste, care nu mai e pentru toată lumea, la care numai... specialiştii pot coborî! Care cuprinde un alt text, o altă limbă! Câteodată aceasta se iveşte la suprafaţă, purtând măşti, vorbind... în limbi! În alte limbi! Fracturi în carne, simptome... fizice! Idiograme pe care trupul le scrie într-un efort disperat de a fi auzit şi înţeles!

Dacă, din întâmplare, trupul îşi aduce aminte limba, Cuvântul uitat ce sălăşluieşte în carnea lui ca o poveste de dragoste, dacă e luat în stăpânire de visele lui, atunci îşi găseşte drumul înapoi către... casă!

Şi vis sunt toate!

Sufletul oamenilor e visarea! E posibil ca în viitor, într-o lume în care nu se întâmplă nimic nou, într-o lume care nu mai visează, în care toate se vor sfârşi şi fiecare clipă va fi o repetare a trecutului, să existe o stare în care gândirea să fie golită cu totul de elemente utopice, ideologice! Dar această stare, în care toate elementele transcendente ale realităţii sunt eliminate din lumea noastră, duce la un obiectivism care, în ultimă instanţă, implică dizolvarea voinţei umane! Înşişi oamenii vor fi transformaţi în lucruri, în obiecte, proces care a şi început deja! Pe care unii îl îmbrăţişează din tot sufletul, pe care îl doresc, pe care îl caută! Iar atunci ne vom confrunta cu cel mai mare paradox imaginabil: atingând cel mai înalt grad al dominaţiei raţionale a existenţei lui, omul e abandonat de toate idealurile, devenind apoi nimic altceva decât o jucărie la voia impulsurilor lui! Astfel, la finalul unei evoluţii lungi şi dureroase, contorsionate, dar... eroice, odată cu abandonarea utopiei, omul pierde voinţa de a mai modela istoria, şi odată cu ea pierde capacitatea de a o înţelege! 

Şi atunci vom deveni toţi oameni... falşi! Dar chiar şi aşa mai avem o scăpare; dacă dorim bucuria supremă... a omului, iubirea, frumuseţea, trebuie să... plângem!

Statul sau învirea morţilor în guvernarea viilor!

Plecând de la postarea absolut genială a prietenului şi fratelui meu întru toate cele şi insistând pe filonul lui ideatic, m-am văzut oarecum 'forţat' să duc postarea mea un pas mai departe, înscriindu-mă în... cheia de gândire declarată prin articolul anterior!

Fenomenul sinistru şi oribil al vieţii omeneşti care se numeşte astăzi statul aşa-zis democratic, pentru că democraţia este numai o iluzie, iar din conceptul de guvernare politică plăsmuit de vechii greci, noi am păstrat numai numele, ca şi cum acesta singur ne autentifică sau reprezintă vreun garant al respectării voinţei şi 'puterii poporului', nu e cu siguranţă un fenomen temporar sau accidental al epocii în care trăim. E în fapt dezvăluirea adevăratei naturi a statului. Ceea ce era considerat imoral pentru o persoană, a fost considerat întru totul moral pentru stat, stat care s-a folosit întotdeauna de mijloace subversive şi perverse - spionaj, falsitate, violenţă, crimă, iar în această privinţă au exista întotdeauna diferenţe numai în... grad; indiscutabil extrem de perverse, aceste metode au fost întotdeauna justificate în final de o viziune înălţătoare a... binelui! Şi când mă gândesc la acest bine înălţător pe care îl vrea statul român pentru noi, mă apucă un râs isteric, vecin chiar cu smintela! De dragul măreţiei statului şi al prestigiului autorităţii, s-au torturat bărbaţi şi femei, chiar naţiuni întregi. Statul a respectat drepturile oamenilor mai puţin ca orice altcineva de fapt... citiţi afirmaţiile ministrului de externe Teodor Baconski referitoare la romii care trăiesc în România, afirmaţii pentru care dacă ar fi trăit într-un stat autentic democrat acum ar fi fost închis. Politicile statului sunt întotdeauna o expresie a sclaviei omului! Şi asta nu pentru că bărbaţii răi fac politica, ci pentru că seducţia puterii, foamea de girofar şi de stroboscop, foamea de escortă şi de slugi cu costume negre, foamea de a fi un dumnezeu terestru care să decidă soarta de rai sau de iad a sclavilor, corupe într-un final până şi sufletele celor mai buni, care devin la rândul lor sclavii logicii de fier a puterii.

Puterea săvârşeşte magia nefastă a transformării visătorilor în indivizi care se lasă administraţi, astfel încât să triumfe raţiunile de stat, care sunt de fapt raţiunile puterii. Statul e o profeţie răsturnată şi multe sunt 'limbile' pe care el le vorbeşte: ordine, progres, securitate, prosperitate, fraternitate şi chiar şi... libertate! Libertate! Câtă falsitate! Câtă minciună! Câtă mistificare! Toate înseamnă acelaşi lucru! Toate acestea ne vor fi date dacă vom cădea în genunchi şi ne vom... închina înaintea lui! A statutului, a profeţiei răsturnate! A idolului care ne dă iluzia că poate aduce înapoi fericirea, pe care profeţii îl condamnau!

Statul transformă învierea morţilor în guvernarea viilor, şi pe măsură ce acest lucru se întâmplă, vii devin o vale a oaselor uscate... devin sfîrşitul visării! Iar atunci politica va înceta să mai fie arta de a face viitorul prezent şi se va limita la a fi numai ştiinţa administrării ordine existente! Atunci vom deveni toţi oameni... falşi!

Statul român, bandele de tâlhari şi demenţa portocalie!

Trăind într-o ţară bizară cum este România, toate bunele tale intenţii, tot optimismul, toată iubirea se pare că te părăsec la un moment dat! Şi nu pentru că tu ai vrea acest lucru, ci pur şi simplu pentru că nu mai ai resursele necesare să mai suporţi! Momentan nu este cazul meu, dar nu ştiu cât această stare de calm, de optimism, de serenitate sufletească şi emoţională care mă caracterizează acum, mă va mai ţine! 

Privind demenţa celor care ne conduc şi mai ales modul în care îşi bat joc de noi, pe faţă, (priviţi efectele legilor pensiilor şi salarizării unice şi mă opresc aici), ca nişte sălbatici de un turist captiv în plasele lor, ca un copil răzgâiat de un sărman oligofren, ca nişte tâlhari de boierul îmbuibat căruia i-a venit şi lui rândul să fie afumat cu niscaiva ardei usturat, ca un peşte de târ..., pardon, de trupurile pe care le domină prin frică şi aş putea continua în această manieră comparativă până mâine - pentru că sunt... nebun şi am resurse din belşug - am făcut ceva... documentare - profitând în mod magistral de ziua liberă de azi - pe această temă, a demenţei statului de-a lungul timpului!

Afirmam în articolul de ieri că dragostea de putere aduce doar durere şi moarte. Ei bine, dacă dragostea de putere aduce doar durere şi dacă puterea fără dragoste înseamnă diavol - şi îmi vine acum în cap episodul biblic al demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, îngrozitor de puternic, dar lipsit complet de iubire, pentru că diavolul i-a luat-o în schimbul... puterii - pot concluzia, fără riscul de a greşi, că pe acest tărâm al politicii există ceva demonic!

Sf. Augustin compara statul cu nişte bande de tâlhari: 'ce altceva sunt bandele de tâlhari dacă nu nişte mici regate? banda însăşi e alcătuită din bărbaţi, e condusă de autoritatea unui prinţ, e sudată prin pactul unei confederaţii', comparaţie pe care multe secole mai târziu o reia oarecum similar economistul politic şi sociologul german, Max Weber care afirma că 'statul e comunitatea care pretinde monopulul utilizării legitime a forţei fizice înlăuntrul unui teritoriu dat'... Numai că termenul 'legitim' nu are nicio legătură cu dragostea, cu justiţia, pentru că statul este considerat singura sursă a dreptului de folosi violenţa, sub toate formele ei, de a se folosi de subiecţii lui după bunul plac al... bărbaţilor cu pulovere ca portocala, conduşi de autoritatea unui... 'prinţ' sub umbrela confederaţiilor... demonice îmbătate de dorinţa toxică  de a avea puterea! CU ORICE PREŢ! Puterea lipsită de dragoste!

Motiv pentru care nu mă mai miră deloc afirmaţia lui Nietzsche că 'statul este cel mai rece dintre toţi... monştri'. Statul, politica, acest nou idol, care pe mulţi îi atrage, orbindu-i şi hipnotizându-i, ca un cal al morţii tropăind fals cu eleganţa... onorurilor divine. Politica, această născocire, care a inventat o moarte care se slăveşte drept viaţă, statul fiind locul unde toţi beau otravă, locul unde sinuciderea şi uciderea lentă a tuturor se pretinde a fi drept... VIAŢĂ!

Statul se naşte când toţi se vând şi îşi vând sufletele, iar când sufletul se vinde, diavolul ia în stăpânire şi... trupul! Aşa cum se întâmplă azi cu noi, la noi, în această ţară bizară... numită România!

Rousseau: pictura ca vis!

La o sută de ani de la moartea artistului francez Henri Rousseau, Fundaţia elveţiană Beyeler îi aduce un omagiu cultural acestuia printr-o expoziţie cu totul specială, ce reuneşte cele mai bune şi cele mai valoroase lucrări ale sale. Deşi catalogat multă vreme în mod eronat ca pictor naiv, talentul geniului autodidact Henri Rousseau a fost recunoscut într-un final, către sfârşitul vieţii sale! 

Samuel Keller, directorului fundaţiei elveţiene, afirmă că Henri Rousseau nu a fost nicidecum un pictor naiv, ci un pionier al artei moderne, care a readus visul şi fantezia în arta modernă.

Henri Rousseau a început să picteze în timpul liber şi până ce talentul şi valoarea autentică a picturilor sale au fost apreciate în mod corect, a trecut destul de mult timp! Cele mai reprezentative tablouri ale sale descriu jungla, în ciuda faptului că nu a părăsit niciodată Franţa sau că niciodată nu a văzut o junglă în realitate, inspiraţia venindu-i din cărţile ilustrate pe care le studia!

Primii care i-au apreciat tablourile 'onirice' au fost Picasso şi Fernand Léger, valoarea lucrărilor lui constând în deschiderea de noi perspective în arta modernă reprezentând o reală influenţă pentru Picasso, Kandinsky şi Léger, pentru arta cubistă şi suprarealistă, oferind emoţie artistică nouă, celor care trăim 100 de ani mai târziu, cât şi contemporanilor săi!

Expoziţia Fundaţiei Beyeler este deschisă până pe 9 mai 2010.

http://www.fondationbeyeler.org/fondation/e/html_11sonderaus/01_aktuelle/intro.htm
http://www.artcyclopedia.com/artists/rousseau_henri.html
http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/rousseau/

Iubirea, ultima frontieră!

Scriitorul american Mark Twain afirma, referindu-se la surprizele pe care ni le rezervă viaţa, că ' Peste douăzeci de ani vei mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut'. 

Deşi e dureros să laşi trecutul să te acapareze, să te controleze, să îţi joace feste, unii dintre noi, mulţi, poate şi eu, poate chiar şi voi, ne scufundăm... în el! Dureros! Ca nişte fakiri ai spiritului! Facem asta în fiecare zi, în timp ce ar trebui să ne spunem înşine 'Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile, pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat'. 

De ce nu mai suntem apţi? Pentru că nu mai există mistere! Folosim raţionamente sofisticate, premise false, silogisme, filosofii...  luxuriante ca o pădure tropicală, ne izolăm noi de... noi, iar în tot acest demers ne rătăcim noi de... noi! Dorinţele noastre sunt în mâinile noastre! Visele cresc din mâini neputincioase! Când mâinile sunt lipsite de putere, ele... visează! Astfel taina întunecată a inimii e elucidată în... cunoaşterea clară, a ceea ce pot face... mâinile noastre! Visele nu mai au nevoie să fie interpretate, pentru că ele sunt locul unde enigma este dezvăluită! Visele nu mai sunt nimic altceva decât imagini ale neputinţei noastre, răsturnate în... oglindă! Acţionăm pornind de la putere şi nu de la... vise! De la control şi nu de la iubire, această ultimă... frontieră a vârstei... spirituale! Iubirea nu mai este izvorul sau scopul a ceea ce facem; ea a devenit un mijloc de a dobândi! Putere, control, dominaţie, frică! Puterea ia locul ei întrucât promite să-i îndeplinească visele! Nu mai e nevoie să vorbim de iubire, deoarece avem credinţa că puterea va crea lucrul după care tânjeşte aceasta! Limitele mâinilor exprimă limitele... inimii! Inima e redusă la mâini! Dorim doar ceea ce ne pot da mâinile, ceea ce putem palpa, ceea ce putem atinge! Enigma dragostei este rezolvată! Locul visului uitat este luat de iluzia puterii, că mâinile noastre pot produce lucruri pe care inima le cere! Nu este aceasta, oare, o formă de idolatrie? Acel obiect care ne dă iluzia că poate aduce înapoi fericirea? Pe care profeţii îl condamnau?

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până şi faţă de moarte, această forţă este iubirea. Puterea ei produce frumuseţe şi fericire. Dar dragostea de putere produce doar durere şi moarte... a duhului, a sufletului, a ceea ce ne defineşte şi ne face stăpâni ai lumii!

Blestemul... tărăboanţei verzi!

Toată lumea este de acord cu faptul că trăitorul de la... bloc este o specie aparte, dintr-o încrengătură ce nu a fost catalogată corespunzător, din păcate, sau care nu a primit un... nume ştiinţific! Încă! Motiv pentru care mă voi referi la el folosind termenul 'homo blocarius' :)! Adică cel ce se înscrie în arborele evolutiv al pseudocivilizaţiei urbane între 'perforatorius maximus' de la miezul nopţii, dar şi al zilei, al cărui scop - în afară de a-ţi speria pe vecie visele - este de a transforma... edificiul cu pricina într-un şvaiţer, în acelaşi timp cu creierul tău, până la 'mizerabilus extremis' care îţi ocupă cu o nonşalanţă vecină cu... normalitatea locul de parcare, pe care îl îngrijeşti, îl deparazitezi, îl des... buruienezi, îl des... zăpezeşti, îl des... păzeşti :)) ca pe ochii din cap, să nu vină 'homo blocarius', şi aş putea adăuga şi 'nesimţitus',  să ţi-l ocupe! Şi atunci îţi vin în cap şi îţi ies pe gură... cuvinte multe!

Cuvântul, această energie materializată sonor, este încărcat cu puterea de a vindeca traumele sufletului în forma lui cea mai înaltă, rugăciunea, dar şi de a ucide, în forma lui cea mai... periferică palavra, jignirea, hula, blestemul!

Cuvintele au o putere magică... literele sunt viclene, ca nişte demoni fără ruşine, şi primejdioase, mai ales primejdioase! Deschizi călimara... gurii, le eliberezi, iar ele fug, zboară, precum florile de... cireş! Cum să le mai prinzi din nou vreodată? Prind viaţă, se unesc, ne unesc, se despart, ne despart! Îţi ignoră comenzile, se ordonează pe hârtie cum vor, negre, verzi, albastre! Ca nişte demoni fără ruşine, cu cozi si cu coarne! Ţipi la ei! Îi implori... zadarnic, fac cum le place! 

Si asta mi s-a întâmplat si mie, lasându-i slobozi... iar atunci când s-au vazut desprinsi din cătuşele cenzurii...  au făcut ce au ştiut mai bine... s-au materializat în cea mai periferică... întrupare a lor, dorindu-i proprietarei la fel de verde, de 'văcseua' şi gletul ce ţineau loc de machiaj, ca tărăboanţa cu pricina, să... şi atunci multe cuvinte, ca nişte demoni neruşinaţi, mi-au venit în cap...

Şi uite aşa am descoperit filosofia blestemului urban, a cărui victima colaterală am fost eu însumi, căci locul de parcare tot ocupat era...

Tărăboanţa verde era complet paralizată de ger, încât nu s-a mai urnit de pe locul meu... Va trebui, probabil, să aştept încălzirea globală, care să-i dezgheţe încuietorile uşilor!

Şi pentru că blestemul face parte din codul genetic al românului vă ofer o 'mostră' demnă de luat aminte şi chiar notiţe:

"Răstoarne-se cerul, să-ţi cadă-mprejur

Tăria sfărmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La cap să-ţi necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guşe
Ninsori de funingini şi ploi de cenuşe.
Să latre la tine, căzut în noroi,
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă şi munţii, sculaţi în picioare,
Cu labele-n şolduri pornind fiecare,
Pe creştet să-ţi calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină fără valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Şi când vei cerca să scoţi vreo... sudalma,
Să-ţi fete un şoarice-n palmă.

Un dinte să-ţi crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă şi moale, atins,
Să-l simţi că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile şi vag pederaste,
Să-ţi strâmbe-n neştire ţinuta şi graiul,
Şi-n uliţi să crească alaiul
Vârtej petrecându-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.
Iar tu, piază-rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeaţă,
În păr mătreaţă,
În nas roşeaţă,
În inimă un ceas rău.
În piept o scoabă
Şi-n pat o babă.
Fă din el păpuşe,
Să-l strivească-n uşe
Fata jucăuşe:
Să-i smulgă urechea şi ţâtele,

Să-i curgă prin coate tărâţele,
Stuchi-l-ar mâţele!"

Iubirea ca... bun simţ!

Ieri, în timp ce mă îndreptam spre Predeal, ascultam la un moment dat, mai mult absent decât prezent, Radio România Actualităţi! Nici nu ştiu de ce radioul era setat pe respectiva frecvenţă, poate întâmplător, poate şi-a căutat-o singur... Nu eram atent nicidecum la discuţia de la radio ce se dorea oarecum inteligentă, fiind preocupat să admir brazii atât de încărcaţi de zăpadă, încât crengile lor formau un tunel magnific deasupra drumului! Şi la un moment am auzit o frază care mi-a atras atenţia, însă aş putea spune la fel de bine m-a lovit în timpane, şi m-a forţat oarecum să mă gândesc la semnificaţia ei: 'Iubirea vinde!'

Ce aş putea adăuga? Nu e superbă? Nu se înscrie sintagma aceasta în şablonul mentalităţii colective contemporane? De ce oare e necesar să ne lansăm în declaraţii de iubire? De ce e necesar să îi dedicăm o zi specială? De ce e necesară comicăria numită Valentine's Day? Prietenul meu spunea că dacă Sf. Valentin ar vedea ce se întâmplă azi, s-ar răsuci în mormânt! Nu avem 365? Nu sunt toate speciale? Nu ne oferă toate cele 365 posibilitatea de a o exprima, de a o trăi, de a o face să ne înnobileze?

De ce necesar să îi arătăm sau să îi dovedim că o iubim? Nu o facem? O facem stângaci? Ea nu vede? Nu simte?

Şi de aici începe o altă poveste! Dacă ea nu vede sau dacă nu simte, înseamnă că poate noi nu ştim să ne... exhibăm... pe întelesul ei! Deşi eu cred că este de FOARTE BUN SIMŢ să te 'prinzi' atunci când eşti iubit, mai ales iubită! Mai ales atunci când eşti... autentic! Iar dacă eşti autentic, nu ai nevoie de declaraţii publice de iubire, nu ai nevoie de comicării şi acadele, nu ai nevoie de fondante, de ursuleţi de pluş, de ciorapi cu... degete!

Dacă eşti autentic şi sincer, dacă îţi expui sufletul şi te îneci în ochii ei, iar ea nu te salvează, asta nu poate însemna decât, cel mai probabil, că: este... insensibilă, este... oarbă sau... a rămas corigentă la acestă... limbă, fără cuvinte, la care chiar şi... profesorii fac greşeli de... ortografie!

Predeal sau back 2 where it all started!

Ca orice 'criminal' care se respectă, nici eu puteam face excepţie de la... trăirile care te copleşesc atunci când ceva relevant te mişcă sau îşi pune amprenta pe tine, şi te face să te întorci la locul... 'crimei' :)! Şi aşa m-am întors şi eu la Predeal, oraşul vindecărilor aşa cum îl numisem eu altădată! Şi nu pot face altceva decât să repet că a fost superb, sau cel puţin aşa cred eu! :) Cu câteva mici excepţii, care au presărat traseul pe ici, pe colo, pe care nu m-am obosit să le mai iau în seamă pentru că nu voiam să-mi stric kharma şi nici să-mi pierd starea Zen :) (gropi, apă, zăpadă, câini, căruţe etc.), drumul a fost foarte bun, traficul excepţional pentru o zi de duminică, şi Valentine's Day pe deasupra :), cred că tot drumul am avut o singură maşină în faţă! Deşi în momentul în care ne pregăteam să intrăm în Sinaia s-a înnorat brusc şi mi-am pus problema că nu va fi cum mi-am imaginat eu că va fi, când am ajuns, acolo unde nu demult plecasem, cu o lună în urmă, înnoit şi îmbunătăţit, soarele a răsărit la fel de brusc cum dispăruse pentru a-mi reda bucuria... zăpezii şi probabil pentru a-mi reaminti exuberanţa şi candoarea pe care le văzusem cu o lună în urmă pe aceeaşi pârtie pe care, de data aceasta, erau numai câţiva pasionaţi, iar râsetele nu se mai auzeau de nicăieri! Printre ei mă număram şi eu, dar cum schiatul este un sport cu... beţe, am preferat să găsesc subiecte şi subiecţi al căror suflet să îl fur... în camera foto :)! Dar parcă ceva lipsea, cineva lipsea, nu mai era acelaşi lucru; a fost excelent oricum, mai multe plimbări cu telescaunul, un vin excelent care s-a ridicat la... înălţimea norilor! Brazi încărcaţi cu atât de multă zăpadă cum nu am mai văzut de multă... vreme, oameni veniţi să se bucure de peisaj, de schiuri... de snowboarding, de razele care ne-au încălzit tare într-o zi destul de rece de altfel... Sau să fi fost,oare, de la vin :)! Glumesc, fireşte, căci altfel nu m-aş mai fi încumetat să fac şi eu o încercare cu un board de snow :))! Nu pot spune decât că a fost scurtă, pentru că nu voiam să mă întorc acasă... cu beţe!

Ce pot să mai adaug? A fost superb, o gură de oxigen, la propriu şi la figurat, care mă face să trec mult mai uşor peste toate răutăţile zilelor! Şi un punct de reper, căci, orice 'criminal' se întoarce la locul... faptei! ÎNTOTDEAUNA!

Fericiţi cei ce... plâng!

Motto: 'Fii atent la locul unde vei plânge. Pentru că în acel loc sunt eu, şi-n acel loc se află... comoara ta! Unde va fi comoara ta, acolo îţi va fi şi inima!'

Ori de câte am plâns, indiferent de motivele care ne-au provocat această stare, de fiecare dată am simţit gustul lacrimilor! Sărat! Lacrima topeşte abuzul oricărei solidificări, ea însăşi nefiind mai mult decât... sare dizolvată în apă, un mineral adus în stare solubilă! Precum focul topeşte... trestia, ca atare şi lacrima topeşte toată... întinăciunea văzută şi nevăzută, spusă şi nespusă! Ea topeşte şi spală, ca o ploaie care cade în pământ... înnoind totul, fertilizând... ţarina duhului! Lacrima stinge, precum apa, care adăugându-se câte puţin la foc, schimbă văpaia cu desăvârşire; lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia... mâniei, a deznădejdii, a urii, a fricii, a deziluziei, a dezamăgirii, a neîncrederii!

Plânsul poate fi fierbinte, înfocat şi scânteietor, dar poate fi şi răcoros, dezalterant... potolitor, mângâietor, străpungător de suflet! Cel dintâi implică o imagine negativă a... umidităţii, ca indistincţie sentimentală, ca fluiditate confuză ce trebuie secată, uscată, volatilizată; cel de-al doilea pune în mişcare îngheţul lăuntric, subţierea excesului de corporalitate, re-animarea materiei pasive! Pot afirma, fără a greşi, că ne aflăm într-un plin şi profund proces... alchimic al umorilor... apoase. Setea vinovată, superfluă a acestora e stinsă de lacrimi care, în acelaşi timp, aprind o altă sete, eliberatoare, de data aceasta setea de... demineralizare a trupului, de redirecţionarea a principiului dorinţei; dorinţei descendente care fixează obsesiv, până la... conglomeratul salin, apetiturile sufletului, pânsul îi opune dorinţa ascendentă, topirea sării, disoluţia fixaţiei limitative. Lacrima dizolvă şi coagulează concomitent, lacrima e dizolvarea sării, inflamarea apelor interioare, metamorfozând sarea în... perlă!

Potrivit unei vechi legende hinduse perla se naşte din lacrimile zeului Lunii, luna stăpâna mareelor, luna care guvernează circuitul universal al fluidelor, şi în consecinţă metamorfozarea lor! O altă tradiţie hindusă, la fel de veche, spune că perla e un fruct al fulgerului care... pătrunde în scoică! Focul şi apa se întrepătrund în stuctura ei, ca şi în aceea a lacrimii, deopotrivă fierbinte şi răcoritoare; apa dizolvă, focul căleşte; apa lacrimilor preface inerţia în subtilitate, pe care focul o fixează în materia nobilă a mărgăritarului... sarea devenind cristal!

Este oare, atunci, lacrima fructul de... cristal al unui ochi... care ţi-a intrat în ochi? Al unui suflet care ţi-a intrat în... suflet? 

Artă contemporană made in... China!

După ce China ne-a obişnuit cu milioanele de produse de proastă calitate, după ce ne-a obişnuit cu obedienţa înfricoşătoare faţă de regimul comunist şi manifestările pe care unii dintre noi le mai au încă proaspete în memorie, iată că mai are resurse să ne surprindă în continuare.

După au zguduit China cu arta lor de inspiraţie politică, fraţii Gao o arată acum Americii şi Europei, 'Execuţia lui Hristos' fiind cea mai recentă lucrare a lor, un grup statuar de mărime reală al fostului lider comunist Mao Zedong care exersează, trăgând la ţintă spre însuşi Hristos.

Gao Qiang, fratele mai mic, afirma: "Această compoziţie a fost inspirată de celebra pictură a lui Mannet - Execuţia Împăratului Maximilian, iar Mannet la rândul lui a copiat oarecum tabloul spaniolului Goya - 'Execuţia Rebelilor' care are drept subiect executarea unui grup de rebeli; opera noastră, sub aspectul compoziţiei, este foarte similară acestora".

Statuile lui Mao sunt încă foare respectate în China, iar pentru mulţi arta celor doi fraţi este jignitoare şi inflamatoare de... spirite; deşi artişti precum fraţii Gao nu sunt de-a interzişi în mod direct, totuşi ei sunt pe punctul de a încălca o linie foarte subţire faţă de autorităţi.

Mai vârstnicul, Gao Zhen, afirma la rândul său: "Considerăm că umanitatea este unită. Oamenii au ceva în comun. După Revoluţia Culturală am început să analizăm ce am învăţat din acea propagandă şi să gândim singuri, cu capul nostru, pentru noi înşine!”

La scurtă distanţă de mers cu maşina de cartierul artistic 798 al Beijingului, cei doi artişti au un alt studio unde îşi păstreză lucrările mai mari şi unde confecţionează mulajele din gips ale statuilor. O altă lucrare ce va fi expusă publicului de peste ocean se intitulează 'Prostituată Săltată', care se pare că a fost inspirată de o fotografie făcută în timpul arestarii unei prostituate.

Gao Zhen adaugă: “Acest studio a fost închiriat acum doi ani; la momentul respectiv studioul lor a fost închis de către autorităţile care doreau să ne evacueze din districtul 798, aşa încât noi am pregătit ca rezervă actualul studio, în apropierea căruia am închiriat unul şi mai mare. Practic aceasta este baza noastră de producţie, multe dintre operele noastre, precum sculpturi sau picturi fiind finalizate aici".

Vorbind despre fraţii Gao, criticul de artă Cheng Meixin consideră că ei sunt printre puţinii artişti chinezi care şi-au păstrat integritatea, care şi-au păstrat independenţa.

Iubiţi şi urâţi în egală măsură - unii considerând că operele lor sunt mult prea evidente – fraţii Gao nu sunt îngrijoraţi că ar putea provoca... agitaţie. Câteva dintre lucrările lor sunt momentan expuse la Vancouver, în cadrul Bienalei Internaţionale de Sculptură.

http://www.gaobrothers.net/

Romanţa răspunsului... mut!

Motto:
"De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?..."

"Şi atunci a fost ca şi cum timpul s-a oprit în loc... iar toată frumuseţea lumii mi-a apărut cu toată vigoarea ei în faţa ochilor! Când i-am privit ochii albaştri, buzele nehotărâte între zâmbet şi tăcere, am înţeles cea mai înţeleaptă, cea mai adâncă semnificaţie a limbajului care ne face pe noi, pământenii, să ne înţelegem inimile! Iar asta se cheamă... IUBIRE! Un lucru mai vechi decât pământul, decât lumea, decât oamenii, decât deşertul, decât albastrul... mărilor din ochi, care răsare cu aceeaşi forţă, mereu, acolo unde două perechi de... ochi se întâlnesc! Iar într-un sfârşit buzele... ochilor s-au hotărât... să zâmbească, iar cerul s-a deschis, toţi zeii au murit şi au înviat, lumina a luminat, eu am am orbit şi... am început să văd! Să O văd! Iar acesta a fost un semn... pe care îl aşteptam fără să ştiu, căutându-l atât timp în cărţi, în linişte, în ochi... străini! Atunci am înţeles limbajului culorilor, al luminii, al surâsului, fără explicaţii, căci iubirea nu are nevoie de explicaţii spre a-şi duce călătoria în infinit! Iar când ochii se întâlnesc, atunci orice trecut şi orice viitor îşi pierd importanţa, nimic nu mai este la fel, nu mai poate fi la fel! Totul se prăbuşeste cu tunet... spre a lăsa loc liniştii, silabelor albastre ale... iubirii, ca ele să răsune şi să te facă să vibrezi... să facă să rămână numai... acel moment! Şi să-ţi ofere acea siguranţă că toate lucrurile sunt... scrise de aceeaşi... mână! Aceea mână care trezeşte dragostea şi te face să o cauţi sub soare...! Fără asta nimic nu ar mai avea nicio noimă, viaţa nu ar decât o iluzie... un simplu semnal electric, infam şi nefericit, care îi spune... cortexului că că suntem vii; totul ar fi străin şi pustiu... necunoscut, zadarnic, nisip purtat de vântul uitării, visul omenirii, visul meu nu ar mai avea nicio noimă...! "


Iar silabele albastre, în capul meu, sună aşa::
  Running Man - Fading Memories (Original Mix)