Mă uitam pe ultimele titluri la ziarele online, iar ce se întâmplă în ţara asta este... fantastic! Ştiinţifico-Fantastic! După ce că nu suntem prea departe de ce se întâmplă peste ocean, în Argentina... ministrul de finanţe îşi alege nişte consilieri... fantastici! Ştiinţifico-Fantastici! Ar fi de râs, dacă nu ar de plâns! Andrei Gheorghe, celebrul realizator al emisiunii de mult uitate probabil de multă lume, "13-14 cu Andrei", care "păştea" în studiourile de la ProTv... o plantă pentru consumul căreia peste acelaşi... ocean, în State de data asta, faci chiar puşcărie... pe care o asezona cu câte una bucată sticlă "100 Pipers" - şi ce bine ar fi fost dacă erau cimpoaie (din păcate pentru el nu au fost cimpoaie, de aceea a şi făcut-o de oaie), face tandem cu alt... artist, care se dă în stambă, deşi aş putea să afirm la fel de bine că se face de râs cu mare succes, în fiecare duminică la TVR 1 pe banii contribuabililor într-o emisiune ridicolă pentru un artist, pentru un om matur, iar mai nou pentru un consilier al ministrului de finanţe, nimeni decât domnul Dan Bittman, care îi reamintea unui dudui că i-a "dat un inel". Mai bine ne-aţi da, domnilor consilieri dimpreună cu tătucul dumneavoastră, Sebastian Vlădescu, ca să fie trio-ul complet, o stabilitate economică şi aţi concepe nişte programe economice coerente... că dacă vom continua în felul acesta, nu vom mai avea nevoie de niciun inel, ci mai degrabă de un ştreang...!
La aşa popor, aşa ţară... la aşa naţiune, aşa conducători! Păcat pentru noi, restul prostimii, că nu ne-am născut în locul potrivit!
2 comentarii:
Si uite asa suntem siguri ca ne vom reveni din criza la fel cum isi mai poate reveni un bolnav de cancer in metastaza.
joi, 14 ianuarie 2010 la 19:27:00 EETIn Romania, asistam la eutanasierea unui popor. Cel mai trist este ca unii si-au pus singuri capul sub ghilotina [a se citi au votat cu zel patriotic niste incompetenti care si daca ar vrea, nu au ce le trebuie pentru a face tara aceasta sa mearga].
Guvernul BOC ar trebui acuzat de tentativa de genocid. Propun ca toti romanii care vor o viata normala sa plece pe alte meleaguri. Sa vedem atunci pe cine mai pot fura acesti imbecili care nu se gandesc decat la ei.
În primul rând te salut Netty și-mi cer scuze de întârzierea comentariului, dar mi-a luat ceva timp până ți-am citit toate articolele.
joi, 4 februarie 2010 la 14:58:00 EETAm ales să-ți comentez acest articol deoarece eu cred că doar singuri ne putem salva din situația asta grea. Nu cred că e bine să stăm și să așteptăm o rezolvare providențială a aleșilor noștrii și în nici un caz să ne luăm tălpășița ca și cum totul este pierdut. Important e să înțelegem că este și țara noastră nu doar a lor și că de fiecare dintre noi depinde salvarea.
Multă baftă!
Trimiteți un comentariu