Şi atunci se naşte plânsul!

joi, 28 ianuarie 2010


Când vei fi învăţat alfabetul iubirii şi vei ştii să vorbeşti limba asta stranie, ce nu are cuvinte şi la care chiar şi "profesorii" mai fac greşeli... de ortografie, în mod firesc apar lacrimile, străpungerea inimii, umilinţa! Un poem hindus spune: "Un îndrăgostit nu cunoaşte decât umilinţa, nu are de ales, se furişează noaptea pe străduţa ei, tânjeşte să îi sărute fiecare cosiţă de păr, pentru că nu are de ales; în nebunia iubirii, tânjeşte să se elibereze din lanţurile împilării, pentru că nu are de ales!" Însă eu înţeleg această umilinţă într-un alt sens, care înnobilează, iar nu  care înjoseşte, umilinţa, condiţia pământului (< lat. "humus" = pământ fertil); pământul e prezent totdeauna şi nimănui nu-i trece prin gând să se mire de el, toată lumea îl calcă în picioare; e locul care primeşte toată... corupţia. El e tăcut, prezent, acceptând totul şi transformând totul în mod miraculos, prefăcând... corupţia în ferment de viaţă nouă, deschizându-se... soarelui şi ploii! Şi atunci se naşte plânsul şi... lacrima! Dar nu lacrima... inversată, ca o bulboană ce se ridică la suprafaţa mlaştinii, precum ochiul unei broaşte râioase, care nu mai reflectă azurul şi care face tovărăşie cu neruşinarea şi văicăreala, ci lacrima, care vine... din ochiul limpezit, vindecat şi care alunecă... fluid, precum o picătură de... miere, lacrima care se naşte dintr-un plâns superior, autentic, neîntinat de un sentimentalism desuet, dintr-o insatisfacţie infamă, conjucturală, care face ca ele să curgă şiroaie atunci când te gândeşti la soarta ta; un plâns ca o "performanţă" paradoxală a minţii, o meta-noia, un salt al minţii dincolo de sine, într-un alt plan al înţelegerii!
Când vei fi învăţat alfabetul iubirii şi vei ştii să vorbeşti limba asta stranie, lacrimile nu îţi vor mai curge ridicole, şiroaie; atunci gândul numai îţi va... înduioşa puţin inima, iar ochii ţi se vor umple... de lacrimi! Lacrimi fără durere, luminoase, sferice ca nişte şiraguri de... perle rare! Nu lacrimi disperate, ci lacrimile minţii cunoscătoare şi recunoscătoare, lacrimi care desfac sufletul de... cusătura cu sine însuşi, pentru a-l prinde în ţesătura unei... însufleţiri universale!

2 comentarii:

matei radu spunea...

După cum spuneți și Dumneavoastră toți vom învăța la un moment dat alfabetul IUBIRII. Dar cât de ușor este să îl înțelegem și apoi să îl vorbim, pentru că eu, nu reușesc nici să mă apropii ce-l puțin de el, cu toate că îmi doresc foarte mult, deoarece odată cu el multe s-ar schimba în viața mea...
Şi cu asta închei, deoarece i-ar încep să văd dincolo de cea ce spun și îmi "bat" capul degeaba.

joi, 28 ianuarie 2010, 19:09:00 EET
Post Scriptum spunea...

Fara legatura cu tema postata, ci mai degraba cu poezia de la profil, Minulescu este inegalabil. O poezie pe care, cu siguranta, ti-ar fi dedicat-o, daca te cunostea asa cum cred ca te cunosc eu.

joi, 28 ianuarie 2010, 22:54:00 EET