Silabe albastre în.... iunie!

Iar când ai găsit legenda personală, viaţa ta - aşa cum o ştii sau cum o ştiai - nu mai este şi nu mai POATE fi la fel... NICIODATĂ... pentru că totul se schimbă... Valorile, ierarhiile, lucrurile la care ţii, obiceiurile, credinţele, visele, iluziile, principiile, dependenţele, se pierd, se estompează... îşi pierd din intensitate, se metamorfozează... se înlocuiesc; nu cu o substanţă în sine, deşi aşa am fi ispitiţi a crede, ci mai degrabă cu o arsură interioară mai profundă decât orice dependenţă. Înlocuim o rană psihică sau una emoţională cu o gaură în stomac, în ficat sau în pancreas. Nimic nu mai contează, nimic nu mai este important, nimic nu mai este relevant... te agăţi disperat de gesturi şi de semne, de simboluri, de prezenţe, de miresme... de cuvinte şi de sunete... ca orbul de uluci...! Totul se învârte, inclusiv creierul tău, în jurul silabelor..., în jurul numelor, în jurul culorilor... Reperele se reorientează, banalele zile de miercuri şi de vineri, de luni şi sâmbătă dintr-o dată capătă valenţe cosmice... ele devin jaloanele existenţei tale...Tot ce ştiai devine istorie; tot ce ştiai nu-ţi mai foloseşte la nimic pentru că trebuie să înveţi din nou... alfabetul iubirii! Iar când l-ai învăţat şi îl stăpâneşti atât de bine încât să poţi ... iubi, reuseşti să fii orice lucru al creaţiei, pentru că iubirea nu înseamnă să fii nemişcat, nici să cutreieri hoinar şi năuc, nici să te detaşezi, privind de la distanţă, ci să devii mai bun decât eşti, să faci pământul mai bun, după cum tu eşti! Când iubeşti nu mai înţelegi ce se petrece; nici nu trebuie să mai înţelegi ce se petrece... pentru că totul se petrece în tine, iar tu devii şoaptă, sunet, surâs, privire, verde, iunie, soare, silabe de... lumină! Totul devine... floare de cireş, pentru că a iubi e primăvără!