Iluzia realităţii!

Antoine-Laurent Lavoisier afima în secolul trecut că "În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă". Este exact ceea ce trăim şi noi, cei de azi... în lumea de azi! Nimic nu se pierde, mai degrabă totul se transformă, se preschimbă, se perverteşte! Se contorsionează dureros... într-o perspectivă fakirică, lipsită de repere! Înlocuim o obsesie cu alta, o dependenţă cu alta... o relaţie dureroasă cu una nepotrivită... Ne înlocuim pe noi înşine cu o imagine care se uită la noi dintr-o oglindă... sfărâmată! Ne hrănim cu iluzii şi vise, în care totul ia orice formă ne dorim, încercând poate, în felul acesta, să evadăm din noi! Ne pierdem simplitatea, ne pierdem inocenţa pentru că vrem să fim mari, într-o lume mare, de cele mai multe ori preţul uriaş pe care îl plătim fiind cea mai mică dintre preocupări, în cazul în care există una! Facem compromisuri, schimbăm sensuri, iar în retortele şi eprubetele... sufletului nu mai decantăm... orizonturi de priviri albastre, nu mai decantăm... rugina toamnei!

Ne irosim zilele, trăind cu iluzia că le dobândim de fapt... la capătul cărora ne descoperim tristeţea pe care o ignorăm... ne irosim umanitatea, pierzând în această "evoluţie" spre superioritate ceea ce ne defineşte, de fapt, pe noi ca oameni... Trăim într-un univers mare, cu lume multă, dar cu... oameni puţini!