Cunoaştem cuvinte, dar vorbim... vorbe!

miercuri, 27 ianuarie 2010



Omul e arhetipal. Într-un univers în care fizicul şi metafizicul reprezintă două aspecte ale aceleiaşi realităţi, în care hazardul e uneori providenţă, în care viaţa e cârmuită de legi, fiecare fiinţă vie este în mod necesar întruparea arhetipurilor ca stau la baza manifestării... Microcosmos, uneori macrocosmos, unind cerul şi pământul, omul rezumă întreaga creaţie şi, mai mult, primeşte înalta misiune de a o... numi!
Probabil vă întrebaţi de ce acest preambul? Nu este un panseu teologico-moral, ci este reacţia la o discuţie pe care o purtam la un moment dat aseară cu o... amică despre puterea cuvântului, şi despre efectele, uneori halucinogene pe care acesta le are asupra noastră! 
Mântuiorul Hristos ne învaţă în Evanghelie că "din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit!" şi că "pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii", dându-i cuvântului o valoare, o responsabilitate cu efect de viaţă şi de moarte! Spirituală, în mod evident! Adică exact aşa cum este cuvântul... încărcat cu puterea de a vindeca traumele sufletului în forma lui cea mai înaltă, rugăciunea, de a aduce la viaţă - "Copilă, ţie îţi zic, ridică-te" - dar şi de a ucide, în forma lui cea mai.. periferică, hula, blestemul, jignirea... palavrele! Căci în limba română distingem între aceste două nuanţe, cuvântul şi palavra! Fiind o prelungire energetică... a trăirilor, gândurilor, atitudinilor noastre, proiectăm cuvintele asupra celor din jur, transferându-le o parte din energia noastră... pozitivă, care vindecă, sau negativă, care răneşte, taie, întristează, îndepărtează... te plasează într-un alt raport decât firesc cu aproapele, pe care ar trebui "să-l iubeşti ca pe tine însuţi".
Cuvintele au o putere magică... literele sunt viclene, ca nişte demoni fără ruşine, şi primejdioase, mai ales primejdioase! Deschizi călimara... gurii, le eliberezi, iar ele fug, zboară, precum florile de... cireş! Cum să le mai prinzi din nou vreodată? Prind viaţă, se unesc, ne unesc, se despart, ne despart! Îţi ignoră comenzile, se ordonează pe hârtie cum vor, negre, verzi, albastre, cu cozi şi cu coarne! Ţipi la ele! Le implori... zadarnic, fac cum le place! Şi asta deoarece cunoaştem cuvinte, dar ignorăm Cuvântul!




2 comentarii:

Amalia spunea...

am citit articolul si mi se pare extrem de interesant modul in care abordezi "problemele" (vb la plural si din prisma celorlalte articole pe care le-am citit). pari si probabil ca esti un om foarte profund, un om in care superficialitatea nu-si gaseste locul. tratezi toate subiectele cu maxima implicare!
gand bun si seara faina! :)

miercuri, 27 ianuarie 2010, 19:09:00 EET
missmarid spunea...

A propos de ce spui tu despre forta constructiva sau distructiva a cuvintelor, mi se pare ,,interesant" faptul ca romanii sunt probabil singurii care injura de cele sfinte. Cine le zice mai frumos ca noi de grijanie, anafura, Pasti...
Spunea la un moment dat ca suntem ceea ce mancam. Eu zic altfel: suntem ceea ce gandim si vorbim.

duminică, 31 ianuarie 2010, 13:57:00 EET