Adagio in G Minor = lecţia # 1!

Lumea în care trăim este de genul „pâine şi circ". Şi surprinzător, dar încă din timpurile Imperiului Roman se ştia că asta vor gloatele: să aibă burta plină şi să râdă ca proştii! Din orice! Din nefericire, se pare că tot efortul dus de unii oameni, până la sacrificarea de sine, de-a lungul vremurilor, oameni aleşi de Dumnezeu să  ne hrănească şi cu frumos, să ne hrănească şi cu spirit, cu vise - "nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" - fără a începe să teologhisesc, aceşti oameni minunaţi şi frumosul adus de ei printre noi se pierd, ba chiar sunt îngropaţi în apetitul nesăţios al maselor pentru prostul gust şi umorul scatologic. Aceasta este lumea în care trăim, lumea în care alt fel de oameni se cred mesageri şi ne transmit normalul lor ca pe un normal universal. Şi cum să vrei altceva decât ceea ce ţi se oferă peste tot? Oare nu cumva aceste gânduri or fi sortite să fie gânduri-licurici? Care apar, ne luminează spiritul şi viaţa cât ţine întunericul, după care pur şi simplu se topesc în lumina puternică a zilelor, zile - deşi date de Dumnezeu să le parcurgem cu ochii deschişi - le trecem orbi, banal şi hidos, ca pe un „green mile", un culoar al morţii, precum condamnaţii la injecţia letală tradusă prin robotizare, isterizare, politizare, manelizare, crizare... Haideţi să cerem o clemenţă de la pedeapsa capitală a sufletului şi să începem schimbarea cu o primă lecţie, la un click distanţă, deci folosind „armele" mai bune ale acestei lumi care ne copleşeşte: