AVATAR sau Adios ayer!

luni, 18 ianuarie 2010



"Globul de Aur" a decernat drept câştigător anul acesta filmul deja celebru care a rupt box office-urile în toată lumea, "Avatar"! Una peste alta este un film bun, dar cred că toată lumea sau majoritatea celor cu care l-am comentat au păreri diferite: unii consideră că este extraordinar, efectele sunt superbe, dacă îl şi vezi IMAX 3D experienţa este unică şi de neuitat şi îi aprob că doar l-am văzut; alţii îl consideră prea lung, exagerat; alţii cred că este un basm SF... şi pot continua cu păreri! Dar ceea ce cred eu că este revelant în acest film scapă, din păcate, celor mai mulţi, exact ideea fundamentală care dă şi titlul filmului, Avatar! Dincolo de efectele extraordinare şi de realizarea tehnică de excepţie, Avatar rămâne o poveste de iubire... dureroasă. Chinul la care Jake Sully se supune pentru iubirea faţă de Neytiri, lucrurile la care renunţă, intenţiile originale şi motivaţiile inţiale, credinţele, speranţele, visele, aşteptările, chiar propria umanitate, reprezintă de fapt avatarul lui. Cu alte cuvinte, o poveste avangardistă de iubire, care transcende barierele convenţionale ale lumilor  (un viitor deja prezent) aşa cum numai o iubire autentică o poate face, pentru că în definitv iubirea înseamnă şi suferinţă, şi sacrificiu care sunt răsplătite prin iubirea împărtăşită!
CEI CARE NU VISEAZĂ SUNT CONDAMNAŢI SĂ TRUDEASCĂ TOATĂ VIAŢA PENTRU VISELE ALTORA!

2 comentarii:

AndreiGhitaDoru spunea...

tare intr-adevar filmul!

marți, 19 ianuarie 2010 la 14:58:00 EET
Amélie spunea...

interesant filmul si cel mai mult imi place partea de animatie. stateam si magandeam ieri, dupa ce l-am vazut "doamne, cata imaginatie si cat de productiva e (pt. k imaginatia are si parti negative) ca sa creezi un asemenea film!
:D

duminică, 24 ianuarie 2010 la 21:41:00 EET