Supă de oase pentru... şomeri!

Pentru că este duminică după-amiază şi fiind în vacanţă, mi-am permis să fiu mai relaxat şi să pun în aşteptare ceea ce aş fi făcut în mod obişnuit duminica după-amiaza! De fapt nu este niciun mare secret şi, aşa cum presupune toată lumea, mi-aş fi pregătit lecţiile pentru a doua zi, să nu încep săptămâna ca... cel mai prost din curtea şcolii :))! Am încercat o plimbare prin oraş, dar vremea a fost complet nepotrivită scopului care m-a determinat să evadez dintre... pereţii internetului :)! Întorcându-mă, de data aceasta între cei patru pereţi ai camerei, mi-am aruncat ochii pe ultimele titluri de ziare... care, evident, că nu anunţă nimic bun...! Probleme economico-financiare (asta chiar mi-a plăcut şi m-a făcut să râd, în ciuda faptului că NU este de râs, dar parcă eu aş trăi în Patagonia, iar acest lucru îmi este complet străin), vreme rea - care se întoarce din nou spre disperarea mea - schimbarea programelor şcolare, din toamnă (din nou, că de vreo 3 ani se tot schimbă, dar nimic nu se... modifică), şomaj... nu insist, cunoaşteţi tabloul, nu vreau să vă plictisesc sau să devin redundant! Gândindu-mă la şomajul care devine săptămânal mai îngrijorător... şi totodată la hrana noastră cea de toate zilele, pentru că se pare că am făcut un lait-motiv din acest lucru, vă propun o reţetă... alimentară, la care muncesc de mult timp:

"Se ia un os cu măduvă. Cu un bomfaier se împarte osul la câţi invitaţi sunt. Bucăţile de os se fierb într-o oală relativ mare, împreună cu una ceapă, doi morcovi, un postârnac, o frunză de dafin, trei-4 boabe de piper, un strop bulion, o linguriţă de tarhon, un vârf de cuţit de boia şi sare cât cuprinde, după gust. Se fierbe de la Lăsata Secului până-n Ajun, când oasele devin fragede. Se scot oasele şi se aşează pe un platou cu salată verde stropită uşor cu oţet (dar de ce? de mere! :)) ). SE SUGE OSU'! "

Iluzia realităţii!

Antoine-Laurent Lavoisier afima în secolul trecut că "În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă". Este exact ceea ce trăim şi noi, cei de azi... în lumea de azi! Nimic nu se pierde, mai degrabă totul se transformă, se preschimbă, se perverteşte! Se contorsionează dureros... într-o perspectivă fakirică, lipsită de repere! Înlocuim o obsesie cu alta, o dependenţă cu alta... o relaţie dureroasă cu una nepotrivită... Ne înlocuim pe noi înşine cu o imagine care se uită la noi dintr-o oglindă... sfărâmată! Ne hrănim cu iluzii şi vise, în care totul ia orice formă ne dorim, încercând poate, în felul acesta, să evadăm din noi! Ne pierdem simplitatea, ne pierdem inocenţa pentru că vrem să fim mari, într-o lume mare, de cele mai multe ori preţul uriaş pe care îl plătim fiind cea mai mică dintre preocupări, în cazul în care există una! Facem compromisuri, schimbăm sensuri, iar în retortele şi eprubetele... sufletului nu mai decantăm... orizonturi de priviri albastre, nu mai decantăm... rugina toamnei!

Ne irosim zilele, trăind cu iluzia că le dobândim de fapt... la capătul cărora ne descoperim tristeţea pe care o ignorăm... ne irosim umanitatea, pierzând în această "evoluţie" spre superioritate ceea ce ne defineşte, de fapt, pe noi ca oameni... Trăim într-un univers mare, cu lume multă, dar cu... oameni puţini!

Las ploaia să-ţi spele... durerea!

În timp ce verificam ultimele detalii, deşi mult mai corect spus ar fi prognoze - să fiu şi eu deontolog ca restul lumii, că am înţeles că dacă nu eşti zilele acestea, nu exişti ;) - legate de evoluţia pe care o va avea vremea în zona noastră, în ideea că mâine fiind liber, Aleluia! :), am luat vacanţă!, aş merge la un photo shooting :)) am aflat că este posibil să plouă! Şi atunci mi-au venit în cap cuvintele pe care le spuneam eu mai devreme, deşi ele sunt o stare de fapt: omul este apă! 70% omul este apă! Şi lăsând gândul şi imaginaţia să se ducă mai departe pe acest... filon m-am oprit la cuvintele filosofului şi scriitorul indian Jiddu Krishnamurti, care, în cartea "Teme de Meditaţie", mărturisea: "Ce lucru extraordinar este ploaia care cade pe pământul uscat, nu-i aşa? Frunzele sunt spălate, pământul este reîmprospătat. Cred ca toţi ar trebui să ne limpezim complet minţile, tot aşa cum ploaia curaţă copacii încărcaţi de praful atâtor secole, praful a ceea ce noi numim cunoaştere, experienţă. Dacă tu şi cu mine ne-am purifica mintea în fiecare zi, am elibera-o de reminiscenţele zilei de ieri, fiecare dintre noi ar avea o minte proaspătă, o minte capabilă să facă faţă nenumăratelor probleme ale existenţei"

Şi cum un lucru duce la altul în momentul în care îţi deschizi mintea şi dai voie frumosului să intre în viaţa ta, la începutul săptămânii am descoperit, poate deloc întâmplător (n. m > în lume nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator!!!) o piesă superbă care vorbeşte exact despre... ploaie! Într-un final, după multe ore de muncă, am reuşit să o extrag din setul în care era integrată, să re-editez şi să o generez ca file .mp3! Nu ştiu cui aparţine sau ce nume are, ştiu numai că printre versuri se numără şi acestea: "A gentle rain has fallen, In my life and brought me to my knees, I'm crawling through barren lands and endurable disease... All the pain, I'm leaving it all behind, and then again, You can hold back the rain". O adaug şi vă rog din tot sufletul să o ascultaţi: ESTE SUPERBĂ!

  Lenny Ibizzare - The Rain  by  nettyvann 

La tierra del lagrimas!

Este atât de tainic acest... tărâm al lacrimilor, o ţară misterioasă, ai cărei exploratori şi cartografi au fost şi vor rămâne întotdeauna oamenii... omul nou, superior, omul îndrăgostit! Valorificarea subtilă şi complexă a afectivităţii, a plânsului şi întristării, a suferinţelor şi lacrimilor prefăcute în izvor de bucurie şi seninătătate superioară e proprie numai... omului, nou, îndrăgostit! Simptom al relaţiilor falsificate sau autentice între trup şi suflet, dezvoltate într-un sens fie contrar firii fie conform firii sau mai presus de fire, plânsul este adevărata oglinda a curăţirii trăirilor şi sentimentelor omului nou, îndrăgostit! Iar atunci se naşte... plânsul! Pentru că omul este... apă! Fierbinte, ud, care îşi croieşte drum din... vulcanul sufletului, ieşind la lumină ca un mic... diamant, care alunecă... pe versanţii obrajilor! Este expresia unei slăbiciuni, a unei labilităţi emoţionale? Să fie oare o compensaţie sau revanşa unei sensibilităţi refulate? Nicidecum! Lacrima e un... botez, ea se naşte numai în aceia care o AU! Ea vine în momentul în care... te abandonezi celuilalt... care te cuprinde, căci ceea ce îndrăgosteşte memoria este veşnic

Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zavorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.

Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavanda sonoră. Iată

Au sărit zăvoarele,

Şi mânăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Si-întreaga ta făptură, aproape.

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele...

Mi-s şubrede bârnele, ca foile florii.

De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţiţi – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

Şi atunci lacrima vine eliberatoare, dintr-o minte cunoscătoare şi recunoscătoare care face un salt dincolo de sine, într-un alt plan al înţelegerii!

Damasc... personal!

Întorcându-mă azi de la şcoală, mă gândeam pe drum, în timp ce lăsam decorul să defileze pe lângă mine, prin geamurile maşinii prin care pătrundeau razele soarelui, la ceea ce a simţit Sf. Ap. Pavel pe drumul Damascului, fără nici cea mai mică intenţie de a insinua vreo comparaţie! Mă gândeam care trebuie să fi fost starea pe care a avut-o, a trăit-o, a simţit-o, orb rămânând trupeşte în urma prezenţei divine, dar primind darul vederii... cu ochii minţii, ai sufletului!

Nu vreau sa transform acest lucru într-un clişeu sau să devin enervant sau, mai rău, obsesiv - aminteam în postările anterioare de un episod în care, evident, reducând la scară "efectele" pe care le... trăiesc în urma unui "Damasc" personal, am primit şi eu darul... nu al vederii, ci al curăţirii ei! Este numai prima... treaptă! Mă gândeam la căldura care mi-a topit cele dinlăuntru, la bucuria care mi-a inundat sufletul, la recunoştinţa că am avut parte de acest moment şi la felul în care treptat, în urma acestui "botez" emoţional, mi-am recăpătat... vederea! Poate părea straniu tot ceea ce mărturisesc acum, poate nu înţelegeţi, poate nu ştiu să... traduc, dar am ştiut că din momentul acela - pe care mi-l amintesc cu o limpezime de... cleştar - nu voi mai fi niciodată la fel! Nici nu mai voiam să fiu la fel, nu mai aveam de ales, nu mai puteam fi la fel! Şi atunci s-a născut plânsul... dintr-un dor permanent de a fi altfel... de a mă plasa în prezenţa... luminii!

Şi mă gândesc la orbirea sufletească pe care o văd în jur; mă gândesc la acea stare lăuntrică de întuneric duhovnicesc în care ne-am cufundat ca urmare a părtăşiei îndelungate… nu atât cu păcatul şi cu indiferenţa, cât cu îndreptăţirea mincinoasă a lui, cu mândria şi cu viclenia de la nivelul cel mai profund al duhului nostru, la patimile manifestate de multe ori extrem de subtil, la limita sau deja sub starea de conştienţă! Este acea stare în care omul nu mai poate primi aproape nimic aşa cum este, este starea de minciună faţă de sine... este acea cortină dementă despre care pomeneam ieri, care ne înconjoară peste tot: când privim pe fereastră, când deschidem televizorul, când mergem la birou, când ne plătim... taxele, când mergem chiar şi la biserică, această... LUME dementă ce ne-a fost trasă peste ochi pentru a ne orbi... de la ADEVĂR! Şi atunci mai sunt unii, norocoşi, printre care mă număr şi eu, care au câte un "Damasc" personal la capătul căruia ne recăpătăm vederea... la capătul căruia redescoperim... silabele numelor, albastrul ochilor, căldura mâinilor, frumuseţea sufletului... mirosul... parfumului!

Şi atunci se naşte plânsul!

Când vei fi învăţat alfabetul iubirii şi vei ştii să vorbeşti limba asta stranie, ce nu are cuvinte şi la care chiar şi "profesorii" mai fac greşeli... de ortografie, în mod firesc apar lacrimile, străpungerea inimii, umilinţa! Un poem hindus spune: "Un îndrăgostit nu cunoaşte decât umilinţa, nu are de ales, se furişează noaptea pe străduţa ei, tânjeşte să îi sărute fiecare cosiţă de păr, pentru că nu are de ales; în nebunia iubirii, tânjeşte să se elibereze din lanţurile împilării, pentru că nu are de ales!" Însă eu înţeleg această umilinţă într-un alt sens, care înnobilează, iar nu  care înjoseşte, umilinţa, condiţia pământului (< lat. "humus" = pământ fertil); pământul e prezent totdeauna şi nimănui nu-i trece prin gând să se mire de el, toată lumea îl calcă în picioare; e locul care primeşte toată... corupţia. El e tăcut, prezent, acceptând totul şi transformând totul în mod miraculos, prefăcând... corupţia în ferment de viaţă nouă, deschizându-se... soarelui şi ploii! Şi atunci se naşte plânsul şi... lacrima! Dar nu lacrima... inversată, ca o bulboană ce se ridică la suprafaţa mlaştinii, precum ochiul unei broaşte râioase, care nu mai reflectă azurul şi care face tovărăşie cu neruşinarea şi văicăreala, ci lacrima, care vine... din ochiul limpezit, vindecat şi care alunecă... fluid, precum o picătură de... miere, lacrima care se naşte dintr-un plâns superior, autentic, neîntinat de un sentimentalism desuet, dintr-o insatisfacţie infamă, conjucturală, care face ca ele să curgă şiroaie atunci când te gândeşti la soarta ta; un plâns ca o "performanţă" paradoxală a minţii, o meta-noia, un salt al minţii dincolo de sine, într-un alt plan al înţelegerii!

Când vei fi învăţat alfabetul iubirii şi vei ştii să vorbeşti limba asta stranie, lacrimile nu îţi vor mai curge ridicole, şiroaie; atunci gândul numai îţi va... înduioşa puţin inima, iar ochii ţi se vor umple... de lacrimi! Lacrimi fără durere, luminoase, sferice ca nişte şiraguri de... perle rare! Nu lacrimi disperate, ci lacrimile minţii cunoscătoare şi recunoscătoare, lacrimi care desfac sufletul de... cusătura cu sine însuşi, pentru a-l prinde în ţesătura unei... însufleţiri universale!

Cuvinte bune de... mâncat!

Scriam în postarea de ieri că deşi cunoaştem cuvinte, vorbim... vorbe! E simplu... într-o lume amputată de profunzimile ei, falsificate prin demonizare, prin tragerea unei cortine demente peste ochii sufletului cu scopul a vedea numai ce ni se proiectează, cuvântul pierde sensul şi forţa iniţiale... acelea de a deveni realitate, de a se întrupa, de a oferi părtăşie la ospăţul spiritului, la care ne invită cel care ni se adresează: "şi a ZIS să fie, şi aşa a FOST"! Cuvântul, acela care are menirea educaţiei, se limitează la idei şi informaţii superficiale, repetitive, ca o mantră - măcar de ne-ar plasa în transcendent, la un dresaj utilitar sau o manipulare sub toate formele ei, supravieţuind periferic şi marginal la extremele societăţii: în poveşti şi creaţii artistice, dar şi în... manele!

Ne ascundem trăirile în spatele lor, deformându-le, schimosindu-le şi urâţindu-le, deturnându-le în forme de subjugare... Uităm tăcerea, uităm relaţia dintre cuvinte şi trup, dintre cuvinte şi mâncare... uităm cuvintele care ne umplu... gura când le pronunţăm; ignorăm, cu bună ştiinţă, silabele de lumină ale numelor - ce poate fi mai emoţionant când îi materializezi în cuvinte numele iubitei? Ignorăm că el, CUVÂNTUL, iese din gură, iar gura este locul mâncării, înainte de a fi locul vorbirii; mâncarea vine înaintea vorbirii, a cuvintelor, care la rândul lor sunt o formă de mâncare. Prima rugăciune a bebeluşului este... paradoxal, suptul, primul său poem! El află că viaţa este e un dar şi nu o proprietate, că este o legătură profundă între viaţă şi desfătarea mâncării, află că suntem ceea ce mâncăm!

Într-o grabă permanentă, în care mâncăm şi vorbim în fugă, ieftin, prost, fără plăcere, pierzând savoarea atât a cuvântului, dar şi a mâncării realitatea devine aspră şi nu mai e bună de... mâncat! Pentru a fi mâncată ea trebuie transformată în focul... gătitului! Bucătăria devine altarul liturgic, arătând că înţelepciunea (< lat. "sapientia", < "sapor" = "a gusta"!!!) umană ţine în mod esenţial de trup, de dorinţă, de foame! Transformarea materiilor în mâncare anticipează transformarea lumii într-un ospăţ... eshatologic, actul mâncării căpătând o dublă valenţă: de absorţie şi de trasformare a materiei prelucrate în trup: până la un punct mâncăm, după care suntem mâncaţi...  până la un punct vorbim, după care suntem vorbiţi, pentru că suntem ceea ce mâncăm... suntem ceea ce vorbim!

Cunoaştem cuvinte, dar vorbim... vorbe!

Omul e arhetipal. Într-un univers în care fizicul şi metafizicul reprezintă două aspecte ale aceleiaşi realităţi, în care hazardul e uneori providenţă, în care viaţa e cârmuită de legi, fiecare fiinţă vie este în mod necesar întruparea arhetipurilor ca stau la baza manifestării... Microcosmos, uneori macrocosmos, unind cerul şi pământul, omul rezumă întreaga creaţie şi, mai mult, primeşte înalta misiune de a o... numi!

Probabil vă întrebaţi de ce acest preambul? Nu este un panseu teologico-moral, ci este reacţia la o discuţie pe care o purtam la un moment dat aseară cu o... amică despre puterea cuvântului, şi despre efectele, uneori halucinogene pe care acesta le are asupra noastră! 

Mântuiorul Hristos ne învaţă în Evanghelie că "din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit!" şi că "pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii", dându-i cuvântului o valoare, o responsabilitate cu efect de viaţă şi de moarte! Spirituală, în mod evident! Adică exact aşa cum este cuvântul... încărcat cu puterea de a vindeca traumele sufletului în forma lui cea mai înaltă, rugăciunea, de a aduce la viaţă - "Copilă, ţie îţi zic, ridică-te" - dar şi de a ucide, în forma lui cea mai.. periferică, hula, blestemul, jignirea... palavrele! Căci în limba română distingem între aceste două nuanţe, cuvântul şi palavra! Fiind o prelungire energetică... a trăirilor, gândurilor, atitudinilor noastre, proiectăm cuvintele asupra celor din jur, transferându-le o parte din energia noastră... pozitivă, care vindecă, sau negativă, care răneşte, taie, întristează, îndepărtează... te plasează într-un alt raport decât firesc cu aproapele, pe care ar trebui "să-l iubeşti ca pe tine însuţi".

Cuvintele au o putere magică... literele sunt viclene, ca nişte demoni fără ruşine, şi primejdioase, mai ales primejdioase! Deschizi călimara... gurii, le eliberezi, iar ele fug, zboară, precum florile de... cireş! Cum să le mai prinzi din nou vreodată? Prind viaţă, se unesc, ne unesc, se despart, ne despart! Îţi ignoră comenzile, se ordonează pe hârtie cum vor, negre, verzi, albastre, cu cozi şi cu coarne! Ţipi la ele! Le implori... zadarnic, fac cum le place! Şi asta deoarece cunoaştem cuvinte, dar ignorăm Cuvântul!

Silabe albastre în.... iunie!

Iar când ai găsit legenda personală, viaţa ta - aşa cum o ştii sau cum o ştiai - nu mai este şi nu mai POATE fi la fel... NICIODATĂ... pentru că totul se schimbă... Valorile, ierarhiile, lucrurile la care ţii, obiceiurile, credinţele, visele, iluziile, principiile, dependenţele, se pierd, se estompează... îşi pierd din intensitate, se metamorfozează... se înlocuiesc; nu cu o substanţă în sine, deşi aşa am fi ispitiţi a crede, ci mai degrabă cu o arsură interioară mai profundă decât orice dependenţă. Înlocuim o rană psihică sau una emoţională cu o gaură în stomac, în ficat sau în pancreas. Nimic nu mai contează, nimic nu mai este important, nimic nu mai este relevant... te agăţi disperat de gesturi şi de semne, de simboluri, de prezenţe, de miresme... de cuvinte şi de sunete... ca orbul de uluci...! Totul se învârte, inclusiv creierul tău, în jurul silabelor..., în jurul numelor, în jurul culorilor... Reperele se reorientează, banalele zile de miercuri şi de vineri, de luni şi sâmbătă dintr-o dată capătă valenţe cosmice... ele devin jaloanele existenţei tale...Tot ce ştiai devine istorie; tot ce ştiai nu-ţi mai foloseşte la nimic pentru că trebuie să înveţi din nou... alfabetul iubirii! Iar când l-ai învăţat şi îl stăpâneşti atât de bine încât să poţi ... iubi, reuseşti să fii orice lucru al creaţiei, pentru că iubirea nu înseamnă să fii nemişcat, nici să cutreieri hoinar şi năuc, nici să te detaşezi, privind de la distanţă, ci să devii mai bun decât eşti, să faci pământul mai bun, după cum tu eşti! Când iubeşti nu mai înţelegi ce se petrece; nici nu trebuie să mai înţelegi ce se petrece... pentru că totul se petrece în tine, iar tu devii şoaptă, sunet, surâs, privire, verde, iunie, soare, silabe de... lumină! Totul devine... floare de cireş, pentru că a iubi e primăvără!

Legenda personală!

Tot ceea ce ni se întâmplă o singură dată poate fi numai un accident, o întorsătură bizară a vieţii, un derapaj banal de la curgerea firescă a existenţei, la fel de stupid, ridicol şi sec precum lanţul căzut al unei biciclete... şi este posibil să să nu se mai întâmple niciodată... Dar tot ce ni se întâmplă de două ori, se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară... Poate nu întâmplător, pentru că eu personal cred că nimic în lume nu este întâmplător, ci aş spune eu, totul este proniator, urmărind un scop înalt - Legenda Personală - care depăşeşte înţelegerea noastră imediată... de moment! Lucrurile care ni se întâmplă şi a treia oară... poate au ca scop să ne scoată din Matricea mincinoasă în care trăim şi să ne arate că "friptura suculentă" care ne scurtcircuitează papilele gustative nu este nimic mai mult decât un produs al... fanteziei! Ne petrecem zilele... una după alta... încercând să găsim în cei din jur ceea ce nu avem în noi sau invers, încercând să-i investim pe cei din jur cu ceea ce avem noi, încercând să-i completăm, să ne completăm, dar în tot acest demers, poate egoist, uităm de Legenda noastră Personală, iar dacă ne amestecăm în cea a altuia s-au putea să nu o mai găsim niciodată pe a noastră...

Iar atunci renunţarea vine nu ca o pierdere, ci ca un câştig de mare preţ, căci e mult mai bine să-ţi trăieşti Legenda Personală, decât să mori ca milioane de oameni care îşi hrănesc visele cu Gameboy şi cartoane Pokemon, care habar nu au avut vreodată că există... o legendă personală... a lor!

Şi într-o zi rece, s-a întâmplat a treia oară şi am renunţat şi eu şi înecându-mă într-un... ocean albastru, salvat fiind de fapt, mi-am descoperit... legenda personală! Şi pentru că toate legendele personale au şi un sunet...

De iarnă!

Deşi urăsc iarna, iar pe asta în mod special, şi nu fac afirmaţii gratuite, dar nici nu detaliez, e suficient numai să amintesc episodul cu janta mea distrusă, totuşi iarna asta mi-a adus şi ceva bun! Surprinzător chiar şi pentru mine! Iar acest "ceva bun" nu îl pot defini cu exactitate, ci pot numai spune că mi-a adus un mod oarecum pozitiv de a privi şi a relaţiona cu ce se întâmplă în jur! Însă, chiar şi aşa, tot mai mult iubesc căldura şi soarele, poate pentru libertatea pe care ţi-o oferă, inclusiv aceea de a evada din hainele cu care ne-am încotoşmănat zilele acestea; nu pot decât să adaug ce spunea Lucian Blaga...

A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

Perle rare... olfactive!

Încercând pe parcursul săptămânii care este pe punctul de a se încheia să ajung la zi cu miliardele de lecturi restante, deşi încep să constat cu îngrijorare din ce în ce mai mare că devine aproape imposibil din cauza internetului (spre disperarea mea), am dat la un moment în cartea psihanalistului C. G. Jung - "Amintiri, vise, reflecţii"  peste un fragment profund care cred că m-a reprezentat multă vreme ca manieră existenţială, manieră la care am renunţat de acum înainte (sau cel puţin aşa sper):"Cu cât domină mai mult raţiunea critică, cu atât mai săracă devine viaţa; dar cu cât suntem capabili să conştientizăm mai mult inconştient şi mai mult mit, cu atât absorbim mai multă viaţă". Ne raportăm la cei din jur din perspectivă aproape exclusiv personală, comparativă, iar lucrul acesta nu ne avantajează sau dacă o face, o face spre a ne simţi noi, poate mai bine, mai buni, superiori? Ne raportăm la ceilalţi într-un mod dominat de clişee pe care uneori ni le impunem noi înşine, alteori ni le impune societatea care tinde să ne uniformizeze, să ne impună un model defect, şi nu insist căci vorbisem despre acest lucru într-o postare anterioară; ne raportăm la cei din jur într-o manieră critică, acordându-i mentalului mai mult decât este necesar, neglijând celelalte simţuri prin care îi putem cunoaşte... eu am renunţat să o să mai fac... într-o zi rece, când încetând să mai fiu critic, am deschis larg nările... sufletului, lăsându-i inconştientului, reveriei cu ochii larg deschişi ocazia să mă cuprindă, şi m-a învăluit un parfum de lemn de trandafir şi prună, miere şi piper... care mi-a rămas aproape de suflet... ca nişte perle rare... olfactive!

Însingurare... digitală!

La un moment dat am simţit că nici internetul şi nici TV-ul nu aveau ce să îmi mai ofere, motiv pentru care am decis să ies puţin prin oraş... pentru a lua contact atât cu atmosfera neprietenoasă de afară, -17 grade Celsius, dar şi pentru a descoperi sau măcar a încerca să descopăr ceva drăguţ, care să merite atenţia... obiectivului meu. Mare lucru nu am văzut, ce e drept am colindat zonele de periferie ale urbei, pe care oamenii le ocolesc din motive evidente, unde nu poţi găsi decât subiecte demne de scandal... şi ofensă vizuală... am fotografiat câteva lucruri, dar mai mult pentru a-mi face mâna şi pentru acomodarea camerei cu frigul de afară mai degrabă; am găsit câteva subiecte... relativ interesante, cel puţin mie îmi plac dacă le gândeşti în paradigma... iernii! Vi le propun mai jos pe cele care mi se par cele mai potrivite!

 

Sub semnul... Tigrului!

De multe ori mi-am pus problema dacă cei din jur mă văd aşa cum sunt eu; de multe ori suntem tentaţi să îi apreciem sau să îi evaluăm pe oameni în funcţie de ceea ce noi facem împreună cu ei, în funcţie de timpul - scurt - pe care îl petrecem cu ei, şi lucrul acesta nu este scutit de riscuri... acelea de a-i vedea sau de a-i judeca în mod eronat, să fiu elegant în exprimare; am trăit şi eu această experienţă, iar reacţia a fost aproape întotdeauna aceeaşi, de surpriză, atunci când am reuşit sau când mi s-a oferit posibilitatea de a vedea cuvintele din spatele cuvintelor şi privirile dincolo de priviri; plecând de la acestă premisă, mi-am permis să adaug mai jos descrierea pe care o are semnul meu zodiacal - Tigru -  sperând că în felul acesta, cei care vor avea răbdarea să o citească, vor începe, poate să mă vadă cu alţi ochi... dincolo de cel care uneori se... enervează :)) intens!

"Tigrul are o nestăvilită poftă de viaţă şi nu-i lipsesc mijloacele pentru a o trăi la maxim. Averile îl lasă rece, dar se dă în vânt după aventuri care îi pun puterile la încercare. Nimic nu îi poate sta în cale, nici situaţiile neprevăzute, nici pericolul.
Tigrul ia hotărâri în funcţie de impulsul de moment, ascultând mai mult glasul inimii decât pe cel al ratiunii. Entuziasmul său neînfricat îi mobilizează pe cei din jur. Oamenii sunt gata să-l urmeze până la capătul pământului, numai ca sa fie părtasi la visurile si proiectele lui ambitioase, prin care urmăreste în primul rând să evadeze din monotonia vietii de zi cu zi.
Aceasta extravaganţă merge mână în mână cu nevoia Tigrului de a comanda: îi place să fie ascultat. Cei care îndrăznesc sa-i conteste autoritatea ar face bine sa se păzească: risca sa încaseze zgârieturi urâte. Norocul este mereu de partea sa. În plan intelectual, dă dovadă de o imaginatie bogată, o inteligenţă sclipitoare şi un curaj fără limite. În plan relational, e prietenos, simpatic, sociabil, ii place sa arate bine si sa se puna intr-o lumina buna. Este stimat si apreciat de cei din jur, pentru ca degaja o forta imposibil de trecut cu vederea, deci se impune prin forta pe care o inspira. In plan afectiv ofera iubire cu multa generozitate si cu multa pasiune, dar pretinde aceleasi sentimente; pune mult suflet in tot ceea ce face si nu suporta jumatatile de masura. Ii place sa iasa in evidenta, sa conduca, sa fie in centrul atentiei oriunde s-ar afla. Nu suporta nici un fel de constrangere, nu-i place sa i se dea ordine sau sa i se spuna cum sa procedeze pentru a-si indeplini sarcinile. Are mult sange rece, este incisiv, agresiv, risca enorm. Pentru asta este respectat si admirat multora le inspira teama. Este totusi iubit de cei cu care vine in contact si foarte simpatizat, pentru ca este cultivat, manierat si da dovada de mult rafinament.
Excesiv în toate, comportamentul Tigrului trădează forta emotiilor ce îl anima: pasiunea si înversunarea fac parte din viata lui de zi cu zi. Când cineva încearcă sa îl vâre în cusca, înnebuneste de furie si răgetele lui vor fi asurzitoare! Aventurier neobosit, Tigrul îsi construieste viata din întâmplările si ocaziile care i se ivesc, profitând de fiecare sansă cu o îndrăzneală aproape inconstientă. Din acest motiv, este imprevizibil si nu prea reuseste sa îi facă pe cei din jur să se simtă în sigurantă."

Dă-mi răsăritul!

Este ultima postare pe care o voi mai publica azi... mă dor ochii şi am obosit îngrozitor stând ore în şir în faţa computerului, iar monitorul meu are un "glare" care mai are puţin şi mă aduce înapoi în starea de orbire din care tocmai am ieşit ;))! Am dedicat toate articolele pe care le-am postat azi muzicii şi tot cu muzica voi şi încheia... am găsit pur întâmplător un clip care îmi place mult...  şi cu toate că sunetul este o variaţiune pe aceeaşi temă în cazul celor de la Play & Win,  vreau din tot sufletul să vi-l  împărtăşesc... este exuberant, plin de energie, de optimism, de veselie! Îmi place ideea care stă în spatele clipului, îmi place unde se duce imaginaţia, iar atmosfera lui reflectă exact starea pe care o trăiesc de o săptămână, şi, deşi am spus lucrul acesta aproape în mod obsesiv, nu mă pot abţine :)!

Facelift!

Pentru că am tot vorbit despre schimbare sub toate aspectele ei în ultima săptămână, iar acest subiect nu a fost deloc întâmplător - nu îl voi dezvolta aici şi acum, ci îi voi dedica o altă ocazie - am simţit (determinat de faptul că am început să privesc totul cu alţi ochi, mai buni, mai limpezi, mai curaţi) nevoia şi unei schimbări în aspectul... vizual al blogului! Nu este extraordinar, sunt încă la început şi mai am încă foarte mult de muncă la el... dar cel puţin mă străduiesc :))! Aştept oricum reacţii din partea voastră, a celor care aruncaţi un ochi sau chiar doi :)) pe paginile lui! Contează...

Şi pentru că în postările de mai devreme aminteam de un track (superb după gusturile mele) al lui Marco Bailey, DJ al scenei techno belgiene, am făcut un efort şi l-am extras şi re-editat atât cât a fost posibil cu mijloacele tehnice pe care le am eu la dispoziţie din setul lui difuzat pe Proton Radio din Statele Unite (www.protonradio.com), track pe care vi-l împărtăşesc spre audiţie, păreri şi comentarii şi vouă! Şi, apropo, am renunţat la logo-ul "Viva la Revolucion" căci în ultimele zile mi s-a părut că suna oarecum a clişeu... iar sintagma "Join the Revolution" cuprinde în numai trei cuvinte tot ce vreau să transmit şi, în plus, este universală...

  Marco Bailey - Why Don't You Answer?  by  nettyvann

New Releases!

Labelul Dieb Audio, un label electronic specializat în genurile Tech-House, Deep-House şi Techno, lansează oficial pe 25 Ianuarie noul EP " 'Hallucinogenic / Raw War' [DIEB AUDIO 2010]" al artistului spaniol Simon Garcia... Piesa 'Hallucinogenic', un excelent tech-house contemporan, cu un sound fresh, uşor hipnotic, cu un bass-line care te seduce discret şi te pune în mişcare chiar dacă nu vrei, cu accente oarecum industriale, de inspiraţie latină, aşa cum îl ştim pe artist şi din alte release-urile anterioare (Electric Zoo, Fantalicious, un remix foarte bun la Dancing with the Stars a lui DJ Yellow etc.), îşi face deja... auzită ;) prezenţa în playlist-urile unor dj cunoscuţi şi apreciaţi în toată lumea... printre care se numără şi Guy J. Iată mai jos cum sună piesa:

   Simon Garcia 'Hallucinogenic' [DIEB AUDIO]  by  Simon Garcia

Perioada albastră, cu sound-uri albastre!

Pentru că vineri este ziua când de obicei nu mai am somn noaptea :)) şi pentru că tot sunt în perioada mea albastră prefer să ascult show-urile de muzică electronică (care însumează zeci de milioane de ascultători) pe care posturi redutabile de radio online din occident le trimit în eter pentru toţi insomniacii, liliecii sau vârcolacii ieşiţi on the prawl ;))

Nici vinerea acesta nu am făcut excepţie si la un moment dat, mult după miezul nopţii, eram pe BBC Radio One, London, unul dintre posturile de radio care a dus muzica electronică în avanposturile societăţii... de profil si care a contribuit imens la dezvoltarea curentului, nu insist, cine ştie despre ce vorbesc înţelege la ce fac referinţă... iar în cadrul show-ului "Essential Selection" găzduit de Pete Tong, la să-i zicem secţiunea "24 HOUR PARTY PEOPLE" am auzit o piesă - drăguţă - "Could This Be Real" a unui artist englez al scenei Drum'n'Bass, Nick Douwma pe numele lui real, însă mult mai bine cunoscut sub numele de scenă, SUB FOCUS (pentru cine vrea detalii, click http://en.wikipedia.org/wiki/Sub_Focus) . Sound-ul este un future disco, cu uşoare influenţe dubstep... Însă nu acest lucru este important pentru mine, ci clipul - pe care îl pun mai jos la calitate HD :)) - care mi s-a părut că este energic şi colorat, optimist şi dinamic în acord cu starea mea de spirit! Sper să vă placă! Şi dacă tot v-aţi hotărât să vă dedicaţi câteva minute şi muzicii, încercaţi şi Marco Bailey - Why Don't You Answer? (http://www.marcobailey.com/index2.php)... trackul cu care artistul belgian şi-a început  mix-ul invitat de John Digweed pentru Transitions, nelansat încă, motiv pentru care nu l-am putut găsi nicăieri, deşi l-am căutat câteva ore... e superb!

 

Adagio in G Minor = lecţia # 1!

Lumea în care trăim este de genul „pâine şi circ". Şi surprinzător, dar încă din timpurile Imperiului Roman se ştia că asta vor gloatele: să aibă burta plină şi să râdă ca proştii! Din orice! Din nefericire, se pare că tot efortul dus de unii oameni, până la sacrificarea de sine, de-a lungul vremurilor, oameni aleşi de Dumnezeu să  ne hrănească şi cu frumos, să ne hrănească şi cu spirit, cu vise - "nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" - fără a începe să teologhisesc, aceşti oameni minunaţi şi frumosul adus de ei printre noi se pierd, ba chiar sunt îngropaţi în apetitul nesăţios al maselor pentru prostul gust şi umorul scatologic. Aceasta este lumea în care trăim, lumea în care alt fel de oameni se cred mesageri şi ne transmit normalul lor ca pe un normal universal. Şi cum să vrei altceva decât ceea ce ţi se oferă peste tot? Oare nu cumva aceste gânduri or fi sortite să fie gânduri-licurici? Care apar, ne luminează spiritul şi viaţa cât ţine întunericul, după care pur şi simplu se topesc în lumina puternică a zilelor, zile - deşi date de Dumnezeu să le parcurgem cu ochii deschişi - le trecem orbi, banal şi hidos, ca pe un „green mile", un culoar al morţii, precum condamnaţii la injecţia letală tradusă prin robotizare, isterizare, politizare, manelizare, crizare... Haideţi să cerem o clemenţă de la pedeapsa capitală a sufletului şi să începem schimbarea cu o primă lecţie, la un click distanţă, deci folosind „armele" mai bune ale acestei lumi care ne copleşeşte:

Mama proştilor...

Revin şi completez cu faptul că mama proştilor, cea despre care vorbeam eu mai jos şi căreia îi recomandam pe bună dreptate că ar trebui să mai folosească, macăr uneori, mijloace de contracepţie, pentru a preveni sarcinile riscante cu efect în masă, este universală... Nu are patrie, iar limba ei este înţeleasă perfect fără a avea nevoie de ajutorul vreunui lingvistic, translator, interpret sau dicţionar... Au şi alţii proştii lor, dar parcă proştii noştri sunt mai proşti decât proştii lor... Ce mai pot adăuga... superb :)) :))

You Tube sau pune-te pe net!

Făcând puţin "surfing pe web" - să fiu şi eu în rândul lumii bune şi lingvistic şi ca preocupări :)), am ales portalul atât de accesat, You Tube, şi m-am gândit să-i dau plimbării mele virtuale şi un sens...

Încercând să înţeleg de ce pasiunea pentru muzica hop-hip, pardon, hip-hop, pe care cei mai mulţi dintre elevii mei o au zilele acestea, am plecat de la piesa cu care m-au înnebunit în excursie, "Change", a unui... domn căruia Ramona Bădescu îi spune "Puiu" :))... să descopăr, oarecum surprins, că cel care ne propune schimbarea şi critică... balcanismul... ne somează "Sus pe bar!" într-o altă piesă, demnă de un cocalar de soi; nu mai postez clipul, pentru că nu merită, îmi ocupă mult spaţiu, şi în postare şi pe blog... vă ofer numai linkul http://www.youtube.com/watch?v=9coIKVBxmys

Mai departe... întrebându-mă de ce "broadcast yourself" am şi reuşit să înţeleg... şi nu este nicio mare şmecherie, nu trebuie să fii nici vreun filosof şi nici vreun iniţiat să înţelegi un logo atât de simplu şi totuşi atât de sugestiv: "difuzează-te pe tine însuţi"... adică, "prietene, pune-te pe net, să te vadă toată lumea!"... şi să aibă plăcerea să vadă că prostia este veşnică, iar mama ei mereu gravidă... (deşi trăim în era anticoncepţionalelor... nu le foloseşte... ar trebuiiiiiii!!!).

     Lumea în care trăim noi azi ne oferă acces la o tehnologie la care atunci când eram copii nici măcar nu visam... tehnologie care este la îndemâna oricui la propriu, pentru că nu ai nevoie decât de un simplu telefon mobil cu o cameră foto - cine nu are aşa ceva? - şi o conexiune la internet - cine nu are aşa ceva? - o tehnologie care în afară de progresul pe care îl aduce... ne oferă posibilitatea de a ne arăta pe noi înşine lumii întregi! Românii, ca toate celelalte naţiuni civilizate, au acces la acest tip de tehnologie, şi dacă tot ne punem pe net, măcar de am avea ce să arătăm lumii... am găsit şi eu ceva, dar sunt confuz, nu ştiu ce reacţie să am... să plâng sau să râd... cu lacrimi? Ajutaţi-mă...

 

 

Omul este cee ce... mănâncă!

Simţind la un moment dat nevoia să îmi limpezesc creierul, deşi aş putea spune la fel bine, să mi-l atrofiez cu ceva imagini pe care mi le oferă peisagistica urbană... am ieşit în oraş cu dorinţa de a găsi vreo sursă de inspiraţie sau vreun subiect demn de blog... căci acum, de când mi-a intrat un ochi în ochi, m-am reabilitat :)! Oameni, copaci, maşini, străzi, mormane de zăpadă maculată, nu insist, stiţi tabloul... Dar ceea ce m-a izbit vizual, azi poate mai mult ca în alte dăţi, este faptul că majoritatea celor pe care i-am observat... mâncau! Mâncau cu poftă, mâncau înfometaţi, grăbiţi, cu mâinile înmănuşate, îngheţate... Mâncau shaorme, mititei, covrigi, plăcinte, pateuri... în principiu cam tot ce se poate mânca :) Şi atunci m-am gândit... la ceea ce spunea Mântuitorul Hristos (fără a începe un expozeu teologic) că omul poate trăi şi cu "tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu", adică omul se poate hrăni în primul rând spiritual, şi mai apoi material, trupeşte... La noi românii este exact pe dos, aşa cum sunt toate, de fapt... şi sunt absolut convins că v-aţi  lovit de acest adevăr nu tocmai biblic atunci când aţi mers la cumpărături în perioada sărbătorilor...

Deşi, de când mi-a intrat un ochi în ochi şi mi-a limpezit vederea, nu am putut găsi nimic superior, înalt, spiritual, demn de blog, în acest "periplu" pedestru urban al meu, cu toată dorinţa mea de a identifica ceva frumos... şi pentru că omul este ceea ce... mănâncă... nu am găsit decât atât...

Oraşul vindecărilor!

Tot ce ni se întâmplă lasă urme: răni, dureri, cicatrice, iluzii, deziluzii, bucurii, tristeţi, lacrimi, zâmbete, surâsuri! Pentru cineva care simte, tot ce i se întâmplă lasă urme care la un moment dat se acumulează şi... dor... De aceea, toţi avem nevoie de câte un oraş al vindecărilor... de câte un sanctuar în care să ne înnoim, să ne regăsim şi să o luăm de la capăt; eu cred că l-am găsit pe al meu... vă las şi pe voi să vi-l găsiţi, dar vă dau... sunetul lui...

El ojo... de luz!

Deoarece ai ochii deschişi crezi că poţi vedea... spunem şi ne spunem asta în mod obsesiv, parcă la un moment dat să ne convingem pe noi înşine de acest mare neadevăr! Privim în jur: oameni, case, copaci, maşini, sentimente şi resentimente! Privim din nou în jur: resentimente, sentimente, maşini, copaci, case, oameni! Oameni! Îi vedem oare? Sau îi privim de fapt cu ochii larg... închişi? Trecem pe lângă ei, muncim împreună cu ei... îi învăţăm şi învăţăm de la ei, râdem, vorbim cu ei... ne încrucişăm privirile, uneori ne privim în ochi, împărtăşim tot acest circ cotidian căruia îi spunem în mod convenţional "viaţă"... Trăim zilnic această iluzie durabilă care are atributele adevărului şi care nu dezamăgeşte niciodată, nu ne lasă niciodată amăgiţi... până într-o zi când ochii ni se deschid şi începem să vedem...

Mi s-a întâmplat şi mie... şi nu pot decât să fiu... recunoscător pentru aceasta; şi odată ce trăieşti o astfel de experienţă... viaţa ta - aşa cum o ştii - nu mai este şi nu mai POATE fi la fel... În tot acest haos urban în care valorile contemporane nu mai preţuiesc frumosul autentic, care este pervertit de un mercantilism grotesc... ne pierdem acuitatea simţurilor... ne tocim... ne blazăm şi ne transformăm în nişte mici surse de... energie sau de vise... pentru alţii; pentru că noi nu mai avem timp pentru ale noastre... pentru că noi nu reuşim să mai vedem...

Am văzut un ochi, printr-un alt ochi, al camerei digitale... şi... ochii mi s-au deschis... şi am început să... văd!

Zen... albastru-verzui!

Pentru că tot spuneam mai devreme că puţine sunt sau încep să fie lucrurile care mă deranjează (nu în sensul că acestea încetează a mă mai deranja, ci pur şi simplu ALEG să trec peste ele), încep să intru într-o stare Zen... care în cazul meu se dovedeşte a fi albastru-verzuie :) ... şi pentru a fi în armonie cu starea mea Zen interioară... mi-am canalizat şi energiile emoţionale către un alt gen de sunete... Vă împărtăşesc mai jos un clip al cărui sound vi-l recomand din tot sufletul... şi vă promit - dacă vă place muzica asta - că îl veţi iubi!

Meşterul Manolea şi Flacăra Violet!

Comicăria "flăcării violet" cuprinde România şi tot acest carnaval perpetuu tinde să devină mai grotesc pe zi ce trece... Ieşind din casă, te îngropi în zăpadă; dar chiar nu mă mai deranjează că nu te mai poţi deplasa cu maşina din cauza asta... că acolo pe unde bunul Dumnezeu a topit-o (că de la altcineva nu te poţi aştepta să intervină)... au apărut cratere care te înfioară nu alta, care te trimit cu gândul la Beirut... sau la Mogadishu; nu mă mai deranjează aceste lucruri şi nu ştiu de ce, nu ştiu ce mi s-a întâmplat în ultimele zile... pentru că simt că sunt lucruri mai importante în viaţă... care merită toată atenţia noastră... şi de care trebuie să ne bucurăm şi să le apreciem, pentru că viaţa e scurtă şi dacă ignorăm lucrurile care merită apreciate... o facem şi mai scurtă!

Dar nu pot să nu fiu deranjat când Evul Mediu în care ne aflăm şi din care numai Dumnezeu ştie când vom mai ieşi începe să devină o realitate... şi la nivel oficial! Dacă în Evul Mediu fiecare monarh respectabil avea câte un vrăjitor la curte, spre a-l sfătui... acest obicei se pare că nu a dispărut nici azi... pentru că el revine... în forţă - după câte remarc în presa românească; astfel, vrăjitorul medieval are astăzi costum de firmă (se poate altfel?), scrie cărţi prea complicate pentru minţi mai puţin luminate, este specialist în programare psiholingvistică şi terapii complementare, îţi poate suge... energia (la ce vă gândeaţi?) chiar de peste stradă... şi culmea!!! aceste calităţi măiestre sunt recunoscute şi folosite la cel mai înalt nivel oficial... Într-o ţară superbă, în care totul este superb, de ce nu ar fi superb să ai prin preajmă un astfel de... specialist care să manipuleze energia... şi să lovească cu flacăra violet pe toţi duşmanii?

Comicăria "flăcării violet" cuprinde România şi tot acest carnaval nu se mai termină... măcar nu suntem în Brazilia... cel puţin aşa aveam Rio, Copacabana, soare, nisip, bikini... şi nu zăpadă şi gropi! Muriţi de ciudă, brazilienilor, habar nu aveţi ce pierdeţi!

Frumuseţea este în ochii... privitorului!

Mulţi dintre cei care mi-au remarcat fotografia de la avatar... m-au întrebat ce e cu ea, de unde e, cine e şi întrebările ce mi-au fost adresate au gravitat în jurul acestei idei! Nu ştiu în ce măsură contează cine, a cui, de unde e... ce cred că eu că este mult mai relevant este că faptul că ochii reprezintă fereastra sufletului; iar prin fotografia de la avatar, care în principiu poate aparţine fiecăruia dintre noi, nu am făcut decât, poate, să îi pun  în valoare, sau într-o valoare şi mai mare, să ridic întrebări, să îi fac remarcaţi sau pur şi simplu să provoc un act de... meditaţie, de reflecţie emoţională; de cele mai multe ori suntem atât de de tentaţi să trecem peste sau literalmente să nu vedem... sufletul unei fiinţe pentru simplu motiv că suntem prea grăbiţi, prea ignoranţi, prea obosiţi... prea... orbi! Tocmai de aceea mai există şi momente de revelaţie... în care ni se deschid... ochii şi pur şi simplu... îi vezi... pe ei... pe ochi...!

Tocmai de aceea frumuseţea se află în ochii privitorului... ai aceluia care zăboveşte un minut în plus... să îi vadă şi prin ei să vadă... frumuseţea...

Broken 2night!

Muzica electronică tinde să devină anul acesta din ce mai spectaculoasă şi mai productivă; mulţi artişti, cărora nu li se acorda prea multă atenţie, sunt invitaţi acum în cadrul unor show-uri radio cu nume sonore... semn că lucrurile se îndreaptă spre şi mai bine, într-o lume în care invidia face regulile, ca şi în alte domenii ale vieţii. Lumea EDM de peste ocean este în plină pregătire pentru marele eveniment, Winter Music Conference ce va avea loc la Miami, Florida între 23 - 27 martie (http://www.miamiwmc.com) în timp ce Armin van Buuren pune la cale logistica pentru a celebra impresionantul episod A State of Trance 450 care va avea loc în nu mai puţin de 4 ţări. Totul va începe în clubul Gouvernment, Toronto, Canada  pe 1 aprilie, continuă pe 2 şi 3 aprilie în Roseland Balroom, New York City, U.S.A., pentru ca şase zile mai târziu - nebunia aflată în plină desfăşurare la momentul respectiv, să se mute în Europa, unde pe 9 aprilie ASOT 450 va fi LIVE din Expo Arena Bratislava, Slovacia, iar nu Slovenia aşa cum anunţase (din greşeală,  de către Armin van Buuren în cadrul ASOT 438, cel mai probabil confundând numele celor două state), iar a doua seara petrecerea să se încheie la Wroclaw, Polonia, găzduită de Centennial Hall.

 Iată mai joi piesa pe care eu o consider # 1 pentru 2009:

AVATAR sau Adios ayer!

"Globul de Aur" a decernat drept câştigător anul acesta filmul deja celebru care a rupt box office-urile în toată lumea, "Avatar"! Una peste alta este un film bun, dar cred că toată lumea sau majoritatea celor cu care l-am comentat au păreri diferite: unii consideră că este extraordinar, efectele sunt superbe, dacă îl şi vezi IMAX 3D experienţa este unică şi de neuitat şi îi aprob că doar l-am văzut; alţii îl consideră prea lung, exagerat; alţii cred că este un basm SF... şi pot continua cu păreri! Dar ceea ce cred eu că este revelant în acest film scapă, din păcate, celor mai mulţi, exact ideea fundamentală care dă şi titlul filmului, Avatar! Dincolo de efectele extraordinare şi de realizarea tehnică de excepţie, Avatar rămâne o poveste de iubire... dureroasă. Chinul la care Jake Sully se supune pentru iubirea faţă de Neytiri, lucrurile la care renunţă, intenţiile originale şi motivaţiile inţiale, credinţele, speranţele, visele, aşteptările, chiar propria umanitate, reprezintă de fapt avatarul lui. Cu alte cuvinte, o poveste avangardistă de iubire, care transcende barierele convenţionale ale lumilor  (un viitor deja prezent) aşa cum numai o iubire autentică o poate face, pentru că în definitv iubirea înseamnă şi suferinţă, şi sacrificiu care sunt răsplătite prin iubirea împărtăşită!

CEI CARE NU VISEAZĂ SUNT CONDAMNAŢI SĂ TRUDEASCĂ TOATĂ VIAŢA PENTRU VISELE ALTORA!

Totul a fost superb... sau aşa cred eu...!

Cu ce să încep? Păi, cu începutul ar spune toată lumea... Atunci aşa încep... în primul rând mi-a plăcut mult reacţia elevilor pe care i-am însoţit în excursie... adică s-au bucurat când au văzut că m-am alăturat şi eu grupului... Pe urmă drumul a fost atât de liber, încât la un moment dat mi-era ciudă că nu sunt eu la volan :)) gândindu-mă la ce am pătimit eu în condiţii similare... Cazarea şi masa excelente aş spune eu, raportându-mă la costuri... ceva minusuri la starea pârtiei, dar treaba asta a fost compensată prin bucuria copiilor, şi mai ales, prin disciplina lor (nu a fost nevoie să le atragă NIMENI atenţia nici măcar O SINGURĂ DATĂ)... de fapt ei au venit la munte să se distreze şi să uite puţin de şcoală,... am râs şi am apreciat tot ce s-a întâmplat în aceste două zile, am încercat chiar şi lucruri noi - mi-a fost îndreptat părul cu placa... nu de snowboard :)), ci placa ceramică. Mulţumesc stilistei mele... care se ştie ;)) 
Totul a fost superb... sau aşa cred eu..., iar de două zile ascult în continuu "This Is My Life!" ;))

Şi din cer cumplita iarnă...!

Mai are vreun sens să mă agit că a început din nou să ningă??? Şi drumurile s-au întors la vechiul lor statut, adică ORIBIL? Nu! Şi cred că dacă face-o nu aş reuşi să schimb nimic... iar cei care mai aruncă câte o privire pe blog ar spunea că sunt ridicol! Probabil, posibil... dar asta e România...! Mă opresc aici... pentru că nu vreau să mai risipesc resurse emoţionale...

Cel puţin rămân - pentru iarna care s-a întors - cu amintirea unui week-end superb, în care m-am bucurat de zăpada pe care, în mod normal, o urăsc din tot sufletul, dar şi de o companie plăcută... din toate punctele de vedere :)! Ca dovadă mai adaug o fotografie... aş putea adăuga un link către toate cele aproximativ 175 de fotografii, dar nu aş face decât să asmut din nou câinii care vor începe să latre... cu comentarii şi am urechile sensibile în perioada asta căci sunt în starea Zen, concentrat să ascult sunetele care îmi plac... şi să apreciez albastrul... cerului!

Sonido... del mar!

Sunt mort de somn şi de oboseală, dar fac un efort şi postez o piesă care îmi place teribil de mult momentan... deşi sound-ul este cel pe care îl cunoaştem, românesc, am asociat piesa în sine cu ceva plăcut mie... emoţional! Şi o ascult de ieri noapte în continuu! Şi încă îmi place şi mă bucur că îmi place! You catch me every time I fall... ! This, this is my life I'm looking for you, Searching love in your eyes, This, this my life I'm chasing a dream that fade away in the night

Ora de Info!

Deşi sunt obosit (în urma excursiei de la Sinaia), fac un efort de concentrare pentru toţi aceia care din motive... binecuvântate :) nu au putut fi prezenţi vineri la ora de Info, subiectele pe care le-am discutat în cadrul cursului fiind legate de operaţiile de bază cu documente de tip text lucrate cu editorul MS Word - salvarea unui file într-un alt target decât cel implicit, structura panglicilor editorului şi a grupurilor de opţiuni corespunzătoare fiecărei panglici în parte, comenzi prescutate de la tastatură, opţiuni de proofing (corecţie ortografică), modificarea marginilor de pagină, reglarea spaţiului suplimentar dintre cuvinte sau rândurile suplimentare dintre paragrafe, marcatori şi numerotare! Să fie şi mai util tot acest demers, adaug un link mai jos, unde sunt prezentate toate aceste detalii:

http://office.microsoft.com/training/training.aspx?AssetID=RC102275001048&CTT=6&Origin=RP102274991048

 

Voi reveni mai târziu sau mâine cu articole legate de excursie şi de  modul în care ne-am petrecut cele două zile la Sinaia :)... să moară de ciudă cei care nu fost cu noi ;))

Port-au-Prince sau din Rai în Iad!

Dezastrele lovesc întotdeauna pe nepregătite, parcă să ne reamintească cât suntem de mărunţi în faţa naturii care se înfurie asupra acţiunilor omului! Şi atunci când o fac, o fac cu violenţă... avem ca o nouă dovadă oraşul haitian Port-au-Prince care a trecut de la extaz la agonie, de la raiul insular al Caraibelor în iadul dezastrului şi al sutelor de mii de victime (neoficial se pare că sunt în jur de 500.000 de mii!!!!!!!!) în numai câteva momente! Poate acest dezastru ar trebui să ne facă să reflectăm serios asupra faptului că nu toate ni se cuvin şi mai ales că viaţa noastră nu e veşnică!
http://en.wikipedia.org/wiki/Port-au-Prince

Un trio fantastic! Ştiinţifico-Fantastic!

Mă uitam pe ultimele titluri la ziarele online, iar ce se întâmplă în ţara asta este... fantastic! Ştiinţifico-Fantastic! După ce că nu suntem prea departe de ce se întâmplă peste ocean, în Argentina... ministrul de finanţe îşi alege nişte consilieri... fantastici! Ştiinţifico-Fantastici! Ar fi de râs, dacă nu ar de plâns! Andrei Gheorghe, celebrul realizator al emisiunii de mult uitate probabil de multă lume, "13-14 cu Andrei", care "păştea" în studiourile de la ProTv... o plantă pentru consumul căreia peste acelaşi... ocean, în State de data asta, faci chiar puşcărie... pe care o asezona cu câte una bucată sticlă "100 Pipers" - şi ce bine ar fi fost dacă erau cimpoaie (din păcate pentru el nu au fost cimpoaie, de aceea a şi făcut-o de oaie), face tandem cu alt... artist, care se dă în stambă, deşi aş putea să afirm la fel de bine că se face de râs cu mare succes, în fiecare duminică la TVR 1 pe banii contribuabililor într-o emisiune ridicolă pentru un artist, pentru un om matur, iar mai nou pentru un consilier al ministrului de finanţe, nimeni decât domnul Dan Bittman, care îi reamintea unui dudui că i-a "dat un inel". Mai bine ne-aţi da, domnilor consilieri dimpreună cu tătucul dumneavoastră, Sebastian Vlădescu, ca să fie trio-ul complet, o stabilitate economică şi aţi concepe nişte programe economice coerente... că dacă vom continua în felul acesta, nu vom mai avea nevoie de niciun inel, ci mai degrabă de un ştreang...!

La aşa popor, aşa ţară... la aşa naţiune, aşa conducători! Păcat pentru noi, restul prostimii, că nu ne-am născut în locul potrivit!

Psy-Trance

Azi noapte lumea muzicii electronice a fost luată cu asalt :) ! La modul figurat, evident! După un an super productiv din acest punct de vedere, în care Armin van Buuren a fost desemnat din nou dj-ul nr. 1 - în urma voturilor la nivel global - genul Trance (cu toate subgenurile lui, de la tech-trance până la psy-trance) revine în şi mai mare forţă, în ciuda faptului că a fost declarat mort oficial în mai multe rânduri! Iată că se pare că se încăpăţânează să moară ;)) , probabil spre disperarea unora... care habar nu au ce înseamnă acest gen de muzică, pentru care muzica electronică de calitate este confundată cu pseudo-muzica din unele aşa-numite "cluburi"!

Adaug un sample, o super piesa, lansată în eter aseară pe channel-ul Trance al postul DIGITALLY  - IMPORTED, în cadrul mix-showului "Global Trance Grooves" al lui John "00" Fleming! Şi când te gândeşti ce sound avea muzica electronică în anii '70 şi la începutul anilor '80 :)... noroc cu un pionier precum Jean-Michel Jarre şi al său "Oxygène"!

Isteria naţională a gripei porcine!

În ultimele zile mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă erau îngrijoraţi în ceea ce priveşte răspândirea sau mai degrabă înmulţirea cazurilor de gripă porcină în România şi tot circul mediatic care se face pe această temă! Ba că se moare - ca şi cum ar fi o noutate - ba că are iz de afacere cu miros de... medicamente,  ba că e colorată în verde sau portocaliu, după culoarea monedei, ba că e făcătură în genul teoriei conspiraţiei, ba..., ba...!

Însă eu cred că lucrurile s-au inflamat atât de tare şi lumea s-a isterizat - încât nu mai ai loc la medicul de familie nici măcar să-i dai telefon pe numărul personal de cei care au venit să se vaccineze şi nu că ar fi un lucru rău să se vaccineze, să nu fiu interpretat greşit - mai ales după moartea lui Toni Tecuceanu!

Oare înainte de acest caz atât de mediatizat - cei care au murit în aceleaşi circumstanţe au beneficiat de aceeaşi atenţie? Înainte de acest caz cât se poate de trist şi de nefericit, de altfel, nu se murea din cauza complicaţiilor pe care le provoacă gripa porcină? Sau trebuie să întruneşti nişte condţii sau standarde sociale mori de gripă porcină? Trebuie să fii celebru sau să ai o voce sonoră sau impact la public să schimbi ceva în mentalitatea şi atitudinea acestei naţii?

Concluzia: moartea nu alege! NICIODATĂ! Aşa că, dacă doriţi să vă vaccinaţi, faceţi foarte bine, dar nu vă mai isterizaţi, fraţilor!

Foto!

În timp ce galeria foto este în lucru, am considerat util pentru cei interesaţi, al căror număr a crescut (chiar dacă printre ei se numără şi elevii mei - lucru care mă motivează să postez lucruri care îi interesează şi pe ei), să adaug imagini dintr-o galerie personală a unei americance din California, pasionată la rândul ei de arta fotografică!

În plus, am adăugat la secţiunea linkuri utile unele care sigur vă vor plăcea - măcar grafic - dacă nu vă vor fi şi utile!

În concluzie, nu vă desparte decât... un click ;)!

Una fără titlu!

Faptul că am înlocuit galeria foto personală de pe blog cu una ce cuprinde imagini din România, nu este o reacţie la anumite comentarii (pe care le-am primit pe blog) sau împlinirea cererii de a le elimina, ci este numai urmarea firească a concluziei la care am ajuns după câteva reflecţii: nu toată prostimea şi nu toţi tembelii, netoţii, mâhniţii şi analfabeţii din mediul virtual merită să cunoască şi alte aspecte - să le numesc grafice şi vizuale - ale vieţii mele personale!

Motiv pentru care, mi-am propus să creez o galerie foto specială, avînd ca subiect prostimea, maneleala, nesimţirea, în colaborare cu TOŢI prietenii şi cunoscuţii mei - care vor avea acces nelimitat la ea pentru upload-ul fotografiilor - pe care le vom dedica TUTUROR COCALARILOR! Şi câinilor care latră pe blogul meu... la categoria "comentarii anonime"! Când va fi gata... cel puţin parţial, vă veţi bucura de ea!

Câinii latră!

Câinii latră! Peste tot în lume! De când e lumea, câinii latră! Chiar şi la noi tot asta fac... mai ales în aceste timpuri... când străzile sunt pline!... de câini... măcar de ar avea covrigi în coadă! Din nefericire pentru ei sunt plini numai de purici, iar capul lor este gol! Pardon, plin cu un mare nimic! Asta ştiu, asta e menirea lor! Uneori o fac cu un scop - probabil acela de a face zgomot sau să-şi facă ei lor curaj... în strădania de a-şi elibera propria coadă din strânsoarea picioarelor sau de a-şi elibera creierul gol din strânsoare dureroasă a craniului - alteori o fac pentru că aşa este scris în natura lor câinească! Pentru toţi câinii care latră la lună sau la secţiunea dedicată comentariilor cu lătrături, dar aş putea spune la fel de bine cu lături, pe care ei le-ar dori deştepte (sub umbrela confortabilă a anonimatului, ca laşitatea să fie maximă), după capul lor câinesc, gol, pardon din nou, plin de un mare nimic - în nădejdea că vor fi auziţi sau că lătratul lor va conta... le spun de acum... volum în laringe că se apropie luna plină, iar secţiunea comentarii este... moderată de Stăpân... Javrelor!!

"Lătratul câinilor în bloc, penalizat cu amenzi usturătoare!" ("în bloc" a se citi în cazul de faţă "în haită")