De primă... vară!

Niciodată nu mi-a plăcut iarna! Şi cred că în sufletul meu am fost întotdeauna o fiinţă solară, care a iubit căldura şi soarele nu neapărat pentru efectul lor în sine, ci pentru efectul pe care acestea îl au asupra noastră, asupra sufletului, asupra psihicului, pentru faptul că soarele aduce cu el un optimism pe care îl remarc sau mai degrabă îl simt în jurul meu! În oameni, în natură, în priviri, în trăirile celor cu care interacţionăm zilnic! 

Mi-a plăcut întotdeauna soarele nu neapărat pentru căldura pe care o aduce, ci pentru libertatea pe care el mi-o inspiră, pentru felul în care soarele mă face să visez... pentru zilele mai lungi pe care le aduce, pentru zăpada pe care o topeşte, fie că e ea în suflet sau că este una materială, pentru amurgul crepuscular, pentru sunetul valurilor, pentru mirosul ierbii, pentru irişii pe care îi colorează! Pentru libertatea faţă de hainele cu care ne încotoşmănează iarna, pentru explozia de energie şi de culoare, pentru frenezia sufletească, pentru speranţa că lucrurile pot fi aşa cum noi ni le dorim, pentru schimbarea pe care el o aduce! Pentru că schimbarea e bună uneori, pentru că schimbarea ne face din nou să trăim, să simţim, să iubim, să ne bucurăm de viaţă, să ne bucurăm chiar de lucrurile mărunte la care, de cele mai multe ori, nici nu ne mai gândim! Pentru că soarele le reaminteşte oamenilor că sunt vii, pentru că soarele apare întotdeauna după ploaie, pentru că soarele usucă întotdeauna ploaia... lacrimilor...!

Eterna şi fascinanta... Românie!

Clipurile de mai jos, presupun eu, nu mai au nevoie de niciun fel de comentarii! În definitiv asta este ţara în care trăim noi, fie că vrem fie că nu! Vedeţi şi judecaţi voi singuri!

Mărţişoare, primăvară, sânge şi căldură!

Dacă iniţial gândeam această postare într-o manieră complet diferită, în sensul că voiam să fiu acid şi extrem de critic în legătură cu toată această desfăşurare teribilă de forţe.. comerciale pe care o numesc eu generic 'Târgul Mărţişorului', care în alte contexte nu ar aduna nicicum atâta lume, am preferat să schimb registrul...stilistic ca o reacţie a observării la care i-am supus azi pe cei din jur :)!

Şi m-am gândit că fiecare crede ce vrea, alege ce crede că îi face bine, ce îi aduce fericire, mănâncă de câţi bani are... iubeşte pe cine vrea sau pe cine poate, cumpără cât îl ţin buzunarele şi aş putea continua până mâine, dar risc să devin plictisor, iar alţii m-ar acuza că m-am transformat într-un deontolog, iar aceste cuvinte m-ar durea tare :))!

Revenind, dincolo de toată această... agitaţie, dincolo de tot acest demers mercantil, în care totul şi nimic este de vânzare, de la fireturi până la ghiocei, de la iluzii până la oameni vii cu tot cu sentimentele lor, rămâne motivaţia celor care se înscriu în toată această agitaţie! Rămân sentimentele, pornirile, trăirile, emoţiile, gândurile, aşteptările, fie ele disimulate, fie că urmăresc un scop trupesc sau unul nobil, care se întrevăd în spatele a ceea ce ne face pe noi să dăruim un mărţişor, un zâmbet, un şnur în culorile vieţii şi sufletului, un talisman de noroc...

Şi văzând schimbările celor din jur, felul în care o simplă cifră i-a schimbat, o banală întoarcere a paginii unui banal calendar, schimbarea şi de straie :), de atitudini, de gesturi, de culori... în haine, în machiaj, în... ochi, m-a făcut să cred că poate nu chiar totul este pierdut! M-a făcut să sper că bunătatea, seninătatea, sensibiltatea, căldura, iubirea... nu sunt numai nişte cuvinte ridicole, golite de conţinut de o existenţă dementă, al căror sens îl redescoperim numai în dicţionare!

Azi am observat alte lumini în ochii din jur... şi vreau din tot sufletul meu naiv să cred că totul se datorează bucuriei că suntem vii, că prin vene sângele care ne curge este încă roşu şi ne aduce aminte... că a venit primăvara... că a iubi e primăvară!

Haine, feromoni şi... avatare!

Schimbarea ne prinde bine de multe ori! Avem nevoie de ea! Schimbarea vine să ne reamintescă ce eram, cum eram, ce gândeam, ce simţeam cândva! Schimbarea vine să ne sensibilizeze! Să aducă la suprafaţă omul mai bun care eram odată şi pe care l-am îngropat adânc, pe care viaţa l-a îngropat adânc! Schimbarea la... faţă, la suflet, la trup, schimbarea de... veştminte!

Schimbarea veştmintelor cântăreşte mult, poate greu în toate acestea. Măcar că ele par nişte nimicuri, nişte apanaje moderne ale diversiunii şi disimulării, pline de deşertăciune, hainele au rosturi mai însemnate decât banala protecţie împotriva... elementelor, de frig, de soare, de ploaie, de priviri! Ele schimbă înţelegerea noastră despre lume şi a lumii despre noi! Închipuiţi-vă o prezenţă misterioasă înveştmântată suav, diafan, precum briza mării la o petrecere, ce efect ar avea! Sau ce ravagii ar face parfumul ei în rândul faunei... masculine! Gazda, bărbat fireşte, nici nu se putea altfel, :)) ar sări imediat, poruncind să i se aducă un Blue Hawaiian sau poate un Frozen Lime Margarita :), poate poftind-o la un tur al... stabilimentului, sau poate să îi arate priveliştea de pe terasă! Cu siguranţă nu ar fi avut parte de aceste... omagii dacă veştmintele ei diafane în loc să fluture, ar fi fost croite strâns pe picior, în chip de... pantaloni! Iar apoi când ni se aduc... omagii este cel puţin politicos să răspundem... Misterioasa... creatură face o reverenţă discretă... înclină capul cu eleganţa unei lebede... încuviinţează, măguleşte pornirile... gazdei! Samsara... începe să-şi îşi facă efectul, faunei cu pricina i se declanşează brusc... rutul, iar discuţiile devin simple zgomote, pretexte de a disimula... preocupările mentale! Aşa încât cei care afirmă că hainele ne poartă pe noi, şi nu noi pe ele, nu greşesc; noi le facem să ne modeleze braţul, corpul, pieptul, formele, iar ele ne modelează inimile, creierul, limba după bunul lor plac.

Bărbatul are mâna liberă pentru a schimba... vitezele, femeia pentru a împiedica mătăsurile să îi alunece de pe umeri; bărbatul o priveşte drept în faţă de parcă ar fi fost făurită spre... folosul lui şi plăsmuită după placul său! Femeia se uită pieziş, cu o privire enigmatică, poate chiar insinuantă, bănuitoare! Dacă ambii ar fi purtat aceleaşi veştminte, ar fi mirosit la fel... se prea poate ca şi înfăţişarea lor să fi fost aceeaşi, iar tot acest mister şi toată această căutare nu ar mai fi avut niciun sens, pentru că de fapt straiele sunt doar simbolul unei realităţi, unei sensibilităţi ascunse la mare adâncime!

You can't help the way that you are!

Cel mai periculos 'sindrom' al secolului al XXI - lea nu cred că este unul care afectează funcţionarea eficientă a organismului uman, în plenitudinea sistemelor şi subansamblelor lui, ci este cu siguranţă unul care afectează funcţionarea noastră ca fiinţe... sociale, iubitoare! 

Şi pentru că toate 'bolile' au nevoie de un nume - din dorinţa omului de a le face pe toate familiare, crezând că în felul acesta le poate cunoaşte sau stăpâni mai uşor - acest sindrom se numeşte disimulare; ca orice 'boală' modernă cu pretenţii superioare evolutive şi disimularea îmbracă forme multiple, hibride, specializate ca manifestare, acoperind toate segmentele, sectoarele, aspectele, timpurile, împrejurările, contextele vieţii noastre sociale, culturale, dar mai ales emoţionale! Un sindrom ce îşi trage originile din toate trăirile noastre, emoţiile, iubirile pe care nu de puţine ori le îngropăm, le ignorăm, le uităm (oare o facem în mod autentic vreodată?) sau vrem să le uităm! Disimulare care ne forţează să devenim actori în propria noastră piesă de teatru, scenarişti ai propriului film, gândit iniţial (de către... Regizorul pe care cu atât de mult tupeu îndrăznim să îl înlocuim), cu multe sunete şi multă culoare, plin de forţă, cu o distribuţie fabuloasă, demn de un... Oscar al sufletului, care sfârşeşte nu de puţine ori ca unul mut, în mult prea multe nuanţe de alb şi negru, mult prea scurt, cu un buget redus, în care îi cedăm rolul principal unui scamator, unui imitator stângaci... nesigur, incapabil să performeze.

Afişăm câte o mască, câte o personalitate, câte un nesfârşit 'eu', perpetuu supus transformării în fiecare zi, pentru fiecare persoană cu care intrăm în contact; cu care schimbăm cuvinte, numere de telefon, identiţăţi virtuale, avatare... sociale; trăim într-o dihotomie spirituală, scindându-ne sufletul între extreme, hrănindu-ne neputincioşi cu iluzia unei fericiri, în care nici noi nu mai credem; dar trebuie să funcţionăm după un model, după un şablon fals, iar sufletul, care ar trebuie să ne lumineze drumul acolo unde toate luminile s-au stins sau au eşuat, ne încăpăţânăm să îl îngropăm adâc, şi mai adânc, în speranţa că poate şi noi vom uita de el!

Numai că el, din când în când, la cicluri magice, tainice, dincolo de înţelegerea noastră, se încăpăţânează mai tare ca noi să ne reamintească de existenţa lui, de lumile de care noi l-am legat cu legături veşnice, de oamenii pe care i-am legat cu legături veşnice.

Uneori, avem nevoie numai să ni se amintească cine suntem, ce suntem, cum suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim! Uneori, de cele mai multe ori, nu putem schimba ceea ce suntem, cine suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim... Uneori avem nevoie să ni se amintească faptul că nu putem schimba cine suntem, cum suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim!

Despre iubire, toamnă şi alte... metehne!

- "Dacă aş putea, aş da timpul înapoi!" replică el grav, preocupat.

- "Ce ai schimba?" îl întrebă curioasă, întrebarea venind mai mult din ochii ei decât din voce.

- "Aş face posibilă din imposibilă iubirea dintre noi!" - îi zise, filosofând, ferindu-şi privirea, simulând că ştie, că poseda, că are în buzunar tainele lumii laolaltă cu răspunsurile la toate întrebările ei.

- "Când o să mă ceri de nevastă?" - îl întrebă cuprinzându-i faţa în mâini şi întorcându-i capul spre ea, zâmbind, schimbând tonul serios, într-o încercare de a anula tensiunea acumulată.

- "Te măriţi cu mine?", o întreabă privind-o în ochi ca pentru prima oară... 

- "Dacă mă ceri!", şi îi zâmbi, tachinându-l... 

- "Păi cred că tocmai am făcut asta", replică el serios, oarecum încurcat, oarecum surprins de răspunsul pe care ea i-l dădu.

- "Mai fă-o încă o dată", îi ceru surâzând, ochii sclipindu-i nelumesc în aşteptarea răspunsului, ca o surpriză totală, ca şi cum acesta ar fi putut să aducă cu el întreaga lume!

- "Te măriţi cu mine?", şi o privi adânc în ochi, cerând-o toată, înrobind-o cu sunetul celor patru cuvinte.

Niciun răspuns, decât un zâmbet, un oftat adânc, priviri încărcate, gene... ce se pregăteau să primească un sărut... umed, sărat, al lacrimilor, iar nu cel al buzelor!

- "Când?", întrebă el, cu un ton mult prea grav.

- "Acum"...

Si tăcerea se aşeza, grea, ruginie, parcă prevestind toamna care se pregătea să vină; mult prea repede, mult prea grăbită, mult prea plină de... schimbări! Iar foşnetul frunzelor care cădeau... le reaminti că era ultima... zi! Era ultima zi de vară! Era ultima zi de... iubire!"

Grafit, fum şi valuri!

            Celebră mai mult prin vinuri şi prin limba spectaculară, pe care multă lume o compară ca sunet cu limba română, Portugalia are de oferit şi altceva! Astfel, în Lisabona, s-a dechis o expoziţie de artă dedicată artistului american Robert Longo, expoziţie care cuprinde aproximativ 50 de lucrări, grafică şi desen, care acoperă aproape tot parcursul carierei sale, ce pot fi admirate la  Muzeul Colecţiilor Berardo.

           Ceea ce îl face unic pe artistul american, dincolo de viziunea si talentul său, este abundenţa cu care acesta utilizează creioanele de grafit! Decenii întregi el le-a folosit pentru a arunca o... reflecţie puternică şi oarecum dramatică asupra lumii contemporane. 

"Cred în puterea artei! Tehnica mea este opusă picturii! Spre deosebire de pictură, care pleacă de la lumina spre întuneric, eu refac acelaşi acelasi traseu, însă în sens invers; eu lucrez dinspre întuneric spre lumina! Tot albul pe care îl vedeţi în desenele mele provine, de fapt, de la hârtie!"

            Deşi a studiat sculptura, desenul a rămas tehnica preferată prin care Robert Longo se autoexprimă; atacul din 2001 asupra turnurilor de la World Trade Center din New York a schimbat odată cu viziunea sa şi modul de folosire a materialelor! "După 2001 am început să folosesc fumul în desenele mele, inspirat fiind de fotografiile făcute la WTC, dar sub forma valurilor! cineva mi-a trimis o fotografie a coloanelor de fum care se ridicau de la unul dintre turnurile care se prăbuşeau, iar în momentul în care am terminat desenul, imaginea era răsturnată, iar totul arăta precum efectele unei bombe atomice".

           Expoziţia de desene a artistului de peste ocean poate fi apreciată, criticată, comentată, fotografiată, admirată :) până pe 25 aprilie!

http://www.robertlongo.com/work/
http://mirror.berardocollection.com/?toplevelid=1&lang=en

Primăvară!

A cunoaşte. A iubi.

Încă-odată, iar şi iară,

a cunoaşte-nseamnă iarnă,

a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul, ce te-ndeamnă?

A cunoaşte – ce-nseamnă?

A iubi – de ce ţi-e teamă

printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,

Patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit

cu rumoare şi ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară

a iubi e primăvară.

Între pace şi.... război!

Trăim aproape tot timpul sub semnul... conflictului, al războiului, al neînţelegerilor! Purtăm, provocăm, susţinem războaie într-un timp pe care aproape toţi îl definesc ca fiind unul al păcii! Un război social, emoţional, digital, al cuvintelor, un război cu noi, cu alţii, cu trecutul sau chiar cu prezentul! Un război pe care de puţine ori îl purtăm pe un tărâm real! Îl purtăm pe teritorii neutre, de împrumut, imaginare, digitale, închiriate [contra unui preţ ridicol cu care poţi să-ţi iei un kilogram de... vin :) ]! Purtăm războaie ale slovelor pe terenuri digitale, care prin comparaţie, transformă vechile bătălii medievale, cavalereşti, autentice, în simple jocuri de copii! Purtăm bătălii digitale, înverşunate, verbale, cu cei din jur, cu alţii, poate chiar cu noi din dorinţa, nebună, de a dobândi... nemurirea! 

Pentru oricine cunoaşte legile compoziţiei, este plictisitor să insist! Cine nu înţelege, să iasă la plimbare, că şi aşa soarele a început si arunce cu suliţe de foc! Zăpada de pe bănci este numai o amintire, aşa că... spor la amor!

După cum scriu, mi se pare că este bine; dar pe măsură ce citesc mi se pare îngrozitor! Corectez, rup, backspace, Ctrl+A+Del...! Tai, adaug, Undo, Redo...! Reformulez, mă joc, transpun, mă transpun, interpretez! Mă las pradă disperării! Dualismului! Extremelor şi dezechilibrelor! Prezenţelor şi, mai ales, absenţelor... care te îm-part! Care te des-part! Ce nopţi frumoase pline de idei...; ce dimineţi îngrozitoare în care uit totul! Mă agăţ de idei ca orbul de uluci! Iar ele mă acuză de hărţuire, de... canibalism verbal! Că le agresez în timp ce, ca un păgân, le... mănânc! Cum le declam, cum râd acum, iar în clipa următoare plâng! Cum şovăi! Dual! Între un stil sau altul! Între trecut şi prezent! Între a fi şi a avea! Între a vrea şi a nu putea! Între a te lăsa pradă demonilor trecutului şi a cere taina... exorcizării! Între a cunoaşte ce pierzi şi a nu şti ce poţi câştiga! Cum pendulez între teatralism, liane... luxuriante, nisipuri mişcătoare ale limbii, exotism orbitor pentru... retină şi o simplitate banală ca o... bicicletă defectă! Cu lanţul... căzut! Cum alternez între delta Mekongului şi Taj Mahal... între un război cu trecutul şi o pace serenă, înţeleaptă cu prezentul! Între încăpăţânare şi înţelegere! Între realitate şi imaginaţie!

Între a nu putea hotărî dacă sunt un... înţelept sau cel mai mare neghiob de pe pământ!

Dincolo de chimia... cernelii!

Lumea omului e făcută din cuvinte! Cuvintele sunt trup... transformat, ca o frânghie deasupra unui abis, iar primul Cuvânt a fost un salt un gol, un salt din gol! Cuvintele sunt imobilizate pe hârtie de către... chimia cernelii! Dar când şi-au făcut apariţia întâia oară, cuvintele nu erau aşa; erau ca nişte păsări sălbatice, fluturându-şi aripile... ca nişte fluturi, albi, albaştri! Mătăsoase, catifelate! Ca o carte cu un singur cuvânt! Dar odată imobilizate chimic, şi-au pierdut libertatea! Acum sunt îngheţate în timp şi spaţiu! Dar ele vor fi eliberate prin puterea magică a... textului, căci chimia care le ţine înlănţuite pe hârtie este anulată de fizica luminii, care le face să zboare, de pe hârtie către ochi, albaştri, întrebători... cu reflecţii metalice, iar din ochi ele ne vin în gură! Şi trebuie citite cu voce tare! Dacă suntem inspitiţi să zburăm odată cu ele către vremea, când aveam, poate, 20 de ani, textul... implacabil al timpului ne împinge înapoi, ne ordonă ceea ce este... scris!

Un text este un timp... mort, ca o fotografie a cuvintelor! Căci orice fotografie, e o fotografie a... morţii; vedem în ea un timp care nu mai există! Litera ucide, dar Duhul ne dă viaţă! Acesta este preţul plătit pentru siguranţă! Păsările cuvintelor sunt imprevizibile, asemenea vântului, nimeni nu ştie de unde vin ori încotro se duc! Iar ori de câte ori ele se întorc, fac ravagii! În ordinea cu grijă scrisă în text! Ele năvălesc, sparg ferestrele sufletului şi submineaza ordinea... carteziană a gândurilor! Poate odată cu venirea lor aduc nevoia de... uitare! Ignoranţa poate! Dorinţa de a redeveni... analfabet, dorinţa ca toate să devină nefamiliare pentru a învăţa să citeşti din nou...!

Cititul ţine de ochi, iar ochii ţin de lumină, iar pentru a le citi altora... luminile trebuie să fie aprinse! Să lumineze, albastre, întrebătoare, cu reflecţii metalice!

Cuvintele pot fi prilejuri de bucurie, de desfătare, iar atunci ne agăţăm de ele ca de un asfinţit, de o sonată, de un fruct; cuvinte care nu sunt pentru a fi înţelese, ci cuvinte care sunt pentru a fi... mâncate! Ca la un... dineu!

Gramatica e pentru cuvânt ceea ce e eticheta pentru mâncare! E inutil să cunosc cuvinte, dacă ignor Cuvântul! E inutil să le cunosc dacă nu ştiu cum să le... împerechez! E inutil să am mâncare, dacă participanţii la dineu nu ştiu cum să... mănânce! E ca în dans! Melodia nu e importantă, atât timp cât... perechea ştie să se mişte! Să... vorbească aceleaşi cuvinte! Dacă trupurile urmăresc ritmul limbii, nu fac greşeli de... ortografie, sau poate de pronunţie, perechea e fosforescenta, atunci e armonie! Dacă nu, e... stinghereală!

Tocmai de aceea profesorii dansului... cuvintelor vorbesc aceeşi limba, sunt guvernaţi de aceeaşi fizică a luminii... ochilor... albaştri, întrebători... cu reflecţii metalice!

Pergamentul trupului, un text de mult uitat!

Şi ne mai rămâne plânsul! Care ar trebui să ne cureţe pe lângă ochi şi urechea! Să ne redea... sensibilitatea feminină a urechii, căci auzirea este feminină! Se aude un cuvânt, auzi un cuvânt, auzim un cuvânt; vedem un ochi, văd un ochi şi trupul vibrează! Dar această vibraţie e cu putinţă dacă trupul şi cuvântul sunt unul şi acelaşi lucru, dacă omul e întreg, e complet!  Dacă omul vede! Dacă aude! Trupurile noastre sunt sălăşluite în... uitare! Nu mai ştim cum să vorbim limba, nu mai ştim cum să cântăm muzica scrisă în trupurile noastre! Cunoaştem reflectările lacului... trupului, zeci, mii! Dar adîncurile... lacului sunt dincolo de raţiunea noastră! Am învăţat şi ştim că suntem acolo unde gândim - Gândesc, deci exist! - dar prin opoziţie care e... tema? Acolo unde gândesc... nu exist!

Asta ne avertizează şi ne spun tot timpul... artiştii! Motiv pentru care nu e de mirare că au ajuns în periferia societăţii! Nici la... dineuri nu ar mai trebui invitaţi deoarece vorbesc de parcă ar fi... beţi!

Care mai e rostul pictogramelor de acum mii de ani, dacă noi nu ştim sau nu  MAI ştim să descifrăm scrierile din interiorul nostru? Sălăşluim în uitare! Nu mai ştim să ne ascultăm, nu mai ştim să ne rugăm, nu mai ştim să ascultăm; auzirea, care este feminină, şi-a pierdut raţiunea... urechea a devenit un gol, aşteptând cuvântul care va aduce plăcerea şi viaţă!

În vremurile vechi, când se scria pe... piele era firesc să ştergi un text pentru a scrie unul nou! Cuvintele erau răzuite, iar cu ajutorul fildeşului suprafaţa aspră devenea din nou fină! Când ochiul era sigur că nimic din vechiul text nu se mai vedea, se putea scrie din nou! Un text nou! Iar textul vechi dispărea pentru vecie! Dar anticii nu ştiau că adânc înlăuntrul pielii, vechiul text rămânea vizibil! Azi, el poate fi descifrat - de specialişti! -  alcătuind aşa-numitele palimpseste, pergamentele peste se scriau succesiv mai multe... texte!

Trupurile noastre sunt nişte palimpseste, cu un text superficial pentru toată lumea, dar a cărui adâncime spune o altă poveste, care nu mai e pentru toată lumea, la care numai... specialiştii pot coborî! Care cuprinde un alt text, o altă limbă! Câteodată aceasta se iveşte la suprafaţă, purtând măşti, vorbind... în limbi! În alte limbi! Fracturi în carne, simptome... fizice! Idiograme pe care trupul le scrie într-un efort disperat de a fi auzit şi înţeles!

Dacă, din întâmplare, trupul îşi aduce aminte limba, Cuvântul uitat ce sălăşluieşte în carnea lui ca o poveste de dragoste, dacă e luat în stăpânire de visele lui, atunci îşi găseşte drumul înapoi către... casă!

Şi vis sunt toate!

Sufletul oamenilor e visarea! E posibil ca în viitor, într-o lume în care nu se întâmplă nimic nou, într-o lume care nu mai visează, în care toate se vor sfârşi şi fiecare clipă va fi o repetare a trecutului, să existe o stare în care gândirea să fie golită cu totul de elemente utopice, ideologice! Dar această stare, în care toate elementele transcendente ale realităţii sunt eliminate din lumea noastră, duce la un obiectivism care, în ultimă instanţă, implică dizolvarea voinţei umane! Înşişi oamenii vor fi transformaţi în lucruri, în obiecte, proces care a şi început deja! Pe care unii îl îmbrăţişează din tot sufletul, pe care îl doresc, pe care îl caută! Iar atunci ne vom confrunta cu cel mai mare paradox imaginabil: atingând cel mai înalt grad al dominaţiei raţionale a existenţei lui, omul e abandonat de toate idealurile, devenind apoi nimic altceva decât o jucărie la voia impulsurilor lui! Astfel, la finalul unei evoluţii lungi şi dureroase, contorsionate, dar... eroice, odată cu abandonarea utopiei, omul pierde voinţa de a mai modela istoria, şi odată cu ea pierde capacitatea de a o înţelege! 

Şi atunci vom deveni toţi oameni... falşi! Dar chiar şi aşa mai avem o scăpare; dacă dorim bucuria supremă... a omului, iubirea, frumuseţea, trebuie să... plângem!

Statul sau învirea morţilor în guvernarea viilor!

Plecând de la postarea absolut genială a prietenului şi fratelui meu întru toate cele şi insistând pe filonul lui ideatic, m-am văzut oarecum 'forţat' să duc postarea mea un pas mai departe, înscriindu-mă în... cheia de gândire declarată prin articolul anterior!

Fenomenul sinistru şi oribil al vieţii omeneşti care se numeşte astăzi statul aşa-zis democratic, pentru că democraţia este numai o iluzie, iar din conceptul de guvernare politică plăsmuit de vechii greci, noi am păstrat numai numele, ca şi cum acesta singur ne autentifică sau reprezintă vreun garant al respectării voinţei şi 'puterii poporului', nu e cu siguranţă un fenomen temporar sau accidental al epocii în care trăim. E în fapt dezvăluirea adevăratei naturi a statului. Ceea ce era considerat imoral pentru o persoană, a fost considerat întru totul moral pentru stat, stat care s-a folosit întotdeauna de mijloace subversive şi perverse - spionaj, falsitate, violenţă, crimă, iar în această privinţă au exista întotdeauna diferenţe numai în... grad; indiscutabil extrem de perverse, aceste metode au fost întotdeauna justificate în final de o viziune înălţătoare a... binelui! Şi când mă gândesc la acest bine înălţător pe care îl vrea statul român pentru noi, mă apucă un râs isteric, vecin chiar cu smintela! De dragul măreţiei statului şi al prestigiului autorităţii, s-au torturat bărbaţi şi femei, chiar naţiuni întregi. Statul a respectat drepturile oamenilor mai puţin ca orice altcineva de fapt... citiţi afirmaţiile ministrului de externe Teodor Baconski referitoare la romii care trăiesc în România, afirmaţii pentru care dacă ar fi trăit într-un stat autentic democrat acum ar fi fost închis. Politicile statului sunt întotdeauna o expresie a sclaviei omului! Şi asta nu pentru că bărbaţii răi fac politica, ci pentru că seducţia puterii, foamea de girofar şi de stroboscop, foamea de escortă şi de slugi cu costume negre, foamea de a fi un dumnezeu terestru care să decidă soarta de rai sau de iad a sclavilor, corupe într-un final până şi sufletele celor mai buni, care devin la rândul lor sclavii logicii de fier a puterii.

Puterea săvârşeşte magia nefastă a transformării visătorilor în indivizi care se lasă administraţi, astfel încât să triumfe raţiunile de stat, care sunt de fapt raţiunile puterii. Statul e o profeţie răsturnată şi multe sunt 'limbile' pe care el le vorbeşte: ordine, progres, securitate, prosperitate, fraternitate şi chiar şi... libertate! Libertate! Câtă falsitate! Câtă minciună! Câtă mistificare! Toate înseamnă acelaşi lucru! Toate acestea ne vor fi date dacă vom cădea în genunchi şi ne vom... închina înaintea lui! A statutului, a profeţiei răsturnate! A idolului care ne dă iluzia că poate aduce înapoi fericirea, pe care profeţii îl condamnau!

Statul transformă învierea morţilor în guvernarea viilor, şi pe măsură ce acest lucru se întâmplă, vii devin o vale a oaselor uscate... devin sfîrşitul visării! Iar atunci politica va înceta să mai fie arta de a face viitorul prezent şi se va limita la a fi numai ştiinţa administrării ordine existente! Atunci vom deveni toţi oameni... falşi!

Statul român, bandele de tâlhari şi demenţa portocalie!

Trăind într-o ţară bizară cum este România, toate bunele tale intenţii, tot optimismul, toată iubirea se pare că te părăsec la un moment dat! Şi nu pentru că tu ai vrea acest lucru, ci pur şi simplu pentru că nu mai ai resursele necesare să mai suporţi! Momentan nu este cazul meu, dar nu ştiu cât această stare de calm, de optimism, de serenitate sufletească şi emoţională care mă caracterizează acum, mă va mai ţine! 

Privind demenţa celor care ne conduc şi mai ales modul în care îşi bat joc de noi, pe faţă, (priviţi efectele legilor pensiilor şi salarizării unice şi mă opresc aici), ca nişte sălbatici de un turist captiv în plasele lor, ca un copil răzgâiat de un sărman oligofren, ca nişte tâlhari de boierul îmbuibat căruia i-a venit şi lui rândul să fie afumat cu niscaiva ardei usturat, ca un peşte de târ..., pardon, de trupurile pe care le domină prin frică şi aş putea continua în această manieră comparativă până mâine - pentru că sunt... nebun şi am resurse din belşug - am făcut ceva... documentare - profitând în mod magistral de ziua liberă de azi - pe această temă, a demenţei statului de-a lungul timpului!

Afirmam în articolul de ieri că dragostea de putere aduce doar durere şi moarte. Ei bine, dacă dragostea de putere aduce doar durere şi dacă puterea fără dragoste înseamnă diavol - şi îmi vine acum în cap episodul biblic al demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, îngrozitor de puternic, dar lipsit complet de iubire, pentru că diavolul i-a luat-o în schimbul... puterii - pot concluzia, fără riscul de a greşi, că pe acest tărâm al politicii există ceva demonic!

Sf. Augustin compara statul cu nişte bande de tâlhari: 'ce altceva sunt bandele de tâlhari dacă nu nişte mici regate? banda însăşi e alcătuită din bărbaţi, e condusă de autoritatea unui prinţ, e sudată prin pactul unei confederaţii', comparaţie pe care multe secole mai târziu o reia oarecum similar economistul politic şi sociologul german, Max Weber care afirma că 'statul e comunitatea care pretinde monopulul utilizării legitime a forţei fizice înlăuntrul unui teritoriu dat'... Numai că termenul 'legitim' nu are nicio legătură cu dragostea, cu justiţia, pentru că statul este considerat singura sursă a dreptului de folosi violenţa, sub toate formele ei, de a se folosi de subiecţii lui după bunul plac al... bărbaţilor cu pulovere ca portocala, conduşi de autoritatea unui... 'prinţ' sub umbrela confederaţiilor... demonice îmbătate de dorinţa toxică  de a avea puterea! CU ORICE PREŢ! Puterea lipsită de dragoste!

Motiv pentru care nu mă mai miră deloc afirmaţia lui Nietzsche că 'statul este cel mai rece dintre toţi... monştri'. Statul, politica, acest nou idol, care pe mulţi îi atrage, orbindu-i şi hipnotizându-i, ca un cal al morţii tropăind fals cu eleganţa... onorurilor divine. Politica, această născocire, care a inventat o moarte care se slăveşte drept viaţă, statul fiind locul unde toţi beau otravă, locul unde sinuciderea şi uciderea lentă a tuturor se pretinde a fi drept... VIAŢĂ!

Statul se naşte când toţi se vând şi îşi vând sufletele, iar când sufletul se vinde, diavolul ia în stăpânire şi... trupul! Aşa cum se întâmplă azi cu noi, la noi, în această ţară bizară... numită România!

Rousseau: pictura ca vis!

La o sută de ani de la moartea artistului francez Henri Rousseau, Fundaţia elveţiană Beyeler îi aduce un omagiu cultural acestuia printr-o expoziţie cu totul specială, ce reuneşte cele mai bune şi cele mai valoroase lucrări ale sale. Deşi catalogat multă vreme în mod eronat ca pictor naiv, talentul geniului autodidact Henri Rousseau a fost recunoscut într-un final, către sfârşitul vieţii sale! 

Samuel Keller, directorului fundaţiei elveţiene, afirmă că Henri Rousseau nu a fost nicidecum un pictor naiv, ci un pionier al artei moderne, care a readus visul şi fantezia în arta modernă.

Henri Rousseau a început să picteze în timpul liber şi până ce talentul şi valoarea autentică a picturilor sale au fost apreciate în mod corect, a trecut destul de mult timp! Cele mai reprezentative tablouri ale sale descriu jungla, în ciuda faptului că nu a părăsit niciodată Franţa sau că niciodată nu a văzut o junglă în realitate, inspiraţia venindu-i din cărţile ilustrate pe care le studia!

Primii care i-au apreciat tablourile 'onirice' au fost Picasso şi Fernand Léger, valoarea lucrărilor lui constând în deschiderea de noi perspective în arta modernă reprezentând o reală influenţă pentru Picasso, Kandinsky şi Léger, pentru arta cubistă şi suprarealistă, oferind emoţie artistică nouă, celor care trăim 100 de ani mai târziu, cât şi contemporanilor săi!

Expoziţia Fundaţiei Beyeler este deschisă până pe 9 mai 2010.

http://www.fondationbeyeler.org/fondation/e/html_11sonderaus/01_aktuelle/intro.htm
http://www.artcyclopedia.com/artists/rousseau_henri.html
http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/rousseau/