De primă... vară!

Niciodată nu mi-a plăcut iarna! Şi cred că în sufletul meu am fost întotdeauna o fiinţă solară, care a iubit căldura şi soarele nu neapărat pentru efectul lor în sine, ci pentru efectul pe care acestea îl au asupra noastră, asupra sufletului, asupra psihicului, pentru faptul că soarele aduce cu el un optimism pe care îl remarc sau mai degrabă îl simt în jurul meu! În oameni, în natură, în priviri, în trăirile celor cu care interacţionăm zilnic! 

Mi-a plăcut întotdeauna soarele nu neapărat pentru căldura pe care o aduce, ci pentru libertatea pe care el mi-o inspiră, pentru felul în care soarele mă face să visez... pentru zilele mai lungi pe care le aduce, pentru zăpada pe care o topeşte, fie că e ea în suflet sau că este una materială, pentru amurgul crepuscular, pentru sunetul valurilor, pentru mirosul ierbii, pentru irişii pe care îi colorează! Pentru libertatea faţă de hainele cu care ne încotoşmănează iarna, pentru explozia de energie şi de culoare, pentru frenezia sufletească, pentru speranţa că lucrurile pot fi aşa cum noi ni le dorim, pentru schimbarea pe care el o aduce! Pentru că schimbarea e bună uneori, pentru că schimbarea ne face din nou să trăim, să simţim, să iubim, să ne bucurăm de viaţă, să ne bucurăm chiar de lucrurile mărunte la care, de cele mai multe ori, nici nu ne mai gândim! Pentru că soarele le reaminteşte oamenilor că sunt vii, pentru că soarele apare întotdeauna după ploaie, pentru că soarele usucă întotdeauna ploaia... lacrimilor...!