Sexualitatea modernă sau terapia contra plictiselii!

După ipocrita pudoare din perioada victoriană a tristului secol al XIX - lea, defularea colectivă, extremismul sexual şi demistificarea tabuurilor sale ajung la o dezlănţuire erotică fără precedent; o sexualitate obsedantă, obositoare, invadează viaţa publică! Nu e nevoie de exemple căci sunt peste tot în jurul! Le vedem zilnic, ne invadează zilnic casele, viaţa, ochii... Lumea a devenit o femeie cu moravuri rele care-i atrage pe toţi bărbaţii care o doresc pentru frumuseţea ei...

Filmat sub flashuri, proiectat pe ecrane, expus pe afişe, misterul, taina de odinioară nu lasă acum loc decât... genitalului grotesc, monstruos, provocator, o anatomie oferită unei curiozităţi bolnave, morbide... repede blazată! Pierderea misterului, a tainei, a sfinţeniei într-o măsură aproape universală preface iubirea sau mai degrabă o reduce la ceva cu totul lipsit de importanţă, la nivelul eliberării unei tensiuni... trupeşti! O plicticoasă platitudine traversată de scurte convulsii, tresăriri, încordări de... insecte! Se face dragoste fără dragoste, fără bucurie şi uneori chiar fără plăcere... un erotism diform, de bâlci, la îndemâna oricui, fără, suflet, fără emoţie, fără tandreţe, fără a-l "mânca" pe celălalt! Or această degradare sistematică, continuă nu face altceva decât să producă cu timpul o scădere extrem de periculoasă a sensiblităţii erotice, să ducă la o bătrâneţe precoce a simţurilor blazate! Erotismul diform, grotesc colectiv, vulgarozarea mijloacelor, dezgustul general nu face altceva decât să ducă la o desexualizarea a umanităţii! Cel care este carnal în trup, devine carnal şi în duh! Omul redus numai la trup, uitând iubirea, uitându-i sensul, uitându-i bucuria ajunge să fie secătuit de forţele sale vitale care provin exact din ea, care provin din duh! Iubirea ruptă din spiritual nu oferă decât trupuri din care sufletul lipseşte şi nu face altceva decât să producă ravagii mentale... dihotomii care scindează definitv fiinţa, care o înstrăinează!

Sexul ridicat la rangul de obiect al unei şi triste, bolnave... religii nu are nimic în comun nici măcar cu fetişismul religios antic, care cunoştea cel puţin sacrul, taina, misterul...; religie tristă şi bolnavă, nesemnificativă prin profanările pe care le practică, prin care îşi lasă "adepţii" să plece într-o stare de degradare şi, azi mai mult ca oricând, bolnavi! Pentru că au uitat iubirea, au uitat tandreţea, au pierdut misterul, au uitat să se privească în ochi şi vor înainte de toate... trupul!