Iar venerarea să fie în tăcere!

La un moment dat un ucenic cam nătâng al unui mare maestru Zen, din dorinţa de a se îmbunătăţi pe sine, l-a rugat pe maestrul său dacă poate să îi faciliteze o întâlnire cu an alt mare maestru Zen despre care auzise lucruri uimitoare, ca din această întâlnire el să înveţe mari taine! Acesta se declară de acord şi după multe eforturi şi mari cheltuieli, neghiobul, dar dornicul de perfecţiune discipol, l-a adus pe celălalt mare maestru Zen, iar cei doi titani ai duhului s-au aflat faţă în faţă! S-au înclinat cu multă curtoazie şi preţuire reciprocă! S-au privit adânc, şi-au zâmbit... În tot acest timp ucenicul îi privea şi aştepta ca cei doi... grei să îşi vorbească despre marile taine ale lumii, despre adâncurile nebănuite şi de nepenetrat ale sufletului, despre învăţăturile înalte la care numai marii iniţiaţi sau chiar îngerii au acces! Ziua se apleca spre seară, cei doi se priveau numai, au băut împreună ceaiul cu multă ceremonie... Noaptea a venit grăbită, aceştia au plecat fiecare în chilia lui spre a-şi împlini rânduielile duhului... Dimineaţa a venit din nou, cei doi s-au trezit, s-au împrospătat pentru noua zi, au meditat spre cinstirea zeului... s-au privit, iar după un timp s-au despărţit, înclinându-se şi zâmbindu-şi la fel de ceremonios!

După despărţirea celor doi, ucenicul buimăcit complet, oarecum mâhnit şi enervat pentru toată cheltuiala şi strădania lui, a sărit reproşându-i maestrului său: "M-ai lăsat să cheltui şi să zăbovesc atât, să călătoresc fără oprire ca un turbat, ca la căpătul acestei misiuni să mă aflu şi eu mai îmbunătăţit! Iar voi nu aţi făcut nimic, nu aţi schimbat un cuvânt, nu aţi scos un sunet, nu aţi făcut altceva decât să vă priviţi! Tu care tot timpul mă bombăni!" La care marele maestru i-a răspuns: "Dar TĂCEREA, TĂCEREA... ai ascultat-o?"