Eros şi Thanatos

Abuzurile distructive ale ştiinţelor moderne, precum şi natura şi scala violenţei practicate pe parcursul secolului al XX-lea i-au conferit acestei perioade din istoria umanităţii caracteristici distincte de natură  demonică. Dar în acelaşi timp, pe parcursul aceleeaşi perioade de timp, pe lângă revoluţiile sau pseudo-revoluţiile naţionale moderne. a avut loc şi o revoluţie sexuală ce a constat în schimbarea atitudinii faţă de sexualitate.

Pe de o parte eliminarea constrângerilor socio-culturale, legate de libertatea sexuală, iar pe de altă parte în aducerea la suprafaţă a laturilor întunecate ale sexualităţii, într-o măsură fără precedent: graviditate prematură, pornografie infantilă, "saloane" ce îmbie la plăceri sadomasochiste, cartiere "roşii" ce oferă toate tipurile imaginabile de prostituţie.

Materialismul secolului al XX-lea, în efortul de a dobândi cunoaştere despre "lumea materiei" şi, mai ales, de a o controla, a dat naştere unui monstru ce ameninţă însăşi supravieţuirea pe planetă.

Rolul omului s-a metamorfozat din acela de creator în acela de victimă.

CU BUNĂ ŞTIINŢĂ! (foto - H.R. Geiger - Devil and Lady, pour le connaisseurs :),  este preluata de la http://media.kickstatic.com)

Nicicând ochii...

Cade o ploaie cu picături fine, ca de catifea, ce abia umezeşte în căderea ei. O ploaie cu picături blânde, care nu îi dau răgaz, care îi înceţoşează claritatea... degetelor! O ploaie de gânduri! O ploaie ca o idee, ce nu-i dă pace, ca un gând care s-a înfipt adânc în fiinţa creierul şi care nu te lasă, care e mereu acolo, indiferent ce ai face; dacă citeşti, dormi, râzi, visezi... O ploaie ca o taină adânc ascunsă, ştiută numai de ochi... O ploaie de veacuri, ce pică, pic cu pic, picătură cu picătură, de la facerea lumii...

Feelin' | F R I S K Y?

Toţi prietenii mei cunosc pasiunea mea pentru muzică! Ştiu că muzica (electronică în special, dar sub toate formele ei) este o prezenţă constantă în viaţa mea, că muzica este dincolo de o pură plăcere sau mod de detensionare sau relaxare, trece dincolo de un simplu hobby sau un mod de a-mi completa timpul liber, muzica este pentru mine un mod de a trăi, muzica este esenţială, în modul cel mai autentic, pentru viaţa mea. Din respect pentru toţi prietenii mei, şi nu numai pentru ei, postez o "parte" din filozofia mea muzicală, aşa cum o simt şi o trăiesc eu, o parte din vibraţiile sufletului meu, vibraţii pe care le trăiesc ascultând asta:

 Moguai - Nyce (James Njie Remix) by jamesnjie 

Taina iubirii

    Femeia nu are un destin propriu! Ea este o fiinţă al cărei destin se raportează la cel masculin, al bărbatului şi, mai mult decât atât, a se uni cu acest destin este adesea socotit un privilegiu! Din păcate această mentalitate arhaică, ca un atavism arhetipal, care ne duce cu gândul la ingrata cutumă "prima noctes" a lordului feudei sau domeniului, dar care sună mai degrabă ca un mit contemporan, îşi găseşte destul de mulţi adepţi şi, din păcate, destul de multe adepte! Iar acest lucru se întâmplă nu dintr-o vină exclusivă a bărbaţilor, ci şi din cauza faptului că, nu de puţine ori, femeile uită că sunt femei, şi în dorinţa de a fi egale sau de a dovedi că sunt egale bărbaţilor uită ceea ce le defineşte ca fiinţe nedefinibile, inefabile, iar pantalonii pe care îi poartă, nu de puţine ori, sfârşesc prin a le purta pe ele!

     Uneori ele se simt vinovate, fără nicio raţiune! Chiar şi în dragoste, femeia este pasivă, supusă, dominată. Ea se dă şi este dată! De altul sau de bunăvoie! De soţie sau altcum! Bărbatul o ia aşa cum şi-ar face o plăcere, folosindu-se de femeie, şi tot el este acela care o şi dă... de soţie sau altcum! Bărbatul, în aventurile lui, domină totul prin raţiune şi îşi poate risca chiar viaţa în mod conştient, în timp ce femeia nu-şi riscă viaţa, ci ea o dă! Însă această vocaţie supremă a ei, dătătoare de viaţă, nu ar trebui să o anihileze sau să o proiecteze într-o stare profundă de amnezie emoţională sau erotică...!Căci, chiar dacă bărbatul domină firea, bărbatul nu domină specia, şi în consecinţă femeia! Pentru că ea este aceea care îi face pe bărbaţi să poate razboaie, să meargă la sală, să mai arunce un ochi uneori la talia lor!

     Ideea esenţială, însă, nu este aceasta, ci faptul că multe dintre dramele contemporane care se consumă în ritm cotidian între sexe, poartă o culpă oarecum... comună! Chiar dacă bărbatul ia mult prea multe lucruri ca fiind implicite sau ca şi cum i s-ar cuveni, chiar dacă de mult prea multe ori se comportă ca un... brutar cu femeia, chiar dacă de mult prea multe ori, în numele iubirii, femeia îi permite aceste lucruri, chiar dacă de mult prea ori ea trebuie să renunţe sau să uite ceea ce o defineşte ca fiinţă nedefinibilă, FEMEIA rămâne, dincolo de orice, expresia cea mai înaltă a erotismul, a erotismului şi nu a sexualităţii ieftine, vulgare, de bazar şi de periferie urbană, ci a erotismului care îl motivează pe bărbat să se grăbească cu drag spre casă şi să exclame: "Iubito, am venit!"

Balcanii, bârfa şi fasolea!

Judecarea oamenilor după aparenţe alături de scârbavnica şi urâta dincolo de comparaţie îndeletnicire, căreia cosmopoliţii îi spun "socializare", iar înapoiaţii ca mine îi spun "bârfă", oferă o întreagă perspectivă asupra vieţii ieftine din punct de vedere intelectual, dar şi spiritual al zonei în care ne ducem, pardon, ne târâim noi existenţa! Să nu fim mai prejos decât restul... Balcanilor! De fapt într-o ţară unde miroase a varză, a sarmale şi a fasole încă de la graniţe, unde însuşi aerul e mai rarefiat - măcar de ar fi fost din cauza altitudinii spirituale, chiar şi spaţiale ar fi fost extraordinar - unde praful şi corupţia sunt mai vârtoase, la ce să ne aşteptăm? Nu degeaba şi-a scuturat Sf. Nifon papucii când a plecat din Ţara Românească, iar acum i-am adus moaştele spre adorare în locul pe care el l-a blestemat să se aleagă praful de el! Oare pe Sf. Nifon l-a... consultat vreun "sfânt" dintre cei contemporani dacă vrea să se odihnească, spre slava lui Hristos, aici?

Şi atunci ne-a cuprins invidia...

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos "Cugetarile" lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din "Etica" lui Spinoza. 

Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din "Phaidon" al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. 

In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard II consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgameş, Ghandi si "Declaratia de Iubire" a lui Liiceanu. 

Ne-am simtit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... 

Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti... Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. 

N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Sf. proroc Ilie Thesbitul în tradiţia creştină!

    Sf. prooroc Ilie Thesbitul a trait in secolul al IX-lea inainte de Hristos. Pe vremea aceea, domnea peste Israel imparatul Ahab, acesta urmand in rautate celorlalti imparati inchinatori la idoli. Vazand Ilie atata ratacire de la dreapta credinta si atata orbire si intunecare, umplandu-se de ravna dumnezeiasca, s-a dus inaintea lui Ahab si dupa ce l-a mustrat pentru nebunia si idolatria lui, l-a amenintat, facandu-i cunoscuta voia lui Dumnezeu, atat pe el, cat si pe poporul cel orbit si inselat de el, ca vor fi pedepsiti cu mare grozavie de catre Dumnezeu: "In acesti ani nu va fi nici roua, nici ploaie!". Odata cu aceste cuvinte, s-a incuiat cerul si s-a facut seceta mare, incat nici o picatura de ploaie sau roua n-a cazut de sus pe pamant timp de trei ani si jumatate. Apoi, a urmat o seceta cumplita, lipsa de hrana si foamete in tot poporul, incat sufereau si oamenii, dar si dobitoacele. Ahab l-a amenintat pe Ilie cu moartea. Din aceasta cauza, proorocul Ilie a fost nevoit sa stea ascuns pana au trecut anii de seceta. Ascunzatoarea sa a fost mai intai aproape de un parau. Acolo a fost hranit de corbii care-i aduceau zilnic paine. A stat si in casa unei vaduve in Sarepta Sidonului, in Fenicia. Si acolo a fost hranit minunat, caci bruma de faina si ulei ce avea acea vaduva, s-a ajuns tot timpul cat a fost gazduit Ilie la ea. Acestei femei, Ilie i-a inviat si copilul care-i murise. Ilie a prezis regelui Ahab si sotiei sale ca vor muri de moarte infricosatoare, ceea ce s-a si intamplat. Sfantul n-a murit, ci s-a inaltat la cer intr-un car de foc, pe 20 iulie, atunci cand e praznuit. 

    Minunile pe care le-a facut in timpul vietii sale l-au trecut in randul sfintilor. Sfantul Ilie, sfant razboinic al calendarului ortodox, a fost investit de popor cu atributele zeilor tunetelor si fulgerelor. Ca si acestia, el mana un car de foc in timpul furtunilor si isi trimite fulgerele catre diavoli si pacatosi. La trasura sa sunt inhamati doi sau patru cai albi, inaripati. Acolo, pe cer, sfantul Ilie alearga printre nori, tuna, fulgera si trasneste. Speriati, dracii se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpul unor animale, in special caini si pisici. Dorind sa nu-i scape nici unul, trasneste si arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile in care s-au ascuns dracii. In tinerete, ar fi tunat si ar fi trasnit atat de puternic, incat plesnea copilul in pantecele mamei si vitelul in burta vacii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lasat ciung de mana dreapta, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continua sa alunge dracii si sa-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc tinut in mana stanga.

    Este bine ca in vreme de furtuna, ferestrele si usile caselor sa nu fie lasate deschise, ca sa nu se poata strecura vreo spurcaciune de drac inauntru si casa sa fie trasnita. Dracul trage mai mult la carpen, de aceea e bine sa nu ai la casa acest lemn, ori sa te adapostesti sub carpen. In vreme de furtuna, este bine sa stai la luminisuri si mai bine sa te ploua, caci la adaposturi toti dracii trag. Trebuie sa-ti faci cruce des, caci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, cand i-a dat biciul in mana: "Ilie, in toate sa dai, dar in cruce noua sa nu dai!"
   In ajunul zilei sfantului Ilie, fetele se duc noaptea pe locurile unde este semanata canepa, se dezbraca de camasi si dupa ce se tavalesc goale prin canepa, se imbraca repede si merg acasa sa se culce. Daca peste noapte vor visa canepa verde, este semn ca la maritis vor lua flacai de barbati; daca insa vor visa canepa uscata, se vor marita dupa oameni batrani. La revarsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasa si se puneau la uscat la umbra, pe prispa sau in camara. Se culegeau si alte plante, considerate bune pentru vraji si farmece; odata uscate, acestea erau stropite cu sangele unui cocor, taiat chiar deasupra lor. Astfel "menite", prin sacrificiu, plantele puteau fi folosite de vrajitoare.

    De sfantul Ilie, femeile duc la biserica busuioc si-l pun la iconostas. La sfarsitul slujbei, il iau si ii dau foc, iar cu cenusa lui se freaca in gura copiii, cand au bube. Marul este pomul sfantului Ilie, de aceea nu se mananca mere noi pana in aceasta zi. Daca va tuna in ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. In ziua sfantului, jertfelnicul de la biserica este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul mortilor. In unele sate, femeile duc la biserica lapte si vin, iar peste zi fac praznice pentru cei morti. Merele se duc intai la biserica, pentru ca exista credinta ca numai asa ele vor deveni de aur pe lumea cealalta. Daca nu se pastreaza aceasta datina, cel ce mananca mere inainte de sf. Ilie, va culege vesnic mere pe lumea cealalta, dar cand va incepe sa le manance, ele ii vor pieri de dinainte. Unele femei impart si porumb fiert, dar si farfurii cu mancare, impodobite cu flori de vara. Tot cu flori de vara, legate cu lana rosie, sunt si canile pline cu apa. Inaintea acestei sarbatori se incheie obiceiurile de invocare a ploilor.

Numai americanii sa aiba tornade?

Din pacate nu am reusit sa surprind decat partial aceasta furtuna, aflata in formare in momentul in care filmam... cu telefonul! Adevarata furtuna s-a declansat la numai cateva minute dupa ce m-am oprit din filmarea propriu-zisa, cand torente de noroi si pietris curgeau la modul cel mai autentic de pe dealurile invecinate! Insa a fost mult mai important sa fiu atent la drum decat sa filmez! Dar va puteti face macar o idee generala, si in plus buletinele de stiri au abundat in informatii despre aceasta ploaie cumplita care a facut pagube materiale serioase! Din nou! Sa nu cumva sa uitam cum e in Romania cand ploua!

O aventură dobrogeană... a la Tulcea!

‘Invitat’ în calitate de fotograf (mai mult amator) al evenimentului care leagă două vieţi, şi pe care noi îl numim în mod convenţional ‘nuntă’ - căci toate lucrurile bune din viaţa noastră trebuie să poarte un nume, am ajuns la Tulcea în data de 18 Iunie 2010!

 Şi această călătorie, care s-a dovedit a fi una iniţiatică :), a început sub semnul aventurii chiar din primele momente! Nu voi insista, dar ‘silit’ de împrejurări şi de muza literaturii :) voi relata câteva dintre ele: în primul rând, navigatorul meu Garmin care se ‘certa’ cu mine şi îmi reconfigura constant ruta ignorându-mi voinţa, se ‘bucura’ de aceeaşi constantă ignoranţă din partea-mi încăpăţându-mă în a-i fi obedient... până în momentul în care m-am abandonat ochiului nevăzut al satelitului stăpân şi m-am lăsat condus către punctul de trecere cu bacul, convins fiind - în încăpăţânarea mea - că există de fapt o altă rută - aviz amatorilor :)).

Uimit de frumuseţea locurilor şi, mai ales, de peisajele extraordinare pe care Dunărea le oferea cu multă generozitate obiectivelor mele, am profitat de ocazie pentru a imortaliza unele dintre ele, Delta fiind un element constant de noutate. Prilej cu care, dornic în a trage cadru după cadru - să nu spun shot după shot :)) - am alunecat şi am căzut în Dunăre, prevestind inundaţiile viitoare prin ‘inundaţia’ propriilor tenişi. Puma! :)! Că doar suntem firmă serioasă :))! Nimic spectaculos, dacă nu ar fi fost unica pereche de încălţări, urmând a cunoaşte tânăra familie... cu tălpile curate! Ba curat-murdare :), coane... că am colindat prin toată Tulcea desculţ pentru a-mi găsi ceva încălţări spre a face impresie onorabilă tinerei familii!

Aventura a continuat cu trei ore de aşteptare-întrebare-emoţie-deziluzie provocate de o neînţelegere telefonică, ce s-a dovedit în final a fi neîntemeiată - tânăra mireasă uitase telefonul acasă şi nu am putut să o anunţ că am sosit :).

 Într-un final am cunoscut tânărul cuplu - Juan Miguel şi Daniela, el spaniol tandru, iar ea româncă energică :), şi după... ‘familiarizarea’ cu ei şi reîmprospătarea necesară în urma unui drum de vreo patru ore, am plecat către destinaţia shooting-ului pre-wedding day! Vila 13, fosta reşedinţă de protocol a familiei, de tristă amintire, Ceauşescu, înainte de 1989, căreia i s-a aplicat un face-lift şi a fost adusă la nevoile contemporane... spre a nu mai bate câmpii, pardon apa în piuă :), locul ales a fost extraordinar, iar Daniela l-a numit ‘un colţ de rai’... pe bună dreptate!

După şedinţa foto, care a durat în jur de două ore şi care a fost una extraordinară atât prin frumuseţea locului, cât mai ales prin modul  în care cei doi au interacţionat, fantastic, cuvintele fiind de prisos de cele mai multe ori, ne-am întors în oraş şi am stabilit câteva detalii legate de lumini şi alte elemente de logistică pentru desfăşurarea evenimentului propriu-zis de a doua zi la Hotelul Esplanada un stabiliment :) elegant de 4 (patru) stele, * * * * :)!

A doua zi a început cu shooting-ul de la coafor, a continuat cu shooting-ul din timpul sesiunii de make-up - realizat cu multă rabdare şi eleganţă, fără să mai pomenesc de pricepere, de către domnişoara de onoare, Andreea - şi a probării accesoriilor, toate Dior, ale miresei noastre :), cu practicarea tradiţiilor şi obiceiurilor pe care cred că le cunoaşteţi, cu oficierea în ritul romano-catolic a Tainei Căsătoriei, cu shooting-ul după, care s-a desfăşurat în centrul oraşului şi care a atras o mulţime de lume atât prin desfăşurarea de forţe logistice :), dar mai ales prin frumuseţea şi prin degajarea pe care le-au dovedit Juan-Miguel şi Daniela.

Evenimentul a culminat cu petrecerea de la restaurantul hotelului unde, deşi numărul invitaţilor a fost relativ restrâns, atmosfera a fost una extraordinară, de mare bucurie şi veselie, cu mult dans - dobrogean - şi voie bună, lucru în privinţa căruia Daniela ne-a avertizat: ‘vedeţi că ai mei sunt mari dansatori :)!’, cu o masă şi un aranjament demne de un hotel de patru stele, cu multe ‘elemente’ de gastronomie dobrogeană şi... maritimă, toate realizate cu grijă şi stil!

Pentru că risc să devin prozator în toată regula şi nu acesta este scopul umilei mele însemnări de blog, mă opresc aici, concluzionând că a fost un eveniment elegant, care mi-a dat ocazia să cunosc în primul rând doi oameni de calitate, onorabili şi la fel de eleganţi ca evenimentul în sine - şi nu au fost singurii - un oraş drăguţ, curat, cu marcaje stradale, dezvoltat, cu oameni amabili şi destul de prietenoşi, pe care unul dintre invitaţi mi l-a recomandat ca un loc potrivit, ‘unde să poţi începe o viaţă nouă’... într-un cuvânt - sau mai multe :) - o aventură dobrogeană... a la Tulcea!

Legea atracţiei sau suntem ceea ce gândim!

Tot ce se întâmplă în viaţa ta, se întâmplă pentru că este atras de tine. Totul vine către tine în virtutea imaginilor din mintea ta. Este vorba despre ceea ce gândeşti, procesele din mintea ta atrag ceea ce ţi se întâmplă.

Sf. Scriptură şi limba de... lemn!

Într-o postare mai veche aminteam că am participat acum câteva luni, alături de câţiva prieteni, la un eveniment destul de important pentru timpurile pe care le trăim: lansarea în Târgovişte a noii traduceri a Evangheliei după Ioan, traducere realizată de către patrologul Cristian Bădiliţă, lucrare care face parte dintr-un amplu proiect de retraducere în limba română a cărţilor Sfintei Scripturi; traducerea Vechiului Testament (versiunea Septuaginta) fiind încheiată, Cristian Bădiliţă continuă cu traducerea Noului Testament din care au fost traduse până acum Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Ioan, urmând a fi publicat - probabil destul de curând - şi cel de-al treilea volum - Apocalipsa.

Ceea ce am remarcat după o lectură - şi nu spun un studiu atent - este superioritatea - să nu spun acurateţea - limbajului! Un limbaj mult mai fluent, din care lipsesc arhaismele şi terminologia searbădă cu care ne-am obişnuit în ultimele versiuni ale Sf. Scripturi în limba română!

Pentru ca Biserica să aibă creştini buni aceştia trebuie să cunoască bine sau cel puţin să înţeleagă bine creştinismul, adică învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos cuprinsă în Noul Testament, cu alte cuvinte să aibă o traducere bună la îndemână! Motiv pentru care o 'reîmprospătare' a limbajului teologic, în sensul normalizării acestuia la toate nivelurile, sintactic, morfologic şi lexical este mai mult decât necesară. Iar atât timp cât nu avem traduceri bune, clare, în limba pe care noi o vorbim acum, care să poată fi pătrunse de către toată lumea, şi nu în limba arhaică a secolului al XVIII - lea sau începutul secolului al XIX - lea, acest lucru nu este posibil! Motiv pentru care, din nou, generaţiile mai tinere sau contactul lor cu Sf. Scriptură - şi spun asta din experienţă personală, şi nu din cărţi - este ratat din start sau condamnat la sterilitate.

Asta nu înseamnă că traducerile existente nu sunt bune, nici pe departe în intenţia mea să spun acest lucru, dar fiecare generaţie trăieşte într-un anumit spaţiu, cultural, spaţial, lingvistic, social care este propriu! Iar sfinţenia, sacralitatea nu se manifestă în altă parte decât în acest spaţiu care se află într-o perpetuă evoluţie... rescrierea sau regândirea mesajului creştin într-o limbă curată, contemporană, autentică şi frumoasă, vie şi firească fiind necesară, bineplăcută şi chiar utilă!

Despre libertate si alte iluzii!

Daca e ceva interpretabil, atunci acel ceva e si discutabil. Libertatea e un concept, o notiune extrem de relativa. Depinde de care parte a... puterii te situezi! Probabil libertatea din Europa nu se aseamana modului in care perceputa libertatea in Tanzania, in Bolivia, in Ecuador sau in Burundi. Probabil chiar socrul meu, pensionar, in urma noii legi a pensiilor, care se chinuie sa supravietuiasca, are un alt concept al libertatii decat care cel care ma face pe mine sa ma exist.

Asa ca, chiar daca la prima vedere o intrebare asemanatoare celei din titlu poate sa va scandalizeze, daca ne gandim putin, ne dam seama ca poate fi o tema de dezbatere. Evident ca suntem liberi. Liberi cat ne lasa... statul. Ca taxele, impozitele, obligatiile fiscale nu sunt optionale. Trebuie sa respecti legile, chiar daca nu esti de acord cu ele sau chiar daca nu stii de existenta lor. IAr in aceasta tara bizara numita Romania, se pot vota cate o suta de legi intr-o zi buna a parlamentarilor.

Libertatea obliga deseori cetatenii la multe lucruri. Iar obligatiile statului, ale autoritatilor, sunt percepute foarte lax, chiar de ei insisi.

Chiar daca avem libertati multe, avem si obligatii pe masura. Statul ne obliga, bancile ne obliga, primarii ne obliga, conturile noastre reale si virtuale ne obliga si societatea ne conditioneaza.

Pe de alta parte, cei care stiu legile pe de rost se pot elibera de obligatiile impuse de acestea. Un avocat bun, un contabil bun are putine limite in societate. Interpreteaza tot, gaseste scapari, vicii de procedura, poate sa ascunda si sa descopere sume, marfuri si fapte cu cateva ecuatii si randuri simple. Asa ca exista libertate in societate intr-un mod cert.

Suntem liberi in exprimare, putem vorbi linistiti ca nu ne asculta... nimeni! :)) Suntem liberi in a ne deplasa oriunde, suntem liberi in a ne alege reprezentantii, chiar daca nu prea intelegem acest drept, suntem liberi in a crea si a abroga legi. Chiar daca legile sunt stabilite deasupra capetelor noatre, nu putem spune ca nu avem puterea de a le schimba, cu putina implicare. Ceea ce nu se putea face pana-n zilele noastre.

Argumente sunt de ambele parti. Insa ramane sa raspundem la intrebare: suntem sau nu mai liberi decat un iobag din Evul Mediu? Greu de raspuns!

Jazz sau alta lume!

Jessy J... sau rafiment sonor!

http://jessyj.com/

Pretul umilintei sau profesor bugetar!

Clipul 'embeded' este luat luat chiar de la Pro TV! Comentariile vi le las voua!

Consumul de carburanti a scazut cu aproximativ 10% din 2009

StirileProTV.ro

Cum se naste o paradigma!

Motto: "E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăţi” 

[Albert Enstein]

Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătura de banane. Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nicio maimuţă nu se mai suia pe scara, în ciuda tentaţiei bananelor.

Atunci, oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi niciun membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi, în fine, al cincilea au fost schimbaţi. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apa rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.

Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce le băteau pe cele care încercau să se caţere pe scară, răspunsul lor ar fi fost: “Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa, aici… AŞA ESTE TRADIŢIA!”

Still Alive...

Dacă în ultimul timp nu am mai postat nimic pe acest blog, asta nu înseamnă că am renuţat, că mi-a trecut sau, mai grav, că am dispărut! Pur şi simplu am luat o pauză, dar când voi reveni, pe mulţi voi 'popi'... Mai e puţin şi voi lua vacanţă, iar vara care se anunţă cumplită sub toate aspectele, nu detaliez acum căci o voi avea pe toată la dispoziţie, îmi va oferi toată inspiraţia necesară!

So, don't go anywhere cause I'll be back! Soon enough! Sooner than you think!

Chipul... dincolo de faţă!

Fizionomia femeilor nu începe să se contureze decât la treizeci de ani. Până la această vârstă, pictorul nu găseşte pe chipul lor decât alb şi roz, surâsuri şi expresii care repetă un singur gând, gând de tinereţe şi iubire, gând uniform şi fără adâncime; dar la maturitate, totul în femeie a vorbit; pasiunile i s-au încrustat pe chip; a fost amantă, soţie, mamă; expresiile cele mai violente ale fericirii sau durerii au sfârşit prin a-i farda, a-i tortura trăsăturile; atunci un cap de femeie devine sublim, prin oroare, frumos, prin melancolie, prin tristeţe sau magnific prin melancolie!

Doamne nu îi ierta, că ştiu ce fac!

Românul este foarte accesibil culturii şi paradoxal de refractar civilizaţiei. Luat de la coarnele plugului şi instruit în şcoli, după de ani de învăţătură el poate combate pe Kant (http://ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant), polemiza cu Bergson (http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Bergson), poate concura în mânuirea bisturiului cu Roux (http://en.wikipedia.org/wiki/Gastric_bypass_surgery) şi să se măsoare cu Mackensen, dar pentru a învăţa să se radă, să se spele, să mănânce, să discute, şi să se comporte în societate nici contactul cu Occidentul şi nici cele mai multe generaţii de bună stare materială nu-i ajung. Şi e desigur întristător şi din punct de vedere naţional umilitor spectacol să vezi un om de înaltă cultură sau chiar ministru al ţării comportându-se ca un valet, când se pot vedea (şi foarte des) valeţi prezentându-se cu mai multă distincţie. Faţă de veacul în care trăim şi faţă de cultura pe care am reuşit să o asimilăm pseudo-civilizaţia în care respirăm e un penibil anacronism!

P. S. 

Voi reveni în curând cu câteva fotografii care ilustrează parţial, dar dincolo de elocvenţă starea mizerabilă a naţiunii în care ne chinuim!

E la modă să fii... Eco!

Dincolo de infantilismul acestei sintagme cu care toţi am înnebunit sau suntem împinşi spre nebunie, intoxicaţi mediatic zilnic la TV şi nu numai, este o realitate pe care nu o putem ignora! Sigur, acest lucru este discutabil, iar a-l ignora sau a face ceva este numai o chestiune de alegere!

Că România este o ţară de gunoaie, la figurat şi mai ales la propriu este incontestabil! Este evident în fiecare zi, iar noi cei care trăim în această ţară magnifică ştim cel mai bine! Nu insist, nu dezvolt tocmai din cauza evidenţei afirmaţiilor mele, pe care Dumnezeu însuşi şi în egală măsură românii ştiu că nu mai e nevoie să le probăm!

Dar dincolo de toate acestea rămâne totuşi întrebarea: "Ce putem face?" Fireşte răspunsurile pot fi infinite! De la cele pline de seva gândirii deontologice până la cele stupide şi copilăreşti!

Ca şi acţiunea pe care a întreprins-o şcoala unde... funcţionez eu! Aceea de a transmite un mesaj de bun simţ, că asta am văzut şi am înţeles eu, comunităţii în care noi toţi trăim, şi anume "NESIMŢIŢILOR, NU MAI ARUNCAŢI GUNOAIELE LA ÎNTÂMPLARE!"

Dincolo de efectele firave, aproape inexistente ale acestei acţiuni atât de bombastic numită de "ecologizare", dincolo de faptul că probabil peste ceva timp gunoaiele vor apărea din nou acolo, sau unele noi le vor lua locul celor pe care elevii de la şcoală le-au adunat, dincolo de formalismul pe care toată lumea în condamnă, dar nimeni nu face nimic, dincolo de o zi nu pierdută, ci aş spune eu... consumată, dincolo de interacţiunea mai liberală dintre elevi şi profesori, dincolo de fotografiile pe care le-am făcut ca şi cum am fi fost la Piramide sau la Taj Mahal, rămâne un lucru cert, care valorează cât toate celelelalte la un loc: acela că printre cei care au participat la colectarea gunoaielor şi printre cei care au observat că un grup mare de elevi le colectează gunoaiele pe care ei le-au deversat cu o neruşinare sfidătoare se află unul sau mai mulţi care ÎNŢELEG că acest lucru nu se poate prelungi la nesfârşit şi acest unul sau mai mulţi vor deveni purtători de cuvânt ai mesajului pe care noi l-am lansat pentru a doua oară comunităţii, acela că nu este deloc în regulă să fii... nesimţit! Acela că înainte de te plânge de ţara în care trăieşti, străduieşte-te tu să o faci mai bună şi ceilalţi te vor urma!

Bucătarul - o fiinţă utopică!

Bucătarul - o fiinţă utopică! Lucrează în acel spaţiu de dragul altui timp şi altui spaţiu: al celor în care sălăşluieşte plăcerea... cronologia este răsturnată, el o răstoarnă; viitorul nu mai este un rezultat al prezentului, mai degrabă prezentul este... însărcinat de viitor!

Mâncarea este gătită pe plită aşa cum gânduri neobişnuite sunt gătite în mintea noastră, iar limbajul nostru comun, colocvial ştie că mintea este o bucătărie. A gândi înseamnă a găti, înseamnă a transforma ideile neprelucrate prin puterea... focului. Gândurile preparate în bucătărie sunt diferite... în bucătărie se predă, se învaţă o altă metafizică... lumea nu mai este pentru contemplat, ci lumea este pentru mâncat, ea trebuie transformată într-un mare banchet.

Marea întristare în viaţă, care începe în copilărie şi continuă până la moarte, este că privitul şi mâncatul sunt sunt două lucruri distincte; pentru a fi reală, lumea trebuie să fie şi trupească, iar a fi trupească înseamnă şi a fi mâncată!

Aşa se explică profunda intuiţie a unor limbi care vorbesc despre actul de a face dragoste ca despre o... mâncare! Ele sunt într-adevăr acelaşi lucru: a-l lua pe celălalt înlăuntru, a simţi gustul ei sau al lui, a arăta prin privire că celălalt ne face plăcere; a îngădui să fim luaţi înlăuntru celuilalt, a ne oferi trupul spre a fi... mâncat şi a ne bucura de fericirea supremă de a ne vedea reflectaţi înlăuntrul oglinzii ca ochii celuilalt, ca un lucru încântător! Mâncarea înseamnă cunoaştere, mâncarea are aceeaşi origine ca şi cunoaşterea! A cunoaşte înseamnă a-i simţi gustul, a-i simţi efectul... asupra trupului, pentru că lucrurile nu sunt nimic în ele însele! Când ochii sunt închiţi şi incapabili de a vedea, gura gustă mâncarea... iar atunci toate îndoielile sunt spulberate! Iar bucătarul, cel care găteşte, el şi de cele mai multe ori Ea...se hrăneşte atunci...

Critica Raţiunii care... găteşte!

Promiteam zilele trecute că voi reveni puternic, în forţă, cu abordări noi pe blog! O fac acum motivat tot de o postare mai veche, ce gravitează tot în jurul ideii de mâncare pentru că inevitabil în jurul acestei idei gravitează şi viaţa noastră, şi dacă tot petrecem atât de mult timp - unii dintre noi - prin bucătării, măcar să ne gândim sau să vă gândiţi la mâncare, la bucătărie şi la bucătar şi în alt mod decât cel în care o facem în mod comun.

Luată de una singură bucătăria nu are niciun sens, ea este moartă! Pentru a fi vie are nevoie de un suflet, al bucătarului, al celui care găteşte... el - şi de cele mai multe ori Ea - ştie că suntem fiinţe flămânde, ştie că suntem ceea ce mâncăm. Chiar şi animalele ştiu asta, poate chiar mai bine decât noi, numai că ele nu gătesc, iar dorinţa lor este inofensivă, mănâncă doar ce este crud, fiind numai fiinţe ale naturii; pe când bucătarul, cel care găteşte, el şi de cele mai multe ori Ea, ştie că foamea noastră este infinită, o foame pe care natura nu o satisface, pentru că această foame nu ţine de trup; ea vine din sufletul nostru!

Bucătarul trăieşte şi el al rândul lui din... cuvinte! Căci şi cuvintele sunt bune de... mâncat! Mai ales atunci când sunt dulci, mieroase! El mănâncă cuvinte chiar înainte de a-şi începe munca; focul arde, iar oalele fierb! Ochii văd culori... invizibile, nasul simte mirosuri absente, gura gustă savori... ce nu există fizic! Trupul este stăpânit de mâncarea care n-a fost încă preparată... imaginaţia sa este o bucătărie şi un banchet în acelaşi timp!

Însă foamea singură nu este suficientă, dacă bucătarul nu ar da nume lucrurilor! O masă este sufletul bucătarului transformat în mâncare; aşa cum este posibilă interpretarea viselor cuiva tot aşa cred că este posibilă o psihanaliză a mâncării... poate sună aberant, dar chiar cred că acest lucru este posibil!

Bucătarii nu mănâncă ceea ce gătesc, ei doar gustă! Ei nu gătesc pentru ei, ei gătesc pentru alţii! Mâncarea este o plăcerea, dar ei tânjesc după un alt fel de plăcere, ei mănâncă o mâncare diferită, mănâncă bucuria după chipul celor care mănâncă... mâncarea!

Bucătarul, cel care găteşte, el şi de cele mai multe ori Ea, mănâncă cu... ochii!

For The First Time...

For the First Time feeling empty and tired and beaten down... but I will come back strong next week, so watch out!

This love is a strange love!

Una dintre cele mai triste piese pe care le-am ascultat vreodată!

Sexualitatea modernă sau terapia contra plictiselii!

După ipocrita pudoare din perioada victoriană a tristului secol al XIX - lea, defularea colectivă, extremismul sexual şi demistificarea tabuurilor sale ajung la o dezlănţuire erotică fără precedent; o sexualitate obsedantă, obositoare, invadează viaţa publică! Nu e nevoie de exemple căci sunt peste tot în jurul! Le vedem zilnic, ne invadează zilnic casele, viaţa, ochii... Lumea a devenit o femeie cu moravuri rele care-i atrage pe toţi bărbaţii care o doresc pentru frumuseţea ei...

Filmat sub flashuri, proiectat pe ecrane, expus pe afişe, misterul, taina de odinioară nu lasă acum loc decât... genitalului grotesc, monstruos, provocator, o anatomie oferită unei curiozităţi bolnave, morbide... repede blazată! Pierderea misterului, a tainei, a sfinţeniei într-o măsură aproape universală preface iubirea sau mai degrabă o reduce la ceva cu totul lipsit de importanţă, la nivelul eliberării unei tensiuni... trupeşti! O plicticoasă platitudine traversată de scurte convulsii, tresăriri, încordări de... insecte! Se face dragoste fără dragoste, fără bucurie şi uneori chiar fără plăcere... un erotism diform, de bâlci, la îndemâna oricui, fără, suflet, fără emoţie, fără tandreţe, fără a-l "mânca" pe celălalt! Or această degradare sistematică, continuă nu face altceva decât să producă cu timpul o scădere extrem de periculoasă a sensiblităţii erotice, să ducă la o bătrâneţe precoce a simţurilor blazate! Erotismul diform, grotesc colectiv, vulgarozarea mijloacelor, dezgustul general nu face altceva decât să ducă la o desexualizarea a umanităţii! Cel care este carnal în trup, devine carnal şi în duh! Omul redus numai la trup, uitând iubirea, uitându-i sensul, uitându-i bucuria ajunge să fie secătuit de forţele sale vitale care provin exact din ea, care provin din duh! Iubirea ruptă din spiritual nu oferă decât trupuri din care sufletul lipseşte şi nu face altceva decât să producă ravagii mentale... dihotomii care scindează definitv fiinţa, care o înstrăinează!

Sexul ridicat la rangul de obiect al unei şi triste, bolnave... religii nu are nimic în comun nici măcar cu fetişismul religios antic, care cunoştea cel puţin sacrul, taina, misterul...; religie tristă şi bolnavă, nesemnificativă prin profanările pe care le practică, prin care îşi lasă "adepţii" să plece într-o stare de degradare şi, azi mai mult ca oricând, bolnavi! Pentru că au uitat iubirea, au uitat tandreţea, au pierdut misterul, au uitat să se privească în ochi şi vor înainte de toate... trupul!

Noi abordări!

Lipsa postărilor mele de pe blog va fi compensată mâine cu ceva absolut superb... nu dezvălui acum decât un singur gând din ceea ce se constituie a fi postarea de mâine...

Nudismul, bikinismul lumii demente în care trăim, etalarea neruşinată a trupului provoacă o reacţie neaşteptată şi  o explică oarecum sau în parte trendul, moda, tendinţa, voga lepădării de veştminte, a strip-teasului, a tachinării prin lepădarea... zdrenţelor textile; învăluirea şi dezvăluirea, pe care sensibilitatea blazată ar dori să o facă să dureze la infinit. Nu goliciunea, ci ascunderea sub văluri excită femeia sau bărbatul moderni, profund dezechilibraţi; indirect, însăşi cerinţa "vălului" este cea care se răzbună pe depravarea dusă la extrem...



În limba greacă există patru termeni care redau “chipurile iubirii”:
* eros (iubirea sexuală),
* sorgé (iubirea familială),
* philía (ataşamentul sau prietenia)
* agápe (iubirea spirituală – la care ne cheamă Hristos şi cu care Dumnezeu Însuşi iubeşte lumea).
Dumnezeu, înteles ca Agápe, este acel "l'Amor che muove il sole e l'altre stelle" (“Iubirea ce roteşte sori şi stele”), aşa cum magistral afirma Dante într-unul din poemele sale. La nivel uman, “dragostea [agápe] este o dispozitie bună şi afectuoasă a sufletului, datorită căreia el nu cinsteste nici unul dintre lucruri mai mult decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar este cu neputinta să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pamânteşti”, afirma Sf. Maxim Mărturisitorul.

Patria sufletului este... iubirea!

Motto: "Se iubeau unul pe celălalt fiindcă totul dorea să fie aşa: pământul de dedesubt, cerul de deasupra, norii si copacii!"

Nici unul dintre marii gânditori, înţelepţi, poeţi sau filosofi care au trăit sau care au încercat de-a lungul timpului n-au aflat vreodată răspuns la întrebarea " Ce este iubirea?". Îi putem urmări evoluţia, dar nu putem spune nimic despre naşterea ei. Pe culmile înălţării sale, sufletul devine muzică pură şi opreşte, amuţeşte orice... cuvânt. Când inimile sunt atât de aproape, ele nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi ele se înţeleg. Putem încarcera lumina? Putem înnegri albastrul? Putem schimba silabele inimii? Ne scapă printre degete! Dacă o formulă a iubirii ar fi posibilă, aceasta s-ar putea afla în însăşi formula omului. Pentru a ne vorbi de o esenţă iraţională când toate... săgeţile inteligenţei s-au epuizat, mai rămâne numai una - mitul: Unul şi cu Unul încetează a mai fi Doi şi rămân Unul; ei nu devin, ci rămân unul, adică îşi regăsesc, se regăsesc şi îşi constituie adevărul lor iniţial, tainic!

Un haiku spune "Fiinţa iubită este în lăuntrul meu"! Pentru a întrezări ceva din iubire, trebuie să ajungi mult dincolo de ea, până la acel adânc al sufletului în care pasiunea, de acum liberă de orice exaltare trupească, dar fără a-şi pierde ceva din bogăţia conţinutului, devine axa nemişcată a unei roţi care se învârteşte!

Trecând dincolo de senzualitate, iubirea îi dă trupului o nebănuită profunzime; clarvăzătoare şi profetică, ea este revelaţie! Ea face ca sufletul persoanei iubite să fie văzut cu totul în lumină şi să ajungă la un nivel de cunoaştere care aparţine numai celui ce... iubeşte! Dacă iubirea nu ar crea o personalitate, un ipostas, mai frumos, mai... vital şi mai durabil decât noi, nu ar rămâne decât o plăcere... stearpă!

Fiinţa iubită nu este un dumnezeu, ci un dar împărătesc: "ea îl privea pe Dumnezeu şi eu îl priveam prin ochii ei, iar cerul devenise mai albastru"... Să iubeşti ce n-ai să mai vezi nicicând de două ori... şi a iubi în această noutate mereu proaspătă, virgină, înseamnă a vedea mereu... răsăritul, când elementul cel mai tenebros se preschimbă în lumină, carbonul opac devine diamant strălucitor, rădăcina se înfige adânc în pământul întunecat... dar irisul se face albastru, triumfând peste tenebre!

Schimbarea la faţă a... blogului!

Începând cu luna noiembrie m-am alăturat şi eu clanului... blogerilor! Am făcut-o oarecum condiţionat, dar pe parcurs am descoperit că un blog, blogul meu - şi nu numai, pentru că aici se pot regăsi toţi cei care folosesc unul - poate deveni, în măsura în care o faci cu pasiune şi pui suflet, un instrument extraordinar de a păstra legătura cu lumea sau chiar de a-ţi... exhiba gândurile sau de a da ocazia celor care te văd într-un anume fel să ajungă la o... faţă sau la o... interfaţă la care, poate în mod obişnuit, nu au acces! Devine un mod impersonal de a comunica, poate chiar cu tine... devine o punte de acces,  devine o frânghie deasupra unui abis, devine o şansă de a transmite un mesaj în speranţa că el va ajunge la un moment dat, mai devreme sau târziu la ochii celorlalţi!

În ciuda falsului sentiment de confort sau de stabilitate pe care ţi-l imprimă sindromul... obişnuinţei sub toate aspectele vieţii, cred că schimbarea e bună! Schimbarea e necesară! Schimbarea aduce speranţă! Schimbarea ne motivează, ne reenergizează... ne pune din nou în mişcare, ne reaminteşte că suntem vii, ne scutură din comoditatea şi stabilitatea false pe care ni le imprimă obişnuinţa... Sunt lucruri care se schimbă în fiecare zi, care ne schimbă în fiecare zi, care trec peste peste noi, care ne fac mai buni sau mai răi,  care ne întineresc sau ne îmbătrânesc; care ne readuc fericirea, care ne fac să iubim din nou, să ne îndrăgostim din nou! Schimbarea ne prinde bine de multe ori! Avem nevoie de ea! Schimbarea vine să ne reamintescă ce eram, cum eram, ce gândeam, ce simţeam cândva! Schimbarea vine să ne sensibilizeze! Să aducă la suprafaţă omul mai bun care eram odată şi pe care l-am îngropat adânc, pe care viaţa l-a îngropat adânc!

Nu vreau să mai lungesc discursul meu... nu vreau decât să spun că din dorinţa de schimbare am schimbat şi blogul meu... la faţă sau la... interfaţă! L-am făcut albastru, l-am făcut mai viu!

Schimbarea e bună deoarece cu cât încercăm să ne modelăm după vrerea celorlalţi, cu atât ajungem într-un pas mort, care ne îngrădeşte devenirea. Fericit este cel care îşi reinventează blogul propriei... vieţi, cel care o face cu şi din toată inima.

Şoapte din... iubire!

"Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi: 

- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei. 

- Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înţeleptul.

- Păi, ţipăm să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol. 

Maestrul întrebă din nou:

- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:

- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanţă, ei trebuie să strige, să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă, zicând: 

- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă,nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere."

Sărutul... vieţii!

Creştem învăţând să apreciem ceea ce este logic, incontestabil corect! Creştem făcând sau nevoindu-ne să facem ceea ce este logic, incontestabil corect, ceea ce trebuie, ceea ce se aşteaptă să facem! Creştem functionând aproape exclusiv dupa raţiune şi de foarte putine ori după sentimente... îi acordăm mentalului mult prea mult, iar inimii mult prea puţin... Ne înarmăm cu o exactitate obiectivă aproape în toate demersurile pe care le facem, uitând de cele mai multe de silabele albastre ale inimii... nu ne mai întrebăm ce diferenţiază un tablou al lui Rembrandt de unul al lui Matisse, un fragment de Bach de unul de Enescu... un vers al lui Minulescu de unul al lui Poe... un răsărit de altul, o emoţie de alta. Ne transformăm in mici roboţi, în fiinţe gri care reactioneaza la automatisme, uitând verdele din noi... uitând gustul buzelor... cristalele privirilor...

Uităm să ne întrebăm ce este acel ceva care se stinge o dată cu moartea şi lasă corpul ca pe un obiect inert să se reintegreze în ţărâna din care a fost creat; uităm să ne întrebăm ce este privirea omului, cuvântul, zâmbetul lui, ce sunt gesturile, atingerile, expresiile lui... 

Cee ce îl face pe om unic, neasemănat si irepetabil este modul în care iubeşte, în care se bucură, în care suferă, modul în care işi realizează şi trăieşte viaţa.

Dar, din fericire, nimic nu este întâmplător sau arbitrar, totul se întâmplă cu o raţiune care depăşeşte înţelegerea noastră, care trece dincolo de limitarea noastră... Ca atunci când Ilie şi-a lipit buzele de gura fiului văduvei din Sarepta Sidonului spre a-l aduce... la viaţă...

Ca atunci când patru buze se reîntâlnesc spre a readuce la lumina iubirea... spre a rosti împreună cuvintele acestei limbi; ca atunci când doi ochi pătrund în cele mai adânci unghere ale fiinţei tale şi nimic nu mai ai de ascuns, nimic nu mai poţi ascunde, nimic nu mai vrei ascunde. Atunci când ţepuşele cad, gheaţa inimii se topeşte, iar iubirea se transformă într-o dăruire fără nicio rezervă; atunci când ţepuşele cad, gheaţa inimii se topeşte şi  între cei doi se naşte sau renaşte, este vorbită sau numai reamintită dragostea, adevărată, dragostea autentică. Iar în dragostea adevărată, cu cât îl iubeşti mai mult pe celălalt, cu atât cunoşti mai mult despre el, cu atât crezi dragostei lui, cu atât te dăruieşti dragostei lui. Pentru că adevărata dragoste nu are niciodată sfârşit, nici după 12, nici după 5, nici după 25 de ani, ea este o perpetuă surpriză a descoperirii celuilalt chiar si atunci când este chiar lângă tine, când îl atingi, când îl miroşi, când îl priveşti... Pentru că adevărata dragoste este o mereu însetată dorinţă de cercetare a unicităţii fiinţei celuilalt!

Iar venerarea să fie în tăcere!

La un moment dat un ucenic cam nătâng al unui mare maestru Zen, din dorinţa de a se îmbunătăţi pe sine, l-a rugat pe maestrul său dacă poate să îi faciliteze o întâlnire cu an alt mare maestru Zen despre care auzise lucruri uimitoare, ca din această întâlnire el să înveţe mari taine! Acesta se declară de acord şi după multe eforturi şi mari cheltuieli, neghiobul, dar dornicul de perfecţiune discipol, l-a adus pe celălalt mare maestru Zen, iar cei doi titani ai duhului s-au aflat faţă în faţă! S-au înclinat cu multă curtoazie şi preţuire reciprocă! S-au privit adânc, şi-au zâmbit... În tot acest timp ucenicul îi privea şi aştepta ca cei doi... grei să îşi vorbească despre marile taine ale lumii, despre adâncurile nebănuite şi de nepenetrat ale sufletului, despre învăţăturile înalte la care numai marii iniţiaţi sau chiar îngerii au acces! Ziua se apleca spre seară, cei doi se priveau numai, au băut împreună ceaiul cu multă ceremonie... Noaptea a venit grăbită, aceştia au plecat fiecare în chilia lui spre a-şi împlini rânduielile duhului... Dimineaţa a venit din nou, cei doi s-au trezit, s-au împrospătat pentru noua zi, au meditat spre cinstirea zeului... s-au privit, iar după un timp s-au despărţit, înclinându-se şi zâmbindu-şi la fel de ceremonios!

După despărţirea celor doi, ucenicul buimăcit complet, oarecum mâhnit şi enervat pentru toată cheltuiala şi strădania lui, a sărit reproşându-i maestrului său: "M-ai lăsat să cheltui şi să zăbovesc atât, să călătoresc fără oprire ca un turbat, ca la căpătul acestei misiuni să mă aflu şi eu mai îmbunătăţit! Iar voi nu aţi făcut nimic, nu aţi schimbat un cuvânt, nu aţi scos un sunet, nu aţi făcut altceva decât să vă priviţi! Tu care tot timpul mă bombăni!" La care marele maestru i-a răspuns: "Dar TĂCEREA, TĂCEREA... ai ascultat-o?"

Femeia şi mântuirea lumii

Obiect al puterilor obscure şi al unor procese fiziologice stranii, infirmă în trup şi impură în natura ei, uşoară şi pasivă, aşa se prezintă femeia bărbatului activ şi creator, celui care făureşte viitorul şi aduce cei mai mulţi bani în casă; din păcate de cele mai multe ori ea însăşi ajunge să se vadă şi mai ales să se şi comporte aşa! Totul în natura ei o pregăteşte pentru maternitate, dar ea nu poate fi niciodată sigură că o va împlini şi riscă în fiecare clipă să resimtă amărăciunea fiinţei... ratate!

Femeia nu are un destin propriu, ea este o fiinţă al cărei destin se raportează la al bărbatului, şi mai mult, a se uni cu acest destin este un privilegiu; chiar şi în dragoste femeia este pasivă, supusă, dominată. Femeia se dă şi este dată de soţie; bărbatul o ia aşa cum şi-ar face o plăcere, folosindu-se de femeie, şi tot el o dă.

Dar roaba se răzbună pe stăpân! Dăruindu-se în întregime, femeia doreşte să-l aibe şi ea pe bărbat în întregime, devenind astfel temnicerul lui; cercul se închide şi doar moartea vine cu o... soluţie! Căsătoria aduce femeii o poziţie socială, dar văzute de aproape menajul, viaţa de lume, maternitate nu sunt adesea decât false evaziuni. În multele ei îndeletniciri femeia este mereu ocupată fără a putea face ceva, işi pierde timpul întreţinând lucrurile şi fiinţele şi sfârşeşte prin a se obişnui ea însăşi să întreţină şi să fie întreţinută; dragostea, misticismul, narcisismul nu îi aduc o adevărată legătură cu lumea, mai degrabă o izolează şi devin pentru ea o fugă!

Din fericire pentru mine, nu ader decât la puţine dintre lucrurile pe care le-am constat mai sus! Vocaţia femeii rămâne după mine una nu neapărat legată de societate, ci mai degrabă una legată de... omenire! Câmpul ei de acţiune nu este civilizaţia, ci este cultura!

Cu ochii deschişi şi cu candelele pline de untdelemn cele 5 fecioare înţelepte îşi aşteptau Mirele! Sufletul devine cu totul, devine în întregime "ochi"... adevărata transcendenţă, adevărata depăşire a barierelor convenţionale, uneşte masculinul cu femininul,  "în aritmetica iubirii 1 + 1 = 1", aşa cum afirma prietenul meu, într-o integrare care transformă elementele sale! Ea opreşte împărţirea lor în femele şi masculi, în eu şi non-eu!

Muzica şi sunetele sufletului

Nu de puţine ori în viaţă ne înconjurăm de sunete; încă din momentul în care venim în această lume suntem înconjuraţi de sunete, noi înşine suntem sunete... noi înşine suntem sursa şi receptorul lor! Ne ataşăm de ele, le asociem altor sunete, le asociem vocilor, ochilor, chipurilor, sufletelor... ne creează dependenţe, ne fac fericiţi, ne emoţionează, ne motivează!

Sunete ale vocilor, sunetele ale vieţii, ecouri ale gândurilor interioare, care din nefericire nu de puţine ori rămân numai în capul nostru la stadiul de zgomot şi nu şi de muzică! Sunt mult prea obosit să dezvolt gândul, însă promit că revin mâine şi mă voi explica :)!

Între timp, nu vreau decât să adaug un sunet care în momentul acesta mă face super fericit!

Vârstele vieţii... nevârstnice!

Sunt lucruri care se schimbă în fiecare zi, care ne schimbă în fiecare zi, care trec peste peste noi, care ne fac mai buni sau mai răi,  care ne întineresc sau ne îmbătrânesc; dar sunt lucruri care rămân neschimbate pe întreg traiectul acestei misiuni stranii - şi pe care de cele mai multe ori nici noi nu o înţelegem - misiune pe care o numim atât de complicat "viaţă"...; iar acestea rămân neschimbate tocmai pentru că ele reprezintă vectorii noştri existenţiali, acele repere ale vieţii noastre interioare, spirituale pe care le protejăm, le ascundem, le încuiem adânc în seiful sufletului nostru şi la care mai aruncăm din când în când câte un ochi, nu foarte des şi nu foarte insistent, nu pentru a verifica dacă mai sunt acolo, căci noi ştim că ele sunt acolo, ci pentru a ne reaminti că sunt acolo şi pentru a mai lua un strop de energie din ele pentru a merge mai departe, pentru a înşira zilele una după alta, într-o curgere dureroasă în care ne confundăm cu mobila din jur, cu cărtile din bibliotecă, cu zidurile care ne înconjoară...

Ne străduim să trăim cuminte, drept, să facem ceea ce ni se spune, ceea ce se aşteaptă de la noi, să ne descurcăm pe cont propriu, să facem multe lucruri, să devenim cineva, ca şi cum nu am fi cineva, creaţi după chipul acelui Cineva, să citim multe lucruri, unele care ne arată cât de greşită este viaţă pe care o trăim, cât de păcătoşi suntem, cât de nesănătoasă este mâncarea cu care ne hrănim acest vehicul pe care epicureiştii îl numeau trup; altele, din contră, au efectul de a shimba complet perspectiva pe care noi o proiectăm asupra vieţii noastre, şi atunci vectorii existenţiali trebuie fie scoşi la lumină, fie reinventaţi pentru că ignoranţa nu mai poate ţine locul adevărului, pentru că iluzia nu mai este suficientă... pentru că nu mai vrem să facem ceea ce se aşteaptă de la noi, ci vrem să facem ceea CE VREM NOI, pentru că vectorii se răzbună şi se răscoală pentru tot timpul în care au stau feriţi de lumină, închişi, uitaţi, nefolosiţi... pentru tot timpul în care te-ai confundat cu mobila... pentru că viaţa interioară devine bogată trebuie adusă la lumină... pentru că suntem fiinţe solare!

Iar atunci se naşte schimbarea, se naşte plânsul! Valorile, ierarhiile, lucrurile la care ţii, obiceiurile, credinţele, visele, iluziile, principiile, dependenţele, se pierd, se estompează... îşi pierd din intensitate, se metamorfozează... se înlocuiesc, se reinventează, se redescoperă, se reamintesc! Nimic nu mai contează, nimic nu mai este important, nimic nu mai este relevant... te agăţi disperat de gesturi şi de semne, de prezenţe şi mai ales de absenţe, de cuvinte, de modulaţii ale vocii, de culori, de vibraţii, de emoţii...

Vectorii se reorientează, se realiniază precum planetele, zilele nu mai au 24 de ore, iar orele nu mai sunt de ajuns, pentru că minutele devin ore, orele devin zile... banalele zile de marţi şi de vineri capătă longitudini cosmice... ele devin harta, devin fusurile orare după care se jalonează... misiunea ta! Dintr-o dată începi să înţelegi... totul capătă noimă, totul devin clar... şi nimic nu mai poate fi la fel pentru că TU nu mai eşti la fel!