Taina iubirii

marți, 5 octombrie 2010

    Femeia nu are un destin propriu! Ea este o fiinţă al cărei destin se raportează la cel masculin, al bărbatului şi, mai mult decât atât, a se uni cu acest destin este adesea socotit un privilegiu! Din păcate această mentalitate arhaică, ca un atavism arhetipal, care ne duce cu gândul la ingrata cutumă "prima noctes" a lordului feudei sau domeniului, dar care sună mai degrabă ca un mit contemporan, îşi găseşte destul de mulţi adepţi şi, din păcate, destul de multe adepte! Iar acest lucru se întâmplă nu dintr-o vină exclusivă a bărbaţilor, ci şi din cauza faptului că, nu de puţine ori, femeile uită că sunt femei, şi în dorinţa de a fi egale sau de a dovedi că sunt egale bărbaţilor uită ceea ce le defineşte ca fiinţe nedefinibile, inefabile, iar pantalonii pe care îi poartă, nu de puţine ori, sfârşesc prin a le purta pe ele!
     Uneori ele se simt vinovate, fără nicio raţiune! Chiar şi în dragoste, femeia este pasivă, supusă, dominată. Ea se dă şi este dată! De altul sau de bunăvoie! De soţie sau altcum! Bărbatul o ia aşa cum şi-ar face o plăcere, folosindu-se de femeie, şi tot el este acela care o şi dă... de soţie sau altcum! Bărbatul, în aventurile lui, domină totul prin raţiune şi îşi poate risca chiar viaţa în mod conştient, în timp ce femeia nu-şi riscă viaţa, ci ea o dă! Însă această vocaţie supremă a ei, dătătoare de viaţă, nu ar trebui să o anihileze sau să o proiecteze într-o stare profundă de amnezie emoţională sau erotică...!Căci, chiar dacă bărbatul domină firea, bărbatul nu domină specia, şi în consecinţă femeia! Pentru că ea este aceea care îi face pe bărbaţi să poate razboaie, să meargă la sală, să mai arunce un ochi uneori la talia lor!
     Ideea esenţială, însă, nu este aceasta, ci faptul că multe dintre dramele contemporane care se consumă în ritm cotidian între sexe, poartă o culpă oarecum... comună! Chiar dacă bărbatul ia mult prea multe lucruri ca fiind implicite sau ca şi cum i s-ar cuveni, chiar dacă de mult prea multe ori se comportă ca un... brutar cu femeia, chiar dacă de mult prea multe ori, în numele iubirii, femeia îi permite aceste lucruri, chiar dacă de mult prea ori ea trebuie să renunţe sau să uite ceea ce o defineşte ca fiinţă nedefinibilă, FEMEIA rămâne, dincolo de orice, expresia cea mai înaltă a erotismul, a erotismului şi nu a sexualităţii ieftine, vulgare, de bazar şi de periferie urbană, ci a erotismului care îl motivează pe bărbat să se grăbească cu drag spre casă şi să exclame: "Iubito, am venit!"

2 comentarii:

Post Scriptum spunea...

Din pacate, toate prejudecatile culturale, dar mai ales legile primare, impuse din dorinta stupida de a controla, au iscat un razboi inutil intre sexe. Fiecare se lupta sa domine intr-o relatie, dar uita esenta si scopul ei, acela de a deveni o singura fiinta.

miercuri, 6 octombrie 2010, 17:54:00 EEST
Netty van N spunea...

Si din pacate, femeia care face lumea sa invarta, care ii motiveaza in cel mai minunat mod pe barbati in toate demersurile lor, nu numai ca uita aceasta identitate si rol la fel de minunate pe care le are... ci in multe imprejurari se complace in a fi numai femela nu si femeie! Iar dupa mintea mea, uneori, de prea multe ori, resemnarea este sinonima cu renuntarea!

miercuri, 6 octombrie 2010, 18:07:00 EEST