Profetul nu vorbeşte ca un... profesor

Motto: "Şi atunci mi-a zis Dumnezeu: «Proroceşte!»"

Încep încă de la prima propoziţie precizând că nu mă declar, nu mă compar, nu mă imaginez, decât ÎMI imaginez! Nu sunt, nu aş putea fi, nu vreau şi nu VOI niciodată unul... un profet!

Profetul trăieşte în viitor; el stă în mijlocul mulţimii, dar rădăcinile lui nu sunt în mulţime! El trăieşte în exil, trăieşte într-un timp diferit, trăieşte o viaţă de... împrumut! Vrea să trăiască printre oameni ca un vânt puternic... să fie simţit, iar nu văzut, să fie perceput, să aibă efecte şi nu să fie pipăit!

Profetul nu vorbeşte ca un profesor! Profesorii sunt dedicaţi lucrurilor puternice, el nu vrea decât să cheme vântul! Profetul iubeşte viaţa, iar în sufletul lui trăieşte un... copil! Profetul nu vorbeşte despre nemurirea sufletului, ci el vorbeşte şi speră în învierea trupului! Profetul cheamă vântul... pe cel neîmblânzit!

Profetul nu vorbeşte din cap, căci capul e neputincios în a face dragoste cu trupul! Nici măcar nu se adresează capului! Profetul mănâncă... ceea ce nu poate fi mâncat, profetul mănâncă... cuvinte! Cuvintele lui nu sunt cuvinte ale cunoaşterii deoarece cunoaşterea presupune idei clare, distincte, limpezi precum zările albastre închise... între gene. Cunoaşterea există numai când mergem pe un teren solid, însă profetul merge prin... aer! El nu are ştiinţă! Nu ştie Teo-logie... el simte... vede, ca vântul! Cuvintele lui sunt invocaţii... psalmodii... rugăciuni... poezie... magie!