Despre iubire şi alte... metehne (II)

Motto: "De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire..."

Azi am avut ca temă, în cadrul orei de curs la o clasă suficient de mare cu care să poţi vorbi şi despre astfel de lucruri {şi transform paranteza în acoladă precizând sau insistând asupra termenului "credeam", căci la atât s-a limitat totul, la o iluzie numai} un fragment din epistola I către corinteni a sfântului apostol Paul, capitolul al XIII -lea care vorbeşte magistral despre iubire!

Am plecat, optimist, de la premisa că la vârsta adolescenţei sentimentul este unul frumos, curat, nepervertit de melanjul şi de sosul toxic al pseudo-iubirii pe care o vedem supusă examenului de necropsie pe la mai toate televiziunile, asta să nu spun tranşată la modul brutal, ca o bucată, să nu spun halcă, de carne într-o manieră primitivă şi grotescă! Şi am încheiat ora profund dezamăgit, obosit şi uluit de incapacitatea tinerilor mei elevi de a vedea dincolo de manelizarea chiar şi acestui sentiment! Ce exegeză, ce paralelisme, ce epitete şi metafore, ce Dante şi Petrarca şi Boticelii şi Marin Preda...? niciunul dintre aceştia nu are nicio şansă să rivalizeze cu "pe la spate, pe la spate..." sau "trage fusta mai sus..." ajunse imne ale demenţei şi demonizării, ale demonetizării şi pervertirii celui mai frumos sentiment, care ne defineşte drept "chip al Dumnezeu".

Este şocantă de-a dreptul dispariţia din câmpul mental al interogaţiei sau al reflexiei această temă esenţială existenţei noastre, sub semnul căreia, în fapt, ne datorăm existenţa... ne naştem, trăim şi murim sub semnul iubirii!

Iubirea nu mai este în contemporaneitate decât un subiect de mondenitate, de scandal de mahala care, cu acceptul şi finanţarea televiziunilor, este adusă în centrul... metropolei... o piesă proastă, cu proşti pentru neamuri proaste! Iubirea nu se mai ridică dincolo de inflamaţia erotică de filme pentru adulţi, dincolo de sentimentalismul carnal care îi schimoneseşte şi deturnează sensul...

Suntem evoluţi în tehnologie, dar primitivi în trăiri, suntem conectaţi, dar paradoxal de deconectaţi, suntem sofisticaţi, dar debili mintal şi handicapaţi emoţional!

Mă opresc aici, fără nicio concluzie, contrazicându-l pe "apostolul  neamurilor" care a cunoscut la modul cel mai autentic iubirea, căci numai cunoscând-o ar fi putut vorbi magistral despre ea, şi spunând NU că "iubirea se dăruie", ci se... năruie!