Şi atunci ne-a cuprins invidia...

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos "Cugetarile" lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din "Etica" lui Spinoza. 

Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din "Phaidon" al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. 

In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard II consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgameş, Ghandi si "Declaratia de Iubire" a lui Liiceanu. 

Ne-am simtit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... 

Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti... Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. 

N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Eterna şi fascinanta... Românie!

Clipurile de mai jos, presupun eu, nu mai au nevoie de niciun fel de comentarii! În definitiv asta este ţara în care trăim noi, fie că vrem fie că nu! Vedeţi şi judecaţi voi singuri!

Blestemul... tărăboanţei verzi!

Toată lumea este de acord cu faptul că trăitorul de la... bloc este o specie aparte, dintr-o încrengătură ce nu a fost catalogată corespunzător, din păcate, sau care nu a primit un... nume ştiinţific! Încă! Motiv pentru care mă voi referi la el folosind termenul 'homo blocarius' :)! Adică cel ce se înscrie în arborele evolutiv al pseudocivilizaţiei urbane între 'perforatorius maximus' de la miezul nopţii, dar şi al zilei, al cărui scop - în afară de a-ţi speria pe vecie visele - este de a transforma... edificiul cu pricina într-un şvaiţer, în acelaşi timp cu creierul tău, până la 'mizerabilus extremis' care îţi ocupă cu o nonşalanţă vecină cu... normalitatea locul de parcare, pe care îl îngrijeşti, îl deparazitezi, îl des... buruienezi, îl des... zăpezeşti, îl des... păzeşti :)) ca pe ochii din cap, să nu vină 'homo blocarius', şi aş putea adăuga şi 'nesimţitus',  să ţi-l ocupe! Şi atunci îţi vin în cap şi îţi ies pe gură... cuvinte multe!

Cuvântul, această energie materializată sonor, este încărcat cu puterea de a vindeca traumele sufletului în forma lui cea mai înaltă, rugăciunea, dar şi de a ucide, în forma lui cea mai... periferică palavra, jignirea, hula, blestemul!

Cuvintele au o putere magică... literele sunt viclene, ca nişte demoni fără ruşine, şi primejdioase, mai ales primejdioase! Deschizi călimara... gurii, le eliberezi, iar ele fug, zboară, precum florile de... cireş! Cum să le mai prinzi din nou vreodată? Prind viaţă, se unesc, ne unesc, se despart, ne despart! Îţi ignoră comenzile, se ordonează pe hârtie cum vor, negre, verzi, albastre! Ca nişte demoni fără ruşine, cu cozi si cu coarne! Ţipi la ei! Îi implori... zadarnic, fac cum le place! 

Si asta mi s-a întâmplat si mie, lasându-i slobozi... iar atunci când s-au vazut desprinsi din cătuşele cenzurii...  au făcut ce au ştiut mai bine... s-au materializat în cea mai periferică... întrupare a lor, dorindu-i proprietarei la fel de verde, de 'văcseua' şi gletul ce ţineau loc de machiaj, ca tărăboanţa cu pricina, să... şi atunci multe cuvinte, ca nişte demoni neruşinaţi, mi-au venit în cap...

Şi uite aşa am descoperit filosofia blestemului urban, a cărui victima colaterală am fost eu însumi, căci locul de parcare tot ocupat era...

Tărăboanţa verde era complet paralizată de ger, încât nu s-a mai urnit de pe locul meu... Va trebui, probabil, să aştept încălzirea globală, care să-i dezgheţe încuietorile uşilor!

Şi pentru că blestemul face parte din codul genetic al românului vă ofer o 'mostră' demnă de luat aminte şi chiar notiţe:

"Răstoarne-se cerul, să-ţi cadă-mprejur

Tăria sfărmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La cap să-ţi necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guşe
Ninsori de funingini şi ploi de cenuşe.
Să latre la tine, căzut în noroi,
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă şi munţii, sculaţi în picioare,
Cu labele-n şolduri pornind fiecare,
Pe creştet să-ţi calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină fără valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Şi când vei cerca să scoţi vreo... sudalma,
Să-ţi fete un şoarice-n palmă.

Un dinte să-ţi crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă şi moale, atins,
Să-l simţi că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile şi vag pederaste,
Să-ţi strâmbe-n neştire ţinuta şi graiul,
Şi-n uliţi să crească alaiul
Vârtej petrecându-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.
Iar tu, piază-rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeaţă,
În păr mătreaţă,
În nas roşeaţă,
În inimă un ceas rău.
În piept o scoabă
Şi-n pat o babă.
Fă din el păpuşe,
Să-l strivească-n uşe
Fata jucăuşe:
Să-i smulgă urechea şi ţâtele,

Să-i curgă prin coate tărâţele,
Stuchi-l-ar mâţele!"

Tradiţii roşii... de import! Episodul 2!

În urma discuţiilor avute cu mai mulţi amici despre subiectul în cauză, care m-a şi determinat să scriu despre modul în care receptez această tradiţie, am concluzionat că nu sunt singurul care crede la fel! Am avut, astfel, confirmarea faptului că nu sunt singurul care vede lucrurile în aceeaşi manieră! Şi ca povestea să fie completă, iată că punctul meu de vedere este susţinut - fără a avea vreo legătură sau ceva în comun cu persoana mea - şi de către trupa 'Ţapinarii', despre care, sincer, ştiam destul de puţin înainte să aud numele lor! Şi cum un lucru duce la altul, sărind de un site pe altul, am dat şi eu de ei (http://www.tapinarii.ro) şi am aflat despre campania pe care Ţapinarii o organizează în fiecare an, ca reacţie adversă la tot acest kitsch... numit Valentine's Day, campania lor numindu-se Anti Valentine's Day! Pentru profani, nu este o campanie organizată împotriva zilei în sine, ci împotriva MODULUI în care lucrurile se petrec, ei propunând astfel o alternativă muzicală şi culturală, autentică, ROMÂNEASCĂ, cu manifestări inteligente care acoperă ca desfăşurare multe oraşe de pe teritoriul ţării! Repet ceea ce spuneam şi ieri, nu am nimic împotriva nimănui, ba chiar îmi este egal ce se întâmplă cu tot acest circ - ale cărui pregătiri au început deja pe platoul din faţa prefecturii, ca nu cumva comercianţii de nimicuri sclipitor-hipnotizante - care captează ochii... neantrenaţi în bunul-gust (şi nu mai dezvolt pentru că nu vreau să transform postarea în altceva) - să piardă startul! Fiecare este liber şi apt să aleagă! Orice doreşte! Totul este de vânzare! Dar ceea ce mă nemulţumeşte este faptul că din toate lucrurile bune, elegante, civilizate, de bun-gust, noi, românii le alegem pe cele mai urâte! Acelaşi lucru încearcă şi trupa Ţapinarii, şi anume să crescă gradul de conştientizare în rândul tinerilor în primul rând, pentru că ei sunt primii... consumatori de... bomboane şi trandafiri, pernuţe, păpuşele, floricele, bretele (ce clişeu... shaormo-manelistic), dar nu numai al lor, că tot noi, românii, avem atât de multe alte lucruri cu care ne putem promova cultura, valorile, elementele care ne individualizează ca naţie! Trebuie să şi înţelegem, dar mai ales, să mai şi vrem să o facem... 

Aşa că, hai, spor la  pupat, la trandafiri, la ursuleţi... şi nu uitaţi, iubiţi-vă mult! Că doar vine Valentine's Day, ce naiba!?

Cine e... zăpada şi ce vrea ea?

De foarte multe ori mi-am pus problema de ce vine... zăpada! Care este rostul ei, cine e ea :) şi ce vrea ea de la noi! Un proverb japonez spune că 'Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit', şi privind pe fereastră nu pot decât să spun că noi nu am... greşit cu nimic sau chiar că la noi totul este absolut perfect, căci ea vine din gros!

Deci ce e zăpada? Este acel sau acea... ceva ce pică de sus, pufoasă si albă, şi pe care de cele mai multe ori într-o ţară ca România o găseşti pe străzi, acoperind craterele lăsate de municipalitate. Zăpada ar fi necesară şi pe... buget, să acopere aceleaşi cratere provocate de cei care ne conduc spre... împliniri măreţe, dar nici Manitou, Budha, Vishnu, Mahomed, Dumnezeu sau toţi la un loc nu pot să facă atâta zăpadă. Realitatea recentă a demonstrat cu prisosinţă asta.

Zăpada în care ne... îngropăm de cele mai multe ori pe străzi, se regăseşte şi pe acoperisuri, în copaci, pe câmpuri sau chiar în poezii şi cântece. Dar în cântece şi poezii ea este numai o figură de stil sau... o metodă prin care să poţi vedea cu ochii... minţii acele locuri locuri unde ai vrea sa fii, dar nu poţi din multe lipsuri: anvelope de... zăpadă :), lanţuri, dispoziţie emoţională sau mai grav, financiară şi cred că din acest punct de vedere cei mulţi dintre români sunt nişte indispuşi să nu spun chiar prost dispuşi.

Zăpada este pufoasă, albă şi moale să ne dea nouă iluzia că nu ne este frig si poate şi pentru a ne juca cu ea. Frumos! :)) Dacă ar fi tare, probabil ne-am sparge... capetele, iar atunci numele ei ar fi... gheaţă. Pe care o găseşti din belşug tot pe? Aţi ghicit, pe străzi! Motiv pentru care fiecare lucru are numele lui, pentru a nu îl confunda cu altul. Zăpada mai este pufoasă şi să poţi arunca cu ea în cineva pe care vrei să-l lovesti, pe el nu să îl doară şi să creadă doar că ai... glumit cu el. Sau cu ea, după caz :))!

Zăpada, căreia i se mai zice pe la noi şi 'nea' (dar nu nea... Gheorghe) care 'ne-a' omorât până acum este... folositoare pentru multe lucruri: bulgări, bulgăraşi, oameni de zăpadă, case şi căsuţe, dar acestea pentru alţii care au găsit în ea plăcerea şi utilul. Din ea se mai fac, de asemenea, pârtii, mocirle sau chiar... troiene de blocat străzile şi trotuarele. Pentru mocirlă trebuie însă să fii în mediu urban, unde în altă parte decât în România, şi să aştepţi răbdător să vină primăvara să o cureţe înaintea tuturor celor plătiţi să o facă. Căci dacă, ferească Manitou, Budha, Vishnu, Mahomed, Dumnezeu o cureţi de pe străzi înainte să se topeasă, ratezi ocazia să vezi mocirla şi nici nu le mai poţi aminti primarului sau prefectului de rudele trecute în altă lume, de mamele lor, de neamurile lor de la Burebista până în zilele noastre!

Concluzia? Mai jos: Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit!

Omenire... încotro?

Postarea acesta se doreşte a fi un episod II la cea de mai devreme, în care vorbeam despre obezitate, tonul fiind unul umoristico-satiric (eu aş spune chiar mai mult, dar îmi rezerv dreptul de a nu dezvolta), în care nu atacam în niciun caz vreun reprezentant al... faunei de după a doua mare diviziune a muncii :)) care se regăsea în articolul meu! Era numai un punct de vedere şi fac această precizare tocmai pentru că nu aş vrea să fiu interpretat în mod eronat sau mai rău, Doamne fereşte, să mă acuze cineva că sunt incorect... politic :))!

Revenind la contemporaneitatea dominată de ştiinţă - care ne arată că nu se mai poate face nimic :)) - o lume întreagă este preocupată în prezent de salvarea naturii în faţa invaziei inconştiente a naturii (şi mă refer aici la ceea ce s-ar putea numi 'cultură tehnico-ştiinţifică). Apar noi maşini, noi utilaje, noi rachete, noi generaţii de computere, noi roboţi, noi oraşe, noi sate, noi străzi, noi laboratoare, noi elemente, noi molecule, noi atomi, noi explozii! Dar nicăieri nu apar noi păduri, noi... mistreţi, noi fluvii, noi peşti, noi... icre! Pe bună dreptate ne punem întrebarea 'Omenire, încotro?'

În faţa invaziei nesfârşite de noutăţi tehnice care transformă copilul în matur, maturul în bătrân, bătrânul în robot, robotul în fier vechi, noi nu putem permite decât iresponsabila exclamaţie: 'Totul se transformă!?'

Obezitatea... încotro?

Se impune o constatare de bun simţ încă de la început: dacă ne-am întoarce în comuna primitivă, am observa că numărul celor... graşi era infinit mai mic decât numărul celor care îi... hrăneau. Pentru că la începuturi, oamenii graşi erau consideraţi trimişi ai divinităţii şi erau ţinuţi de regulă în cuşti, pentru a nu-i ataca pe cei... slabi! Întrebarea mea este: sunt oamenii graşi şi oameni neputincioşi? Ştiinţa înclină să creadă că lucrurile sunt puţin mai complicate. Viaţa însă a demonstrat şi demonstrează că omul gras este în primul rând lipsit de reflexivitate: el nu duce grija zilei de mâine. Ca atare, neavând şi nepunândi-şi problema, el nu reacţionează, nu participă la marile... drame ale contemporaneităţii, el nu ştie ce-i setea, foamea, sacrificiul, el nu ştie ce-i dorul, ce-i dragostea de mamă, ce-nseamnă să îngroşi cozile al oficiile de muncă, ce-nseamnă să fii de mai multe ori tată, el nu ştie ce-i fuga, el nu ştie ce-i viaţa. În fond, omul gras este un... monstru transnaţional!

Cum s-a ajuns aici? La început, după cum spuneam, toţi oamenii erau slabi! Se mânca rar, întrucât nu exista noţiunea timpului şi, deci, nu cunoşteau mic dejun, prânz şi cină! Ce vânau ziua, mâncau noaptea! Dar cum se-ntâmplă de obicei, mai erau şi unii care vânau... neraţional şi cum vânau, cum mâncau! Până au ajuns să pună 'ceva' pe ei, li s-a spus 'harnici' şi erau daţi exemplu. A fost prima diviziune a muncii! După ce s-au îngrăşat, nu le-a mai ars de.. vânat! Întrucât, în cele din urmă, nu mai aveau ce mînca, se-mprumutau ca-n... codru! Aceasta a fost a doua mare diviziune a muncii! Când s-au prins cei... slabi, nu mai aveau nicio putere, de-abia mai mergeau! Ce e de făcut? Ştiinţa contemporană arată că... nu mai e nimic de făcut!

Oul (sau găina) lui Columb pentru... deontologi!

Promiteam zilele trecute că voi reveni cu o reţetă culinară, nouă, pentru... deontologi! Şi asta nu din vreo îngrijorare maximă faţă de... dieta lor, ci pentru că nu pot să nu remarc că lumea din jurul nostru s-a umplut de ei şi nu mai poate supravieţui fără ei: la tv, în presă, la manifestările culturale, la spălătoria auto - recomandându-ţi ce produse să foloseşti pentru întreţinerea tapiţeriei, la supermarket, analizând cu scrutinitate maximă înscrisurile de pe etichetele produselor Bio, că, deh, dacă eşti deontolog e musai să le consumi! Dar niciodată nu au nimic de zis, niciodată nu sunt de acord cu nimic, folosesc un limbaj de lemn atât de arhaic, încât sperie chiar şi pe demonul akediei (pentru necunoscători acesta este demonul plictiselii), limbă de lemn pe care o ţin la păstrare într-o trusă frumoasă, lăcuită, tot de lemn, alături de... o seceră şi un ciocan! (poate mai au vreodată nevoie de ele, cine ştie când vor mai condamna public a nu ştiu câta oară... comunismul)! Şi toate astea nu din dorinţa de a schimba ceva ceva în ţara asta ticăloşită, ci pentru pura lor plăcere de a se auzi vorbind! Cine nu înţelege discursul, să ia un... Twix sau să se mute pe Taraf, cel puţin aşa nu riscă să-şi avarieze legăturile neuronale în urma efortului.... nu insist să rămână... nu am timpul să explic!

Închei, adăugând acestă reteţă... culinară care sper că va aduce multe 'succesuri' deontologilor care o vor încerca!

Se ia un ou (sau o găină) şi se sparge (sau se taie). Se ia o ceapă (sau un morcov) şi se curăţă (sau se curăţă). Se separă albuşul (sau gălbenuşul). Se tăvăleşte găina prin albuş, prin gălbenuş, se încinge untura (care untură?) Unturadelemn, odată încinsă, se lasă la răcit (sau la-ncălzit). Se ia găina, tăvălită prin albuş, prin gălbenuş, se frige pe-un tăciune, pe-un cărbune şi se pune-n tipsie-n farfurie. Se mănâncă mai întâi oul sau găina!

Te Iubesc la... nimereală!

Aşa cum aminteam în postarea de ieri de pe blog, aseară am mers la piesa 'O Noapte furtunoasă', într-un moment aniversar, când teatrul Tony Bulandra a împlinit 8 ani de la înfiinţare! E destul de complicat să comentezi sau să exprimi în cuvinte ceea ce simţi atunci când eşti la teatru... trebuie sa fii la teatru să înţelegi despre ce e vorba în propoziţie, restul nu sunt decât cuvinte... iar dacă aş insista, probabil aş risca să devin şi eu deontolog (că tot veni vorba de ei, nu am uitat promisiunea de a reveni pe blog cu încă o... reţetă, dar întâmpin dificultăţi în ... găsirea... ingredientelor potrivite).

Piesa a fost superbă - chiar dacă se vor găsi unii care să vorbească şi despre părti sau aspecte negative - cu un suflu de modernitate extraordinar, cu un joc absolut original, cu moravuri şi apucături ca în secolul trecut. O 'Ziţă' care te duce cu gândul la Betty cea urâtă mai degrabă, cu ochelari ca fundul sifoanelor... comuniste, care a interpreatat fenomenal; o Vetă' distantă, rece, dar senzuală, un Jupân Dumitrache... cu uniformă de jandarm... marin, ce coace mici şi bea bere... extraordinar, nu dezvolt, cine nu înţelege... să fie sănătos!

Am plecat discutând şi comentând pe tema rolului pe care îl are cultura în general în viaţa omului, care sunt bucuriile pe care instanţa de spectator ni le aduce, cum îţi schimbă perspectivele vieţii o piesă de teatru sau care este impactul pe care aceasta îl are în viaţa unei persoane... şi ne-am învârtit în jurul acestor idei o bucată bună de drum! Dar cum toate toate lucrurile bune au un sfârşit, iar la noi acesta trebuie să vină repede, să nu cumva să ţi se urce la cap cultura, am fost readuşi la realitate de o 'duduie' din maşina căreia urla de se auzea pe tot bulevardul... ce? aţi ghicit desigur, maneua! Ne-am uitat unii la alţii, iar comentariile erau de prisos! După care... pe undeva pe traseul nostru, mai aveam puţin şi în interpretam noi înşine pe domnul Rică Venturiano, de data acesta nu alergat de Titircă Inimă-Rea, ci de... haitele de câini răi! Norocul nostru cu primarul că ne-a transformat pe toţi în nişte sportivi, că altfel nu am fi mai avut scăpare de urmările... culturii!

Supă de oase pentru... şomeri!

Pentru că este duminică după-amiază şi fiind în vacanţă, mi-am permis să fiu mai relaxat şi să pun în aşteptare ceea ce aş fi făcut în mod obişnuit duminica după-amiaza! De fapt nu este niciun mare secret şi, aşa cum presupune toată lumea, mi-aş fi pregătit lecţiile pentru a doua zi, să nu încep săptămâna ca... cel mai prost din curtea şcolii :))! Am încercat o plimbare prin oraş, dar vremea a fost complet nepotrivită scopului care m-a determinat să evadez dintre... pereţii internetului :)! Întorcându-mă, de data aceasta între cei patru pereţi ai camerei, mi-am aruncat ochii pe ultimele titluri de ziare... care, evident, că nu anunţă nimic bun...! Probleme economico-financiare (asta chiar mi-a plăcut şi m-a făcut să râd, în ciuda faptului că NU este de râs, dar parcă eu aş trăi în Patagonia, iar acest lucru îmi este complet străin), vreme rea - care se întoarce din nou spre disperarea mea - schimbarea programelor şcolare, din toamnă (din nou, că de vreo 3 ani se tot schimbă, dar nimic nu se... modifică), şomaj... nu insist, cunoaşteţi tabloul, nu vreau să vă plictisesc sau să devin redundant! Gândindu-mă la şomajul care devine săptămânal mai îngrijorător... şi totodată la hrana noastră cea de toate zilele, pentru că se pare că am făcut un lait-motiv din acest lucru, vă propun o reţetă... alimentară, la care muncesc de mult timp:

"Se ia un os cu măduvă. Cu un bomfaier se împarte osul la câţi invitaţi sunt. Bucăţile de os se fierb într-o oală relativ mare, împreună cu una ceapă, doi morcovi, un postârnac, o frunză de dafin, trei-4 boabe de piper, un strop bulion, o linguriţă de tarhon, un vârf de cuţit de boia şi sare cât cuprinde, după gust. Se fierbe de la Lăsata Secului până-n Ajun, când oasele devin fragede. Se scot oasele şi se aşează pe un platou cu salată verde stropită uşor cu oţet (dar de ce? de mere! :)) ). SE SUGE OSU'! "

You Tube sau pune-te pe net!

Făcând puţin "surfing pe web" - să fiu şi eu în rândul lumii bune şi lingvistic şi ca preocupări :)), am ales portalul atât de accesat, You Tube, şi m-am gândit să-i dau plimbării mele virtuale şi un sens...

Încercând să înţeleg de ce pasiunea pentru muzica hop-hip, pardon, hip-hop, pe care cei mai mulţi dintre elevii mei o au zilele acestea, am plecat de la piesa cu care m-au înnebunit în excursie, "Change", a unui... domn căruia Ramona Bădescu îi spune "Puiu" :))... să descopăr, oarecum surprins, că cel care ne propune schimbarea şi critică... balcanismul... ne somează "Sus pe bar!" într-o altă piesă, demnă de un cocalar de soi; nu mai postez clipul, pentru că nu merită, îmi ocupă mult spaţiu, şi în postare şi pe blog... vă ofer numai linkul http://www.youtube.com/watch?v=9coIKVBxmys

Mai departe... întrebându-mă de ce "broadcast yourself" am şi reuşit să înţeleg... şi nu este nicio mare şmecherie, nu trebuie să fii nici vreun filosof şi nici vreun iniţiat să înţelegi un logo atât de simplu şi totuşi atât de sugestiv: "difuzează-te pe tine însuţi"... adică, "prietene, pune-te pe net, să te vadă toată lumea!"... şi să aibă plăcerea să vadă că prostia este veşnică, iar mama ei mereu gravidă... (deşi trăim în era anticoncepţionalelor... nu le foloseşte... ar trebuiiiiiii!!!).

     Lumea în care trăim noi azi ne oferă acces la o tehnologie la care atunci când eram copii nici măcar nu visam... tehnologie care este la îndemâna oricui la propriu, pentru că nu ai nevoie decât de un simplu telefon mobil cu o cameră foto - cine nu are aşa ceva? - şi o conexiune la internet - cine nu are aşa ceva? - o tehnologie care în afară de progresul pe care îl aduce... ne oferă posibilitatea de a ne arăta pe noi înşine lumii întregi! Românii, ca toate celelalte naţiuni civilizate, au acces la acest tip de tehnologie, şi dacă tot ne punem pe net, măcar de am avea ce să arătăm lumii... am găsit şi eu ceva, dar sunt confuz, nu ştiu ce reacţie să am... să plâng sau să râd... cu lacrimi? Ajutaţi-mă...

 

 

Meşterul Manolea şi Flacăra Violet!

Comicăria "flăcării violet" cuprinde România şi tot acest carnaval perpetuu tinde să devină mai grotesc pe zi ce trece... Ieşind din casă, te îngropi în zăpadă; dar chiar nu mă mai deranjează că nu te mai poţi deplasa cu maşina din cauza asta... că acolo pe unde bunul Dumnezeu a topit-o (că de la altcineva nu te poţi aştepta să intervină)... au apărut cratere care te înfioară nu alta, care te trimit cu gândul la Beirut... sau la Mogadishu; nu mă mai deranjează aceste lucruri şi nu ştiu de ce, nu ştiu ce mi s-a întâmplat în ultimele zile... pentru că simt că sunt lucruri mai importante în viaţă... care merită toată atenţia noastră... şi de care trebuie să ne bucurăm şi să le apreciem, pentru că viaţa e scurtă şi dacă ignorăm lucrurile care merită apreciate... o facem şi mai scurtă!

Dar nu pot să nu fiu deranjat când Evul Mediu în care ne aflăm şi din care numai Dumnezeu ştie când vom mai ieşi începe să devină o realitate... şi la nivel oficial! Dacă în Evul Mediu fiecare monarh respectabil avea câte un vrăjitor la curte, spre a-l sfătui... acest obicei se pare că nu a dispărut nici azi... pentru că el revine... în forţă - după câte remarc în presa românească; astfel, vrăjitorul medieval are astăzi costum de firmă (se poate altfel?), scrie cărţi prea complicate pentru minţi mai puţin luminate, este specialist în programare psiholingvistică şi terapii complementare, îţi poate suge... energia (la ce vă gândeaţi?) chiar de peste stradă... şi culmea!!! aceste calităţi măiestre sunt recunoscute şi folosite la cel mai înalt nivel oficial... Într-o ţară superbă, în care totul este superb, de ce nu ar fi superb să ai prin preajmă un astfel de... specialist care să manipuleze energia... şi să lovească cu flacăra violet pe toţi duşmanii?

Comicăria "flăcării violet" cuprinde România şi tot acest carnaval nu se mai termină... măcar nu suntem în Brazilia... cel puţin aşa aveam Rio, Copacabana, soare, nisip, bikini... şi nu zăpadă şi gropi! Muriţi de ciudă, brazilienilor, habar nu aveţi ce pierdeţi!

Un trio fantastic! Ştiinţifico-Fantastic!

Mă uitam pe ultimele titluri la ziarele online, iar ce se întâmplă în ţara asta este... fantastic! Ştiinţifico-Fantastic! După ce că nu suntem prea departe de ce se întâmplă peste ocean, în Argentina... ministrul de finanţe îşi alege nişte consilieri... fantastici! Ştiinţifico-Fantastici! Ar fi de râs, dacă nu ar de plâns! Andrei Gheorghe, celebrul realizator al emisiunii de mult uitate probabil de multă lume, "13-14 cu Andrei", care "păştea" în studiourile de la ProTv... o plantă pentru consumul căreia peste acelaşi... ocean, în State de data asta, faci chiar puşcărie... pe care o asezona cu câte una bucată sticlă "100 Pipers" - şi ce bine ar fi fost dacă erau cimpoaie (din păcate pentru el nu au fost cimpoaie, de aceea a şi făcut-o de oaie), face tandem cu alt... artist, care se dă în stambă, deşi aş putea să afirm la fel de bine că se face de râs cu mare succes, în fiecare duminică la TVR 1 pe banii contribuabililor într-o emisiune ridicolă pentru un artist, pentru un om matur, iar mai nou pentru un consilier al ministrului de finanţe, nimeni decât domnul Dan Bittman, care îi reamintea unui dudui că i-a "dat un inel". Mai bine ne-aţi da, domnilor consilieri dimpreună cu tătucul dumneavoastră, Sebastian Vlădescu, ca să fie trio-ul complet, o stabilitate economică şi aţi concepe nişte programe economice coerente... că dacă vom continua în felul acesta, nu vom mai avea nevoie de niciun inel, ci mai degrabă de un ştreang...!

La aşa popor, aşa ţară... la aşa naţiune, aşa conducători! Păcat pentru noi, restul prostimii, că nu ne-am născut în locul potrivit!