Nicicând ochii...

Cade o ploaie cu picături fine, ca de catifea, ce abia umezeşte în căderea ei. O ploaie cu picături blânde, care nu îi dau răgaz, care îi înceţoşează claritatea... degetelor! O ploaie de gânduri! O ploaie ca o idee, ce nu-i dă pace, ca un gând care s-a înfipt adânc în fiinţa creierul şi care nu te lasă, care e mereu acolo, indiferent ce ai face; dacă citeşti, dormi, râzi, visezi... O ploaie ca o taină adânc ascunsă, ştiută numai de ochi... O ploaie de veacuri, ce pică, pic cu pic, picătură cu picătură, de la facerea lumii...

Feelin' | F R I S K Y?

Toţi prietenii mei cunosc pasiunea mea pentru muzică! Ştiu că muzica (electronică în special, dar sub toate formele ei) este o prezenţă constantă în viaţa mea, că muzica este dincolo de o pură plăcere sau mod de detensionare sau relaxare, trece dincolo de un simplu hobby sau un mod de a-mi completa timpul liber, muzica este pentru mine un mod de a trăi, muzica este esenţială, în modul cel mai autentic, pentru viaţa mea. Din respect pentru toţi prietenii mei, şi nu numai pentru ei, postez o "parte" din filozofia mea muzicală, aşa cum o simt şi o trăiesc eu, o parte din vibraţiile sufletului meu, vibraţii pe care le trăiesc ascultând asta:

 Moguai - Nyce (James Njie Remix) by jamesnjie 

Taina iubirii

    Femeia nu are un destin propriu! Ea este o fiinţă al cărei destin se raportează la cel masculin, al bărbatului şi, mai mult decât atât, a se uni cu acest destin este adesea socotit un privilegiu! Din păcate această mentalitate arhaică, ca un atavism arhetipal, care ne duce cu gândul la ingrata cutumă "prima noctes" a lordului feudei sau domeniului, dar care sună mai degrabă ca un mit contemporan, îşi găseşte destul de mulţi adepţi şi, din păcate, destul de multe adepte! Iar acest lucru se întâmplă nu dintr-o vină exclusivă a bărbaţilor, ci şi din cauza faptului că, nu de puţine ori, femeile uită că sunt femei, şi în dorinţa de a fi egale sau de a dovedi că sunt egale bărbaţilor uită ceea ce le defineşte ca fiinţe nedefinibile, inefabile, iar pantalonii pe care îi poartă, nu de puţine ori, sfârşesc prin a le purta pe ele!

     Uneori ele se simt vinovate, fără nicio raţiune! Chiar şi în dragoste, femeia este pasivă, supusă, dominată. Ea se dă şi este dată! De altul sau de bunăvoie! De soţie sau altcum! Bărbatul o ia aşa cum şi-ar face o plăcere, folosindu-se de femeie, şi tot el este acela care o şi dă... de soţie sau altcum! Bărbatul, în aventurile lui, domină totul prin raţiune şi îşi poate risca chiar viaţa în mod conştient, în timp ce femeia nu-şi riscă viaţa, ci ea o dă! Însă această vocaţie supremă a ei, dătătoare de viaţă, nu ar trebui să o anihileze sau să o proiecteze într-o stare profundă de amnezie emoţională sau erotică...!Căci, chiar dacă bărbatul domină firea, bărbatul nu domină specia, şi în consecinţă femeia! Pentru că ea este aceea care îi face pe bărbaţi să poate razboaie, să meargă la sală, să mai arunce un ochi uneori la talia lor!

     Ideea esenţială, însă, nu este aceasta, ci faptul că multe dintre dramele contemporane care se consumă în ritm cotidian între sexe, poartă o culpă oarecum... comună! Chiar dacă bărbatul ia mult prea multe lucruri ca fiind implicite sau ca şi cum i s-ar cuveni, chiar dacă de mult prea multe ori se comportă ca un... brutar cu femeia, chiar dacă de mult prea multe ori, în numele iubirii, femeia îi permite aceste lucruri, chiar dacă de mult prea ori ea trebuie să renunţe sau să uite ceea ce o defineşte ca fiinţă nedefinibilă, FEMEIA rămâne, dincolo de orice, expresia cea mai înaltă a erotismul, a erotismului şi nu a sexualităţii ieftine, vulgare, de bazar şi de periferie urbană, ci a erotismului care îl motivează pe bărbat să se grăbească cu drag spre casă şi să exclame: "Iubito, am venit!"

Balcanii, bârfa şi fasolea!

Judecarea oamenilor după aparenţe alături de scârbavnica şi urâta dincolo de comparaţie îndeletnicire, căreia cosmopoliţii îi spun "socializare", iar înapoiaţii ca mine îi spun "bârfă", oferă o întreagă perspectivă asupra vieţii ieftine din punct de vedere intelectual, dar şi spiritual al zonei în care ne ducem, pardon, ne târâim noi existenţa! Să nu fim mai prejos decât restul... Balcanilor! De fapt într-o ţară unde miroase a varză, a sarmale şi a fasole încă de la graniţe, unde însuşi aerul e mai rarefiat - măcar de ar fi fost din cauza altitudinii spirituale, chiar şi spaţiale ar fi fost extraordinar - unde praful şi corupţia sunt mai vârtoase, la ce să ne aşteptăm? Nu degeaba şi-a scuturat Sf. Nifon papucii când a plecat din Ţara Românească, iar acum i-am adus moaştele spre adorare în locul pe care el l-a blestemat să se aleagă praful de el! Oare pe Sf. Nifon l-a... consultat vreun "sfânt" dintre cei contemporani dacă vrea să se odihnească, spre slava lui Hristos, aici?

Şi atunci ne-a cuprins invidia...

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos "Cugetarile" lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din "Etica" lui Spinoza. 

Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din "Phaidon" al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. 

In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard II consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgameş, Ghandi si "Declaratia de Iubire" a lui Liiceanu. 

Ne-am simtit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... 

Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti... Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. 

N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Sf. proroc Ilie Thesbitul în tradiţia creştină!

    Sf. prooroc Ilie Thesbitul a trait in secolul al IX-lea inainte de Hristos. Pe vremea aceea, domnea peste Israel imparatul Ahab, acesta urmand in rautate celorlalti imparati inchinatori la idoli. Vazand Ilie atata ratacire de la dreapta credinta si atata orbire si intunecare, umplandu-se de ravna dumnezeiasca, s-a dus inaintea lui Ahab si dupa ce l-a mustrat pentru nebunia si idolatria lui, l-a amenintat, facandu-i cunoscuta voia lui Dumnezeu, atat pe el, cat si pe poporul cel orbit si inselat de el, ca vor fi pedepsiti cu mare grozavie de catre Dumnezeu: "In acesti ani nu va fi nici roua, nici ploaie!". Odata cu aceste cuvinte, s-a incuiat cerul si s-a facut seceta mare, incat nici o picatura de ploaie sau roua n-a cazut de sus pe pamant timp de trei ani si jumatate. Apoi, a urmat o seceta cumplita, lipsa de hrana si foamete in tot poporul, incat sufereau si oamenii, dar si dobitoacele. Ahab l-a amenintat pe Ilie cu moartea. Din aceasta cauza, proorocul Ilie a fost nevoit sa stea ascuns pana au trecut anii de seceta. Ascunzatoarea sa a fost mai intai aproape de un parau. Acolo a fost hranit de corbii care-i aduceau zilnic paine. A stat si in casa unei vaduve in Sarepta Sidonului, in Fenicia. Si acolo a fost hranit minunat, caci bruma de faina si ulei ce avea acea vaduva, s-a ajuns tot timpul cat a fost gazduit Ilie la ea. Acestei femei, Ilie i-a inviat si copilul care-i murise. Ilie a prezis regelui Ahab si sotiei sale ca vor muri de moarte infricosatoare, ceea ce s-a si intamplat. Sfantul n-a murit, ci s-a inaltat la cer intr-un car de foc, pe 20 iulie, atunci cand e praznuit. 

    Minunile pe care le-a facut in timpul vietii sale l-au trecut in randul sfintilor. Sfantul Ilie, sfant razboinic al calendarului ortodox, a fost investit de popor cu atributele zeilor tunetelor si fulgerelor. Ca si acestia, el mana un car de foc in timpul furtunilor si isi trimite fulgerele catre diavoli si pacatosi. La trasura sa sunt inhamati doi sau patru cai albi, inaripati. Acolo, pe cer, sfantul Ilie alearga printre nori, tuna, fulgera si trasneste. Speriati, dracii se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpul unor animale, in special caini si pisici. Dorind sa nu-i scape nici unul, trasneste si arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile in care s-au ascuns dracii. In tinerete, ar fi tunat si ar fi trasnit atat de puternic, incat plesnea copilul in pantecele mamei si vitelul in burta vacii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lasat ciung de mana dreapta, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continua sa alunge dracii si sa-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc tinut in mana stanga.

    Este bine ca in vreme de furtuna, ferestrele si usile caselor sa nu fie lasate deschise, ca sa nu se poata strecura vreo spurcaciune de drac inauntru si casa sa fie trasnita. Dracul trage mai mult la carpen, de aceea e bine sa nu ai la casa acest lemn, ori sa te adapostesti sub carpen. In vreme de furtuna, este bine sa stai la luminisuri si mai bine sa te ploua, caci la adaposturi toti dracii trag. Trebuie sa-ti faci cruce des, caci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, cand i-a dat biciul in mana: "Ilie, in toate sa dai, dar in cruce noua sa nu dai!"
   In ajunul zilei sfantului Ilie, fetele se duc noaptea pe locurile unde este semanata canepa, se dezbraca de camasi si dupa ce se tavalesc goale prin canepa, se imbraca repede si merg acasa sa se culce. Daca peste noapte vor visa canepa verde, este semn ca la maritis vor lua flacai de barbati; daca insa vor visa canepa uscata, se vor marita dupa oameni batrani. La revarsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasa si se puneau la uscat la umbra, pe prispa sau in camara. Se culegeau si alte plante, considerate bune pentru vraji si farmece; odata uscate, acestea erau stropite cu sangele unui cocor, taiat chiar deasupra lor. Astfel "menite", prin sacrificiu, plantele puteau fi folosite de vrajitoare.

    De sfantul Ilie, femeile duc la biserica busuioc si-l pun la iconostas. La sfarsitul slujbei, il iau si ii dau foc, iar cu cenusa lui se freaca in gura copiii, cand au bube. Marul este pomul sfantului Ilie, de aceea nu se mananca mere noi pana in aceasta zi. Daca va tuna in ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. In ziua sfantului, jertfelnicul de la biserica este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul mortilor. In unele sate, femeile duc la biserica lapte si vin, iar peste zi fac praznice pentru cei morti. Merele se duc intai la biserica, pentru ca exista credinta ca numai asa ele vor deveni de aur pe lumea cealalta. Daca nu se pastreaza aceasta datina, cel ce mananca mere inainte de sf. Ilie, va culege vesnic mere pe lumea cealalta, dar cand va incepe sa le manance, ele ii vor pieri de dinainte. Unele femei impart si porumb fiert, dar si farfurii cu mancare, impodobite cu flori de vara. Tot cu flori de vara, legate cu lana rosie, sunt si canile pline cu apa. Inaintea acestei sarbatori se incheie obiceiurile de invocare a ploilor.

Numai americanii sa aiba tornade?

Din pacate nu am reusit sa surprind decat partial aceasta furtuna, aflata in formare in momentul in care filmam... cu telefonul! Adevarata furtuna s-a declansat la numai cateva minute dupa ce m-am oprit din filmarea propriu-zisa, cand torente de noroi si pietris curgeau la modul cel mai autentic de pe dealurile invecinate! Insa a fost mult mai important sa fiu atent la drum decat sa filmez! Dar va puteti face macar o idee generala, si in plus buletinele de stiri au abundat in informatii despre aceasta ploaie cumplita care a facut pagube materiale serioase! Din nou! Sa nu cumva sa uitam cum e in Romania cand ploua!

O aventură dobrogeană... a la Tulcea!

‘Invitat’ în calitate de fotograf (mai mult amator) al evenimentului care leagă două vieţi, şi pe care noi îl numim în mod convenţional ‘nuntă’ - căci toate lucrurile bune din viaţa noastră trebuie să poarte un nume, am ajuns la Tulcea în data de 18 Iunie 2010!

 Şi această călătorie, care s-a dovedit a fi una iniţiatică :), a început sub semnul aventurii chiar din primele momente! Nu voi insista, dar ‘silit’ de împrejurări şi de muza literaturii :) voi relata câteva dintre ele: în primul rând, navigatorul meu Garmin care se ‘certa’ cu mine şi îmi reconfigura constant ruta ignorându-mi voinţa, se ‘bucura’ de aceeaşi constantă ignoranţă din partea-mi încăpăţându-mă în a-i fi obedient... până în momentul în care m-am abandonat ochiului nevăzut al satelitului stăpân şi m-am lăsat condus către punctul de trecere cu bacul, convins fiind - în încăpăţânarea mea - că există de fapt o altă rută - aviz amatorilor :)).

Uimit de frumuseţea locurilor şi, mai ales, de peisajele extraordinare pe care Dunărea le oferea cu multă generozitate obiectivelor mele, am profitat de ocazie pentru a imortaliza unele dintre ele, Delta fiind un element constant de noutate. Prilej cu care, dornic în a trage cadru după cadru - să nu spun shot după shot :)) - am alunecat şi am căzut în Dunăre, prevestind inundaţiile viitoare prin ‘inundaţia’ propriilor tenişi. Puma! :)! Că doar suntem firmă serioasă :))! Nimic spectaculos, dacă nu ar fi fost unica pereche de încălţări, urmând a cunoaşte tânăra familie... cu tălpile curate! Ba curat-murdare :), coane... că am colindat prin toată Tulcea desculţ pentru a-mi găsi ceva încălţări spre a face impresie onorabilă tinerei familii!

Aventura a continuat cu trei ore de aşteptare-întrebare-emoţie-deziluzie provocate de o neînţelegere telefonică, ce s-a dovedit în final a fi neîntemeiată - tânăra mireasă uitase telefonul acasă şi nu am putut să o anunţ că am sosit :).

 Într-un final am cunoscut tânărul cuplu - Juan Miguel şi Daniela, el spaniol tandru, iar ea româncă energică :), şi după... ‘familiarizarea’ cu ei şi reîmprospătarea necesară în urma unui drum de vreo patru ore, am plecat către destinaţia shooting-ului pre-wedding day! Vila 13, fosta reşedinţă de protocol a familiei, de tristă amintire, Ceauşescu, înainte de 1989, căreia i s-a aplicat un face-lift şi a fost adusă la nevoile contemporane... spre a nu mai bate câmpii, pardon apa în piuă :), locul ales a fost extraordinar, iar Daniela l-a numit ‘un colţ de rai’... pe bună dreptate!

După şedinţa foto, care a durat în jur de două ore şi care a fost una extraordinară atât prin frumuseţea locului, cât mai ales prin modul  în care cei doi au interacţionat, fantastic, cuvintele fiind de prisos de cele mai multe ori, ne-am întors în oraş şi am stabilit câteva detalii legate de lumini şi alte elemente de logistică pentru desfăşurarea evenimentului propriu-zis de a doua zi la Hotelul Esplanada un stabiliment :) elegant de 4 (patru) stele, * * * * :)!

A doua zi a început cu shooting-ul de la coafor, a continuat cu shooting-ul din timpul sesiunii de make-up - realizat cu multă rabdare şi eleganţă, fără să mai pomenesc de pricepere, de către domnişoara de onoare, Andreea - şi a probării accesoriilor, toate Dior, ale miresei noastre :), cu practicarea tradiţiilor şi obiceiurilor pe care cred că le cunoaşteţi, cu oficierea în ritul romano-catolic a Tainei Căsătoriei, cu shooting-ul după, care s-a desfăşurat în centrul oraşului şi care a atras o mulţime de lume atât prin desfăşurarea de forţe logistice :), dar mai ales prin frumuseţea şi prin degajarea pe care le-au dovedit Juan-Miguel şi Daniela.

Evenimentul a culminat cu petrecerea de la restaurantul hotelului unde, deşi numărul invitaţilor a fost relativ restrâns, atmosfera a fost una extraordinară, de mare bucurie şi veselie, cu mult dans - dobrogean - şi voie bună, lucru în privinţa căruia Daniela ne-a avertizat: ‘vedeţi că ai mei sunt mari dansatori :)!’, cu o masă şi un aranjament demne de un hotel de patru stele, cu multe ‘elemente’ de gastronomie dobrogeană şi... maritimă, toate realizate cu grijă şi stil!

Pentru că risc să devin prozator în toată regula şi nu acesta este scopul umilei mele însemnări de blog, mă opresc aici, concluzionând că a fost un eveniment elegant, care mi-a dat ocazia să cunosc în primul rând doi oameni de calitate, onorabili şi la fel de eleganţi ca evenimentul în sine - şi nu au fost singurii - un oraş drăguţ, curat, cu marcaje stradale, dezvoltat, cu oameni amabili şi destul de prietenoşi, pe care unul dintre invitaţi mi l-a recomandat ca un loc potrivit, ‘unde să poţi începe o viaţă nouă’... într-un cuvânt - sau mai multe :) - o aventură dobrogeană... a la Tulcea!

Legea atracţiei sau suntem ceea ce gândim!

Tot ce se întâmplă în viaţa ta, se întâmplă pentru că este atras de tine. Totul vine către tine în virtutea imaginilor din mintea ta. Este vorba despre ceea ce gândeşti, procesele din mintea ta atrag ceea ce ţi se întâmplă.

Sf. Scriptură şi limba de... lemn!

Într-o postare mai veche aminteam că am participat acum câteva luni, alături de câţiva prieteni, la un eveniment destul de important pentru timpurile pe care le trăim: lansarea în Târgovişte a noii traduceri a Evangheliei după Ioan, traducere realizată de către patrologul Cristian Bădiliţă, lucrare care face parte dintr-un amplu proiect de retraducere în limba română a cărţilor Sfintei Scripturi; traducerea Vechiului Testament (versiunea Septuaginta) fiind încheiată, Cristian Bădiliţă continuă cu traducerea Noului Testament din care au fost traduse până acum Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Ioan, urmând a fi publicat - probabil destul de curând - şi cel de-al treilea volum - Apocalipsa.

Ceea ce am remarcat după o lectură - şi nu spun un studiu atent - este superioritatea - să nu spun acurateţea - limbajului! Un limbaj mult mai fluent, din care lipsesc arhaismele şi terminologia searbădă cu care ne-am obişnuit în ultimele versiuni ale Sf. Scripturi în limba română!

Pentru ca Biserica să aibă creştini buni aceştia trebuie să cunoască bine sau cel puţin să înţeleagă bine creştinismul, adică învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos cuprinsă în Noul Testament, cu alte cuvinte să aibă o traducere bună la îndemână! Motiv pentru care o 'reîmprospătare' a limbajului teologic, în sensul normalizării acestuia la toate nivelurile, sintactic, morfologic şi lexical este mai mult decât necesară. Iar atât timp cât nu avem traduceri bune, clare, în limba pe care noi o vorbim acum, care să poată fi pătrunse de către toată lumea, şi nu în limba arhaică a secolului al XVIII - lea sau începutul secolului al XIX - lea, acest lucru nu este posibil! Motiv pentru care, din nou, generaţiile mai tinere sau contactul lor cu Sf. Scriptură - şi spun asta din experienţă personală, şi nu din cărţi - este ratat din start sau condamnat la sterilitate.

Asta nu înseamnă că traducerile existente nu sunt bune, nici pe departe în intenţia mea să spun acest lucru, dar fiecare generaţie trăieşte într-un anumit spaţiu, cultural, spaţial, lingvistic, social care este propriu! Iar sfinţenia, sacralitatea nu se manifestă în altă parte decât în acest spaţiu care se află într-o perpetuă evoluţie... rescrierea sau regândirea mesajului creştin într-o limbă curată, contemporană, autentică şi frumoasă, vie şi firească fiind necesară, bineplăcută şi chiar utilă!

Despre libertate si alte iluzii!

Daca e ceva interpretabil, atunci acel ceva e si discutabil. Libertatea e un concept, o notiune extrem de relativa. Depinde de care parte a... puterii te situezi! Probabil libertatea din Europa nu se aseamana modului in care perceputa libertatea in Tanzania, in Bolivia, in Ecuador sau in Burundi. Probabil chiar socrul meu, pensionar, in urma noii legi a pensiilor, care se chinuie sa supravietuiasca, are un alt concept al libertatii decat care cel care ma face pe mine sa ma exist.

Asa ca, chiar daca la prima vedere o intrebare asemanatoare celei din titlu poate sa va scandalizeze, daca ne gandim putin, ne dam seama ca poate fi o tema de dezbatere. Evident ca suntem liberi. Liberi cat ne lasa... statul. Ca taxele, impozitele, obligatiile fiscale nu sunt optionale. Trebuie sa respecti legile, chiar daca nu esti de acord cu ele sau chiar daca nu stii de existenta lor. IAr in aceasta tara bizara numita Romania, se pot vota cate o suta de legi intr-o zi buna a parlamentarilor.

Libertatea obliga deseori cetatenii la multe lucruri. Iar obligatiile statului, ale autoritatilor, sunt percepute foarte lax, chiar de ei insisi.

Chiar daca avem libertati multe, avem si obligatii pe masura. Statul ne obliga, bancile ne obliga, primarii ne obliga, conturile noastre reale si virtuale ne obliga si societatea ne conditioneaza.

Pe de alta parte, cei care stiu legile pe de rost se pot elibera de obligatiile impuse de acestea. Un avocat bun, un contabil bun are putine limite in societate. Interpreteaza tot, gaseste scapari, vicii de procedura, poate sa ascunda si sa descopere sume, marfuri si fapte cu cateva ecuatii si randuri simple. Asa ca exista libertate in societate intr-un mod cert.

Suntem liberi in exprimare, putem vorbi linistiti ca nu ne asculta... nimeni! :)) Suntem liberi in a ne deplasa oriunde, suntem liberi in a ne alege reprezentantii, chiar daca nu prea intelegem acest drept, suntem liberi in a crea si a abroga legi. Chiar daca legile sunt stabilite deasupra capetelor noatre, nu putem spune ca nu avem puterea de a le schimba, cu putina implicare. Ceea ce nu se putea face pana-n zilele noastre.

Argumente sunt de ambele parti. Insa ramane sa raspundem la intrebare: suntem sau nu mai liberi decat un iobag din Evul Mediu? Greu de raspuns!

Jazz sau alta lume!

Jessy J... sau rafiment sonor!

http://jessyj.com/

Pretul umilintei sau profesor bugetar!

Clipul 'embeded' este luat luat chiar de la Pro TV! Comentariile vi le las voua!

Consumul de carburanti a scazut cu aproximativ 10% din 2009

StirileProTV.ro

Cum se naste o paradigma!

Motto: "E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăţi” 

[Albert Enstein]

Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătura de banane. Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nicio maimuţă nu se mai suia pe scara, în ciuda tentaţiei bananelor.

Atunci, oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi niciun membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi, în fine, al cincilea au fost schimbaţi. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apa rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.

Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce le băteau pe cele care încercau să se caţere pe scară, răspunsul lor ar fi fost: “Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa, aici… AŞA ESTE TRADIŢIA!”

Still Alive...

Dacă în ultimul timp nu am mai postat nimic pe acest blog, asta nu înseamnă că am renuţat, că mi-a trecut sau, mai grav, că am dispărut! Pur şi simplu am luat o pauză, dar când voi reveni, pe mulţi voi 'popi'... Mai e puţin şi voi lua vacanţă, iar vara care se anunţă cumplită sub toate aspectele, nu detaliez acum căci o voi avea pe toată la dispoziţie, îmi va oferi toată inspiraţia necesară!

So, don't go anywhere cause I'll be back! Soon enough! Sooner than you think!