‘Invitat’ în calitate de fotograf (mai mult amator) al evenimentului care leagă două vieţi, şi pe care noi îl numim în mod convenţional ‘nuntă’ - căci toate lucrurile bune din viaţa noastră trebuie să poarte un nume, am ajuns la Tulcea în data de 18 Iunie 2010!
Şi această călătorie, care s-a dovedit a fi una iniţiatică :), a început sub semnul aventurii chiar din primele momente! Nu voi insista, dar ‘silit’ de împrejurări şi de muza literaturii :) voi relata câteva dintre ele: în primul rând, navigatorul meu Garmin care se ‘certa’ cu mine şi îmi reconfigura constant ruta ignorându-mi voinţa, se ‘bucura’ de aceeaşi constantă ignoranţă din partea-mi încăpăţându-mă în a-i fi obedient... până în momentul în care m-am abandonat ochiului nevăzut al satelitului stăpân şi m-am lăsat condus către punctul de trecere cu bacul, convins fiind - în încăpăţânarea mea - că există de fapt o altă rută - aviz amatorilor :)).
Uimit de frumuseţea locurilor şi, mai ales, de peisajele extraordinare pe care Dunărea le oferea cu multă generozitate obiectivelor mele, am profitat de ocazie pentru a imortaliza unele dintre ele, Delta fiind un element constant de noutate. Prilej cu care, dornic în a trage cadru după cadru - să nu spun shot după shot :)) - am alunecat şi am căzut în Dunăre, prevestind inundaţiile viitoare prin ‘inundaţia’ propriilor tenişi. Puma! :)! Că doar suntem firmă serioasă :))! Nimic spectaculos, dacă nu ar fi fost unica pereche de încălţări, urmând a cunoaşte tânăra familie... cu tălpile curate! Ba curat-murdare :), coane... că am colindat prin toată Tulcea desculţ pentru a-mi găsi ceva încălţări spre a face impresie onorabilă tinerei familii!
Aventura a continuat cu trei ore de aşteptare-întrebare-emoţie-deziluzie provocate de o neînţelegere telefonică, ce s-a dovedit în final a fi neîntemeiată - tânăra mireasă uitase telefonul acasă şi nu am putut să o anunţ că am sosit :).
Într-un final am cunoscut tânărul cuplu - Juan Miguel şi Daniela, el spaniol tandru, iar ea româncă energică :), şi după... ‘familiarizarea’ cu ei şi reîmprospătarea necesară în urma unui drum de vreo patru ore, am plecat către destinaţia shooting-ului pre-wedding day! Vila 13, fosta reşedinţă de protocol a familiei, de tristă amintire, Ceauşescu, înainte de 1989, căreia i s-a aplicat un face-lift şi a fost adusă la nevoile contemporane... spre a nu mai bate câmpii, pardon apa în piuă :), locul ales a fost extraordinar, iar Daniela l-a numit ‘un colţ de rai’... pe bună dreptate!
După şedinţa foto, care a durat în jur de două ore şi care a fost una extraordinară atât prin frumuseţea locului, cât mai ales prin modul în care cei doi au interacţionat, fantastic, cuvintele fiind de prisos de cele mai multe ori, ne-am întors în oraş şi am stabilit câteva detalii legate de lumini şi alte elemente de logistică pentru desfăşurarea evenimentului propriu-zis de a doua zi la Hotelul Esplanada un stabiliment :) elegant de 4 (patru) stele, * * * * :)!
A doua zi a început cu shooting-ul de la coafor, a continuat cu shooting-ul din timpul sesiunii de make-up - realizat cu multă rabdare şi eleganţă, fără să mai pomenesc de pricepere, de către domnişoara de onoare, Andreea - şi a probării accesoriilor, toate Dior, ale miresei noastre :), cu practicarea tradiţiilor şi obiceiurilor pe care cred că le cunoaşteţi, cu oficierea în ritul romano-catolic a Tainei Căsătoriei, cu shooting-ul după, care s-a desfăşurat în centrul oraşului şi care a atras o mulţime de lume atât prin desfăşurarea de forţe logistice :), dar mai ales prin frumuseţea şi prin degajarea pe care le-au dovedit Juan-Miguel şi Daniela.
Evenimentul a culminat cu petrecerea de la restaurantul hotelului unde, deşi numărul invitaţilor a fost relativ restrâns, atmosfera a fost una extraordinară, de mare bucurie şi veselie, cu mult dans - dobrogean - şi voie bună, lucru în privinţa căruia Daniela ne-a avertizat: ‘vedeţi că ai mei sunt mari dansatori :)!’, cu o masă şi un aranjament demne de un hotel de patru stele, cu multe ‘elemente’ de gastronomie dobrogeană şi... maritimă, toate realizate cu grijă şi stil!
Pentru că risc să devin prozator în toată regula şi nu acesta este scopul umilei mele însemnări de blog, mă opresc aici, concluzionând că a fost un eveniment elegant, care mi-a dat ocazia să cunosc în primul rând doi oameni de calitate, onorabili şi la fel de eleganţi ca evenimentul în sine - şi nu au fost singurii - un oraş drăguţ, curat, cu marcaje stradale, dezvoltat, cu oameni amabili şi destul de prietenoşi, pe care unul dintre invitaţi mi l-a recomandat ca un loc potrivit, ‘unde să poţi începe o viaţă nouă’... într-un cuvânt - sau mai multe :) - o aventură dobrogeană... a la Tulcea!
1 comentarii:
Desi eu am incercat sa fiu cat se poate de elegant in acest articol, se pare ca nu am reusit sa provoc efectul pe care l-am intentionat! Postarea nu este un pupincurism, ci numai o relatare... eufemistica a tot ce s-a intamplat, dar de dragul naratiunii am pastrat unele lucruri nespuse, iar cine are un ochi educat si ma cunoaste sunt absolut convins ca este capabil sa citeasca printre randuri! Caci asa este in viata, iar viata bate filmul! Iar pe unii oamenii nimic nu ii multumeste! Nici macar o postare eleganta de blog!
joi, 15 iulie 2010 la 17:59:00 EESTTrimiteți un comentariu