Sf. Scriptură şi limba de... lemn!

Într-o postare mai veche aminteam că am participat acum câteva luni, alături de câţiva prieteni, la un eveniment destul de important pentru timpurile pe care le trăim: lansarea în Târgovişte a noii traduceri a Evangheliei după Ioan, traducere realizată de către patrologul Cristian Bădiliţă, lucrare care face parte dintr-un amplu proiect de retraducere în limba română a cărţilor Sfintei Scripturi; traducerea Vechiului Testament (versiunea Septuaginta) fiind încheiată, Cristian Bădiliţă continuă cu traducerea Noului Testament din care au fost traduse până acum Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Ioan, urmând a fi publicat - probabil destul de curând - şi cel de-al treilea volum - Apocalipsa.

Ceea ce am remarcat după o lectură - şi nu spun un studiu atent - este superioritatea - să nu spun acurateţea - limbajului! Un limbaj mult mai fluent, din care lipsesc arhaismele şi terminologia searbădă cu care ne-am obişnuit în ultimele versiuni ale Sf. Scripturi în limba română!

Pentru ca Biserica să aibă creştini buni aceştia trebuie să cunoască bine sau cel puţin să înţeleagă bine creştinismul, adică învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos cuprinsă în Noul Testament, cu alte cuvinte să aibă o traducere bună la îndemână! Motiv pentru care o 'reîmprospătare' a limbajului teologic, în sensul normalizării acestuia la toate nivelurile, sintactic, morfologic şi lexical este mai mult decât necesară. Iar atât timp cât nu avem traduceri bune, clare, în limba pe care noi o vorbim acum, care să poată fi pătrunse de către toată lumea, şi nu în limba arhaică a secolului al XVIII - lea sau începutul secolului al XIX - lea, acest lucru nu este posibil! Motiv pentru care, din nou, generaţiile mai tinere sau contactul lor cu Sf. Scriptură - şi spun asta din experienţă personală, şi nu din cărţi - este ratat din start sau condamnat la sterilitate.

Asta nu înseamnă că traducerile existente nu sunt bune, nici pe departe în intenţia mea să spun acest lucru, dar fiecare generaţie trăieşte într-un anumit spaţiu, cultural, spaţial, lingvistic, social care este propriu! Iar sfinţenia, sacralitatea nu se manifestă în altă parte decât în acest spaţiu care se află într-o perpetuă evoluţie... rescrierea sau regândirea mesajului creştin într-o limbă curată, contemporană, autentică şi frumoasă, vie şi firească fiind necesară, bineplăcută şi chiar utilă!