Join my Revolution!

«Să nu-ţi faci chip cioplit...»

2012-01-31T16:52:00.003+02:00

Tindem să trăim într-o lume în care nimeni sau aproape nimeni nu mai vorbeşte despre dragoste! Iar atunci când unii o mai fac fie sunt "naivi", nebuni cuminţi, fie ar trebui să fim convinşi că vorbesc, de fapt, despre altceva.

Limitele inimii sunt trasate de limitele mâinilor. Inima, sentimentele şi trăirile sunt reduse la mâini. Dorim doar ceea ce ne pot da mâinile. Şi iată cum este soluţionat, absolut magistral, misterul... dragostei! Iar odată rezolvată... enigma ei, dragostea începe să dispară treptat din orizontul mental al reflecţiei noastre, din câmpul... contemplaţiei.

Locul visului - care creşte din mâini neputincioase, care atunci când sunt lipsite de putere... visează - este luat de iluzia puterii! Puterea că mâinile noastre pot crea lucruri pe care inima le cere. Iluzie... preapocaliptică, condamnată încă de acum vreo două mii şi ceva de ani de către profeţi drept... idolatrie!

* imaginea a fost preluată de la adresa http://zedruit.deviantart.com/art/desen-6-liniste-in-reflexie-42238967

Un poem vrea să fie...

2011-12-18T16:00:00.000+02:00

"Legătura dintre poezie şi limbaj seamănă cucea dintre erotism şi sexualitate. Şi în poezie — cristalizare verbală —limbajul se îndepărtează de scopul său natural, comunicarea. O caracteristicăesenţială a limbajului este dispunerea lui lineară: cuvintele se înlănţuie unuldupă altul, în aşa fel încît vorbirea poate fi comparată cu o apă curgătoare,în poezie, linia se răsuceşte, se întoarce din drum, şerpuieşte; linia dreaptăîncetează de a mai fi arhetipul, cedează locul cercului şi spiralei. Există unmoment în care limbajul nu mai alunecă, ci, ca să spunem aşa, se ridică şi seleagănă deasupra hăului; există alt moment, în care nu mai curge,transformîndu-se într-un corp solid şi transparent — cub, sferă, obelisc — înţepenit în mijlocul paginii.Semnificaţiile îngheaţă sau se risipesc; în ambele cazuri, nu se lasăpătrunse. Cuvintele nu mai spun acelaşi lucru ca în proză; un poem nu vrea săspună ceva, vrea să fie. Aşa cum erotismul pune între paranteze reproducerea,poezia pune între paranteze comunicarea" [Octavio Paz]

Puşcărie... fără pereţi!

2011-12-01T22:05:00.001+02:00

Cândva eram "conectaţi" la o lume mult mai bogată spiritual - şi nu numai - decât cea în care trăim acum şi la care suntem conectaţi... O lume plină de încântare şi de un simţ al... miraculosului pe care l-am pierdut, căci trăim online, conectaţi tot timpul şi paradoxal suntem deconectaţi... Pentru că ne focalizăm pe altceva, pentru că în fiecare zi ni se vâră, aproape cu forţa, în cap o filozofie defectă... Pentru că ni se trage peste ochi o altă lume, care să ne închidă ochii de la lumea reală!

Iar această lume falsă, care ni se trage peste ochi, este pretutindeni, alcătuită din tot ceea ce este în jurul nostru! O lume falsă, paradoxal de reală pe care o vezi, pe care o simţi când îţi arunci ochii pe fereastră, când deschizi computerul, când deschizi televizorul, chiar când mergi la biserică sau atunci când, stând ca un tembel la coadă, îţi plăteşti taxele şi impozitele mincinoase! Este butaforia care ţi-a fost trasă ca o cortină peste ochii minţii spre a te orbi, spre a te redirecţiona de la adevărata realitate, aceea că suntem întemniţaţi într-o puşcărie fără pereţi şi fără gardieni, pe care nu o putem atinge şi nici vedea, o temniţă a... minţii!

Fiecare zi... un nou răsărit!

2011-11-28T19:43:00.001+02:00

Viaţa este un şir constant de alegeri. De opţiuni! Acest lucru poate fi copleşitor, iar în anumite situaţii epuizant de-a dreptul dacă punem presiune asupra noastră la fiecare decizie pe care o luăm, cuprinşi de teama că am făcut o alegere greşită! Putem trăi constant sub această presiune sau putem lua o... pauză, în speranţa că, poate, la un moment dat cineva sau ceva ne va spune care este cea mai bună direcţie, cea mai bună alegere! Sau ne putem "sincroniza" cu ceea ce ne dorim la un moment dat, conştienţi fiind că indiferent ce turnură vor lua lucrurile, în ce direcţie se vor îndrepta, în ce direcţie ne vom îndrepta, vom fi fericiţi că am descoperit puterea de a ne urma instinctele şi de a... alege!

Broken, yet alive! Still...

2011-11-09T21:38:00.000+02:00

Chiar dacă nu am mai scris nimic, asta nu înseamnă nu mai exist! Chiar dacă nu mai apare nimic nou sau nu a mai apărut nimic în ultimul timp pe blogul acesta, asta nu înseamnă că am renunţat! Chiar dacă perpetua metamorfoză din jur m-a afectat şi pe mine, nu înseamnă că nu mai... gândesc! Chiar dacă reperele mele s-au realiniat, s-au reordonat, după criterii care, din păcate, de cele mai multe ori îmi rămân tainice chiar şi mie, după raţiuni care mi-au... scăpat, care încă îmi scapă, sunt încă viu! Şi deşi ştiu că mă cauţi, aşa cum şi eu însumi o fac, sunt exact acolo unde m-ai lăsat... acolo unde m-ai abandonat...

Anatomia unei... emoţii (II)

2011-08-08T13:26:00.003+03:00

Scriam în postarea de ieri că telenovela se desfăşoară pretutindeni numai că oamenii sunt diferiţi. Şi atunci începem să descoperim, şă conştientizăm, să înţelegem şi să acceptăm, poate, că într-o manieră bizară noi înşine suntem problema, însă nu ştim ce anume trebuie sau ar trebui să facem! Pentru că nu suntem suficienţi de puternici să trecem peste noi înşine! Sabotăm şi ne sabotăm; renunţăm la tot, relaţii, cariere, uneori chiar şi la copii! Ne refugiem în alcool, ne... magnetizăm privirile în vitrinele (şi în spatele lor) magazinelor de... vise! Controlăm! Sau vrem să controlăm! Suntem obsedaţi! Dependenţi! Supraabundenţi şi supraponderali! Ne ascundem!

Atacăm! Forma sau felul de manisfestare a... disfuncţiilor noastre este complet irelevant! Şi poate chiar şi neimportant! Atât timp cât descoperim şi folosim mijloace diverse de a exhiba ura asupra sinelui! Şi de exhibat e clar că o vom facem! Toată această energie emoţională neconsumată constructiv şi spre zidirea noastră se va difuza în ceva, undeva! Cumva! Iar ura de sine poate fi o emoţie puternică, una ce te consumă dinlăuntru şi pe dinlăuntru! Focalizată către sine se preface într-un... iad, exact, un iad personal: dependenţă, obsesie, depresie, relaţii umane violente, boală, angoasă, psihoză şi pot continua la nesfârşit, căci fiinţa umană are resurse nelimitate în a practica răul, aşa cum le are în egală măsură şi spre a face binele!

Proiectată afară, exhibată, devine iadul nostru colectiv, societatea umană bolnavă, care suferă din cauza disfuncţiilor comune: război, jaf, crimă, violenţă, opresiune, sclavagism modern! Este exact acelaşi lucru, numai că de data asta iadul are mai multe... reşedinţe!

Anatomia unei... emoţii!

2011-08-07T16:39:00.002+03:00

Deşi ne naştem plini de iubire, aici pe pământ învăţăm frica! Nu este în noi, o învăţăm şi o trăim aici, pe pământ! Unde ai crede că am avea, poate, puţină compasiune pentru noi înşine, dar, greşit, nu avem! Mulţi dintre noi avem ceea ce ne trebuie: aspect, aptitudini, educaţie, talent, cunoştinţe... Însă din anumte puncte de vedere suntem paralizaţi! Ne este teamă! Nu de ceva anume, ci ne este teamă, pur şi simplu! Ne ferecăm în lanţuri emoţionale, dezgustaţi, să nu spun scârbiţi, de noi înşine, gândind, greşit, că poate unora nu le este pe atât de frică pe cât ne este nouă, lucru care, poate, ne face să ne fie şi mai teamă; ne gândim că poate au ceva ce noi nu avem, că poate ştiu ceva ce noi nu ştim, că poate posedă ceva ce noi nu posedăm, că poate nouă ne lipseşte chiar... un cromozom! Ne este teamă! Nu de ceva anume, ci ne este teamă, pur şi simplu! Ne este teamă că nu avem relaţia perfectă sau din contră! Ne este teamă că oamenii nu ne plac sau din contră! Ne este teamă de succes în aceeaşi măsură în care ne este teamă de eşec! Ne este teamă să nu murim de tineri, fiindu-ne teamă în egală măsură că vom muri bătrâni! Ne este teamă, paradoxal, mai mult de viaţă decât de moarte! Mai mult să trăim decât să murim!

Şi aproape întotdeauna suntem disperaţi să găsim o soluţie, o ieşire prin... fugă - despre care nu mai vorbesc am făcut-o în multe rânduri - sau prin prin evoluţie, dezvoltare personală! Ne înscriem la cutare curs, loc de muncă, terapeut, seminar, dietă, relaţie, aventură sau proiect! Dar mult prea des toate acestea nu au niciun efect, gradele universitare nu ne ajută, dietele nu au efect, proiectele nu au continuitate sau aplicabilitate, aşa că ne trezim în aceleaşi lanţuri care devin din ce în ce mai groase şi mai strânse! Aceeaşi telenovelă care se desfăşoară în locuri diferite, cu oameni diferiţi!

Copilărie, ceţuri şi minuni!

2011-08-05T13:27:00.000+03:00

Scriam ieri că existăm pe pământ spre a fi părtaşi la lucrarea divină de "difuzare" a iubirii, a luminii, sub toate formele pe care acestea le îmbracă! Pentru că iubirea te face mai bun, mai cald, mai sensibil, mai atent la cei din jur, mai răbdător, mai credicios, mai plin de nădejde, aşa cum însuşi sf. ap. Paul spunea cu un mileniu şi mult peste în urmă!

Iubirea este înscrisă adânc în codul nostru emoţional genetic! nu poate fi distrusă, nu poate fi decât ascunsă sau reprimată! Iar lumea perfectă a copilăriei, a iubirii, se află încă, adânc îngropată, în mintea noastră! Am citit cândva "Ceţurile Avalonului", carte extraordinară care face o aluzie mitologică la povestirile legate de regele Arthur şi cavalerii săi! Avalon-ul este o insulă misterioasă, ascunsă în spatele unor ceţuri uriaşe şi impenetrenabile, care dacă nu se ridică, drumul către insulă este imposibil în aceeaşi măsură în care dacă nu crezi că insula este acolo, ceţurile nu se ridică!

Avalon-ul, Dumbrava minunată, Ţara de dincolo de negură sau oricare alt loc imaginar, reprezintă o lume dincolo de lumea pe care o percepem prin mijlocirea imediată, instantanee a simţurilor; simbolizează sensul magic al lucrurilor, tărâmul miraculos al copilăriei, care este cel mai adânc nivel al sinelui nostru - spun psihiatrii şi probabil nu o spun fără motiv. Este ceea ce suntem noi într-adevăr şi ceea ce este în adevăr nu se disipează şi nici nu dispare! Adevărul nu încetează a mai fi adevăr doar pentru că noi nu îl mai privim sau nu îl mai percepem! Iubirea pur şi simplu se înceţoşează, se înconjoară de ceţuri mentale, de psihoze, de angoase existenţiale, îşi pierde... clarul pentru că se focalizează pe altceva!

Avalon-ul este lumea pe care o ştiam atunci când eram "conectaţi" la delicateţea noastră, la inocenţă, la propriul nostru sine! În fapt este aceeaşi lume pe care o vedem azi, însă... infuzată de iubire, interpretată şi înţeleasă delicat prin lentila nădejdii, a credinţei şi a miraculosului. Poate fi "recuperată" cu uşurinţă, deoarece percepţia este o chestiune care ţine de alegere, pentru că... ceţurile se ridică atunci când credem că Avalon-ul este dincolo de ele!

Şi aceasta este, de fapt, minunea: ridicarea ceţurilor, metamorfoza percepţiei, întoarcerea la... iubire!

Despre iubire si alte... metehne! (III)

2011-08-04T15:56:00.002+03:00

Am fost programaţi spre a fi perfecţi încă din clipa în care ne-am născut! Aveam o predilecţie nativă, naturală către iubire. Imaginaţia ne era creativă şi abundentă. Eram "angrenaţi" într-o lume mult mai bogată decât cea la care suntem conectaţi acum; o lume plină de încântare, farmec şi magie!

Dar ce s-a întâmplat între timp? De ce pe măsură ce atingem o anumită vârstă şi privim în jur remarcăm că magia a dispărut? Pentru că am fost crescuţi, am fost educaţi să ne focalizăm, să "facem clarul" pe altceva, în afara noastră şi nu ÎN noi! Am fost educaţi să gândim... nenatural! Ne-a fost inoculată o filozofie defectă, un mod de a privi lumea care ne contrazice pe noi, care contrazice ceea ce suntem noi! Am fost învăţaţi să privim lumea aşa cum au ajuns unii să o privească, am ajuns un element dintr-o matrice, dintr-o reţea... socială!

Însă încă de la naştere am fost înzestraţi cu scânteia divină, iubirea! Iubirea care este faptul esenţial şi fundamental al existenţei noastre! Realitatea supremă şi motivul prezenţei noastre pe pământ! A fi pe deplin conştient de acest lucru, a trăi şi a experimenta iubirea, cu tot ce are, cu tot ce aduce ea, cu toate metamorfezele la care te supune, asumat şi de bunăvoie, prin tine şi prin alţii este, de fapt, scopul vieţii noastre!

Căutăm sensul vieţii, şi facem din asta o "cruciadă" modernă în căutarea unui "Graal" contemporan, a unui mit futurist şi preapocaliptic-milenar, în M5-uri, în Vuittoane şi iPhoane, în diamante sângerii şi "cărnuri" caramelizate de soarele Mediteranei sau te mai miri care soare. Însă sensul vieţii nu se regăseşte în bunurile materiale; sensul vieţii, împărăţia lui Christos, se regăseşte în noi înşine, aşa cum Christos însuşi ne învaţă! (Luca 17. 21)

Atunci când atribuim valoare altor lucruri decât iubirea - maşini, bani, case, prestigiu, poziţie socială - iubim lucruri care nu ne pot întoarce iubirea. Căutăm Sensul în lucruri fără noimă! Banii, în sinea lor, nu înseamnă nimic! Bunurile materiale, în sinea lor, nu înseamnă nimic! Totul poate fi luat de la noi afară de dragoste! Şi acest lucru face ca dragostea să fie acel unic lucru, pe care noi sa îl putem da! Toate celelalte - membrele trupului, inteligenţa şi posesiunile - ne pot fi luate cu de-a sila, dar dragostea nu poate fi nicicum dobândită din partea noastră, decât dacă noi singuri o vom da! Asumat, conştient şi de bunăvoie!

Existăm pe pământ spre a fi co-ziditori cu Dumnezeu prin împărtăşirea iubirii. Şi numai aşa înveţi cu adevărat să-i priveşti pe cei din jur şi să le descoperi frumuseţea luminoasă fără a dori, însă, să le-o iei în stăpânire!

+ infinit!

2011-07-04T19:46:00.002+03:00

«Love is passion, obsession, someone you can't live without. If you don't start with that, what are you going to end up with? Fall head over heels. I say find someone you can love like crazy and who'll love you the same way back. And how do you find him? Forget your head and listen to your heart. I'm not hearing any heart. Run the risk, if you get hurt, you'll come back. Because, the truth is there is no sense living your life without this. To make the journey and not fall deeply in love - well, you haven't lived a life at all. You have to try. Because if you haven't tried, you haven't lived.»

Cine sunteţi, de fapt?

2011-05-29T18:03:00.001+03:00

În fiecare zi privim în jur; vedem case, copaci, maşini... sentimente şi resentimente, extreme şi echilibre, prezenţe şi, mai ales, absenţe. Vedem... oameni! De cele mai multe ori trecem pe lângă ei nepăsători, prea grăbiţi, prea preocupaţi de noi, de problemele noastre, de gânduri... Luăm existenţa lor drept implicită, iar prezenţa lor nu are nimic extraordinar... este firească, îndrăznesc să spun chiar obligatorie şi, poate, necesară... Uneori îi privim pasager, alteori îi remarcăm; în alte ocazii îi simţim... şi doar atât... nu ne oprim, nu întoarcem capul, ci ne continuăm drumul, în toată această demenţă la nivel cotidian căreia îi spunem în mod convenţional «existenţă» căci trebuia să o numim într-un fel - spre a nu ne dezminţi pe noi în dorinţa noastră de a tranforma totul în familiar şi de a-l pune în câte-o cutiuţă - însă de mult nu o mai putem numi «viaţă».

Vedem oameni! Oare îi şi observăm? Trecem, oare, peste «exoscheletonul» de textile, machiaje, miresme, măşti, atitudini, priviri pe care societatea modernă ne fortează să îl ţesem în jurul nostru? Reuşim să penetrăm dincolo de acest «înveliş» artificial care ne dă numai iluzia siguranţei?

Unii oameni sunt frumoşi! La ce ne gândim când... îi placem? La imagine, nu?! Putem însă penetra dincolo de această imagine? Ne mai interesează şi altceva dincolo de această... imagine? Sau suntem atât de superficiali încât ne mulţumim numai cu un... ambalaj din carne şi din sânge? Mai avem instrumentele şi resorturile să vedem... «imago Dei», care este imprimată în însăşi fibra sufletului şi care constituie, în fapt, ADN-ul nostru sufletesc? Suntem frumoşi nu pentru că avem o «arhitectură» frumoasă, ci fiindcă înlăuntrul nostru se află o grădină, care din când în când se lasă văzută prin gesturile noastre... mici, dar mai ştim să fim frumoşi? Mai ştim să spunem, precum Solomon, «Mireasa mea e o grădină» sau precum... profetul «Vei fi ca grădinile bine udate»? Mai suntem oameni... frumoşi? Mai sunt vizibili oamenii... frumoşi?

«Omul frumos nu este vizibil» nu pentru că nu îl vezi cu ochii trupului, ci pentru că este discret şi pentru că străduieşte să rămână oarecum... anonim, «el nu are imagine» pentru că, poate, profilul lui este acela al oricăruia dintre cei care trec pe lângă tine pe stradă, «el ţâşneste» şi te surprinde, uneori chiar agasează, «în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul acela, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă în suflet toată viaţa, ca o icoană.»

Despre iubire şi alte... metehne (II)

2011-05-24T14:02:00.000+03:00

Motto: "De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire..."

Azi am avut ca temă, în cadrul orei de curs la o clasă suficient de mare cu care să poţi vorbi şi despre astfel de lucruri {şi transform paranteza în acoladă precizând sau insistând asupra termenului "credeam", căci la atât s-a limitat totul, la o iluzie numai} un fragment din epistola I către corinteni a sfântului apostol Paul, capitolul al XIII -lea care vorbeşte magistral despre iubire!

Am plecat, optimist, de la premisa că la vârsta adolescenţei sentimentul este unul frumos, curat, nepervertit de melanjul şi de sosul toxic al pseudo-iubirii pe care o vedem supusă examenului de necropsie pe la mai toate televiziunile, asta să nu spun tranşată la modul brutal, ca o bucată, să nu spun halcă, de carne într-o manieră primitivă şi grotescă! Şi am încheiat ora profund dezamăgit, obosit şi uluit de incapacitatea tinerilor mei elevi de a vedea dincolo de manelizarea chiar şi acestui sentiment! Ce exegeză, ce paralelisme, ce epitete şi metafore, ce Dante şi Petrarca şi Boticelii şi Marin Preda...? niciunul dintre aceştia nu are nicio şansă să rivalizeze cu "pe la spate, pe la spate..." sau "trage fusta mai sus..." ajunse imne ale demenţei şi demonizării, ale demonetizării şi pervertirii celui mai frumos sentiment, care ne defineşte drept "chip al Dumnezeu".

Este şocantă de-a dreptul dispariţia din câmpul mental al interogaţiei sau al reflexiei această temă esenţială existenţei noastre, sub semnul căreia, în fapt, ne datorăm existenţa... ne naştem, trăim şi murim sub semnul iubirii!

Iubirea nu mai este în contemporaneitate decât un subiect de mondenitate, de scandal de mahala care, cu acceptul şi finanţarea televiziunilor, este adusă în centrul... metropolei... o piesă proastă, cu proşti pentru neamuri proaste! Iubirea nu se mai ridică dincolo de inflamaţia erotică de filme pentru adulţi, dincolo de sentimentalismul carnal care îi schimoneseşte şi deturnează sensul...

Suntem evoluţi în tehnologie, dar primitivi în trăiri, suntem conectaţi, dar paradoxal de deconectaţi, suntem sofisticaţi, dar debili mintal şi handicapaţi emoţional!

Mă opresc aici, fără nicio concluzie, contrazicându-l pe "apostolul neamurilor" care a cunoscut la modul cel mai autentic iubirea, căci numai cunoscând-o ar fi putut vorbi magistral despre ea, şi spunând NU că "iubirea se dăruie", ci se... năruie!

Profetul nu vorbeşte ca un... profesor

2011-05-22T16:52:00.001+03:00

Motto: "Şi atunci mi-a zis Dumnezeu: «Proroceşte!»"

Încep încă de la prima propoziţie precizând că nu mă declar, nu mă compar, nu mă imaginez, decât ÎMI imaginez! Nu sunt, nu aş putea fi, nu vreau şi nu VOI niciodată unul... un profet!

Profetul trăieşte în viitor; el stă în mijlocul mulţimii, dar rădăcinile lui nu sunt în mulţime! El trăieşte în exil, trăieşte într-un timp diferit, trăieşte o viaţă de... împrumut! Vrea să trăiască printre oameni ca un vânt puternic... să fie simţit, iar nu văzut, să fie perceput, să aibă efecte şi nu să fie pipăit!

Profetul nu vorbeşte ca un profesor! Profesorii sunt dedicaţi lucrurilor puternice, el nu vrea decât să cheme vântul! Profetul iubeşte viaţa, iar în sufletul lui trăieşte un... copil! Profetul nu vorbeşte despre nemurirea sufletului, ci el vorbeşte şi speră în învierea trupului! Profetul cheamă vântul... pe cel neîmblânzit!

Profetul nu vorbeşte din cap, căci capul e neputincios în a face dragoste cu trupul! Nici măcar nu se adresează capului! Profetul mănâncă... ceea ce nu poate fi mâncat, profetul mănâncă... cuvinte! Cuvintele lui nu sunt cuvinte ale cunoaşterii deoarece cunoaşterea presupune idei clare, distincte, limpezi precum zările albastre închise... între gene. Cunoaşterea există numai când mergem pe un teren solid, însă profetul merge prin... aer! El nu are ştiinţă! Nu ştie Teo-logie... el simte... vede, ca vântul! Cuvintele lui sunt invocaţii... psalmodii... rugăciuni... poezie... magie!

Eros şi Thanatos

2010-12-08T21:21:00.001+02:00

Abuzurile distructive ale ştiinţelor moderne, precum şi natura şi scala violenţei practicate pe parcursul secolului al XX-lea i-au conferit acestei perioade din istoria umanităţii caracteristici distincte de natură demonică. Dar în acelaşi timp, pe parcursul aceleeaşi perioade de timp, pe lângă revoluţiile sau pseudo-revoluţiile naţionale moderne. a avut loc şi o revoluţie sexuală ce a constat în schimbarea atitudinii faţă de sexualitate.

Pe de o parte eliminarea constrângerilor socio-culturale, legate de libertatea sexuală, iar pe de altă parte în aducerea la suprafaţă a laturilor întunecate ale sexualităţii, într-o măsură fără precedent: graviditate prematură, pornografie infantilă, "saloane" ce îmbie la plăceri sadomasochiste, cartiere "roşii" ce oferă toate tipurile imaginabile de prostituţie.

Materialismul secolului al XX-lea, în efortul de a dobândi cunoaştere despre "lumea materiei" şi, mai ales, de a o controla, a dat naştere unui monstru ce ameninţă însăşi supravieţuirea pe planetă.

Rolul omului s-a metamorfozat din acela de creator în acela de victimă.

CU BUNĂ ŞTIINŢĂ! (foto - H.R. Geiger - Devil and Lady, pour le connaisseurs :), este preluata de la http://media.kickstatic.com)

Nicicând ochii...

2010-11-28T17:31:00.001+02:00

Cade o ploaie cu picături fine, ca de catifea, ce abia umezeşte în căderea ei. O ploaie cu picături blânde, care nu îi dau răgaz, care îi înceţoşează claritatea... degetelor! O ploaie de gânduri! O ploaie ca o idee, ce nu-i dă pace, ca un gând care s-a înfipt adânc în fiinţa creierul şi care nu te lasă, care e mereu acolo, indiferent ce ai face; dacă citeşti, dormi, râzi, visezi... O ploaie ca o taină adânc ascunsă, ştiută numai de ochi... O ploaie de veacuri, ce pică, pic cu pic, picătură cu picătură, de la facerea lumii...

Feelin' | F R I S K Y?

2010-10-22T22:32:00.000+03:00

Toţi prietenii mei cunosc pasiunea mea pentru muzică! Ştiu că muzica (electronică în special, dar sub toate formele ei) este o prezenţă constantă în viaţa mea, că muzica este dincolo de o pură plăcere sau mod de detensionare sau relaxare, trece dincolo de un simplu hobby sau un mod de a-mi completa timpul liber, muzica este pentru mine un mod de a trăi, muzica este esenţială, în modul cel mai autentic, pentru viaţa mea. Din respect pentru toţi prietenii mei, şi nu numai pentru ei, postez o "parte" din filozofia mea muzicală, aşa cum o simt şi o trăiesc eu, o parte din vibraţiile sufletului meu, vibraţii pe care le trăiesc ascultând asta:

Moguai - Nyce (James Njie Remix) by jamesnjie

Taina iubirii

2010-10-05T20:43:00.000+03:00

Femeia nu are un destin propriu! Ea este o fiinţă al cărei destin se raportează la cel masculin, al bărbatului şi, mai mult decât atât, a se uni cu acest destin este adesea socotit un privilegiu! Din păcate această mentalitate arhaică, ca un atavism arhetipal, care ne duce cu gândul la ingrata cutumă "prima noctes" a lordului feudei sau domeniului, dar care sună mai degrabă ca un mit contemporan, îşi găseşte destul de mulţi adepţi şi, din păcate, destul de multe adepte! Iar acest lucru se întâmplă nu dintr-o vină exclusivă a bărbaţilor, ci şi din cauza faptului că, nu de puţine ori, femeile uită că sunt femei, şi în dorinţa de a fi egale sau de a dovedi că sunt egale bărbaţilor uită ceea ce le defineşte ca fiinţe nedefinibile, inefabile, iar pantalonii pe care îi poartă, nu de puţine ori, sfârşesc prin a le purta pe ele!

Uneori ele se simt vinovate, fără nicio raţiune! Chiar şi în dragoste, femeia este pasivă, supusă, dominată. Ea se dă şi este dată! De altul sau de bunăvoie! De soţie sau altcum! Bărbatul o ia aşa cum şi-ar face o plăcere, folosindu-se de femeie, şi tot el este acela care o şi dă... de soţie sau altcum! Bărbatul, în aventurile lui, domină totul prin raţiune şi îşi poate risca chiar viaţa în mod conştient, în timp ce femeia nu-şi riscă viaţa, ci ea o dă! Însă această vocaţie supremă a ei, dătătoare de viaţă, nu ar trebui să o anihileze sau să o proiecteze într-o stare profundă de amnezie emoţională sau erotică...!Căci, chiar dacă bărbatul domină firea, bărbatul nu domină specia, şi în consecinţă femeia! Pentru că ea este aceea care îi face pe bărbaţi să poate razboaie, să meargă la sală, să mai arunce un ochi uneori la talia lor!

Ideea esenţială, însă, nu este aceasta, ci faptul că multe dintre dramele contemporane care se consumă în ritm cotidian între sexe, poartă o culpă oarecum... comună! Chiar dacă bărbatul ia mult prea multe lucruri ca fiind implicite sau ca şi cum i s-ar cuveni, chiar dacă de mult prea multe ori se comportă ca un... brutar cu femeia, chiar dacă de mult prea multe ori, în numele iubirii, femeia îi permite aceste lucruri, chiar dacă de mult prea ori ea trebuie să renunţe sau să uite ceea ce o defineşte ca fiinţă nedefinibilă, FEMEIA rămâne, dincolo de orice, expresia cea mai înaltă a erotismul, a erotismului şi nu a sexualităţii ieftine, vulgare, de bazar şi de periferie urbană, ci a erotismului care îl motivează pe bărbat să se grăbească cu drag spre casă şi să exclame: "Iubito, am venit!"

Balcanii, bârfa şi fasolea!

2010-09-20T18:41:00.002+03:00

Judecarea oamenilor după aparenţe alături de scârbavnica şi urâta dincolo de comparaţie îndeletnicire, căreia cosmopoliţii îi spun "socializare", iar înapoiaţii ca mine îi spun "bârfă", oferă o întreagă perspectivă asupra vieţii ieftine din punct de vedere intelectual, dar şi spiritual al zonei în care ne ducem, pardon, ne târâim noi existenţa! Să nu fim mai prejos decât restul... Balcanilor! De fapt într-o ţară unde miroase a varză, a sarmale şi a fasole încă de la graniţe, unde însuşi aerul e mai rarefiat - măcar de ar fi fost din cauza altitudinii spirituale, chiar şi spaţiale ar fi fost extraordinar - unde praful şi corupţia sunt mai vârtoase, la ce să ne aşteptăm? Nu degeaba şi-a scuturat Sf. Nifon papucii când a plecat din Ţara Românească, iar acum i-am adus moaştele spre adorare în locul pe care el l-a blestemat să se aleagă praful de el! Oare pe Sf. Nifon l-a... consultat vreun "sfânt" dintre cei contemporani dacă vrea să se odihnească, spre slava lui Hristos, aici?

Şi atunci ne-a cuprins invidia...

2010-08-23T10:39:00.001+03:00

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos "Cugetarile" lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din "Etica" lui Spinoza.

Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din "Phaidon" al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.

In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard II consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgameş, Ghandi si "Declaratia de Iubire" a lui Liiceanu.

Ne-am simtit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp...

Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti... Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca.

N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Sf. proroc Ilie Thesbitul în tradiţia creştină!

2010-07-20T09:53:00.000+03:00

Sf. prooroc Ilie Thesbitul a trait in secolul al IX-lea inainte de Hristos. Pe vremea aceea, domnea peste Israel imparatul Ahab, acesta urmand in rautate celorlalti imparati inchinatori la idoli. Vazand Ilie atata ratacire de la dreapta credinta si atata orbire si intunecare, umplandu-se de ravna dumnezeiasca, s-a dus inaintea lui Ahab si dupa ce l-a mustrat pentru nebunia si idolatria lui, l-a amenintat, facandu-i cunoscuta voia lui Dumnezeu, atat pe el, cat si pe poporul cel orbit si inselat de el, ca vor fi pedepsiti cu mare grozavie de catre Dumnezeu: "In acesti ani nu va fi nici roua, nici ploaie!". Odata cu aceste cuvinte, s-a incuiat cerul si s-a facut seceta mare, incat nici o picatura de ploaie sau roua n-a cazut de sus pe pamant timp de trei ani si jumatate. Apoi, a urmat o seceta cumplita, lipsa de hrana si foamete in tot poporul, incat sufereau si oamenii, dar si dobitoacele. Ahab l-a amenintat pe Ilie cu moartea. Din aceasta cauza, proorocul Ilie a fost nevoit sa stea ascuns pana au trecut anii de seceta. Ascunzatoarea sa a fost mai intai aproape de un parau. Acolo a fost hranit de corbii care-i aduceau zilnic paine. A stat si in casa unei vaduve in Sarepta Sidonului, in Fenicia. Si acolo a fost hranit minunat, caci bruma de faina si ulei ce avea acea vaduva, s-a ajuns tot timpul cat a fost gazduit Ilie la ea. Acestei femei, Ilie i-a inviat si copilul care-i murise. Ilie a prezis regelui Ahab si sotiei sale ca vor muri de moarte infricosatoare, ceea ce s-a si intamplat. Sfantul n-a murit, ci s-a inaltat la cer intr-un car de foc, pe 20 iulie, atunci cand e praznuit.

Minunile pe care le-a facut in timpul vietii sale l-au trecut in randul sfintilor. Sfantul Ilie, sfant razboinic al calendarului ortodox, a fost investit de popor cu atributele zeilor tunetelor si fulgerelor. Ca si acestia, el mana un car de foc in timpul furtunilor si isi trimite fulgerele catre diavoli si pacatosi. La trasura sa sunt inhamati doi sau patru cai albi, inaripati. Acolo, pe cer, sfantul Ilie alearga printre nori, tuna, fulgera si trasneste. Speriati, dracii se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpul unor animale, in special caini si pisici. Dorind sa nu-i scape nici unul, trasneste si arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile in care s-au ascuns dracii. In tinerete, ar fi tunat si ar fi trasnit atat de puternic, incat plesnea copilul in pantecele mamei si vitelul in burta vacii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lasat ciung de mana dreapta, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continua sa alunge dracii si sa-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc tinut in mana stanga.

Este bine ca in vreme de furtuna, ferestrele si usile caselor sa nu fie lasate deschise, ca sa nu se poata strecura vreo spurcaciune de drac inauntru si casa sa fie trasnita. Dracul trage mai mult la carpen, de aceea e bine sa nu ai la casa acest lemn, ori sa te adapostesti sub carpen. In vreme de furtuna, este bine sa stai la luminisuri si mai bine sa te ploua, caci la adaposturi toti dracii trag. Trebuie sa-ti faci cruce des, caci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, cand i-a dat biciul in mana: "Ilie, in toate sa dai, dar in cruce noua sa nu dai!"
In ajunul zilei sfantului Ilie, fetele se duc noaptea pe locurile unde este semanata canepa, se dezbraca de camasi si dupa ce se tavalesc goale prin canepa, se imbraca repede si merg acasa sa se culce. Daca peste noapte vor visa canepa verde, este semn ca la maritis vor lua flacai de barbati; daca insa vor visa canepa uscata, se vor marita dupa oameni batrani. La revarsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasa si se puneau la uscat la umbra, pe prispa sau in camara. Se culegeau si alte plante, considerate bune pentru vraji si farmece; odata uscate, acestea erau stropite cu sangele unui cocor, taiat chiar deasupra lor. Astfel "menite", prin sacrificiu, plantele puteau fi folosite de vrajitoare.

De sfantul Ilie, femeile duc la biserica busuioc si-l pun la iconostas. La sfarsitul slujbei, il iau si ii dau foc, iar cu cenusa lui se freaca in gura copiii, cand au bube. Marul este pomul sfantului Ilie, de aceea nu se mananca mere noi pana in aceasta zi. Daca va tuna in ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. In ziua sfantului, jertfelnicul de la biserica este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul mortilor. In unele sate, femeile duc la biserica lapte si vin, iar peste zi fac praznice pentru cei morti. Merele se duc intai la biserica, pentru ca exista credinta ca numai asa ele vor deveni de aur pe lumea cealalta. Daca nu se pastreaza aceasta datina, cel ce mananca mere inainte de sf. Ilie, va culege vesnic mere pe lumea cealalta, dar cand va incepe sa le manance, ele ii vor pieri de dinainte. Unele femei impart si porumb fiert, dar si farfurii cu mancare, impodobite cu flori de vara. Tot cu flori de vara, legate cu lana rosie, sunt si canile pline cu apa. Inaintea acestei sarbatori se incheie obiceiurile de invocare a ploilor.

Numai americanii sa aiba tornade?

2010-07-12T19:22:00.002+03:00

Din pacate nu am reusit sa surprind decat partial aceasta furtuna, aflata in formare in momentul in care filmam... cu telefonul! Adevarata furtuna s-a declansat la numai cateva minute dupa ce m-am oprit din filmarea propriu-zisa, cand torente de noroi si pietris curgeau la modul cel mai autentic de pe dealurile invecinate! Insa a fost mult mai important sa fiu atent la drum decat sa filmez! Dar va puteti face macar o idee generala, si in plus buletinele de stiri au abundat in informatii despre aceasta ploaie cumplita care a facut pagube materiale serioase! Din nou! Sa nu cumva sa uitam cum e in Romania cand ploua!

O aventură dobrogeană... a la Tulcea!

2010-07-09T06:42:00.000+03:00

‘Invitat’ în calitate de fotograf (mai mult amator) al evenimentului care leagă două vieţi, şi pe care noi îl numim în mod convenţional ‘nuntă’ - căci toate lucrurile bune din viaţa noastră trebuie să poarte un nume, am ajuns la Tulcea în data de 18 Iunie 2010!

Şi această călătorie, care s-a dovedit a fi una iniţiatică :), a început sub semnul aventurii chiar din primele momente! Nu voi insista, dar ‘silit’ de împrejurări şi de muza literaturii :) voi relata câteva dintre ele: în primul rând, navigatorul meu Garmin care se ‘certa’ cu mine şi îmi reconfigura constant ruta ignorându-mi voinţa, se ‘bucura’ de aceeaşi constantă ignoranţă din partea-mi încăpăţându-mă în a-i fi obedient... până în momentul în care m-am abandonat ochiului nevăzut al satelitului stăpân şi m-am lăsat condus către punctul de trecere cu bacul, convins fiind - în încăpăţânarea mea - că există de fapt o altă rută - aviz amatorilor :)).

Uimit de frumuseţea locurilor şi, mai ales, de peisajele extraordinare pe care Dunărea le oferea cu multă generozitate obiectivelor mele, am profitat de ocazie pentru a imortaliza unele dintre ele, Delta fiind un element constant de noutate. Prilej cu care, dornic în a trage cadru după cadru - să nu spun shot după shot :)) - am alunecat şi am căzut în Dunăre, prevestind inundaţiile viitoare prin ‘inundaţia’ propriilor tenişi. Puma! :)! Că doar suntem firmă serioasă :))! Nimic spectaculos, dacă nu ar fi fost unica pereche de încălţări, urmând a cunoaşte tânăra familie... cu tălpile curate! Ba curat-murdare :), coane... că am colindat prin toată Tulcea desculţ pentru a-mi găsi ceva încălţări spre a face impresie onorabilă tinerei familii!

Aventura a continuat cu trei ore de aşteptare-întrebare-emoţie-deziluzie provocate de o neînţelegere telefonică, ce s-a dovedit în final a fi neîntemeiată - tânăra mireasă uitase telefonul acasă şi nu am putut să o anunţ că am sosit :).

Într-un final am cunoscut tânărul cuplu - Juan Miguel şi Daniela, el spaniol tandru, iar ea româncă energică :), şi după... ‘familiarizarea’ cu ei şi reîmprospătarea necesară în urma unui drum de vreo patru ore, am plecat către destinaţia shooting-ului pre-wedding day! Vila 13, fosta reşedinţă de protocol a familiei, de tristă amintire, Ceauşescu, înainte de 1989, căreia i s-a aplicat un face-lift şi a fost adusă la nevoile contemporane... spre a nu mai bate câmpii, pardon apa în piuă :), locul ales a fost extraordinar, iar Daniela l-a numit ‘un colţ de rai’... pe bună dreptate!

După şedinţa foto, care a durat în jur de două ore şi care a fost una extraordinară atât prin frumuseţea locului, cât mai ales prin modul în care cei doi au interacţionat, fantastic, cuvintele fiind de prisos de cele mai multe ori, ne-am întors în oraş şi am stabilit câteva detalii legate de lumini şi alte elemente de logistică pentru desfăşurarea evenimentului propriu-zis de a doua zi la Hotelul Esplanada un stabiliment :) elegant de 4 (patru) stele, * * * * :)!

A doua zi a început cu shooting-ul de la coafor, a continuat cu shooting-ul din timpul sesiunii de make-up - realizat cu multă rabdare şi eleganţă, fără să mai pomenesc de pricepere, de către domnişoara de onoare, Andreea - şi a probării accesoriilor, toate Dior, ale miresei noastre :), cu practicarea tradiţiilor şi obiceiurilor pe care cred că le cunoaşteţi, cu oficierea în ritul romano-catolic a Tainei Căsătoriei, cu shooting-ul după, care s-a desfăşurat în centrul oraşului şi care a atras o mulţime de lume atât prin desfăşurarea de forţe logistice :), dar mai ales prin frumuseţea şi prin degajarea pe care le-au dovedit Juan-Miguel şi Daniela.

Evenimentul a culminat cu petrecerea de la restaurantul hotelului unde, deşi numărul invitaţilor a fost relativ restrâns, atmosfera a fost una extraordinară, de mare bucurie şi veselie, cu mult dans - dobrogean - şi voie bună, lucru în privinţa căruia Daniela ne-a avertizat: ‘vedeţi că ai mei sunt mari dansatori :)!’, cu o masă şi un aranjament demne de un hotel de patru stele, cu multe ‘elemente’ de gastronomie dobrogeană şi... maritimă, toate realizate cu grijă şi stil!

Pentru că risc să devin prozator în toată regula şi nu acesta este scopul umilei mele însemnări de blog, mă opresc aici, concluzionând că a fost un eveniment elegant, care mi-a dat ocazia să cunosc în primul rând doi oameni de calitate, onorabili şi la fel de eleganţi ca evenimentul în sine - şi nu au fost singurii - un oraş drăguţ, curat, cu marcaje stradale, dezvoltat, cu oameni amabili şi destul de prietenoşi, pe care unul dintre invitaţi mi l-a recomandat ca un loc potrivit, ‘unde să poţi începe o viaţă nouă’... într-un cuvânt - sau mai multe :) - o aventură dobrogeană... a la Tulcea!

Legea atracţiei sau suntem ceea ce gândim!

2010-07-04T14:30:00.006+03:00

Tot ce se întâmplă în viaţa ta, se întâmplă pentru că este atras de tine. Totul vine către tine în virtutea imaginilor din mintea ta. Este vorba despre ceea ce gândeşti, procesele din mintea ta atrag ceea ce ţi se întâmplă.

Sf. Scriptură şi limba de... lemn!

2010-06-17T17:22:00.002+03:00

Într-o postare mai veche aminteam că am participat acum câteva luni, alături de câţiva prieteni, la un eveniment destul de important pentru timpurile pe care le trăim: lansarea în Târgovişte a noii traduceri a Evangheliei după Ioan, traducere realizată de către patrologul Cristian Bădiliţă, lucrare care face parte dintr-un amplu proiect de retraducere în limba română a cărţilor Sfintei Scripturi; traducerea Vechiului Testament (versiunea Septuaginta) fiind încheiată, Cristian Bădiliţă continuă cu traducerea Noului Testament din care au fost traduse până acum Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Ioan, urmând a fi publicat - probabil destul de curând - şi cel de-al treilea volum - Apocalipsa.

Ceea ce am remarcat după o lectură - şi nu spun un studiu atent - este superioritatea - să nu spun acurateţea - limbajului! Un limbaj mult mai fluent, din care lipsesc arhaismele şi terminologia searbădă cu care ne-am obişnuit în ultimele versiuni ale Sf. Scripturi în limba română!

Pentru ca Biserica să aibă creştini buni aceştia trebuie să cunoască bine sau cel puţin să înţeleagă bine creştinismul, adică învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos cuprinsă în Noul Testament, cu alte cuvinte să aibă o traducere bună la îndemână! Motiv pentru care o 'reîmprospătare' a limbajului teologic, în sensul normalizării acestuia la toate nivelurile, sintactic, morfologic şi lexical este mai mult decât necesară. Iar atât timp cât nu avem traduceri bune, clare, în limba pe care noi o vorbim acum, care să poată fi pătrunse de către toată lumea, şi nu în limba arhaică a secolului al XVIII - lea sau începutul secolului al XIX - lea, acest lucru nu este posibil! Motiv pentru care, din nou, generaţiile mai tinere sau contactul lor cu Sf. Scriptură - şi spun asta din experienţă personală, şi nu din cărţi - este ratat din start sau condamnat la sterilitate.

Asta nu înseamnă că traducerile existente nu sunt bune, nici pe departe în intenţia mea să spun acest lucru, dar fiecare generaţie trăieşte într-un anumit spaţiu, cultural, spaţial, lingvistic, social care este propriu! Iar sfinţenia, sacralitatea nu se manifestă în altă parte decât în acest spaţiu care se află într-o perpetuă evoluţie... rescrierea sau regândirea mesajului creştin într-o limbă curată, contemporană, autentică şi frumoasă, vie şi firească fiind necesară, bineplăcută şi chiar utilă!

Despre libertate si alte iluzii!

2010-06-16T17:16:00.000+03:00

Daca e ceva interpretabil, atunci acel ceva e si discutabil. Libertatea e un concept, o notiune extrem de relativa. Depinde de care parte a... puterii te situezi! Probabil libertatea din Europa nu se aseamana modului in care perceputa libertatea in Tanzania, in Bolivia, in Ecuador sau in Burundi. Probabil chiar socrul meu, pensionar, in urma noii legi a pensiilor, care se chinuie sa supravietuiasca, are un alt concept al libertatii decat care cel care ma face pe mine sa ma exist.

Asa ca, chiar daca la prima vedere o intrebare asemanatoare celei din titlu poate sa va scandalizeze, daca ne gandim putin, ne dam seama ca poate fi o tema de dezbatere. Evident ca suntem liberi. Liberi cat ne lasa... statul. Ca taxele, impozitele, obligatiile fiscale nu sunt optionale. Trebuie sa respecti legile, chiar daca nu esti de acord cu ele sau chiar daca nu stii de existenta lor. IAr in aceasta tara bizara numita Romania, se pot vota cate o suta de legi intr-o zi buna a parlamentarilor.

Libertatea obliga deseori cetatenii la multe lucruri. Iar obligatiile statului, ale autoritatilor, sunt percepute foarte lax, chiar de ei insisi.

Chiar daca avem libertati multe, avem si obligatii pe masura. Statul ne obliga, bancile ne obliga, primarii ne obliga, conturile noastre reale si virtuale ne obliga si societatea ne conditioneaza.

Pe de alta parte, cei care stiu legile pe de rost se pot elibera de obligatiile impuse de acestea. Un avocat bun, un contabil bun are putine limite in societate. Interpreteaza tot, gaseste scapari, vicii de procedura, poate sa ascunda si sa descopere sume, marfuri si fapte cu cateva ecuatii si randuri simple. Asa ca exista libertate in societate intr-un mod cert.

Suntem liberi in exprimare, putem vorbi linistiti ca nu ne asculta... nimeni! :)) Suntem liberi in a ne deplasa oriunde, suntem liberi in a ne alege reprezentantii, chiar daca nu prea intelegem acest drept, suntem liberi in a crea si a abroga legi. Chiar daca legile sunt stabilite deasupra capetelor noatre, nu putem spune ca nu avem puterea de a le schimba, cu putina implicare. Ceea ce nu se putea face pana-n zilele noastre.

Argumente sunt de ambele parti. Insa ramane sa raspundem la intrebare: suntem sau nu mai liberi decat un iobag din Evul Mediu? Greu de raspuns!

Jazz sau alta lume!

2010-06-03T14:42:00.002+03:00

Jessy J... sau rafiment sonor!

http://jessyj.com/

Pretul umilintei sau profesor bugetar!

2010-05-24T22:08:00.000+03:00

Clipul 'embeded' este luat luat chiar de la Pro TV! Comentariile vi le las voua!

Consumul de carburanti a scazut cu aproximativ 10% din 2009

StirileProTV.ro

Cum se naste o paradigma!

2010-05-21T17:22:00.003+03:00

Motto: "E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăţi”

[Albert Enstein]

Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătura de banane. Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nicio maimuţă nu se mai suia pe scara, în ciuda tentaţiei bananelor.

Atunci, oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi niciun membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi, în fine, al cincilea au fost schimbaţi. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apa rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.

Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce le băteau pe cele care încercau să se caţere pe scară, răspunsul lor ar fi fost: “Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa, aici… AŞA ESTE TRADIŢIA!”

Still Alive...

2010-05-20T20:17:00.000+03:00

Dacă în ultimul timp nu am mai postat nimic pe acest blog, asta nu înseamnă că am renuţat, că mi-a trecut sau, mai grav, că am dispărut! Pur şi simplu am luat o pauză, dar când voi reveni, pe mulţi voi 'popi'... Mai e puţin şi voi lua vacanţă, iar vara care se anunţă cumplită sub toate aspectele, nu detaliez acum căci o voi avea pe toată la dispoziţie, îmi va oferi toată inspiraţia necesară!

So, don't go anywhere cause I'll be back! Soon enough! Sooner than you think!

Chipul... dincolo de faţă!

2010-04-21T18:05:00.000+03:00

Fizionomia femeilor nu începe să se contureze decât la treizeci de ani. Până la această vârstă, pictorul nu găseşte pe chipul lor decât alb şi roz, surâsuri şi expresii care repetă un singur gând, gând de tinereţe şi iubire, gând uniform şi fără adâncime; dar la maturitate, totul în femeie a vorbit; pasiunile i s-au încrustat pe chip; a fost amantă, soţie, mamă; expresiile cele mai violente ale fericirii sau durerii au sfârşit prin a-i farda, a-i tortura trăsăturile; atunci un cap de femeie devine sublim, prin oroare, frumos, prin melancolie, prin tristeţe sau magnific prin melancolie!

Doamne nu îi ierta, că ştiu ce fac!

2010-04-19T20:04:00.004+03:00

Românul este foarte accesibil culturii şi paradoxal de refractar civilizaţiei. Luat de la coarnele plugului şi instruit în şcoli, după de ani de învăţătură el poate combate pe Kant (http://ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant), polemiza cu Bergson (http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Bergson), poate concura în mânuirea bisturiului cu Roux (http://en.wikipedia.org/wiki/Gastric_bypass_surgery) şi să se măsoare cu Mackensen, dar pentru a învăţa să se radă, să se spele, să mănânce, să discute, şi să se comporte în societate nici contactul cu Occidentul şi nici cele mai multe generaţii de bună stare materială nu-i ajung. Şi e desigur întristător şi din punct de vedere naţional umilitor spectacol să vezi un om de înaltă cultură sau chiar ministru al ţării comportându-se ca un valet, când se pot vedea (şi foarte des) valeţi prezentându-se cu mai multă distincţie. Faţă de veacul în care trăim şi faţă de cultura pe care am reuşit să o asimilăm pseudo-civilizaţia în care respirăm e un penibil anacronism!

P. S.

Voi reveni în curând cu câteva fotografii care ilustrează parţial, dar dincolo de elocvenţă starea mizerabilă a naţiunii în care ne chinuim!

E la modă să fii... Eco!

2010-03-28T17:16:00.001+03:00

Dincolo de infantilismul acestei sintagme cu care toţi am înnebunit sau suntem împinşi spre nebunie, intoxicaţi mediatic zilnic la TV şi nu numai, este o realitate pe care nu o putem ignora! Sigur, acest lucru este discutabil, iar a-l ignora sau a face ceva este numai o chestiune de alegere!

Că România este o ţară de gunoaie, la figurat şi mai ales la propriu este incontestabil! Este evident în fiecare zi, iar noi cei care trăim în această ţară magnifică ştim cel mai bine! Nu insist, nu dezvolt tocmai din cauza evidenţei afirmaţiilor mele, pe care Dumnezeu însuşi şi în egală măsură românii ştiu că nu mai e nevoie să le probăm!

Dar dincolo de toate acestea rămâne totuşi întrebarea: "Ce putem face?" Fireşte răspunsurile pot fi infinite! De la cele pline de seva gândirii deontologice până la cele stupide şi copilăreşti!

Ca şi acţiunea pe care a întreprins-o şcoala unde... funcţionez eu! Aceea de a transmite un mesaj de bun simţ, că asta am văzut şi am înţeles eu, comunităţii în care noi toţi trăim, şi anume "NESIMŢIŢILOR, NU MAI ARUNCAŢI GUNOAIELE LA ÎNTÂMPLARE!"

Dincolo de efectele firave, aproape inexistente ale acestei acţiuni atât de bombastic numită de "ecologizare", dincolo de faptul că probabil peste ceva timp gunoaiele vor apărea din nou acolo, sau unele noi le vor lua locul celor pe care elevii de la şcoală le-au adunat, dincolo de formalismul pe care toată lumea în condamnă, dar nimeni nu face nimic, dincolo de o zi nu pierdută, ci aş spune eu... consumată, dincolo de interacţiunea mai liberală dintre elevi şi profesori, dincolo de fotografiile pe care le-am făcut ca şi cum am fi fost la Piramide sau la Taj Mahal, rămâne un lucru cert, care valorează cât toate celelelalte la un loc: acela că printre cei care au participat la colectarea gunoaielor şi printre cei care au observat că un grup mare de elevi le colectează gunoaiele pe care ei le-au deversat cu o neruşinare sfidătoare se află unul sau mai mulţi care ÎNŢELEG că acest lucru nu se poate prelungi la nesfârşit şi acest unul sau mai mulţi vor deveni purtători de cuvânt ai mesajului pe care noi l-am lansat pentru a doua oară comunităţii, acela că nu este deloc în regulă să fii... nesimţit! Acela că înainte de te plânge de ţara în care trăieşti, străduieşte-te tu să o faci mai bună şi ceilalţi te vor urma!

Bucătarul - o fiinţă utopică!

2010-03-25T16:04:00.003+02:00

Bucătarul - o fiinţă utopică! Lucrează în acel spaţiu de dragul altui timp şi altui spaţiu: al celor în care sălăşluieşte plăcerea... cronologia este răsturnată, el o răstoarnă; viitorul nu mai este un rezultat al prezentului, mai degrabă prezentul este... însărcinat de viitor!

Mâncarea este gătită pe plită aşa cum gânduri neobişnuite sunt gătite în mintea noastră, iar limbajul nostru comun, colocvial ştie că mintea este o bucătărie. A gândi înseamnă a găti, înseamnă a transforma ideile neprelucrate prin puterea... focului. Gândurile preparate în bucătărie sunt diferite... în bucătărie se predă, se învaţă o altă metafizică... lumea nu mai este pentru contemplat, ci lumea este pentru mâncat, ea trebuie transformată într-un mare banchet.

Marea întristare în viaţă, care începe în copilărie şi continuă până la moarte, este că privitul şi mâncatul sunt sunt două lucruri distincte; pentru a fi reală, lumea trebuie să fie şi trupească, iar a fi trupească înseamnă şi a fi mâncată!

Aşa se explică profunda intuiţie a unor limbi care vorbesc despre actul de a face dragoste ca despre o... mâncare! Ele sunt într-adevăr acelaşi lucru: a-l lua pe celălalt înlăuntru, a simţi gustul ei sau al lui, a arăta prin privire că celălalt ne face plăcere; a îngădui să fim luaţi înlăuntru celuilalt, a ne oferi trupul spre a fi... mâncat şi a ne bucura de fericirea supremă de a ne vedea reflectaţi înlăuntrul oglinzii ca ochii celuilalt, ca un lucru încântător! Mâncarea înseamnă cunoaştere, mâncarea are aceeaşi origine ca şi cunoaşterea! A cunoaşte înseamnă a-i simţi gustul, a-i simţi efectul... asupra trupului, pentru că lucrurile nu sunt nimic în ele însele! Când ochii sunt închiţi şi incapabili de a vedea, gura gustă mâncarea... iar atunci toate îndoielile sunt spulberate! Iar bucătarul, cel care găteşte, el şi de cele mai multe ori Ea...se hrăneşte atunci...

Critica Raţiunii care... găteşte!

2010-03-23T17:04:00.001+02:00

Promiteam zilele trecute că voi reveni puternic, în forţă, cu abordări noi pe blog! O fac acum motivat tot de o postare mai veche, ce gravitează tot în jurul ideii de mâncare pentru că inevitabil în jurul acestei idei gravitează şi viaţa noastră, şi dacă tot petrecem atât de mult timp - unii dintre noi - prin bucătării, măcar să ne gândim sau să vă gândiţi la mâncare, la bucătărie şi la bucătar şi în alt mod decât cel în care o facem în mod comun.

Luată de una singură bucătăria nu are niciun sens, ea este moartă! Pentru a fi vie are nevoie de un suflet, al bucătarului, al celui care găteşte... el - şi de cele mai multe ori Ea - ştie că suntem fiinţe flămânde, ştie că suntem ceea ce mâncăm. Chiar şi animalele ştiu asta, poate chiar mai bine decât noi, numai că ele nu gătesc, iar dorinţa lor este inofensivă, mănâncă doar ce este crud, fiind numai fiinţe ale naturii; pe când bucătarul, cel care găteşte, el şi de cele mai multe ori Ea, ştie că foamea noastră este infinită, o foame pe care natura nu o satisface, pentru că această foame nu ţine de trup; ea vine din sufletul nostru!

Bucătarul trăieşte şi el al rândul lui din... cuvinte! Căci şi cuvintele sunt bune de... mâncat! Mai ales atunci când sunt dulci, mieroase! El mănâncă cuvinte chiar înainte de a-şi începe munca; focul arde, iar oalele fierb! Ochii văd culori... invizibile, nasul simte mirosuri absente, gura gustă savori... ce nu există fizic! Trupul este stăpânit de mâncarea care n-a fost încă preparată... imaginaţia sa este o bucătărie şi un banchet în acelaşi timp!

Însă foamea singură nu este suficientă, dacă bucătarul nu ar da nume lucrurilor! O masă este sufletul bucătarului transformat în mâncare; aşa cum este posibilă interpretarea viselor cuiva tot aşa cred că este posibilă o psihanaliză a mâncării... poate sună aberant, dar chiar cred că acest lucru este posibil!

Bucătarii nu mănâncă ceea ce gătesc, ei doar gustă! Ei nu gătesc pentru ei, ei gătesc pentru alţii! Mâncarea este o plăcerea, dar ei tânjesc după un alt fel de plăcere, ei mănâncă o mâncare diferită, mănâncă bucuria după chipul celor care mănâncă... mâncarea!

Bucătarul, cel care găteşte, el şi de cele mai multe ori Ea, mănâncă cu... ochii!

For The First Time...

2010-03-21T17:13:00.001+02:00

For the First Time feeling empty and tired and beaten down... but I will come back strong next week, so watch out!

This love is a strange love!

2010-03-19T22:08:00.001+02:00

Una dintre cele mai triste piese pe care le-am ascultat vreodată!

Sexualitatea modernă sau terapia contra plictiselii!

2010-03-18T20:53:00.000+02:00

După ipocrita pudoare din perioada victoriană a tristului secol al XIX - lea, defularea colectivă, extremismul sexual şi demistificarea tabuurilor sale ajung la o dezlănţuire erotică fără precedent; o sexualitate obsedantă, obositoare, invadează viaţa publică! Nu e nevoie de exemple căci sunt peste tot în jurul! Le vedem zilnic, ne invadează zilnic casele, viaţa, ochii... Lumea a devenit o femeie cu moravuri rele care-i atrage pe toţi bărbaţii care o doresc pentru frumuseţea ei...

Filmat sub flashuri, proiectat pe ecrane, expus pe afişe, misterul, taina de odinioară nu lasă acum loc decât... genitalului grotesc, monstruos, provocator, o anatomie oferită unei curiozităţi bolnave, morbide... repede blazată! Pierderea misterului, a tainei, a sfinţeniei într-o măsură aproape universală preface iubirea sau mai degrabă o reduce la ceva cu totul lipsit de importanţă, la nivelul eliberării unei tensiuni... trupeşti! O plicticoasă platitudine traversată de scurte convulsii, tresăriri, încordări de... insecte! Se face dragoste fără dragoste, fără bucurie şi uneori chiar fără plăcere... un erotism diform, de bâlci, la îndemâna oricui, fără, suflet, fără emoţie, fără tandreţe, fără a-l "mânca" pe celălalt! Or această degradare sistematică, continuă nu face altceva decât să producă cu timpul o scădere extrem de periculoasă a sensiblităţii erotice, să ducă la o bătrâneţe precoce a simţurilor blazate! Erotismul diform, grotesc colectiv, vulgarozarea mijloacelor, dezgustul general nu face altceva decât să ducă la o desexualizarea a umanităţii! Cel care este carnal în trup, devine carnal şi în duh! Omul redus numai la trup, uitând iubirea, uitându-i sensul, uitându-i bucuria ajunge să fie secătuit de forţele sale vitale care provin exact din ea, care provin din duh! Iubirea ruptă din spiritual nu oferă decât trupuri din care sufletul lipseşte şi nu face altceva decât să producă ravagii mentale... dihotomii care scindează definitv fiinţa, care o înstrăinează!

Sexul ridicat la rangul de obiect al unei şi triste, bolnave... religii nu are nimic în comun nici măcar cu fetişismul religios antic, care cunoştea cel puţin sacrul, taina, misterul...; religie tristă şi bolnavă, nesemnificativă prin profanările pe care le practică, prin care îşi lasă "adepţii" să plece într-o stare de degradare şi, azi mai mult ca oricând, bolnavi! Pentru că au uitat iubirea, au uitat tandreţea, au pierdut misterul, au uitat să se privească în ochi şi vor înainte de toate... trupul!

Noi abordări!

2010-03-17T21:09:00.002+02:00

Lipsa postărilor mele de pe blog va fi compensată mâine cu ceva absolut superb... nu dezvălui acum decât un singur gând din ceea ce se constituie a fi postarea de mâine...

Nudismul, bikinismul lumii demente în care trăim, etalarea neruşinată a trupului provoacă o reacţie neaşteptată şi o explică oarecum sau în parte trendul, moda, tendinţa, voga lepădării de veştminte, a strip-teasului, a tachinării prin lepădarea... zdrenţelor textile; învăluirea şi dezvăluirea, pe care sensibilitatea blazată ar dori să o facă să dureze la infinit. Nu goliciunea, ci ascunderea sub văluri excită femeia sau bărbatul moderni, profund dezechilibraţi; indirect, însăşi cerinţa "vălului" este cea care se răzbună pe depravarea dusă la extrem...

În limba greacă există patru termeni care redau “chipurile iubirii”:
* eros (iubirea sexuală),
* sorgé (iubirea familială),
* philía (ataşamentul sau prietenia)
* agápe (iubirea spirituală – la care ne cheamă Hristos şi cu care Dumnezeu Însuşi iubeşte lumea).
Dumnezeu, înteles ca Agápe, este acel "l'Amor che muove il sole e l'altre stelle" (“Iubirea ce roteşte sori şi stele”), aşa cum magistral afirma Dante într-unul din poemele sale. La nivel uman, “dragostea [agápe] este o dispozitie bună şi afectuoasă a sufletului, datorită căreia el nu cinsteste nici unul dintre lucruri mai mult decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar este cu neputinta să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pamânteşti”, afirma Sf. Maxim Mărturisitorul.

Patria sufletului este... iubirea!

2010-03-14T17:16:00.000+02:00

Motto: "Se iubeau unul pe celălalt fiindcă totul dorea să fie aşa: pământul de dedesubt, cerul de deasupra, norii si copacii!"

Nici unul dintre marii gânditori, înţelepţi, poeţi sau filosofi care au trăit sau care au încercat de-a lungul timpului n-au aflat vreodată răspuns la întrebarea " Ce este iubirea?". Îi putem urmări evoluţia, dar nu putem spune nimic despre naşterea ei. Pe culmile înălţării sale, sufletul devine muzică pură şi opreşte, amuţeşte orice... cuvânt. Când inimile sunt atât de aproape, ele nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi ele se înţeleg. Putem încarcera lumina? Putem înnegri albastrul? Putem schimba silabele inimii? Ne scapă printre degete! Dacă o formulă a iubirii ar fi posibilă, aceasta s-ar putea afla în însăşi formula omului. Pentru a ne vorbi de o esenţă iraţională când toate... săgeţile inteligenţei s-au epuizat, mai rămâne numai una - mitul: Unul şi cu Unul încetează a mai fi Doi şi rămân Unul; ei nu devin, ci rămân unul, adică îşi regăsesc, se regăsesc şi îşi constituie adevărul lor iniţial, tainic!

Un haiku spune "Fiinţa iubită este în lăuntrul meu"! Pentru a întrezări ceva din iubire, trebuie să ajungi mult dincolo de ea, până la acel adânc al sufletului în care pasiunea, de acum liberă de orice exaltare trupească, dar fără a-şi pierde ceva din bogăţia conţinutului, devine axa nemişcată a unei roţi care se învârteşte!

Trecând dincolo de senzualitate, iubirea îi dă trupului o nebănuită profunzime; clarvăzătoare şi profetică, ea este revelaţie! Ea face ca sufletul persoanei iubite să fie văzut cu totul în lumină şi să ajungă la un nivel de cunoaştere care aparţine numai celui ce... iubeşte! Dacă iubirea nu ar crea o personalitate, un ipostas, mai frumos, mai... vital şi mai durabil decât noi, nu ar rămâne decât o plăcere... stearpă!

Fiinţa iubită nu este un dumnezeu, ci un dar împărătesc: "ea îl privea pe Dumnezeu şi eu îl priveam prin ochii ei, iar cerul devenise mai albastru"... Să iubeşti ce n-ai să mai vezi nicicând de două ori... şi a iubi în această noutate mereu proaspătă, virgină, înseamnă a vedea mereu... răsăritul, când elementul cel mai tenebros se preschimbă în lumină, carbonul opac devine diamant strălucitor, rădăcina se înfige adânc în pământul întunecat... dar irisul se face albastru, triumfând peste tenebre!

Schimbarea la faţă a... blogului!

2010-03-13T20:11:00.001+02:00

Începând cu luna noiembrie m-am alăturat şi eu clanului... blogerilor! Am făcut-o oarecum condiţionat, dar pe parcurs am descoperit că un blog, blogul meu - şi nu numai, pentru că aici se pot regăsi toţi cei care folosesc unul - poate deveni, în măsura în care o faci cu pasiune şi pui suflet, un instrument extraordinar de a păstra legătura cu lumea sau chiar de a-ţi... exhiba gândurile sau de a da ocazia celor care te văd într-un anume fel să ajungă la o... faţă sau la o... interfaţă la care, poate în mod obişnuit, nu au acces! Devine un mod impersonal de a comunica, poate chiar cu tine... devine o punte de acces, devine o frânghie deasupra unui abis, devine o şansă de a transmite un mesaj în speranţa că el va ajunge la un moment dat, mai devreme sau târziu la ochii celorlalţi!

În ciuda falsului sentiment de confort sau de stabilitate pe care ţi-l imprimă sindromul... obişnuinţei sub toate aspectele vieţii, cred că schimbarea e bună! Schimbarea e necesară! Schimbarea aduce speranţă! Schimbarea ne motivează, ne reenergizează... ne pune din nou în mişcare, ne reaminteşte că suntem vii, ne scutură din comoditatea şi stabilitatea false pe care ni le imprimă obişnuinţa... Sunt lucruri care se schimbă în fiecare zi, care ne schimbă în fiecare zi, care trec peste peste noi, care ne fac mai buni sau mai răi, care ne întineresc sau ne îmbătrânesc; care ne readuc fericirea, care ne fac să iubim din nou, să ne îndrăgostim din nou! Schimbarea ne prinde bine de multe ori! Avem nevoie de ea! Schimbarea vine să ne reamintescă ce eram, cum eram, ce gândeam, ce simţeam cândva! Schimbarea vine să ne sensibilizeze! Să aducă la suprafaţă omul mai bun care eram odată şi pe care l-am îngropat adânc, pe care viaţa l-a îngropat adânc!

Nu vreau să mai lungesc discursul meu... nu vreau decât să spun că din dorinţa de schimbare am schimbat şi blogul meu... la faţă sau la... interfaţă! L-am făcut albastru, l-am făcut mai viu!

Schimbarea e bună deoarece cu cât încercăm să ne modelăm după vrerea celorlalţi, cu atât ajungem într-un pas mort, care ne îngrădeşte devenirea. Fericit este cel care îşi reinventează blogul propriei... vieţi, cel care o face cu şi din toată inima.

Şoapte din... iubire!

2010-03-12T17:40:00.002+02:00

"Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:

- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

- Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înţeleptul.

- Păi, ţipăm să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou:

- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:

- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanţă, ei trebuie să strige, să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă,nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere."

Sărutul... vieţii!

2010-03-11T12:37:00.001+02:00

Creştem învăţând să apreciem ceea ce este logic, incontestabil corect! Creştem făcând sau nevoindu-ne să facem ceea ce este logic, incontestabil corect, ceea ce trebuie, ceea ce se aşteaptă să facem! Creştem functionând aproape exclusiv dupa raţiune şi de foarte putine ori după sentimente... îi acordăm mentalului mult prea mult, iar inimii mult prea puţin... Ne înarmăm cu o exactitate obiectivă aproape în toate demersurile pe care le facem, uitând de cele mai multe de silabele albastre ale inimii... nu ne mai întrebăm ce diferenţiază un tablou al lui Rembrandt de unul al lui Matisse, un fragment de Bach de unul de Enescu... un vers al lui Minulescu de unul al lui Poe... un răsărit de altul, o emoţie de alta. Ne transformăm in mici roboţi, în fiinţe gri care reactioneaza la automatisme, uitând verdele din noi... uitând gustul buzelor... cristalele privirilor...

Uităm să ne întrebăm ce este acel ceva care se stinge o dată cu moartea şi lasă corpul ca pe un obiect inert să se reintegreze în ţărâna din care a fost creat; uităm să ne întrebăm ce este privirea omului, cuvântul, zâmbetul lui, ce sunt gesturile, atingerile, expresiile lui...

Cee ce îl face pe om unic, neasemănat si irepetabil este modul în care iubeşte, în care se bucură, în care suferă, modul în care işi realizează şi trăieşte viaţa.

Dar, din fericire, nimic nu este întâmplător sau arbitrar, totul se întâmplă cu o raţiune care depăşeşte înţelegerea noastră, care trece dincolo de limitarea noastră... Ca atunci când Ilie şi-a lipit buzele de gura fiului văduvei din Sarepta Sidonului spre a-l aduce... la viaţă...

Ca atunci când patru buze se reîntâlnesc spre a readuce la lumina iubirea... spre a rosti împreună cuvintele acestei limbi; ca atunci când doi ochi pătrund în cele mai adânci unghere ale fiinţei tale şi nimic nu mai ai de ascuns, nimic nu mai poţi ascunde, nimic nu mai vrei ascunde. Atunci când ţepuşele cad, gheaţa inimii se topeşte, iar iubirea se transformă într-o dăruire fără nicio rezervă; atunci când ţepuşele cad, gheaţa inimii se topeşte şi între cei doi se naşte sau renaşte, este vorbită sau numai reamintită dragostea, adevărată, dragostea autentică. Iar în dragostea adevărată, cu cât îl iubeşti mai mult pe celălalt, cu atât cunoşti mai mult despre el, cu atât crezi dragostei lui, cu atât te dăruieşti dragostei lui. Pentru că adevărata dragoste nu are niciodată sfârşit, nici după 12, nici după 5, nici după 25 de ani, ea este o perpetuă surpriză a descoperirii celuilalt chiar si atunci când este chiar lângă tine, când îl atingi, când îl miroşi, când îl priveşti... Pentru că adevărata dragoste este o mereu însetată dorinţă de cercetare a unicităţii fiinţei celuilalt!

Iar venerarea să fie în tăcere!

2010-03-09T19:31:00.002+02:00

La un moment dat un ucenic cam nătâng al unui mare maestru Zen, din dorinţa de a se îmbunătăţi pe sine, l-a rugat pe maestrul său dacă poate să îi faciliteze o întâlnire cu an alt mare maestru Zen despre care auzise lucruri uimitoare, ca din această întâlnire el să înveţe mari taine! Acesta se declară de acord şi după multe eforturi şi mari cheltuieli, neghiobul, dar dornicul de perfecţiune discipol, l-a adus pe celălalt mare maestru Zen, iar cei doi titani ai duhului s-au aflat faţă în faţă! S-au înclinat cu multă curtoazie şi preţuire reciprocă! S-au privit adânc, şi-au zâmbit... În tot acest timp ucenicul îi privea şi aştepta ca cei doi... grei să îşi vorbească despre marile taine ale lumii, despre adâncurile nebănuite şi de nepenetrat ale sufletului, despre învăţăturile înalte la care numai marii iniţiaţi sau chiar îngerii au acces! Ziua se apleca spre seară, cei doi se priveau numai, au băut împreună ceaiul cu multă ceremonie... Noaptea a venit grăbită, aceştia au plecat fiecare în chilia lui spre a-şi împlini rânduielile duhului... Dimineaţa a venit din nou, cei doi s-au trezit, s-au împrospătat pentru noua zi, au meditat spre cinstirea zeului... s-au privit, iar după un timp s-au despărţit, înclinându-se şi zâmbindu-şi la fel de ceremonios!

După despărţirea celor doi, ucenicul buimăcit complet, oarecum mâhnit şi enervat pentru toată cheltuiala şi strădania lui, a sărit reproşându-i maestrului său: "M-ai lăsat să cheltui şi să zăbovesc atât, să călătoresc fără oprire ca un turbat, ca la căpătul acestei misiuni să mă aflu şi eu mai îmbunătăţit! Iar voi nu aţi făcut nimic, nu aţi schimbat un cuvânt, nu aţi scos un sunet, nu aţi făcut altceva decât să vă priviţi! Tu care tot timpul mă bombăni!" La care marele maestru i-a răspuns: "Dar TĂCEREA, TĂCEREA... ai ascultat-o?"

Femeia şi mântuirea lumii

2010-03-08T19:45:00.002+02:00

Obiect al puterilor obscure şi al unor procese fiziologice stranii, infirmă în trup şi impură în natura ei, uşoară şi pasivă, aşa se prezintă femeia bărbatului activ şi creator, celui care făureşte viitorul şi aduce cei mai mulţi bani în casă; din păcate de cele mai multe ori ea însăşi ajunge să se vadă şi mai ales să se şi comporte aşa! Totul în natura ei o pregăteşte pentru maternitate, dar ea nu poate fi niciodată sigură că o va împlini şi riscă în fiecare clipă să resimtă amărăciunea fiinţei... ratate!

Femeia nu are un destin propriu, ea este o fiinţă al cărei destin se raportează la al bărbatului, şi mai mult, a se uni cu acest destin este un privilegiu; chiar şi în dragoste femeia este pasivă, supusă, dominată. Femeia se dă şi este dată de soţie; bărbatul o ia aşa cum şi-ar face o plăcere, folosindu-se de femeie, şi tot el o dă.

Dar roaba se răzbună pe stăpân! Dăruindu-se în întregime, femeia doreşte să-l aibe şi ea pe bărbat în întregime, devenind astfel temnicerul lui; cercul se închide şi doar moartea vine cu o... soluţie! Căsătoria aduce femeii o poziţie socială, dar văzute de aproape menajul, viaţa de lume, maternitate nu sunt adesea decât false evaziuni. În multele ei îndeletniciri femeia este mereu ocupată fără a putea face ceva, işi pierde timpul întreţinând lucrurile şi fiinţele şi sfârşeşte prin a se obişnui ea însăşi să întreţină şi să fie întreţinută; dragostea, misticismul, narcisismul nu îi aduc o adevărată legătură cu lumea, mai degrabă o izolează şi devin pentru ea o fugă!

Din fericire pentru mine, nu ader decât la puţine dintre lucrurile pe care le-am constat mai sus! Vocaţia femeii rămâne după mine una nu neapărat legată de societate, ci mai degrabă una legată de... omenire! Câmpul ei de acţiune nu este civilizaţia, ci este cultura!

Cu ochii deschişi şi cu candelele pline de untdelemn cele 5 fecioare înţelepte îşi aşteptau Mirele! Sufletul devine cu totul, devine în întregime "ochi"... adevărata transcendenţă, adevărata depăşire a barierelor convenţionale, uneşte masculinul cu femininul, "în aritmetica iubirii 1 + 1 = 1", aşa cum afirma prietenul meu, într-o integrare care transformă elementele sale! Ea opreşte împărţirea lor în femele şi masculi, în eu şi non-eu!

Muzica şi sunetele sufletului

2010-03-07T19:33:00.000+02:00

Nu de puţine ori în viaţă ne înconjurăm de sunete; încă din momentul în care venim în această lume suntem înconjuraţi de sunete, noi înşine suntem sunete... noi înşine suntem sursa şi receptorul lor! Ne ataşăm de ele, le asociem altor sunete, le asociem vocilor, ochilor, chipurilor, sufletelor... ne creează dependenţe, ne fac fericiţi, ne emoţionează, ne motivează!

Sunete ale vocilor, sunetele ale vieţii, ecouri ale gândurilor interioare, care din nefericire nu de puţine ori rămân numai în capul nostru la stadiul de zgomot şi nu şi de muzică! Sunt mult prea obosit să dezvolt gândul, însă promit că revin mâine şi mă voi explica :)!

Între timp, nu vreau decât să adaug un sunet care în momentul acesta mă face super fericit!

Vârstele vieţii... nevârstnice!

2010-03-04T14:43:00.004+02:00

Sunt lucruri care se schimbă în fiecare zi, care ne schimbă în fiecare zi, care trec peste peste noi, care ne fac mai buni sau mai răi, care ne întineresc sau ne îmbătrânesc; dar sunt lucruri care rămân neschimbate pe întreg traiectul acestei misiuni stranii - şi pe care de cele mai multe ori nici noi nu o înţelegem - misiune pe care o numim atât de complicat "viaţă"...; iar acestea rămân neschimbate tocmai pentru că ele reprezintă vectorii noştri existenţiali, acele repere ale vieţii noastre interioare, spirituale pe care le protejăm, le ascundem, le încuiem adânc în seiful sufletului nostru şi la care mai aruncăm din când în când câte un ochi, nu foarte des şi nu foarte insistent, nu pentru a verifica dacă mai sunt acolo, căci noi ştim că ele sunt acolo, ci pentru a ne reaminti că sunt acolo şi pentru a mai lua un strop de energie din ele pentru a merge mai departe, pentru a înşira zilele una după alta, într-o curgere dureroasă în care ne confundăm cu mobila din jur, cu cărtile din bibliotecă, cu zidurile care ne înconjoară...

Ne străduim să trăim cuminte, drept, să facem ceea ce ni se spune, ceea ce se aşteaptă de la noi, să ne descurcăm pe cont propriu, să facem multe lucruri, să devenim cineva, ca şi cum nu am fi cineva, creaţi după chipul acelui Cineva, să citim multe lucruri, unele care ne arată cât de greşită este viaţă pe care o trăim, cât de păcătoşi suntem, cât de nesănătoasă este mâncarea cu care ne hrănim acest vehicul pe care epicureiştii îl numeau trup; altele, din contră, au efectul de a shimba complet perspectiva pe care noi o proiectăm asupra vieţii noastre, şi atunci vectorii existenţiali trebuie fie scoşi la lumină, fie reinventaţi pentru că ignoranţa nu mai poate ţine locul adevărului, pentru că iluzia nu mai este suficientă... pentru că nu mai vrem să facem ceea ce se aşteaptă de la noi, ci vrem să facem ceea CE VREM NOI, pentru că vectorii se răzbună şi se răscoală pentru tot timpul în care au stau feriţi de lumină, închişi, uitaţi, nefolosiţi... pentru tot timpul în care te-ai confundat cu mobila... pentru că viaţa interioară devine bogată trebuie adusă la lumină... pentru că suntem fiinţe solare!

Iar atunci se naşte schimbarea, se naşte plânsul! Valorile, ierarhiile, lucrurile la care ţii, obiceiurile, credinţele, visele, iluziile, principiile, dependenţele, se pierd, se estompează... îşi pierd din intensitate, se metamorfozează... se înlocuiesc, se reinventează, se redescoperă, se reamintesc! Nimic nu mai contează, nimic nu mai este important, nimic nu mai este relevant... te agăţi disperat de gesturi şi de semne, de prezenţe şi mai ales de absenţe, de cuvinte, de modulaţii ale vocii, de culori, de vibraţii, de emoţii...

Vectorii se reorientează, se realiniază precum planetele, zilele nu mai au 24 de ore, iar orele nu mai sunt de ajuns, pentru că minutele devin ore, orele devin zile... banalele zile de marţi şi de vineri capătă longitudini cosmice... ele devin harta, devin fusurile orare după care se jalonează... misiunea ta! Dintr-o dată începi să înţelegi... totul capătă noimă, totul devin clar... şi nimic nu mai poate fi la fel pentru că TU nu mai eşti la fel!

De primă... vară!

2010-03-02T17:30:00.000+02:00

Niciodată nu mi-a plăcut iarna! Şi cred că în sufletul meu am fost întotdeauna o fiinţă solară, care a iubit căldura şi soarele nu neapărat pentru efectul lor în sine, ci pentru efectul pe care acestea îl au asupra noastră, asupra sufletului, asupra psihicului, pentru faptul că soarele aduce cu el un optimism pe care îl remarc sau mai degrabă îl simt în jurul meu! În oameni, în natură, în priviri, în trăirile celor cu care interacţionăm zilnic!

Mi-a plăcut întotdeauna soarele nu neapărat pentru căldura pe care o aduce, ci pentru libertatea pe care el mi-o inspiră, pentru felul în care soarele mă face să visez... pentru zilele mai lungi pe care le aduce, pentru zăpada pe care o topeşte, fie că e ea în suflet sau că este una materială, pentru amurgul crepuscular, pentru sunetul valurilor, pentru mirosul ierbii, pentru irişii pe care îi colorează! Pentru libertatea faţă de hainele cu care ne încotoşmănează iarna, pentru explozia de energie şi de culoare, pentru frenezia sufletească, pentru speranţa că lucrurile pot fi aşa cum noi ni le dorim, pentru schimbarea pe care el o aduce! Pentru că schimbarea e bună uneori, pentru că schimbarea ne face din nou să trăim, să simţim, să iubim, să ne bucurăm de viaţă, să ne bucurăm chiar de lucrurile mărunte la care, de cele mai multe ori, nici nu ne mai gândim! Pentru că soarele le reaminteşte oamenilor că sunt vii, pentru că soarele apare întotdeauna după ploaie, pentru că soarele usucă întotdeauna ploaia... lacrimilor...!

Eterna şi fascinanta... Românie!

2010-03-01T19:22:00.004+02:00

Clipurile de mai jos, presupun eu, nu mai au nevoie de niciun fel de comentarii! În definitiv asta este ţara în care trăim noi, fie că vrem fie că nu! Vedeţi şi judecaţi voi singuri!

Mărţişoare, primăvară, sânge şi căldură!

2010-03-01T15:56:00.001+02:00

Dacă iniţial gândeam această postare într-o manieră complet diferită, în sensul că voiam să fiu acid şi extrem de critic în legătură cu toată această desfăşurare teribilă de forţe.. comerciale pe care o numesc eu generic 'Târgul Mărţişorului', care în alte contexte nu ar aduna nicicum atâta lume, am preferat să schimb registrul...stilistic ca o reacţie a observării la care i-am supus azi pe cei din jur :)!

Şi m-am gândit că fiecare crede ce vrea, alege ce crede că îi face bine, ce îi aduce fericire, mănâncă de câţi bani are... iubeşte pe cine vrea sau pe cine poate, cumpără cât îl ţin buzunarele şi aş putea continua până mâine, dar risc să devin plictisor, iar alţii m-ar acuza că m-am transformat într-un deontolog, iar aceste cuvinte m-ar durea tare :))!

Revenind, dincolo de toată această... agitaţie, dincolo de tot acest demers mercantil, în care totul şi nimic este de vânzare, de la fireturi până la ghiocei, de la iluzii până la oameni vii cu tot cu sentimentele lor, rămâne motivaţia celor care se înscriu în toată această agitaţie! Rămân sentimentele, pornirile, trăirile, emoţiile, gândurile, aşteptările, fie ele disimulate, fie că urmăresc un scop trupesc sau unul nobil, care se întrevăd în spatele a ceea ce ne face pe noi să dăruim un mărţişor, un zâmbet, un şnur în culorile vieţii şi sufletului, un talisman de noroc...

Şi văzând schimbările celor din jur, felul în care o simplă cifră i-a schimbat, o banală întoarcere a paginii unui banal calendar, schimbarea şi de straie :), de atitudini, de gesturi, de culori... în haine, în machiaj, în... ochi, m-a făcut să cred că poate nu chiar totul este pierdut! M-a făcut să sper că bunătatea, seninătatea, sensibiltatea, căldura, iubirea... nu sunt numai nişte cuvinte ridicole, golite de conţinut de o existenţă dementă, al căror sens îl redescoperim numai în dicţionare!

Azi am observat alte lumini în ochii din jur... şi vreau din tot sufletul meu naiv să cred că totul se datorează bucuriei că suntem vii, că prin vene sângele care ne curge este încă roşu şi ne aduce aminte... că a venit primăvara... că a iubi e primăvară!

Haine, feromoni şi... avatare!

2010-02-28T14:01:00.004+02:00

Schimbarea ne prinde bine de multe ori! Avem nevoie de ea! Schimbarea vine să ne reamintescă ce eram, cum eram, ce gândeam, ce simţeam cândva! Schimbarea vine să ne sensibilizeze! Să aducă la suprafaţă omul mai bun care eram odată şi pe care l-am îngropat adânc, pe care viaţa l-a îngropat adânc! Schimbarea la... faţă, la suflet, la trup, schimbarea de... veştminte!

Schimbarea veştmintelor cântăreşte mult, poate greu în toate acestea. Măcar că ele par nişte nimicuri, nişte apanaje moderne ale diversiunii şi disimulării, pline de deşertăciune, hainele au rosturi mai însemnate decât banala protecţie împotriva... elementelor, de frig, de soare, de ploaie, de priviri! Ele schimbă înţelegerea noastră despre lume şi a lumii despre noi! Închipuiţi-vă o prezenţă misterioasă înveştmântată suav, diafan, precum briza mării la o petrecere, ce efect ar avea! Sau ce ravagii ar face parfumul ei în rândul faunei... masculine! Gazda, bărbat fireşte, nici nu se putea altfel, :)) ar sări imediat, poruncind să i se aducă un Blue Hawaiian sau poate un Frozen Lime Margarita :), poate poftind-o la un tur al... stabilimentului, sau poate să îi arate priveliştea de pe terasă! Cu siguranţă nu ar fi avut parte de aceste... omagii dacă veştmintele ei diafane în loc să fluture, ar fi fost croite strâns pe picior, în chip de... pantaloni! Iar apoi când ni se aduc... omagii este cel puţin politicos să răspundem... Misterioasa... creatură face o reverenţă discretă... înclină capul cu eleganţa unei lebede... încuviinţează, măguleşte pornirile... gazdei! Samsara... începe să-şi îşi facă efectul, faunei cu pricina i se declanşează brusc... rutul, iar discuţiile devin simple zgomote, pretexte de a disimula... preocupările mentale! Aşa încât cei care afirmă că hainele ne poartă pe noi, şi nu noi pe ele, nu greşesc; noi le facem să ne modeleze braţul, corpul, pieptul, formele, iar ele ne modelează inimile, creierul, limba după bunul lor plac.

Bărbatul are mâna liberă pentru a schimba... vitezele, femeia pentru a împiedica mătăsurile să îi alunece de pe umeri; bărbatul o priveşte drept în faţă de parcă ar fi fost făurită spre... folosul lui şi plăsmuită după placul său! Femeia se uită pieziş, cu o privire enigmatică, poate chiar insinuantă, bănuitoare! Dacă ambii ar fi purtat aceleaşi veştminte, ar fi mirosit la fel... se prea poate ca şi înfăţişarea lor să fi fost aceeaşi, iar tot acest mister şi toată această căutare nu ar mai fi avut niciun sens, pentru că de fapt straiele sunt doar simbolul unei realităţi, unei sensibilităţi ascunse la mare adâncime!

You can't help the way that you are!

2010-02-27T15:59:00.002+02:00

Cel mai periculos 'sindrom' al secolului al XXI - lea nu cred că este unul care afectează funcţionarea eficientă a organismului uman, în plenitudinea sistemelor şi subansamblelor lui, ci este cu siguranţă unul care afectează funcţionarea noastră ca fiinţe... sociale, iubitoare!

Şi pentru că toate 'bolile' au nevoie de un nume - din dorinţa omului de a le face pe toate familiare, crezând că în felul acesta le poate cunoaşte sau stăpâni mai uşor - acest sindrom se numeşte disimulare; ca orice 'boală' modernă cu pretenţii superioare evolutive şi disimularea îmbracă forme multiple, hibride, specializate ca manifestare, acoperind toate segmentele, sectoarele, aspectele, timpurile, împrejurările, contextele vieţii noastre sociale, culturale, dar mai ales emoţionale! Un sindrom ce îşi trage originile din toate trăirile noastre, emoţiile, iubirile pe care nu de puţine ori le îngropăm, le ignorăm, le uităm (oare o facem în mod autentic vreodată?) sau vrem să le uităm! Disimulare care ne forţează să devenim actori în propria noastră piesă de teatru, scenarişti ai propriului film, gândit iniţial (de către... Regizorul pe care cu atât de mult tupeu îndrăznim să îl înlocuim), cu multe sunete şi multă culoare, plin de forţă, cu o distribuţie fabuloasă, demn de un... Oscar al sufletului, care sfârşeşte nu de puţine ori ca unul mut, în mult prea multe nuanţe de alb şi negru, mult prea scurt, cu un buget redus, în care îi cedăm rolul principal unui scamator, unui imitator stângaci... nesigur, incapabil să performeze.

Afişăm câte o mască, câte o personalitate, câte un nesfârşit 'eu', perpetuu supus transformării în fiecare zi, pentru fiecare persoană cu care intrăm în contact; cu care schimbăm cuvinte, numere de telefon, identiţăţi virtuale, avatare... sociale; trăim într-o dihotomie spirituală, scindându-ne sufletul între extreme, hrănindu-ne neputincioşi cu iluzia unei fericiri, în care nici noi nu mai credem; dar trebuie să funcţionăm după un model, după un şablon fals, iar sufletul, care ar trebuie să ne lumineze drumul acolo unde toate luminile s-au stins sau au eşuat, ne încăpăţânăm să îl îngropăm adâc, şi mai adânc, în speranţa că poate şi noi vom uita de el!

Numai că el, din când în când, la cicluri magice, tainice, dincolo de înţelegerea noastră, se încăpăţânează mai tare ca noi să ne reamintească de existenţa lui, de lumile de care noi l-am legat cu legături veşnice, de oamenii pe care i-am legat cu legături veşnice.

Uneori, avem nevoie numai să ni se amintească cine suntem, ce suntem, cum suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim! Uneori, de cele mai multe ori, nu putem schimba ceea ce suntem, cine suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim... Uneori avem nevoie să ni se amintească faptul că nu putem schimba cine suntem, cum suntem, ce iubim, cum iubim, pe cine iubim!

Despre iubire, toamnă şi alte... metehne!

2010-02-26T21:21:00.003+02:00

- "Dacă aş putea, aş da timpul înapoi!" replică el grav, preocupat.

- "Ce ai schimba?" îl întrebă curioasă, întrebarea venind mai mult din ochii ei decât din voce.

- "Aş face posibilă din imposibilă iubirea dintre noi!" - îi zise, filosofând, ferindu-şi privirea, simulând că ştie, că poseda, că are în buzunar tainele lumii laolaltă cu răspunsurile la toate întrebările ei.

- "Când o să mă ceri de nevastă?" - îl întrebă cuprinzându-i faţa în mâini şi întorcându-i capul spre ea, zâmbind, schimbând tonul serios, într-o încercare de a anula tensiunea acumulată.

- "Te măriţi cu mine?", o întreabă privind-o în ochi ca pentru prima oară...

- "Dacă mă ceri!", şi îi zâmbi, tachinându-l...

- "Păi cred că tocmai am făcut asta", replică el serios, oarecum încurcat, oarecum surprins de răspunsul pe care ea i-l dădu.

- "Mai fă-o încă o dată", îi ceru surâzând, ochii sclipindu-i nelumesc în aşteptarea răspunsului, ca o surpriză totală, ca şi cum acesta ar fi putut să aducă cu el întreaga lume!

- "Te măriţi cu mine?", şi o privi adânc în ochi, cerând-o toată, înrobind-o cu sunetul celor patru cuvinte.

Niciun răspuns, decât un zâmbet, un oftat adânc, priviri încărcate, gene... ce se pregăteau să primească un sărut... umed, sărat, al lacrimilor, iar nu cel al buzelor!

- "Când?", întrebă el, cu un ton mult prea grav.

- "Acum"...

Si tăcerea se aşeza, grea, ruginie, parcă prevestind toamna care se pregătea să vină; mult prea repede, mult prea grăbită, mult prea plină de... schimbări! Iar foşnetul frunzelor care cădeau... le reaminti că era ultima... zi! Era ultima zi de vară! Era ultima zi de... iubire!"

Grafit, fum şi valuri!

2010-02-25T14:16:00.001+02:00

Celebră mai mult prin vinuri şi prin limba spectaculară, pe care multă lume o compară ca sunet cu limba română, Portugalia are de oferit şi altceva! Astfel, în Lisabona, s-a dechis o expoziţie de artă dedicată artistului american Robert Longo, expoziţie care cuprinde aproximativ 50 de lucrări, grafică şi desen, care acoperă aproape tot parcursul carierei sale, ce pot fi admirate la Muzeul Colecţiilor Berardo.

Ceea ce îl face unic pe artistul american, dincolo de viziunea si talentul său, este abundenţa cu care acesta utilizează creioanele de grafit! Decenii întregi el le-a folosit pentru a arunca o... reflecţie puternică şi oarecum dramatică asupra lumii contemporane.

"Cred în puterea artei! Tehnica mea este opusă picturii! Spre deosebire de pictură, care pleacă de la lumina spre întuneric, eu refac acelaşi acelasi traseu, însă în sens invers; eu lucrez dinspre întuneric spre lumina! Tot albul pe care îl vedeţi în desenele mele provine, de fapt, de la hârtie!"

Deşi a studiat sculptura, desenul a rămas tehnica preferată prin care Robert Longo se autoexprimă; atacul din 2001 asupra turnurilor de la World Trade Center din New York a schimbat odată cu viziunea sa şi modul de folosire a materialelor! "După 2001 am început să folosesc fumul în desenele mele, inspirat fiind de fotografiile făcute la WTC, dar sub forma valurilor! cineva mi-a trimis o fotografie a coloanelor de fum care se ridicau de la unul dintre turnurile care se prăbuşeau, iar în momentul în care am terminat desenul, imaginea era răsturnată, iar totul arăta precum efectele unei bombe atomice".

Expoziţia de desene a artistului de peste ocean poate fi apreciată, criticată, comentată, fotografiată, admirată :) până pe 25 aprilie!

http://www.robertlongo.com/work/
http://mirror.berardocollection.com/?toplevelid=1&lang=en

Primăvară!

2010-02-25T12:13:00.004+02:00

A cunoaşte. A iubi.

Încă-odată, iar şi iară,

a cunoaşte-nseamnă iarnă,

a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul, ce te-ndeamnă?

A cunoaşte – ce-nseamnă?

A iubi – de ce ţi-e teamă

printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,

Patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit

cu rumoare şi ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară

a iubi e primăvară.

Între pace şi.... război!

2010-02-23T18:18:00.000+02:00

Trăim aproape tot timpul sub semnul... conflictului, al războiului, al neînţelegerilor! Purtăm, provocăm, susţinem războaie într-un timp pe care aproape toţi îl definesc ca fiind unul al păcii! Un război social, emoţional, digital, al cuvintelor, un război cu noi, cu alţii, cu trecutul sau chiar cu prezentul! Un război pe care de puţine ori îl purtăm pe un tărâm real! Îl purtăm pe teritorii neutre, de împrumut, imaginare, digitale, închiriate [contra unui preţ ridicol cu care poţi să-ţi iei un kilogram de... vin :) ]! Purtăm războaie ale slovelor pe terenuri digitale, care prin comparaţie, transformă vechile bătălii medievale, cavalereşti, autentice, în simple jocuri de copii! Purtăm bătălii digitale, înverşunate, verbale, cu cei din jur, cu alţii, poate chiar cu noi din dorinţa, nebună, de a dobândi... nemurirea!

Pentru oricine cunoaşte legile compoziţiei, este plictisitor să insist! Cine nu înţelege, să iasă la plimbare, că şi aşa soarele a început si arunce cu suliţe de foc! Zăpada de pe bănci este numai o amintire, aşa că... spor la amor!

După cum scriu, mi se pare că este bine; dar pe măsură ce citesc mi se pare îngrozitor! Corectez, rup, backspace, Ctrl+A+Del...! Tai, adaug, Undo, Redo...! Reformulez, mă joc, transpun, mă transpun, interpretez! Mă las pradă disperării! Dualismului! Extremelor şi dezechilibrelor! Prezenţelor şi, mai ales, absenţelor... care te îm-part! Care te des-part! Ce nopţi frumoase pline de idei...; ce dimineţi îngrozitoare în care uit totul! Mă agăţ de idei ca orbul de uluci! Iar ele mă acuză de hărţuire, de... canibalism verbal! Că le agresez în timp ce, ca un păgân, le... mănânc! Cum le declam, cum râd acum, iar în clipa următoare plâng! Cum şovăi! Dual! Între un stil sau altul! Între trecut şi prezent! Între a fi şi a avea! Între a vrea şi a nu putea! Între a te lăsa pradă demonilor trecutului şi a cere taina... exorcizării! Între a cunoaşte ce pierzi şi a nu şti ce poţi câştiga! Cum pendulez între teatralism, liane... luxuriante, nisipuri mişcătoare ale limbii, exotism orbitor pentru... retină şi o simplitate banală ca o... bicicletă defectă! Cu lanţul... căzut! Cum alternez între delta Mekongului şi Taj Mahal... între un război cu trecutul şi o pace serenă, înţeleaptă cu prezentul! Între încăpăţânare şi înţelegere! Între realitate şi imaginaţie!

Între a nu putea hotărî dacă sunt un... înţelept sau cel mai mare neghiob de pe pământ!

Dincolo de chimia... cernelii!

2010-02-21T18:11:00.003+02:00

Lumea omului e făcută din cuvinte! Cuvintele sunt trup... transformat, ca o frânghie deasupra unui abis, iar primul Cuvânt a fost un salt un gol, un salt din gol! Cuvintele sunt imobilizate pe hârtie de către... chimia cernelii! Dar când şi-au făcut apariţia întâia oară, cuvintele nu erau aşa; erau ca nişte păsări sălbatice, fluturându-şi aripile... ca nişte fluturi, albi, albaştri! Mătăsoase, catifelate! Ca o carte cu un singur cuvânt! Dar odată imobilizate chimic, şi-au pierdut libertatea! Acum sunt îngheţate în timp şi spaţiu! Dar ele vor fi eliberate prin puterea magică a... textului, căci chimia care le ţine înlănţuite pe hârtie este anulată de fizica luminii, care le face să zboare, de pe hârtie către ochi, albaştri, întrebători... cu reflecţii metalice, iar din ochi ele ne vin în gură! Şi trebuie citite cu voce tare! Dacă suntem inspitiţi să zburăm odată cu ele către vremea, când aveam, poate, 20 de ani, textul... implacabil al timpului ne împinge înapoi, ne ordonă ceea ce este... scris!

Un text este un timp... mort, ca o fotografie a cuvintelor! Căci orice fotografie, e o fotografie a... morţii; vedem în ea un timp care nu mai există! Litera ucide, dar Duhul ne dă viaţă! Acesta este preţul plătit pentru siguranţă! Păsările cuvintelor sunt imprevizibile, asemenea vântului, nimeni nu ştie de unde vin ori încotro se duc! Iar ori de câte ori ele se întorc, fac ravagii! În ordinea cu grijă scrisă în text! Ele năvălesc, sparg ferestrele sufletului şi submineaza ordinea... carteziană a gândurilor! Poate odată cu venirea lor aduc nevoia de... uitare! Ignoranţa poate! Dorinţa de a redeveni... analfabet, dorinţa ca toate să devină nefamiliare pentru a învăţa să citeşti din nou...!

Cititul ţine de ochi, iar ochii ţin de lumină, iar pentru a le citi altora... luminile trebuie să fie aprinse! Să lumineze, albastre, întrebătoare, cu reflecţii metalice!

Cuvintele pot fi prilejuri de bucurie, de desfătare, iar atunci ne agăţăm de ele ca de un asfinţit, de o sonată, de un fruct; cuvinte care nu sunt pentru a fi înţelese, ci cuvinte care sunt pentru a fi... mâncate! Ca la un... dineu!

Gramatica e pentru cuvânt ceea ce e eticheta pentru mâncare! E inutil să cunosc cuvinte, dacă ignor Cuvântul! E inutil să le cunosc dacă nu ştiu cum să le... împerechez! E inutil să am mâncare, dacă participanţii la dineu nu ştiu cum să... mănânce! E ca în dans! Melodia nu e importantă, atât timp cât... perechea ştie să se mişte! Să... vorbească aceleaşi cuvinte! Dacă trupurile urmăresc ritmul limbii, nu fac greşeli de... ortografie, sau poate de pronunţie, perechea e fosforescenta, atunci e armonie! Dacă nu, e... stinghereală!

Tocmai de aceea profesorii dansului... cuvintelor vorbesc aceeşi limba, sunt guvernaţi de aceeaşi fizică a luminii... ochilor... albaştri, întrebători... cu reflecţii metalice!

Pergamentul trupului, un text de mult uitat!

2010-02-20T19:23:00.001+02:00

Şi ne mai rămâne plânsul! Care ar trebui să ne cureţe pe lângă ochi şi urechea! Să ne redea... sensibilitatea feminină a urechii, căci auzirea este feminină! Se aude un cuvânt, auzi un cuvânt, auzim un cuvânt; vedem un ochi, văd un ochi şi trupul vibrează! Dar această vibraţie e cu putinţă dacă trupul şi cuvântul sunt unul şi acelaşi lucru, dacă omul e întreg, e complet! Dacă omul vede! Dacă aude! Trupurile noastre sunt sălăşluite în... uitare! Nu mai ştim cum să vorbim limba, nu mai ştim cum să cântăm muzica scrisă în trupurile noastre! Cunoaştem reflectările lacului... trupului, zeci, mii! Dar adîncurile... lacului sunt dincolo de raţiunea noastră! Am învăţat şi ştim că suntem acolo unde gândim - Gândesc, deci exist! - dar prin opoziţie care e... tema? Acolo unde gândesc... nu exist!

Asta ne avertizează şi ne spun tot timpul... artiştii! Motiv pentru care nu e de mirare că au ajuns în periferia societăţii! Nici la... dineuri nu ar mai trebui invitaţi deoarece vorbesc de parcă ar fi... beţi!

Care mai e rostul pictogramelor de acum mii de ani, dacă noi nu ştim sau nu MAI ştim să descifrăm scrierile din interiorul nostru? Sălăşluim în uitare! Nu mai ştim să ne ascultăm, nu mai ştim să ne rugăm, nu mai ştim să ascultăm; auzirea, care este feminină, şi-a pierdut raţiunea... urechea a devenit un gol, aşteptând cuvântul care va aduce plăcerea şi viaţă!

În vremurile vechi, când se scria pe... piele era firesc să ştergi un text pentru a scrie unul nou! Cuvintele erau răzuite, iar cu ajutorul fildeşului suprafaţa aspră devenea din nou fină! Când ochiul era sigur că nimic din vechiul text nu se mai vedea, se putea scrie din nou! Un text nou! Iar textul vechi dispărea pentru vecie! Dar anticii nu ştiau că adânc înlăuntrul pielii, vechiul text rămânea vizibil! Azi, el poate fi descifrat - de specialişti! - alcătuind aşa-numitele palimpseste, pergamentele peste se scriau succesiv mai multe... texte!

Trupurile noastre sunt nişte palimpseste, cu un text superficial pentru toată lumea, dar a cărui adâncime spune o altă poveste, care nu mai e pentru toată lumea, la care numai... specialiştii pot coborî! Care cuprinde un alt text, o altă limbă! Câteodată aceasta se iveşte la suprafaţă, purtând măşti, vorbind... în limbi! În alte limbi! Fracturi în carne, simptome... fizice! Idiograme pe care trupul le scrie într-un efort disperat de a fi auzit şi înţeles!

Dacă, din întâmplare, trupul îşi aduce aminte limba, Cuvântul uitat ce sălăşluieşte în carnea lui ca o poveste de dragoste, dacă e luat în stăpânire de visele lui, atunci îşi găseşte drumul înapoi către... casă!

Şi vis sunt toate!

2010-02-19T20:05:00.001+02:00

Sufletul oamenilor e visarea! E posibil ca în viitor, într-o lume în care nu se întâmplă nimic nou, într-o lume care nu mai visează, în care toate se vor sfârşi şi fiecare clipă va fi o repetare a trecutului, să existe o stare în care gândirea să fie golită cu totul de elemente utopice, ideologice! Dar această stare, în care toate elementele transcendente ale realităţii sunt eliminate din lumea noastră, duce la un obiectivism care, în ultimă instanţă, implică dizolvarea voinţei umane! Înşişi oamenii vor fi transformaţi în lucruri, în obiecte, proces care a şi început deja! Pe care unii îl îmbrăţişează din tot sufletul, pe care îl doresc, pe care îl caută! Iar atunci ne vom confrunta cu cel mai mare paradox imaginabil: atingând cel mai înalt grad al dominaţiei raţionale a existenţei lui, omul e abandonat de toate idealurile, devenind apoi nimic altceva decât o jucărie la voia impulsurilor lui! Astfel, la finalul unei evoluţii lungi şi dureroase, contorsionate, dar... eroice, odată cu abandonarea utopiei, omul pierde voinţa de a mai modela istoria, şi odată cu ea pierde capacitatea de a o înţelege!

Şi atunci vom deveni toţi oameni... falşi! Dar chiar şi aşa mai avem o scăpare; dacă dorim bucuria supremă... a omului, iubirea, frumuseţea, trebuie să... plângem!

Statul sau învirea morţilor în guvernarea viilor!

2010-02-18T21:05:00.000+02:00

Plecând de la postarea absolut genială a prietenului şi fratelui meu întru toate cele şi insistând pe filonul lui ideatic, m-am văzut oarecum 'forţat' să duc postarea mea un pas mai departe, înscriindu-mă în... cheia de gândire declarată prin articolul anterior!

Fenomenul sinistru şi oribil al vieţii omeneşti care se numeşte astăzi statul aşa-zis democratic, pentru că democraţia este numai o iluzie, iar din conceptul de guvernare politică plăsmuit de vechii greci, noi am păstrat numai numele, ca şi cum acesta singur ne autentifică sau reprezintă vreun garant al respectării voinţei şi 'puterii poporului', nu e cu siguranţă un fenomen temporar sau accidental al epocii în care trăim. E în fapt dezvăluirea adevăratei naturi a statului. Ceea ce era considerat imoral pentru o persoană, a fost considerat întru totul moral pentru stat, stat care s-a folosit întotdeauna de mijloace subversive şi perverse - spionaj, falsitate, violenţă, crimă, iar în această privinţă au exista întotdeauna diferenţe numai în... grad; indiscutabil extrem de perverse, aceste metode au fost întotdeauna justificate în final de o viziune înălţătoare a... binelui! Şi când mă gândesc la acest bine înălţător pe care îl vrea statul român pentru noi, mă apucă un râs isteric, vecin chiar cu smintela! De dragul măreţiei statului şi al prestigiului autorităţii, s-au torturat bărbaţi şi femei, chiar naţiuni întregi. Statul a respectat drepturile oamenilor mai puţin ca orice altcineva de fapt... citiţi afirmaţiile ministrului de externe Teodor Baconski referitoare la romii care trăiesc în România, afirmaţii pentru care dacă ar fi trăit într-un stat autentic democrat acum ar fi fost închis. Politicile statului sunt întotdeauna o expresie a sclaviei omului! Şi asta nu pentru că bărbaţii răi fac politica, ci pentru că seducţia puterii, foamea de girofar şi de stroboscop, foamea de escortă şi de slugi cu costume negre, foamea de a fi un dumnezeu terestru care să decidă soarta de rai sau de iad a sclavilor, corupe într-un final până şi sufletele celor mai buni, care devin la rândul lor sclavii logicii de fier a puterii.

Puterea săvârşeşte magia nefastă a transformării visătorilor în indivizi care se lasă administraţi, astfel încât să triumfe raţiunile de stat, care sunt de fapt raţiunile puterii. Statul e o profeţie răsturnată şi multe sunt 'limbile' pe care el le vorbeşte: ordine, progres, securitate, prosperitate, fraternitate şi chiar şi... libertate! Libertate! Câtă falsitate! Câtă minciună! Câtă mistificare! Toate înseamnă acelaşi lucru! Toate acestea ne vor fi date dacă vom cădea în genunchi şi ne vom... închina înaintea lui! A statutului, a profeţiei răsturnate! A idolului care ne dă iluzia că poate aduce înapoi fericirea, pe care profeţii îl condamnau!

Statul transformă învierea morţilor în guvernarea viilor, şi pe măsură ce acest lucru se întâmplă, vii devin o vale a oaselor uscate... devin sfîrşitul visării! Iar atunci politica va înceta să mai fie arta de a face viitorul prezent şi se va limita la a fi numai ştiinţa administrării ordine existente! Atunci vom deveni toţi oameni... falşi!

Statul român, bandele de tâlhari şi demenţa portocalie!

2010-02-18T14:08:00.003+02:00

Trăind într-o ţară bizară cum este România, toate bunele tale intenţii, tot optimismul, toată iubirea se pare că te părăsec la un moment dat! Şi nu pentru că tu ai vrea acest lucru, ci pur şi simplu pentru că nu mai ai resursele necesare să mai suporţi! Momentan nu este cazul meu, dar nu ştiu cât această stare de calm, de optimism, de serenitate sufletească şi emoţională care mă caracterizează acum, mă va mai ţine!

Privind demenţa celor care ne conduc şi mai ales modul în care îşi bat joc de noi, pe faţă, (priviţi efectele legilor pensiilor şi salarizării unice şi mă opresc aici), ca nişte sălbatici de un turist captiv în plasele lor, ca un copil răzgâiat de un sărman oligofren, ca nişte tâlhari de boierul îmbuibat căruia i-a venit şi lui rândul să fie afumat cu niscaiva ardei usturat, ca un peşte de târ..., pardon, de trupurile pe care le domină prin frică şi aş putea continua în această manieră comparativă până mâine - pentru că sunt... nebun şi am resurse din belşug - am făcut ceva... documentare - profitând în mod magistral de ziua liberă de azi - pe această temă, a demenţei statului de-a lungul timpului!

Afirmam în articolul de ieri că dragostea de putere aduce doar durere şi moarte. Ei bine, dacă dragostea de putere aduce doar durere şi dacă puterea fără dragoste înseamnă diavol - şi îmi vine acum în cap episodul biblic al demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, îngrozitor de puternic, dar lipsit complet de iubire, pentru că diavolul i-a luat-o în schimbul... puterii - pot concluzia, fără riscul de a greşi, că pe acest tărâm al politicii există ceva demonic!

Sf. Augustin compara statul cu nişte bande de tâlhari: 'ce altceva sunt bandele de tâlhari dacă nu nişte mici regate? banda însăşi e alcătuită din bărbaţi, e condusă de autoritatea unui prinţ, e sudată prin pactul unei confederaţii', comparaţie pe care multe secole mai târziu o reia oarecum similar economistul politic şi sociologul german, Max Weber care afirma că 'statul e comunitatea care pretinde monopulul utilizării legitime a forţei fizice înlăuntrul unui teritoriu dat'... Numai că termenul 'legitim' nu are nicio legătură cu dragostea, cu justiţia, pentru că statul este considerat singura sursă a dreptului de folosi violenţa, sub toate formele ei, de a se folosi de subiecţii lui după bunul plac al... bărbaţilor cu pulovere ca portocala, conduşi de autoritatea unui... 'prinţ' sub umbrela confederaţiilor... demonice îmbătate de dorinţa toxică de a avea puterea! CU ORICE PREŢ! Puterea lipsită de dragoste!

Motiv pentru care nu mă mai miră deloc afirmaţia lui Nietzsche că 'statul este cel mai rece dintre toţi... monştri'. Statul, politica, acest nou idol, care pe mulţi îi atrage, orbindu-i şi hipnotizându-i, ca un cal al morţii tropăind fals cu eleganţa... onorurilor divine. Politica, această născocire, care a inventat o moarte care se slăveşte drept viaţă, statul fiind locul unde toţi beau otravă, locul unde sinuciderea şi uciderea lentă a tuturor se pretinde a fi drept... VIAŢĂ!

Statul se naşte când toţi se vând şi îşi vând sufletele, iar când sufletul se vinde, diavolul ia în stăpânire şi... trupul! Aşa cum se întâmplă azi cu noi, la noi, în această ţară bizară... numită România!

Rousseau: pictura ca vis!

2010-02-17T18:17:00.003+02:00

La o sută de ani de la moartea artistului francez Henri Rousseau, Fundaţia elveţiană Beyeler îi aduce un omagiu cultural acestuia printr-o expoziţie cu totul specială, ce reuneşte cele mai bune şi cele mai valoroase lucrări ale sale. Deşi catalogat multă vreme în mod eronat ca pictor naiv, talentul geniului autodidact Henri Rousseau a fost recunoscut într-un final, către sfârşitul vieţii sale!

Samuel Keller, directorului fundaţiei elveţiene, afirmă că Henri Rousseau nu a fost nicidecum un pictor naiv, ci un pionier al artei moderne, care a readus visul şi fantezia în arta modernă.

Henri Rousseau a început să picteze în timpul liber şi până ce talentul şi valoarea autentică a picturilor sale au fost apreciate în mod corect, a trecut destul de mult timp! Cele mai reprezentative tablouri ale sale descriu jungla, în ciuda faptului că nu a părăsit niciodată Franţa sau că niciodată nu a văzut o junglă în realitate, inspiraţia venindu-i din cărţile ilustrate pe care le studia!

Primii care i-au apreciat tablourile 'onirice' au fost Picasso şi Fernand Léger, valoarea lucrărilor lui constând în deschiderea de noi perspective în arta modernă reprezentând o reală influenţă pentru Picasso, Kandinsky şi Léger, pentru arta cubistă şi suprarealistă, oferind emoţie artistică nouă, celor care trăim 100 de ani mai târziu, cât şi contemporanilor săi!

Expoziţia Fundaţiei Beyeler este deschisă până pe 9 mai 2010.

http://www.fondationbeyeler.org/fondation/e/html_11sonderaus/01_aktuelle/intro.htm
http://www.artcyclopedia.com/artists/rousseau_henri.html
http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/rousseau/

Iubirea, ultima frontieră!

2010-02-17T16:32:00.002+02:00

Scriitorul american Mark Twain afirma, referindu-se la surprizele pe care ni le rezervă viaţa, că ' Peste douăzeci de ani vei mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut'.

Deşi e dureros să laşi trecutul să te acapareze, să te controleze, să îţi joace feste, unii dintre noi, mulţi, poate şi eu, poate chiar şi voi, ne scufundăm... în el! Dureros! Ca nişte fakiri ai spiritului! Facem asta în fiecare zi, în timp ce ar trebui să ne spunem înşine 'Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile, pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat'.

De ce nu mai suntem apţi? Pentru că nu mai există mistere! Folosim raţionamente sofisticate, premise false, silogisme, filosofii... luxuriante ca o pădure tropicală, ne izolăm noi de... noi, iar în tot acest demers ne rătăcim noi de... noi! Dorinţele noastre sunt în mâinile noastre! Visele cresc din mâini neputincioase! Când mâinile sunt lipsite de putere, ele... visează! Astfel taina întunecată a inimii e elucidată în... cunoaşterea clară, a ceea ce pot face... mâinile noastre! Visele nu mai au nevoie să fie interpretate, pentru că ele sunt locul unde enigma este dezvăluită! Visele nu mai sunt nimic altceva decât imagini ale neputinţei noastre, răsturnate în... oglindă! Acţionăm pornind de la putere şi nu de la... vise! De la control şi nu de la iubire, această ultimă... frontieră a vârstei... spirituale! Iubirea nu mai este izvorul sau scopul a ceea ce facem; ea a devenit un mijloc de a dobândi! Putere, control, dominaţie, frică! Puterea ia locul ei întrucât promite să-i îndeplinească visele! Nu mai e nevoie să vorbim de iubire, deoarece avem credinţa că puterea va crea lucrul după care tânjeşte aceasta! Limitele mâinilor exprimă limitele... inimii! Inima e redusă la mâini! Dorim doar ceea ce ne pot da mâinile, ceea ce putem palpa, ceea ce putem atinge! Enigma dragostei este rezolvată! Locul visului uitat este luat de iluzia puterii, că mâinile noastre pot produce lucruri pe care inima le cere! Nu este aceasta, oare, o formă de idolatrie? Acel obiect care ne dă iluzia că poate aduce înapoi fericirea? Pe care profeţii îl condamnau?

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până şi faţă de moarte, această forţă este iubirea. Puterea ei produce frumuseţe şi fericire. Dar dragostea de putere produce doar durere şi moarte... a duhului, a sufletului, a ceea ce ne defineşte şi ne face stăpâni ai lumii!

Blestemul... tărăboanţei verzi!

2010-02-16T17:47:00.008+02:00

Toată lumea este de acord cu faptul că trăitorul de la... bloc este o specie aparte, dintr-o încrengătură ce nu a fost catalogată corespunzător, din păcate, sau care nu a primit un... nume ştiinţific! Încă! Motiv pentru care mă voi referi la el folosind termenul 'homo blocarius' :)! Adică cel ce se înscrie în arborele evolutiv al pseudocivilizaţiei urbane între 'perforatorius maximus' de la miezul nopţii, dar şi al zilei, al cărui scop - în afară de a-ţi speria pe vecie visele - este de a transforma... edificiul cu pricina într-un şvaiţer, în acelaşi timp cu creierul tău, până la 'mizerabilus extremis' care îţi ocupă cu o nonşalanţă vecină cu... normalitatea locul de parcare, pe care îl îngrijeşti, îl deparazitezi, îl des... buruienezi, îl des... zăpezeşti, îl des... păzeşti :)) ca pe ochii din cap, să nu vină 'homo blocarius', şi aş putea adăuga şi 'nesimţitus', să ţi-l ocupe! Şi atunci îţi vin în cap şi îţi ies pe gură... cuvinte multe!

Cuvântul, această energie materializată sonor, este încărcat cu puterea de a vindeca traumele sufletului în forma lui cea mai înaltă, rugăciunea, dar şi de a ucide, în forma lui cea mai... periferică palavra, jignirea, hula, blestemul!
Cuvintele au o putere magică... literele sunt viclene, ca nişte demoni fără ruşine, şi primejdioase, mai ales primejdioase! Deschizi călimara... gurii, le eliberezi, iar ele fug, zboară, precum florile de... cireş! Cum să le mai prinzi din nou vreodată? Prind viaţă, se unesc, ne unesc, se despart, ne despart! Îţi ignoră comenzile, se ordonează pe hârtie cum vor, negre, verzi, albastre! Ca nişte demoni fără ruşine, cu cozi si cu coarne! Ţipi la ei! Îi implori... zadarnic, fac cum le place!
Si asta mi s-a întâmplat si mie, lasându-i slobozi... iar atunci când s-au vazut desprinsi din cătuşele cenzurii... au făcut ce au ştiut mai bine... s-au materializat în cea mai periferică... întrupare a lor, dorindu-i proprietarei la fel de verde, de 'văcseua' şi gletul ce ţineau loc de machiaj, ca tărăboanţa cu pricina, să... şi atunci multe cuvinte, ca nişte demoni neruşinaţi, mi-au venit în cap...
Şi uite aşa am descoperit filosofia blestemului urban, a cărui victima colaterală am fost eu însumi, căci locul de parcare tot ocupat era...
Tărăboanţa verde era complet paralizată de ger, încât nu s-a mai urnit de pe locul meu... Va trebui, probabil, să aştept încălzirea globală, care să-i dezgheţe încuietorile uşilor!
Şi pentru că blestemul face parte din codul genetic al românului vă ofer o 'mostră' demnă de luat aminte şi chiar notiţe:

"Răstoarne-se cerul, să-ţi cadă-mprejur

Tăria sfărmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La cap să-ţi necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guşe
Ninsori de funingini şi ploi de cenuşe.
Să latre la tine, căzut în noroi,
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă şi munţii, sculaţi în picioare,
Cu labele-n şolduri pornind fiecare,
Pe creştet să-ţi calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină fără valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Şi când vei cerca să scoţi vreo... sudalma,
Să-ţi fete un şoarice-n palmă.

Un dinte să-ţi crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă şi moale, atins,
Să-l simţi că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile şi vag pederaste,
Să-ţi strâmbe-n neştire ţinuta şi graiul,
Şi-n uliţi să crească alaiul
Vârtej petrecându-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.
Iar tu, piază-rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeaţă,
În păr mătreaţă,
În nas roşeaţă,
În inimă un ceas rău.
În piept o scoabă
Şi-n pat o babă.
Fă din el păpuşe,
Să-l strivească-n uşe
Fata jucăuşe:
Să-i smulgă urechea şi ţâtele,

Să-i curgă prin coate tărâţele,
Stuchi-l-ar mâţele!"

Iubirea ca... bun simţ!

2010-02-15T15:27:00.001+02:00

Ieri, în timp ce mă îndreptam spre Predeal, ascultam la un moment dat, mai mult absent decât prezent, Radio România Actualităţi! Nici nu ştiu de ce radioul era setat pe respectiva frecvenţă, poate întâmplător, poate şi-a căutat-o singur... Nu eram atent nicidecum la discuţia de la radio ce se dorea oarecum inteligentă, fiind preocupat să admir brazii atât de încărcaţi de zăpadă, încât crengile lor formau un tunel magnific deasupra drumului! Şi la un moment am auzit o frază care mi-a atras atenţia, însă aş putea spune la fel de bine m-a lovit în timpane, şi m-a forţat oarecum să mă gândesc la semnificaţia ei: 'Iubirea vinde!'

Ce aş putea adăuga? Nu e superbă? Nu se înscrie sintagma aceasta în şablonul mentalităţii colective contemporane? De ce oare e necesar să ne lansăm în declaraţii de iubire? De ce e necesar să îi dedicăm o zi specială? De ce e necesară comicăria numită Valentine's Day? Prietenul meu spunea că dacă Sf. Valentin ar vedea ce se întâmplă azi, s-ar răsuci în mormânt! Nu avem 365? Nu sunt toate speciale? Nu ne oferă toate cele 365 posibilitatea de a o exprima, de a o trăi, de a o face să ne înnobileze?

De ce necesar să îi arătăm sau să îi dovedim că o iubim? Nu o facem? O facem stângaci? Ea nu vede? Nu simte?

Şi de aici începe o altă poveste! Dacă ea nu vede sau dacă nu simte, înseamnă că poate noi nu ştim să ne... exhibăm... pe întelesul ei! Deşi eu cred că este de FOARTE BUN SIMŢ să te 'prinzi' atunci când eşti iubit, mai ales iubită! Mai ales atunci când eşti... autentic! Iar dacă eşti autentic, nu ai nevoie de declaraţii publice de iubire, nu ai nevoie de comicării şi acadele, nu ai nevoie de fondante, de ursuleţi de pluş, de ciorapi cu... degete!

Dacă eşti autentic şi sincer, dacă îţi expui sufletul şi te îneci în ochii ei, iar ea nu te salvează, asta nu poate însemna decât, cel mai probabil, că: este... insensibilă, este... oarbă sau... a rămas corigentă la acestă... limbă, fără cuvinte, la care chiar şi... profesorii fac greşeli de... ortografie!

Predeal sau back 2 where it all started!

2010-02-14T17:53:00.001+02:00

Ca orice 'criminal' care se respectă, nici eu puteam face excepţie de la... trăirile care te copleşesc atunci când ceva relevant te mişcă sau îşi pune amprenta pe tine, şi te face să te întorci la locul... 'crimei' :)! Şi aşa m-am întors şi eu la Predeal, oraşul vindecărilor aşa cum îl numisem eu altădată! Şi nu pot face altceva decât să repet că a fost superb, sau cel puţin aşa cred eu! :) Cu câteva mici excepţii, care au presărat traseul pe ici, pe colo, pe care nu m-am obosit să le mai iau în seamă pentru că nu voiam să-mi stric kharma şi nici să-mi pierd starea Zen :) (gropi, apă, zăpadă, câini, căruţe etc.), drumul a fost foarte bun, traficul excepţional pentru o zi de duminică, şi Valentine's Day pe deasupra :), cred că tot drumul am avut o singură maşină în faţă! Deşi în momentul în care ne pregăteam să intrăm în Sinaia s-a înnorat brusc şi mi-am pus problema că nu va fi cum mi-am imaginat eu că va fi, când am ajuns, acolo unde nu demult plecasem, cu o lună în urmă, înnoit şi îmbunătăţit, soarele a răsărit la fel de brusc cum dispăruse pentru a-mi reda bucuria... zăpezii şi probabil pentru a-mi reaminti exuberanţa şi candoarea pe care le văzusem cu o lună în urmă pe aceeaşi pârtie pe care, de data aceasta, erau numai câţiva pasionaţi, iar râsetele nu se mai auzeau de nicăieri! Printre ei mă număram şi eu, dar cum schiatul este un sport cu... beţe, am preferat să găsesc subiecte şi subiecţi al căror suflet să îl fur... în camera foto :)! Dar parcă ceva lipsea, cineva lipsea, nu mai era acelaşi lucru; a fost excelent oricum, mai multe plimbări cu telescaunul, un vin excelent care s-a ridicat la... înălţimea norilor! Brazi încărcaţi cu atât de multă zăpadă cum nu am mai văzut de multă... vreme, oameni veniţi să se bucure de peisaj, de schiuri... de snowboarding, de razele care ne-au încălzit tare într-o zi destul de rece de altfel... Sau să fi fost,oare, de la vin :)! Glumesc, fireşte, căci altfel nu m-aş mai fi încumetat să fac şi eu o încercare cu un board de snow :))! Nu pot spune decât că a fost scurtă, pentru că nu voiam să mă întorc acasă... cu beţe!

Ce pot să mai adaug? A fost superb, o gură de oxigen, la propriu şi la figurat, care mă face să trec mult mai uşor peste toate răutăţile zilelor! Şi un punct de reper, căci, orice 'criminal' se întoarce la locul... faptei! ÎNTOTDEAUNA!

Fericiţi cei ce... plâng!

2010-02-13T14:15:00.002+02:00

Motto: 'Fii atent la locul unde vei plânge. Pentru că în acel loc sunt eu, şi-n acel loc se află... comoara ta! Unde va fi comoara ta, acolo îţi va fi şi inima!'

Ori de câte am plâns, indiferent de motivele care ne-au provocat această stare, de fiecare dată am simţit gustul lacrimilor! Sărat! Lacrima topeşte abuzul oricărei solidificări, ea însăşi nefiind mai mult decât... sare dizolvată în apă, un mineral adus în stare solubilă! Precum focul topeşte... trestia, ca atare şi lacrima topeşte toată... întinăciunea văzută şi nevăzută, spusă şi nespusă! Ea topeşte şi spală, ca o ploaie care cade în pământ... înnoind totul, fertilizând... ţarina duhului! Lacrima stinge, precum apa, care adăugându-se câte puţin la foc, schimbă văpaia cu desăvârşire; lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia... mâniei, a deznădejdii, a urii, a fricii, a deziluziei, a dezamăgirii, a neîncrederii!

Plânsul poate fi fierbinte, înfocat şi scânteietor, dar poate fi şi răcoros, dezalterant... potolitor, mângâietor, străpungător de suflet! Cel dintâi implică o imagine negativă a... umidităţii, ca indistincţie sentimentală, ca fluiditate confuză ce trebuie secată, uscată, volatilizată; cel de-al doilea pune în mişcare îngheţul lăuntric, subţierea excesului de corporalitate, re-animarea materiei pasive! Pot afirma, fără a greşi, că ne aflăm într-un plin şi profund proces... alchimic al umorilor... apoase. Setea vinovată, superfluă a acestora e stinsă de lacrimi care, în acelaşi timp, aprind o altă sete, eliberatoare, de data aceasta setea de... demineralizare a trupului, de redirecţionarea a principiului dorinţei; dorinţei descendente care fixează obsesiv, până la... conglomeratul salin, apetiturile sufletului, pânsul îi opune dorinţa ascendentă, topirea sării, disoluţia fixaţiei limitative. Lacrima dizolvă şi coagulează concomitent, lacrima e dizolvarea sării, inflamarea apelor interioare, metamorfozând sarea în... perlă!

Potrivit unei vechi legende hinduse perla se naşte din lacrimile zeului Lunii, luna stăpâna mareelor, luna care guvernează circuitul universal al fluidelor, şi în consecinţă metamorfozarea lor! O altă tradiţie hindusă, la fel de veche, spune că perla e un fruct al fulgerului care... pătrunde în scoică! Focul şi apa se întrepătrund în stuctura ei, ca şi în aceea a lacrimii, deopotrivă fierbinte şi răcoritoare; apa dizolvă, focul căleşte; apa lacrimilor preface inerţia în subtilitate, pe care focul o fixează în materia nobilă a mărgăritarului... sarea devenind cristal!

Este oare, atunci, lacrima fructul de... cristal al unui ochi... care ţi-a intrat în ochi? Al unui suflet care ţi-a intrat în... suflet?

Artă contemporană made in... China!

2010-02-12T18:11:00.001+02:00

După ce China ne-a obişnuit cu milioanele de produse de proastă calitate, după ce ne-a obişnuit cu obedienţa înfricoşătoare faţă de regimul comunist şi manifestările pe care unii dintre noi le mai au încă proaspete în memorie, iată că mai are resurse să ne surprindă în continuare.

După au zguduit China cu arta lor de inspiraţie politică, fraţii Gao o arată acum Americii şi Europei, 'Execuţia lui Hristos' fiind cea mai recentă lucrare a lor, un grup statuar de mărime reală al fostului lider comunist Mao Zedong care exersează, trăgând la ţintă spre însuşi Hristos.

Gao Qiang, fratele mai mic, afirma: "Această compoziţie a fost inspirată de celebra pictură a lui Mannet - Execuţia Împăratului Maximilian, iar Mannet la rândul lui a copiat oarecum tabloul spaniolului Goya - 'Execuţia Rebelilor' care are drept subiect executarea unui grup de rebeli; opera noastră, sub aspectul compoziţiei, este foarte similară acestora".

Statuile lui Mao sunt încă foare respectate în China, iar pentru mulţi arta celor doi fraţi este jignitoare şi inflamatoare de... spirite; deşi artişti precum fraţii Gao nu sunt de-a interzişi în mod direct, totuşi ei sunt pe punctul de a încălca o linie foarte subţire faţă de autorităţi.

Mai vârstnicul, Gao Zhen, afirma la rândul său: "Considerăm că umanitatea este unită. Oamenii au ceva în comun. După Revoluţia Culturală am început să analizăm ce am învăţat din acea propagandă şi să gândim singuri, cu capul nostru, pentru noi înşine!”

La scurtă distanţă de mers cu maşina de cartierul artistic 798 al Beijingului, cei doi artişti au un alt studio unde îşi păstreză lucrările mai mari şi unde confecţionează mulajele din gips ale statuilor. O altă lucrare ce va fi expusă publicului de peste ocean se intitulează 'Prostituată Săltată', care se pare că a fost inspirată de o fotografie făcută în timpul arestarii unei prostituate.

Gao Zhen adaugă: “Acest studio a fost închiriat acum doi ani; la momentul respectiv studioul lor a fost închis de către autorităţile care doreau să ne evacueze din districtul 798, aşa încât noi am pregătit ca rezervă actualul studio, în apropierea căruia am închiriat unul şi mai mare. Practic aceasta este baza noastră de producţie, multe dintre operele noastre, precum sculpturi sau picturi fiind finalizate aici".

Vorbind despre fraţii Gao, criticul de artă Cheng Meixin consideră că ei sunt printre puţinii artişti chinezi care şi-au păstrat integritatea, care şi-au păstrat independenţa.

Iubiţi şi urâţi în egală măsură - unii considerând că operele lor sunt mult prea evidente – fraţii Gao nu sunt îngrijoraţi că ar putea provoca... agitaţie. Câteva dintre lucrările lor sunt momentan expuse la Vancouver, în cadrul Bienalei Internaţionale de Sculptură.

http://www.gaobrothers.net/

Romanţa răspunsului... mut!

2010-02-12T16:37:00.002+02:00

Motto:
"De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?..."

"Şi atunci a fost ca şi cum timpul s-a oprit în loc... iar toată frumuseţea lumii mi-a apărut cu toată vigoarea ei în faţa ochilor! Când i-am privit ochii albaştri, buzele nehotărâte între zâmbet şi tăcere, am înţeles cea mai înţeleaptă, cea mai adâncă semnificaţie a limbajului care ne face pe noi, pământenii, să ne înţelegem inimile! Iar asta se cheamă... IUBIRE! Un lucru mai vechi decât pământul, decât lumea, decât oamenii, decât deşertul, decât albastrul... mărilor din ochi, care răsare cu aceeaşi forţă, mereu, acolo unde două perechi de... ochi se întâlnesc! Iar într-un sfârşit buzele... ochilor s-au hotărât... să zâmbească, iar cerul s-a deschis, toţi zeii au murit şi au înviat, lumina a luminat, eu am am orbit şi... am început să văd! Să O văd! Iar acesta a fost un semn... pe care îl aşteptam fără să ştiu, căutându-l atât timp în cărţi, în linişte, în ochi... străini! Atunci am înţeles limbajului culorilor, al luminii, al surâsului, fără explicaţii, căci iubirea nu are nevoie de explicaţii spre a-şi duce călătoria în infinit! Iar când ochii se întâlnesc, atunci orice trecut şi orice viitor îşi pierd importanţa, nimic nu mai este la fel, nu mai poate fi la fel! Totul se prăbuşeste cu tunet... spre a lăsa loc liniştii, silabelor albastre ale... iubirii, ca ele să răsune şi să te facă să vibrezi... să facă să rămână numai... acel moment! Şi să-ţi ofere acea siguranţă că toate lucrurile sunt... scrise de aceeaşi... mână! Aceea mână care trezeşte dragostea şi te face să o cauţi sub soare...! Fără asta nimic nu ar mai avea nicio noimă, viaţa nu ar decât o iluzie... un simplu semnal electric, infam şi nefericit, care îi spune... cortexului că că suntem vii; totul ar fi străin şi pustiu... necunoscut, zadarnic, nisip purtat de vântul uitării, visul omenirii, visul meu nu ar mai avea nicio noimă...! "

Iar silabele albastre, în capul meu, sună aşa::
Running Man - Fading Memories (Original Mix)

Akon şi noul sound Pepsi!

2010-02-11T16:30:00.004+02:00

Muzicianul şi compozitorul american de origine senegaleză, Akon, a făcut echipă cu artista Keri Hilson şi corul de muzică gospel 'Soweto' pentru a lansa noul său single 'Oh Africa', cu scopul de a-i sprijini pe tinerii dezavantajaţi din Africa, alături de alţi artişti sau sportivi, printre care se numără şi fotbaliştii Fernando Torres şi Didier Drogba, ca reflecţie a pasiunii pentru fotbal cu care artistul a crescut în ţara natală.

"Avantajul pe care îl am eu în faţa altor artişti sau muzicieni provine din dubla mea cultură cu care eu mă hrănesc şi care mă inspiră, integrând în muzica mea atât cultura americană, cât şi pe cea africană! În asta constă frumuseţea muzicii mele!", afirma muzicianul deţinător a mai multe discuri de platină!

Şi cum la ei un succes duce la altul, şi cum artiştii buni sunt promovaţi întotdeauna, indiferent de domeniul lor de manifestare sau background-ul lor cultural sau naţional, Pepsi a preluat noul său single şi l-a transformat într-un 'anthem', spre a completa noul look pe care Pepsi îl propune!

Iubirea ca foame... de celălalt!

2010-02-11T14:32:00.001+02:00

M-am trezit ieri, în timpul unei ore de curs, vorbind oarecum despre sacralitatea bucătăriei, despre intimitatea oferită de acestă încăpere a caselor noastre, ca astăzi să mă aflu în bucătărie la propriu, mai mult spre a adulmeca decât spre a găti! Găteam şi eu, dar mai mult cu ochiul minţii, gândindu-mă la această... alchimie magică! Probabil foarte puţini s-au raportat vreodată la bucătărie în felul acesta! Fireşte luată de una singură bucătăria este moartă, iar pentru a fi vie are nevoie de suflet... bucătarul! El ştie că suntem fiinţe flămânde, ştie că suntem ceea ce mâncăm, ştie că foamea noastră este infinită! Dar el nu mănâncă ceea ce găteşte, el gustă, pentru că nu găteşte pentru el; el mănâncă... bucuria de pe feţele celorlaţi, atunci când aceştia mănâncă! Poate fi mâncarea o declaraţie de dragoste? Posibil! În acea bucurie e o declaraţie tăcută de... dragoste!

Mâncarea ne învaţă lecţia de bază a dragostei! Dragostea este mâncare! Ea este în dialectica dragostei şi în obiectul ei obscur! Aceasta fost prima noastră lecţie de dragoste învăţată la sânul mamei... plăcerea este atunci când dragostea şi scopul ei se întâlnesc, se suprapun magic, se aşează, aşa cum focul... rânduieşte pe plită... gustul! A iubi înseamnă a mânca! A iubi înseamnă a adulmeca... a-l percepe pe celălalt prin toate simţurile, a-l lăsa să intre în tine prin nas, prin gură! A iubi înseamnă a ne oferi spre a fi mâncaţi; fiecare mâncare e un afrodisiac, iar acolo unde nu e dorinţă, unde nu e foame, nu se poate mânca... iubirea! Aceasta este magia, alchimia focului, a gustului, chimia simţurilor, o ochilor, a miresmelor pe care o săvârşeşte mâncarea! Ne erotizează trupurile, trezeşte focul... dorinţei, ne aprinde visele, ne deschide nările... sufletului, spre a fi mai flămânzi decât am fost, fiecare gest, fiecare atingere, fiecare privire devenind un... aperitiv, spre a creşte dorinţa care nu trebuie niciodată satisfăcută, căci atunci când ne-am... săturat, încetăm a mai fi îndrăgostiţi...

Nu sunt un profesor, ci doar un... cartograf!

2010-02-11T13:11:00.000+02:00

Citind descrierea pe care bunul meu prieten a pus-o pe blogul său în dreptul profesiei sale, m-a determinat şi pe mine să mai încerc o scufundare... în puţul gândirii :) din dorinţa de a mă defini pe mine ca profesor, de a încerca o descriere a modului în care eu fiinţez ca... cel spre care ochii stau îndreptaţi...

Viziunea mea este una extrem de personală şi nici nu mă aştept ca cineva să fie de acord cu mine... e mai degrabă o exprimare vizuală, pipăind... pe clape mierlele... computerului.

Profesorul este un excursionist, care a făcut excursia şi se întoarce... a călătorit peste un tărâm necunoscut şi şi-a împletit plasele şi a construit cuiburile... Şi le vorbeşte celor care nu au fost în excursie, le împărtăşeşte aventura..., le arată fotografiile, desenele, schiţele, le spune cum este lumea; le arată pânzele lui de păianjen... făcute din cuvinte! Vorbeşte, iar pânzele lui de păianjen desenează o hartă a... lumii, care cuprinde longitudinile, latitudinile, extremele şi echilibrele, prezenţele şi absenţele, gradele şi meridianele referitoare la drumurile sigure şi la potecile care nu duc niciunde!

A învăţa pe alţii înseamnă a alcătui o hartă a lumii, a o face să apară prin puterea cuvântului; fără hărţi viaţa ar fi extrem de dificilă, lumea ar fi în permanenţă necunoscută, cu neputinţă de a fi învăţată!

Profesorul îşi poartă hărţile în buzunar, în suflet, în cap, în inimă, în gură. Le are peste tot cu el. Păsările lui sunt înlăuntrul... coliviei, el este stăpânul, iar ele îi aparţin. Sunt în posesia lui! Ca nişte animale domestice care se întorc întotdeauna la locul căruia aparţin, asemenea câinelui care adulmecând aerul se întoarce acasă, asemenea calului care, prin întuneric sau furtună, îşi aduce stăpânul beat la adăpostul casei lui. Cuvintele lui cunosc lumea... o netezesc, iar elevii lui vor ţese la timpul lor, pânze de păianjen deasupra golului...

Nu sunt un profesor, ci doar un... cartograf! Nu sunt un profesor, ci doar un păiajen care ţese pânze... din cuvinte!

Belle arts des Rennes!

2010-02-10T19:36:00.000+02:00

În aceeaşi serie deschisă prin postarea anterioară, Muzeul de Arte Frumoase din oraşul francez Rennes, propune publicului amator de artă, o suită de colecţii permanente găzduite la primul etaj al muzeului, deschisă chiar de azi, 10 februarie! Între 16 şi 20 februarie muzeul este în plină agitaţie, oferind celor care îi trec pragul animaţii, ateliere de lucru şi tururi ghidate ale colecţiilor de artă, organizate pe mai multe domenii: pictură, arheologie, desen, gravură, sculptură!

http://www.mbar.org/collections/index.php

Avant-gardă de origine... turkistană!

2010-02-10T18:38:00.005+02:00

Într-o lume controlată numai de către cei bogaţi şi puternici, de regulă cei mici şi nesemnificativi, nu pentru că aşa ar fi în realitate, ci pentru că aşa simt... cei mari, nu au nicio şansă, dar 'minuni' se mai întâmplă şi atunci aceştia au şi ei sanşa lor la cele... 15 minute de celebritate! Despre ce e vorba? Muzeul de Stat pentru Artă Orientală din Moscova promovează, prin intermediul unei expoziţii de pictură, arta Turkistanului, un stat destul de obscur, sub deviza 'artă pentru mase'. Expoziţia reuneşte 150 de tablouri ale celor mai cunoscuţi artişti din Turkistan şi este deschisă publicului interesat sau curios până la sfîrşitul lunii aprilie! Adaug şi eu un link, dar, din păcate, site-ul muzeului este în limba rusă, iar versiunea în limba engleză nu oferă toate detaliile despre expoziţia în sine!

http://www.orientmuseum.ru/exhibitions/?item=107

Romanţa celei ce nu... vede!

2010-02-10T14:51:00.003+02:00

Motto:

"Nu există viaţă mai pustie decât una în care n-ai iubit nimic, ştiind că într-o zi vei pierde... totul"

"Şi de când te-am VĂZUT prin ochi de... împrumut, te zăresc mereu! Îţi aud prezenţa în toate sunetele lumii... te văd în orice chip! Şi astăzi te-am zărit... încrezătoare, superioară, glacială, ca o zi iarnă...; un arici ţepos cu inima de gheaţă; distantă... cuvintele erau seci, goale, întorcându-se către mine cu rezonanţe metalice, erau zgomot şi nu muzică, erau amare, fără savoare.

Si atunci am văzut în zările albastre ale... ochilor tăi un univers fără culoare; şi am păşit în spate... pierdut în alte zări! Mă-ntreb, stii tu, cât doare nepăsarea, indiferenţa?? Aş vrea s-o simţi, s-o pipăi şi să urli: "Este!"; să te întrebi şi tu unde-ai greşit, ce ai greşit, dacă ai greşit sau ce nu faci bine! Poate se va întâmpla, şi se va-ntâmpla, căci va veni şi seara aceea, şi atunci voi stinge flăcările albastre din candelabrele de-argint.

Aş vrea să ne vedem în luni sau ani, să-mi spui cum e să nu priveşti un suflet care plânge, să nu săruţi o lacrimă fierbinte, să nu te întorci să spui: "Uite-mă!“

Blue pill/Red pill vs. Descartes

2010-02-09T19:38:00.000+02:00

Inspirat de cronica pe care o scriam ieri pentru filmul The Wolfman şi în egală măsură de un fragment din setul lui Lemon8 pentru show-ul 8 Track Mind, găzduit de postul de radio friskyRadio din San Fransico, California, mi-am reamintit poziţia pe care o am faţă de unul dintre filmele mele preferate, Matrix, faţă de care nu am făcut niciun secret că, de când l-am văzut prima oară, a devenit unul dintre filmele mele de referinţă! Dincolo de acţiunea fabuloasă, dincolo de idee, dincolo de efectele spectaculare, dincolo de... Carrie Ann Moss, Matrix este unul dintre filmele mele preferate pentru filosofia de inspiraţie descartiana pe care o conţine, pentru faptul că pune o problema atât de actuală a lumii în care trăim, şi anume iluzia... libertăţii! Exact cum citiţi, iluzia libertăţii! Pentru că, în fond, nu suntem deloc liberi, ne naştem în robie, într-una pe care nu o vedem, nu o pipăim, nu o mirosim care ne împresoară încă din clipa naşterii şi în care putem chiar muri... Cu o singură condiţie: depinde ce pastilă acceptăm: "Dacă iei pastila albastră, povestea se încheie aici, te trezeşti în propriul tău pat şi crezi... orice vrei tu să crezi! Dacă o iei pe cea roşie, râmâi în în Ţara Minunilor, iar eu îţi voi arăta cât de adâncă este vizuina... iepurelui!"

Pentru omul normal, privitorul neavizat, pentru ochiul profan, aşa cum afirmam şi în postarea anterioară, scena acesta din film, PARE scena în care Neo îşi hotărăşte soarta. Dar pentru cel care vede dincolo de cuvinte
, pentru cel care ştie... ceva, care nu şi-l poate explica, dar îl simte, pe care l-a simţit întreaga viaţă, care îl înnebuneşte ca o
ca o aşchie în adâncimea... minţii
,
pentru cel care vrea să-şi elibereze... mintea, care gândeşte în afara clişeelor, a stereotipiilor, a pufarinelor şi a cartoanelor Pokemon, a kebabului şi a plasticului kitsch-ios, scena NE arată de fapt tot ceea ce se întâmplă azi în
realitatea... reală, cea pe care noi toţi o numim viaţă, în care ducem de multe ori o existenţă care nu e a noastră, e una de împrumut, noi fiind simpli chiriaşi în propria noastră... viaţă! Nu vreau să filosofez sau să creez premise false, să par inteligent sau, mai rău, deontolog... mă gândesc numai de câte ori suntem chiriaşi în propria viaţă pentru o rată nenorocită, pentru o asigurare casco, pentru o pereche de tenişi... sau altele! La cât ne înrobim şi mai rău pentru a ne integra într-o societate căreia nu-i pasă de noi, pentru a fi asemenea tuturor celorlalţi, pentru a deveni... gri, banali, uniformi, diformi, pentru a pierde... chipul cu care am fost înzestraţi! Dar nu e obligatoriu ca totul să rămână aşa, pentru că putem descoperi... ADEVĂRUL! Iar atunci, avem libertatea de a rămâne în continuare ignoranţi sau de a ne trezi, de a dobândi CUNOAŞTERE şi ÎNŢELEPCIUNE şi să vedem cât de departe acestea ne conduc în descoperirea lui, a ADEVĂRULUI... care ne va face liberi!

Tradiţii roşii... de import! Episodul 2!

2010-02-09T18:12:00.000+02:00

În urma discuţiilor avute cu mai mulţi amici despre subiectul în cauză, care m-a şi determinat să scriu despre modul în care receptez această tradiţie, am concluzionat că nu sunt singurul care crede la fel! Am avut, astfel, confirmarea faptului că nu sunt singurul care vede lucrurile în aceeaşi manieră! Şi ca povestea să fie completă, iată că punctul meu de vedere este susţinut - fără a avea vreo legătură sau ceva în comun cu persoana mea - şi de către trupa 'Ţapinarii', despre care, sincer, ştiam destul de puţin înainte să aud numele lor! Şi cum un lucru duce la altul, sărind de un site pe altul, am dat şi eu de ei (http://www.tapinarii.ro) şi am aflat despre campania pe care Ţapinarii o organizează în fiecare an, ca reacţie adversă la tot acest kitsch... numit Valentine's Day, campania lor numindu-se Anti Valentine's Day! Pentru profani, nu este o campanie organizată împotriva zilei în sine, ci împotriva MODULUI în care lucrurile se petrec, ei propunând astfel o alternativă muzicală şi culturală, autentică, ROMÂNEASCĂ, cu manifestări inteligente care acoperă ca desfăşurare multe oraşe de pe teritoriul ţării! Repet ceea ce spuneam şi ieri, nu am nimic împotriva nimănui, ba chiar îmi este egal ce se întâmplă cu tot acest circ - ale cărui pregătiri au început deja pe platoul din faţa prefecturii, ca nu cumva comercianţii de nimicuri sclipitor-hipnotizante - care captează ochii... neantrenaţi în bunul-gust (şi nu mai dezvolt pentru că nu vreau să transform postarea în altceva) - să piardă startul! Fiecare este liber şi apt să aleagă! Orice doreşte! Totul este de vânzare! Dar ceea ce mă nemulţumeşte este faptul că din toate lucrurile bune, elegante, civilizate, de bun-gust, noi, românii le alegem pe cele mai urâte! Acelaşi lucru încearcă şi trupa Ţapinarii, şi anume să crescă gradul de conştientizare în rândul tinerilor în primul rând, pentru că ei sunt primii... consumatori de... bomboane şi trandafiri, pernuţe, păpuşele, floricele, bretele (ce clişeu... shaormo-manelistic), dar nu numai al lor, că tot noi, românii, avem atât de multe alte lucruri cu care ne putem promova cultura, valorile, elementele care ne individualizează ca naţie! Trebuie să şi înţelegem, dar mai ales, să mai şi vrem să o facem...

Aşa că, hai, spor la pupat, la trandafiri, la ursuleţi... şi nu uitaţi, iubiţi-vă mult! Că doar vine Valentine's Day, ce naiba!?

The Wolfman sau trezirea lycantropului!

2010-02-08T18:38:00.001+02:00

Săptămâna aceasta se lansează la Londra cea mai recentă producţie a studiourilor americane Universal Pictures, 'The Wolfman', Vârcolacul. Filmul, care îi prezintă publicului pe Benicio Del Toro, alături de Anthony Hopkins şi Emily Blunt, în regia lui Joe Johnston readuce la viaţă clasica poveste a lycantropului, a omului devenit lup!

Lawrence Talbot, un nobil bântuit de fantomele trecutului, este atras la vechea proprietate a familiei după ce fratele său dispare în mod misterios. Întorcîndu-se la locurile copilăriei brusc curmată de moartea mamei, după ce părăsise adormitul sătuc victorian Blackmoor, şi încercase să-şi îngroape în trecut durerea aventurându-se în lume, trecutul se întoarce răzbunător pentru Talbot când logodnica fratelui său îl convinge să se întoarcă pentru a-l găsi, Talbot descoperind în această aventură ceva ce avea să întreacă cu mult şi cel mai cumplit coşmar al său. Ceva monstruos bântuia reşedinţa, ceva ne-uman. Nici măcar proaspătul sosit inspector Aberline, de la Scotlandyard nu fusese capabil să găsească o explicaţie raţională pentru nenorocirea abătută peste Blackmoor, iar zvonuri despre un blestem antic îşi găseau adepţi şi în prezent. Conform legendei, cei afectaţi treceau printr-o transformare înfricoşătoare la adăpostul lunii, ura animalică ce lua naştere în fiinţa transformată, neputînd fi controlată de trupul uman; femeia pe care Talbot o iubeşte se află în pericol de moarte şi pentru a o proteja, el trebuie să se aventureze în mijlocul pădurii, sub clar de lună pentru a ucide fiara înainte să ca aceasta să o ucidă pe ea. Însă această vânătoare nu este una tipică, cu care suntem obişnuiţi în filmele de gen, deoarece, înainte ca bestia să fie ucisă, un simplu om va descoperi o latură primală a sa, despre a cărei existenţă nu bănuia nimic.

Un film despre puterea dragostei, despre puterea sacrificiului şi a iertării, a împăcării şi a acceptării, care pune în antiteză trecutul şi prezentul, omul şi fiara, un film despre valoarea cunoaşterii de sine şi a curajului înfruntării propriilor demoni care deja adună cronici favorabile şi cozi lungi în faţa cinematografelor!

Tradiţii roşii... de import!

2010-02-08T16:02:00.001+02:00

După ce România a ieşit de sub obrocul sub care comunismul o ţinea, a început să... împrumute cam tot ceea ce se putea împrumuta, de la gumă de mestecat până la gusturi, sentimente, chiar tradiţii, încercând în felul acesta să compenseze pentru toată perioada în care a fost ţinută în afara tuturor marilor evenimente şi a în afara evoluţiei lumii occidentale! NU am nimic împotriva acestui lucru, dar se pare că am împrumutat fără niciun fel de discernământ multe lucruri care nu au nimic în comun nici cu tradiţia, nici cu mentalitatea şi nici cu ceea ce ne defineşte pe noi ca români! Poate mă înşel, dar 'barometrul' sau măsura modernă a tuturor lucrurilor, televizorul, ne-a arătat, din păcate, că aşa este!

A început săptămâna şi a început, ca şi în anii de dinainte, circul comercial numit 'Valentine's Day'... spun circ pentru că totul este de vânzare, ca la un bâlci modern al deşertăciunii umane şi al superficialităţii, de la... praline şi inimi roşii de... pluş, de la flori şi felicitări, până la... sentimente! Pentru că am uitat de fapt semnificaţia autentică a sărbătorii (care nici ea nu se situează în tradiţia ortodoxă, dar nu mai insist să nu creadă cineva că sunt rău intenţionat sau că vreau să îi... stric horoscopul pentru... duminică) şi anume celebrarea martiriului în numele iubirii (şi cine vrea detalii despre Sf. Valentin, cine a fost şi ce a vrut el, să... descalece de pe Yahoo! Messenger şi să citescă pe amărâta aia de Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/Valentine's_Day - sau măcar să încerce un search pe Google) şi l-am înlocuit cu tot ceea ce este comercial, de vânzare... am ajuns în situaţia în care suntem atât de carnali în trup, încât am devenit carnali chiar şi în duh! Am ajuns să facem troc - îţi dau un buchet de trandafiri dacă îmi dai o... bucată - cu ceea ce ne plasează în raport de... superioritate faţă de restul... lumii! Împachetăm sentimente, trăiri şi emoţii, care ar trebui să reprezinte cele mai nobile 'averi' ale sufletului, în hârtie colorată sau în lenjerie... roşie, trăind cu iluzia că... iubim! Nimic mai fals, nimic mai mincinos, nimic mai kitch-ios, pentru că de fapt sărbătoarea în sine, chiar la originea ei, nu avea nimic de a face cu toate acestea, şi în loc să sărbătorim iubirea, SĂ IUBIM, noi facem comerţ cu ea, ne folosim de ea ca de o monedă, ca de un ambalaj care se va mototoli şi va sfârşi într-un coş de gunoi... al sufletului!

Waiting for the... sun!

2010-02-07T19:01:00.001+02:00

În postarea anterioară mă refeream la faptul că trebuie să aşteptăm răbdători să vină primăvara! Şi spun asta din mai multe motive la care mă voi referi altădată, însă acela la care mă gândesc eu acum este în primul rând unul... solar! Soarele cald şi strălucitor, care îţi aduce o nouă perspectivă, o nouă energie, o nouă euforie! Soarele care te face să uiţi iarna asta aceasta oribilă, cu zăpada asta care nu se mai conteneşte! Soarele care îţi aduce optimism şi te face să vezi altfel lucrurile, soarele care face altfel lucrurile, copacii, oamenii, părul, lumina...! Am găsit un track care îmi place atât de mult, încât de aseară, de când l-am descoperit îl ascult încontinuu, şi contrar felului în care ar trebui să procedez [să-l ţin numai pentru mine :) ], vi-l... ofer şi vouă spre... ascultare! Şi dacă nu aveţi rădbare să îl ascultaţi de la capăt, puteţi trece direct la minutul 02:25! Vă las să vă bucuraţi de el, în playerul integrat mai jos!

Beat Service meets Tucandeo featuring Manon Polare - Waiting for the Sun (ID Remix) by nettyvann

Cine e... zăpada şi ce vrea ea?

2010-02-07T10:33:00.004+02:00

De foarte multe ori mi-am pus problema de ce vine... zăpada! Care este rostul ei, cine e ea :) şi ce vrea ea de la noi! Un proverb japonez spune că 'Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit', şi privind pe fereastră nu pot decât să spun că noi nu am... greşit cu nimic sau chiar că la noi totul este absolut perfect, căci ea vine din gros!

Deci ce e zăpada? Este acel sau acea... ceva ce pică de sus, pufoasă si albă, şi pe care de cele mai multe ori într-o ţară ca România o găseşti pe străzi, acoperind craterele lăsate de municipalitate. Zăpada ar fi necesară şi pe... buget, să acopere aceleaşi cratere provocate de cei care ne conduc spre... împliniri măreţe, dar nici Manitou, Budha, Vishnu, Mahomed, Dumnezeu sau toţi la un loc nu pot să facă atâta zăpadă. Realitatea recentă a demonstrat cu prisosinţă asta.

Zăpada în care ne... îngropăm de cele mai multe ori pe străzi, se regăseşte şi pe acoperisuri, în copaci, pe câmpuri sau chiar în poezii şi cântece. Dar în cântece şi poezii ea este numai o figură de stil sau... o metodă prin care să poţi vedea cu ochii... minţii acele locuri locuri unde ai vrea sa fii, dar nu poţi din multe lipsuri: anvelope de... zăpadă :), lanţuri, dispoziţie emoţională sau mai grav, financiară şi cred că din acest punct de vedere cei mulţi dintre români sunt nişte indispuşi să nu spun chiar prost dispuşi.

Zăpada este pufoasă, albă şi moale să ne dea nouă iluzia că nu ne este frig si poate şi pentru a ne juca cu ea. Frumos! :)) Dacă ar fi tare, probabil ne-am sparge... capetele, iar atunci numele ei ar fi... gheaţă. Pe care o găseşti din belşug tot pe? Aţi ghicit, pe străzi! Motiv pentru care fiecare lucru are numele lui, pentru a nu îl confunda cu altul. Zăpada mai este pufoasă şi să poţi arunca cu ea în cineva pe care vrei să-l lovesti, pe el nu să îl doară şi să creadă doar că ai... glumit cu el. Sau cu ea, după caz :))!

Zăpada, căreia i se mai zice pe la noi şi 'nea' (dar nu nea... Gheorghe) care 'ne-a' omorât până acum este... folositoare pentru multe lucruri: bulgări, bulgăraşi, oameni de zăpadă, case şi căsuţe, dar acestea pentru alţii care au găsit în ea plăcerea şi utilul. Din ea se mai fac, de asemenea, pârtii, mocirle sau chiar... troiene de blocat străzile şi trotuarele. Pentru mocirlă trebuie însă să fii în mediu urban, unde în altă parte decât în România, şi să aştepţi răbdător să vină primăvara să o cureţe înaintea tuturor celor plătiţi să o facă. Căci dacă, ferească Manitou, Budha, Vishnu, Mahomed, Dumnezeu o cureţi de pe străzi înainte să se topeasă, ratezi ocazia să vezi mocirla şi nici nu le mai poţi aminti primarului sau prefectului de rudele trecute în altă lume, de mamele lor, de neamurile lor de la Burebista până în zilele noastre!

Concluzia? Mai jos: Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit!

Firefox vs. Chrome!

2010-02-06T18:57:00.000+02:00

Ce face 'personajul' ieşit de sub control :)), cam asta simt eu acum faţă de vechile mele web browsere!

Google Chrome! GENIAL!

2010-02-06T18:27:00.001+02:00

În postarea de mai devreme vorbeam despre felul în care unii au reuşit să rezolve o problemă legată de tehnologie. Cam despre acelaşi lucru aş vrea să vorbesc şi în postarea aceasta, despre felul în care am rezolvat eu o problemă, să o numim de natură tehnică?

De ceva vreme, browser-ul Mozilla Firefox, pe care îl folosesc de vreo doi ani ca alternativă la Internet Explorer din multiple motive, printre care enumăr o rapiditate puţin mai mare, un plus de siguranţă, câteva chestiuni superioare la capitolul setări, faptul că este în limba română, etc. a început să nu mai fie pe gustul meu! Rapiditatea s-a dovedit a nu fi cea la pe care o aşteptam, iar celelalte aspecte au început să devină obişnuinţe, să nu le numesc chiar banalităţi! De mai multe timp am remarcat în subsolul mai multor site-uri (Youtube este unul dintre ele) 'invitaţia' de a încerca browser-ul conceput şi dezvoltat de Google, numit 'Chrome'! Evident că nu am băgat niciodată în seamă acest lucru, ca orice ignorant care se respectă :)! Dar de câteva luni folosesc în mod curent multe dintre serviciile puse la dispoziţie de Google, pe care le consider superioare şi oameni mult mai îndreptăţiţi ca mine sunt de aceeaşi părere (în încercarea de a mă detaşa de cele oferite de Yahoo); şi azi, după ce am văzut cum funcţionează mi-am zis să încerc şi eu! Şi nu pot spune decât că am fost extrem de surprins sub toate aspectele lui, de departe prima fiind exact cea pe care o promiteau dezvoltatorii de la Google, şi anume, RAPIDITATEA! Nu vă spun decât să-l încercaţi şi vă promit că nu veţi regreta alegerea! Pentru mine, I. E. şi M. F. au rămas numai nişte abrevieri care au intrat... în istoricul noului meu browser :)!

http://www.google.com/chrome/intl/ro/welcome.html

Aer condiţionat... de aer!

2010-02-06T14:19:00.000+02:00

Trăitorii secolului al XXI-lea îşi duc existenţa de cel mai multe ori cu iluzia că ei sunt aceia care le-au inventat sau le inventează pe toate, le ştiu sau le-au ştiut pe toate! Parţial este adevărat, dar ignorăm complet faptul că multe dintre tehnologiile - să le numesc aşa - pe care le folosim acum, au fost deja de mult inventate, dar din nefericire pierdute sau uitate; dau numai câteva exemple: cimentul, hamburgerii, hârtia! Ni le atribuim pe toate ca şi cum ni se cuvin de drept, în condiţiile în care de-a lungul timpului istoria ne-a arătat că nu avem întotdeauna dreptate şi ne-a mai arătat că uneori este în regulă şi chiar se cuvine să omagiem la nivel teroretic, cel puţin, împlinirile celor dinaintea noastră. Iată mai jos un exemplu care ne arată că ar trebui să privim în urmă şi să luăm aminte, noi cei care trăim în secolul tehnologiei. Situat la marginea deşertului, oraşul Yazd din Iran se confruntă vare cu temperaturi pe care şi noi, europenii am început să le simţim din ce în ce mai acute pe pielea noastră. Nu ar fi nicio problemă, am fi ispitiţi să spunem, sunt obişnuiţi! Dar în momentul în care aceste temperaturi devin o permanenţă, nu cred că lucrurile mai pot fi atât de simple, într-o ţară extrem de săracă cum este Iranul!

Soluţia la această problemă a venit cu secole înainte de invenţia... aerului condiţionat, când locuitorii Yazd-ului au conceput şi pus în funcţiune un sistem de aerisire extrem de simplu, dar totodată extrem de eficient: au construit turnuri de... vânt spre a 'îmblânzi' temperaturile... caramelizante! Principiul de funcţionare este relativ simplu: diferenţele de temperatură dintre interiorul şi exteriorul clădirilor generează variaţii de presiune care fac ca aerul să circule... Dintre toate sistemele similare, turnurile de vânt din Yazd sunt cele mai avansate, cu arce înalte şi ziduri groase!

Deşi vara este încă departe, probabil ar timpul să ne gândim cât de bine ne-ar prinde propriul turn de vânt într-o Românie ce tinde să devină... deşertică!

La vita e... bella!

2010-02-06T12:12:00.002+02:00

Între 5 şi 16 februarie, ca în fiecare an în perioada premergătoare Postului Paştilor, Venezia găzduieşte încă o dată înainte de a intra într-o perioadă de 'silentio stampa' :) o serie întreagă de manifestări culturale, muzicale şi artistice reunite sub titlul generic 'Carnavalul de la Veneţia', care atrag în afară de turişti, curioşi, gură-cască cu dare de mână sau amatori de senzaţii tari şi alte categorii de, hai să-i numesc generic, participanţi care vin motivaţi de plăcerea estetică, de bucuria de a bea o ciocolată caldă alături de prieteni, deghizaţi în costume sofisticate şi alambicate, încărcate de culoare şi nu numai, unele dintre ele purtând semnături celebre, de dorinţa de auzi de data aceasta chiar la el acasă, în Italia, muzica lui Vivaldi sau de a râde în timpul reprezentaţiilor stradale de teatru! Şi asta pentru că într-o lume, care poate suferă la fel ca şi noi din motive de natură economică, oamenii încă nu se lasă copleşiţi de demonul acestei lumi, şi încă descoperă că viaţa este frumoasă, în inconfundabilul stil... italian!

Adaug un link, care cuprinde toate detaliile programului de anul acesta, cu toate manifestările şi toate locurile unde acestea se desfăşoară!

http://www.venice-carnival-italy.com/

De la Venice la... Fenice!

2010-02-06T09:44:00.000+02:00

Pe parcursul săptămânii din care a mai rămas foarte puţin, am încercat ca prezenţa mea în faţa computerului şi implicit pe blog să aibă şi o altă conotaţie decât aceea de a fi un numai un banal intermediar al gândurilor mele în lumea digitală. Am încercat (şi aş vrea ca acest lucru să devină o constantă pe blog) să expun - deşi e mult spus, şi probabil cel mai potrivit ar fi să 'semnalez' - şi alte lucruri, cu caracter pedagogic sau care se limitează chiar numai la nivel de informaţie, şi anume evenimentele - evident o infimă parte a lor - cu caracter cultural care se petrec în diferite locuri ale lumii, în principiu în Europa, pentru că ea ne este mai la îndemână!

Şi 'frunzărind' paginile digitale ale acestei uriaşe 'enciclopedii' numită internet, mă gândeam cât de mult suntem tentaţi să ne ghidăm după stereotipii, după clişee, după tot ceea ce lumea acceptă, după tot ceea ce e comun, după tot ceea ce luăm fără cenzură pentru că alţii au făcut-o înaintea noastră; probabil nu este nimic rău în asta, dar ajungem în situaţia să nu ne mai bucurăm de anumite lucruri atunci când noi înşine avem acces la ele fie pentru că sunt atât de comune, fie pentru că deja le ştim de pe rost din experienţele... altora! Şi mă gândeam la acest stereotip care se numeşte...Veneţia! Am văzut oraşul cu ochii mei şi, sincer vă spun, nu am fost atât de impresionat pe cât mă aşteptam să fiu... Nu ştiu de ce... probabil pentru că eram oarecum intoxicat dinainte cu arhicunoscutele clişee: Piaţa San Marco, Palatul Veneţia, canalele, gondolele, laguna - apropo, o plimbare cu gondola de aproximativ 30 de minute costă exact 100 de euro, iar mirosul canalelor este... neplăcut, să fiu indulgent - porumbeii - care fac atât de multă mizerie, încât localnicii chiar îi urăsc - celebra biserică Santa Maria Maggiore şi mă opresc aici din această înşirare care, cu siguranţă, mai poate adăuga multe alte... elemente, îngheţata, Palatul Dogilor... înţelegi voi!

Dar ceea ce niciodată nimeni nu scoate la iveală este chiar faţa... nevăzută, culturală, artistică a oraşului; nu vreau să fac o apologie a nimic şi a nimănui... vreau numai să... semnalez cât de mult înseamnă banalul pentru noi; foarte rar am auzit despre aceste aspecte, iar în timpul vizitei mele la Veneţia niciun ghid nu mi-a vorbit şi despre această latura a oraşului, despre teatre, festivale sau lucruri asemenea!

O fac eu acum: teatrul de operă 'La Fenice' - Phoenix, care îşi merită cu prisosinţă numele, pentru că a ars la numai patru decenii după inaugurarea sa din 1792, fiind reclădit şi recăpătându-şi strălucirea pe care a avut-o; în 1996 a fost din nou... incendiat de un piroman, dar s-a ridicat din nou la viaţă, pentru a da din nou... viaţă zecilor de personaje - îşi deschide stagiunea cu 'Manon Lescaut', celebra piesă în patru acte acte a lui Giacomo Puccini. Nu mai vorbesc despre Carnavalul de la Veneţia care începe chiar azi, 6 februarie şi durează până pe 16 februarie!

http://www.carnivalofvenice.com/area.asp?id=4
http://www.infoturism.ro/e/carnavalul-de-la-venetia_54.html

Alege-ţi apusul... eu aduc muzica!

2010-02-05T21:23:00.002+02:00

Este destul de târziu şi după o zi în care am stat îngropat în computere, la propriu, sunt cam obosit, iar inspiraţia nu este de partea mea; în general, la ora asta încerc să las toate cele adunate de-a lungul zilei, gânduri, sentimente, resentimente, gesturi, priviri, cuvinte să se decanteze în altfel de... retorte, cu o altă chimie, sonoră; şi pentru că tot aminteam cu câteva momente în urmă de muzică, am descoperit o piesă nouă care îmi place mult, tot din acelaşi registru al muzicii electronice (Trance/Vocal Trance) pe care vreau o împărtăşesc cu voi! Sunetul este uplifting şi mă duce cu gândul la viaţa văzută... ca un film, văzut din spatele parbrizului... la un drum lung, fără nicio ţintă, singura destinaţie fiind... îmi rezerv dreptul de a fi... criptic şi vă las să o descoperiţi :) !

DNS Project feat. Johanna - Mindful (Ronski Speed Remix) by nettyvann

În... TRANSĂ!

2010-02-05T19:54:00.002+02:00

Joia este ziua mea preferată din timpul săptămânii, deşi am mai multe zile preferate din motive complet diferite; joia este ziua mea preferată nu pentru că aş fi liber de la şcoală, aşa cum probabil cei care mă cunosc ar fi tentaţi să creadă, ci pentru că este ziua când Markus şi Armin - Schulz şi van Buuren :) - mă fac să uit puţin de nemulţumirile cotidiene şi mă 'trancepun' ;) prin muzica lor într-un alt spaţiu, greu de definit în cuvinte, căci pentru mine conceptul 'Trance' este nu numai muzică, ci un... mod de viaţă! Pentru mine 'Trance' este sunetul... apusului zilelor lungi de vară şi totodată bucuria pe care mi-o aduce lumina aceea difuză!

Am ascultat, ca de obicei, aseară setul lui Armin van Buuren pe stream-ul 'Trance Channel - D I G I T A L L Y - I M P O R T E D', şi deşi mi-au plăcut cele mai multe din trackurile care mi-au trecut dincolo de... timpane în... suflet, am ales-o pe aceasta!

Virtual Vault feat. Orjan Nilsen - Too Late (Original Mix) by nettyvann

El Greco, un mare nedreptăţit!

2010-02-05T10:15:00.001+02:00

Viaţa nu este aproape niciodată dreaptă. Sau corectă! Oameni mari, valoroşi - iar exemplele pot fi sute - au fost ignoraţi de-a lungul timpul fie dintr-o chestiune care ţine de modă, fie din invidie, fie din nepăsare sau, şi mai grav, din răutate! S-a întâmplat chiar de la originile ancestrale ale... speciei - Cain îşi ucide propriul frate... din invidie - şi aventura continuă până în zilele noastre... din varii motive! Dar întrebarea mea, justificată, este: merită să acoperim de nisipul trecerii timpului, de praful ignoranţei valorile care pot influenţa devenirea umanităţii? Putem răpi generaţiilor plăcerea admirării realizărilor celor care au şi-au marcat trecerea prin acestă lume (fie ea chiar numai estetică)?

Este cazul şi celebrului El Greco căruia Centrul de Arte Frumoase din Bruxelles, Belgia îi aduce un omagiu între 4 februarie şi 5 mai, printr-o expoziţie de pictură care cuprinde cele mai cunoscute tablouri ale artistului.

Considerat azi ca fiind unul dintre fondatorii şcolii spaniole de pictură, El Greco nu s-a bucurat dintotdeauna de acest statut... nobil. În momentul morţii sale, în 1614 la Toledo, Europa era extrem de entuziasmată de naturalismul la mare modă al lui Caravaggio, foarte diferit de Manierismul strălucitor al lui El Greco! La scurt timp opera lui s-a... demodat şi de-a lungul timpului a rămas neglijată până în 1908, când istoricul de artă Manuel Bartolome Cossio i-a dedicat o monografie esenţială. Nebunia numită 'El Greco' s-a declanşat instantaneu, iar în 1910 un colecţionar de artă cu... discernământ, Benigno Vega-Inclán, i-a dedicat chiar un muzeu în Toledo! Prin urmare, celebritatea pictorului a crescut cu aceeaşi rapiditate cu care el fusese uitat.

Expoziţia de la Bruxelles are drept scop o fascinantă prezentare generală a evoluţiei artistice a lui El Greco printr-o selecţie a spectacularei sale opere, printre care se numără şi uluitorul 'Despuierea lui Hristos' şi frapantul 'Lacrimile Sf. Petru'.

Am văzut expoziţia, evident online şi evident parţial, dar merită să îi acordaţi 5 minute din viaţa voastră!

http://www.bozar.be/activity_gallery.php?id=9431

La ei se poate! ÎNTOTDEAUNA!

2010-02-04T18:31:00.001+02:00

Fiind în vacanţă - care în curând se termină, spre disperarea mea şi cu certitudine şi a altora, căci nu sunt singurul care pune problema aşa - am avut mai mult timp pe care l-am dedicat unor activităţi care în timpul şcolii nu îmi sunt tocmai la îndemână din cauza timpului şi în egală măsură din cauza programului.

Cu alte cuvinte am scotocit prin cotloanele ascunse ale internetului şi am descoperit multe lucruri frumoase şi cu caracter pedagogic chiar şi pentru mine şi vin cu un singur exemplu pe care îl consider relevant şi care motivează titlul acestei postări!

În timp ce la noi, în România şi în mod special în Târgovişte - căci îmi este mult mai familiar totul - se încearcă (şi probabil se va şi reuşi) desfiinţarea instituţiilor culturale, fie ele cât de simple sau încă în ascensiune (şi mă refer aici la teatrul Tony Bulandra şi Filarmonica), într-un stat nu foarte departe de noi geografic, dar cultural în altă... galaxie, Germania, care a avut de suferit imens în istoria lui (după cel de-al II - lea Război Mondial populaţia a muncit numai pentru mâncare şi haine ceva vreme, prioritatea fiind reconstrucţia naţiei) se construiesc... muzee! Poftim??? Exact cum citiţi: se construiesc muzee! De ce? Sunt oare sănătoşi în creierii capului aceşti oameni? Răspunsul este complet inutil, dar totuşi încerc numai o clarificare: pentru că au depăşit nivelul de civilizaţie în care măsura tuturor lucrurilor este dată de ce mâncăm, cât mâncăm, de unde mâncăm! Pentru că oamenii ăştia nu mai gândesc prin prisma nevoilor pur fizice... se hrănesc nu numai cu pâine, ci şi cultură, căci ea este aceea care înalţă pe om şi-l face să treacă peste nimicurile vieţii, oferindu-i-se prin actul cultural sub toate formele lui o altă perspectivă, superioară, care îl înnobileză pe om! Muzeului Folkwang, ce datează din 1902!!!! localizat în oraşul Essen, unul dintre cele mai cunoscute muzee din Germania pentru expoziţia de fotografii postbelice, pentru primele expoziţii care au prezentat tablourile lui Matisse, Cezanne, Van Gogh, tocmai i s-a adăugat o aripă nouă! O aripă de zid şi sticlă, dar care cu certitudine va înălţa la propriu spiritele tuturor celor care îi vor călca pragurile! Iar când mă gândesc cum stau lucrurile la noi, conştientizez cât pot fi de ridicol! De aceea la ei se poate, ÎNTOTDEAUNA, căci deşi împărţim aceeaşi Europă, noi suntem într-o altă galaxie! Sau, oare, EI sunt în alta??

http://www.museum-folkwang.de

Gândeşte înainte să postezi... pe Internet!

2010-02-04T15:28:00.000+02:00

În fiecare an în luna februarie, organizaţia Insafe organizează campania 'O zi mai sigură a Internetului', dedicată tuturor... activităţilor online, 'Gândeşte înainte să postezi', fiind motto-ul campaniei din 2010, susţinută pe 9 februarie.

Noile tehnologii disponibile în prezent ne-au transformat pe toţi, şi în mod special pe cei mai tineri, în 'publicişti' ai tuturor categoriilor de informaţii: video, audio, fotografii făcute de cele mai multe ori cu dispozitive mobile - nu mai dezvolt, aminteam şi în altă postare lucrul acesta - iar într-o chestiune de minut materialele respective ajung să fie upload-ate fie pe vreun blog, fie pe vreun profil dintr-un site de socializare, fie trimise vreunei liste de contacte, materiale care, indiferent de natura lor, odată online rămân online şi pot fi accesate de către oricine, de oriunde chiar şi ani după!

Posibilitatea de a 'eticheta' persoanele din fotografii, oferită de majoritatea site-urilor de socializare, face ca procesul de căutare al unei persoane online să fie extrem de facil; de asemenea, identitatea unei persoane poate fi manipulată într-o asemenea manieră încât ne putem trezi 'vedete'.

Noile tehnologii ne oferă posibilităţi uriaşe de a fi creativi. Copii şi tinerii, care sunt cei mai numeroşi utilizatori ai reţelelor de socializare, se folosesc de ele pentru a-şi exprima identitatea. Dar, în acelaşi timp, tot ei sunt aceia aflaţi în plin proces de dezvoltare a personalităţii şi pot deveni fi extrem de vulnerabili la... bârfe şi răutăţi, să nu mai pomenesc de hărţuire!

Tinerii nu conştientizează că acest gen personal de informaţii poate fi accesat de către oricine, de la prieteni şi părinţi până la profesori şi... viitori angajatori! În prezent mulţi dintre aceştia îşi verifică candidaţii la un job... online; fotografii complet nevinovate pot fi expuse în circumstanţe sau contexte diferite, cu efecte... complet nedorite, tocmai din cauza naturii... digitale a fotografiilor care pot fi tăiate, modificate, distorsionate, în general editate după bunul plac sau după un scop rău intenţionat!

Exact aici intervine campania susţinută de Insafe care încearcă să ridice gradul de conştienţă al tinerilor, insistând asupra faptului că ei, NOI TOŢI, ne putem controla identitatea cât suntem online, folosind setările de securitate ale site-urilor de socializare, alegându-ne prietenii online în care putem avea încredere, publicând fotografiile NUMAI DUPĂ ce ne-a gândit serios la consecinţele pe care le pot avea!

De la Altamira la... Armani!

2010-02-04T13:10:00.000+02:00

Viaţa într-o societate modernă presupune şi acceptarea unor valori unanim recunoscute, valori care au o contribuţie notabilă la evoluţia societăţii umane în general, dar care celebrează în egală măsură şi spiritului creator al umanităţii. În această categorie eu încadrez arta cu toate formele pe care ea le traversează sau le îmbrăţişează, de la pictură şi muzică până la teatru şi modă! Iar noi, contemporanii, care celebrăm (sau ar trebui să o facem mult mai... zgomotos) arta şi frumosul sub toate formele avem şi responsabilitatea de a le prezerva şi pentru generaţiile care vin după noi, pentru că Filocalia, iubirea de frumos şi bine a fost una dintre stările definitorii ale spiritului uman din toate timpurile, de la Lascaux şi Altamira până la... Armani şi Gucci!

În acestă paradigmă de gândire, Italia a dat start la arhivarea moştenirii din domeniul.... modei!O gamă largă de elemente reprezentative pentru lumea modei este în prezent supusă unui laborios proces de arhivare şi restaurare digitală la capătul căruia se va afla o arhivă digitală a modei şi evoluţiei ei istorice în Italia.

De îndată ce acest proces minuţios se va finaliza într-un produs... cel mai probabil video, acesta va fi disponibil şi pentru download, făcând din el un material de referinţă de nepreţuit atât pentru experţi şi cercetători, cât şi pentru industria modei, în general! Cei care lucrează la materialele ce urmează a fi îmbunătăţite digital şi arhivate declară că această colecţie nu va fi grupată numai în jurul numelor sonore ale modei italiene, ci va reflecta şi contribuţiile aduse de artişti si designeri mai puţin cunoscuţi sau mai puţin importanţi!

Fericit va fi cel ce trece prin... ziduri!

2010-02-04T11:56:00.000+02:00

Aminteam într-una dintre postările mele mai vechi că oamenii se închid în spatele zidurilor sau dacă nu o fac încă, cel puţin au acestă tendinţă! Asta facem noi, oamenii, ne închidem, ne ascundem după... ziduri! Fie că sunt ele fizice, de piatră sau de cărămidă, acoperite de muşchi verde sau de iederă căţărătoare, fie că sunt invizibile, încrise în matrici informaţionale, fie că sunt ele unele emoţionale, pe întreg parcursul existenţei noastre ne ascundem... în ele, după ele, prin ele! Ne refugiem în spatele lor cautând protecţie, căutând linişte, căutând siguranţă, certitudine sau chiar anonimat! Dar gândindu-mă mult mai insistent la acest lucru... am descoperit - în timpul unei ore de curs - o altă interpretare... uneori ridicăm ziduri în jurul nostru nu pentru a-i ţine pe cei din jur la distanţă, ci pentru, poate, să vedem cui îi pasă suficient de tare încât să le... dărâme! Asta este ceea ce cred că mi s-a întâmplat şi mie, într-un moment în care am renunţat să mă limitez numai le ceea ce văd, am renunţat să fiu... superficial şi am avut curajul, răbdarea şi energia de a... mă căţăra puţin pe aceste ziduri, pentru a arunca o privire dincolo de ceea ce ascund ele, şi paradoxal, renunţând... am câştigat! Şi bucuria mi-a fost nespusă pentru că dincolo de ele, dincolo de ziduri am văzut... un lac albastru care m-a emoţionat şi m-a înduioşat profund...! Şi de atunci am încep să dărâm... ziduri, am început să trec prin ele...! Şi am început să compensez pentru tot timpul cât privirea îmi aluneca de-a lungul lor, preocupat, pierdut, ocupat, orb, nepăsător, obosit, aglomerat, daltonist!

Şi de atunci am încep să dărâm... ziduri, unele fizice, dar mai ales unele emoţionale, pentru că uneori ridicăm ziduri nu pentru a-i ţine pe oameni la distanţă, ci pentru a vedea cui îi pasă suficient de mult de noi încât să le... dărâme!

Gravura japoneză

2010-02-03T22:36:00.001+02:00

Muzeul Naţional de Artă al României organizează joi, 4 februarie 2010, ora 16.00 expoziţia de gravură japoneză 'Imagini ale lumii trecătoare. Kunisada - un mare gravor al şcolii Utagawa'.
Deschisă până în martie 2010, expoziţia cuprinde o selecţie de şaizeci şi trei de gravuri policrome create de Utagawa Kunisada (1786-1865), unul dintre cei mai populari maeştri gravori ai vremii sale, artist deosebit de prolific, desenator şi colorist redutabil. Lucrările expuse ilustrează cîteva dintre temele predilecte la Kunisada: imagini cu femei frumoase, scene de teatru, portrete de actori, lucrări inspirate din literatur, istoria şi legendele Japoniei.