Chipul... dincolo de faţă!

Fizionomia femeilor nu începe să se contureze decât la treizeci de ani. Până la această vârstă, pictorul nu găseşte pe chipul lor decât alb şi roz, surâsuri şi expresii care repetă un singur gând, gând de tinereţe şi iubire, gând uniform şi fără adâncime; dar la maturitate, totul în femeie a vorbit; pasiunile i s-au încrustat pe chip; a fost amantă, soţie, mamă; expresiile cele mai violente ale fericirii sau durerii au sfârşit prin a-i farda, a-i tortura trăsăturile; atunci un cap de femeie devine sublim, prin oroare, frumos, prin melancolie, prin tristeţe sau magnific prin melancolie!

Doamne nu îi ierta, că ştiu ce fac!

Românul este foarte accesibil culturii şi paradoxal de refractar civilizaţiei. Luat de la coarnele plugului şi instruit în şcoli, după de ani de învăţătură el poate combate pe Kant (http://ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant), polemiza cu Bergson (http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Bergson), poate concura în mânuirea bisturiului cu Roux (http://en.wikipedia.org/wiki/Gastric_bypass_surgery) şi să se măsoare cu Mackensen, dar pentru a învăţa să se radă, să se spele, să mănânce, să discute, şi să se comporte în societate nici contactul cu Occidentul şi nici cele mai multe generaţii de bună stare materială nu-i ajung. Şi e desigur întristător şi din punct de vedere naţional umilitor spectacol să vezi un om de înaltă cultură sau chiar ministru al ţării comportându-se ca un valet, când se pot vedea (şi foarte des) valeţi prezentându-se cu mai multă distincţie. Faţă de veacul în care trăim şi faţă de cultura pe care am reuşit să o asimilăm pseudo-civilizaţia în care respirăm e un penibil anacronism!

P. S. 

Voi reveni în curând cu câteva fotografii care ilustrează parţial, dar dincolo de elocvenţă starea mizerabilă a naţiunii în care ne chinuim!